Urmărește-ne și pe:

Știri

Istoricul Casei „Nevruzzi” – Muzeul de Istorie din Roman, monument care se vrea restaurat

Adăugat

pe

Casa „Nevruzzi”, parte a Muzeului de Istorie din Roman (corp A) este clădire monument istoric  de grupă valorică B, datând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Imobilul aparține domeniului public al unității administrativ-teritoriale (U.A.T.) Județul Neamț, deci este administrat de către Consiliul Județean Neamț. Ca orice monument istoric care doar a trecut prin lucrări de întreținere de-a lungul timpului și acesta necesită o restaurare capitală. Pentru asta, proiectul denumit „Conservarea, protejarea și promovarea Muzeului de Istorie Roman  – Casa Nevruzzi” a fost depus spre finanțare, în anul 2016, în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020. Proiectul a fost, atunci, evaluat și admis la finanțare, dar pe lista de rezervă, întrucât fondurile alocate pentru Regiunea N-E au fost insuficiente față de numărul de proiecte depus. Ulterior s-a încercat depunerea proiectului în cadrul Programului Regional N-E 2021-2027, însă „în cadrul acestui program de finanțare beneficiarii eligibili – deci, solicitanții – sunt unitățile administrativ teritoriale orașe, nu consiliile județene, mai ales că proiectul trebuia să vizeze și o zonă de regenerare urbană. În acest context, pentru accesarea unei finanțări nerambursabile, ar fi fost necesar ca Municipiul Roman, pe raza căruia se află obiectivul de patrimoniu cultural, să fi prioritizat proiectul menționat în cadrul Strategiei Integrate de Dezvoltare a Municipiului Roman pentru perioada 2022-2030„, transmite Consiliul Județean Neamț, într-un răspuns la o adresă înaintată de redacția Roman TV. Proiectul, așadar, nu a obținut punctaj favorabil pentru a primi finanțare.

Actualmente, Muzeul de Istorie din Roman – Casa „Nevruzzi” prezintă degradări cauzate atât de factori naturali, cât și antropici, printre care se numără infiltrații din sol și prin acoperiș, uzura fizică, lipsa de întreținere sau diverse intervenții improprii realizate de-a lungul timpului. Este imperios necesară consolidarea de ansamblu a imobilului, restaurarea finisajelor și elementelor constructive și arhitecturale, refacerea instalațiilor, protejarea elementelor arhitecturale specifice stilului baroc și refacerea picturilor murale, pentru valorificarea Casei „Nevruzzi” ca obiectiv cultural, educațional și turistic, cu o importanță deosebită pentru Județul Neamț și nu numai. Ultima expertiză tehnică a imobilului a fost realizată în 2023, conform raportului clădirea fiind încadrată în clasa de risc seismic II, deși în 2016 expertiza o încadrase în clasa de  de risc seismic III. Imobilul, deci, este într-un proces continuu de degradare.

Consiliul Județean Neamț transmite că pe 23 decembrie 2024 a trimis către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației cererea de finanțare în scopul includerii obiectivului de investiții „Conservarea, protejarea și promovarea Muzeului de Istorie Roman  – Casa Nevruzzi” pe lista proiectelor finanțate în cadrul Programului Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat. Cererea de finanțare este, în acest moment, în evaluare. Valoarea totală a proiectului de investiții este de 39.011.877,47 de lei inclusiv TVA, din care valoarea suportată din bugetul Consiliului Județean Neamț este de 8.286.708,35 de lei cu TVA, cuantum care cuprinde și o rezervă de 25% din bugetul investiției. Valorile sunt estimative, urmând ca după elaborarea proiectului tehnic să se stabilească valoarea totală și precisă, aferentă proiectului.

În septembrie 2024, Consilul Județean Neamț a încheiat, cu SC. Spa Inovations SRL, un contract care prevede întocmirea documentațiilor tehnico-economice, valoarea contractului fiind de 265.000 de lei, fără TVA. După aprobarea prin hotărâre a Consiliului Județean (HCJ) a indicatorilor tehnico-economici ai investiției, urmează achiziția proiectului tehnic și execuția lucrărilor de construcție. Consiliul Județean Neamț estimează că acestea ar putea demara cel mai devreme la finalul anului 2025. Durata estimată a lucrărilor de consolidare, restaurare și conservare este estimată la 60 de luni.

Palatul „Nevruzzi” i-a găzduit pe regele Ferdinand și pe regina Maria

Conform temei de proiectare a HCJ nr. 279 din 09.12.2024, inspirată din cartea „Muzeul de Istorie Roman 50 de ani” a prof. dr. Vasile Ursachi, Casa „Nevruzzi” reprezintă un exemplu remarcabil de arhitectură eclectică al secolului al XIX-lea, cu influențe baroce și elemente decorative specifice stilului neoclasicist.

În studiul istoric realizat în anul 2016 pentru depunerea proiectului spre finanțare se menționează că muzeul a fost construit de un boier local pe nume Nevruzzi, care deținea mai multe moșii în zona Romanului, dar care nu apare menționat în materialele documentare ale vremii. Funcțiunea originară a fost aceea de palat – locuință unifamilială de mare ținută, pentru boierul Nevruzzi – demitar de povincie din târgul romașcan. Data precisă a realizării palatului nu este menționată documentar, dar din informații colaterale, se presupune că acesta datează de la începutul celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, având în vedere arhitectura și tehnologiile adoptate, în comparație cu alte monumente existente. Arhitectul ar fi fost vienez, iar executantul construcției rămâne necunoscut. Totuși, pictorul tavanelor este identificat în anul 1991, prin semnătura găsită în scafa salonului E08 – „pictor decorator Ludvik Branner 1884”.

 

În timpul primului război mondial, Palatul „Nevruzzi” a găzduit personalități importante, printre care regele Ferdinand și regina Maria. După primul război mondial, în 1923 după unele surse sau în 1934 după alte surse de documentare, motivat de starea financiară a familiei Nevruzzi, palatul este donat statului de către ultima descendentă și astfel imobilul devine sediul Prefecturii fostului județ Roman.

În 1939, după o perioadă în care nu a fost utilizată, clădirea s-a deteriorat, degradându-se și dispărând parte din stucaturile, lambriurile, parchetele cu intarsii, inițial și tâmplăria interioară, componentele artistico-arhitecturale de mare valoare, din care doar unele ar mai putea fi restaurate sau reconstituite, după unele descrieri din materiale documentare.

În timpul celui de-al doilea război mondial, când spitalele din Roman nu mai făceau față răniților și bolnavilor de tifos, în Palatul „Nevruzzi” au fost amenajate spații de internare a acestora, utilizându-se personalul medical din celelalte spitale și fără a se mai repara imobilul. În 1947, palatul devine sediu al Biroului Raional de partid PCR, după unele amenajări. Ulterior, în clădire a funcționat o Școală de Meserii pentru fete, apoi un orfelinat care a fost mutat în 1978 în altă locație.

În 1983, Trustul de Construcții Roman începe lucrări de reabilitare a clădirii, înlocuind bolțile de peste parter cu un planșeu din beton armat și refăcând învelitoarea, restaurând trei dintre tavanele pictate, cu finanțare proprie – se pare – sau din partea Primăriei Roman.

Din anul 1988, Palatul „Nevruzzi” este atribuit Muzeului de Istorie Roman, ca proprietate definitivă, efectuându-se lucrări de amenajare (cu desfacerea scării de serviciu), instalații de încălzire, centrală, pardoseli, tencuieli exterioare – lucrări finalizate în 1990.

 

 

 

 

Știri

Planul roșu, activat la Săbăoani: elevi de clasa a șasea, intoxicați

Adăugat

pe

Roman TV

Planul Roșu a fost activat la Săbăoani după ce mai mulți elevi de clasa a șasea, care învață la liceul „Vasile Alecsandri”, au acuzat dureri de cap, senzație de greață, usturime în gât și amețeli. 206 elevi și 12 adulți au fost evacuați din unitatea școlară. Zeci de elevi, toți din aceeași clasă, au fost transportați la spitalul din Roman.

Cadrele medicale spun că starea de sănătate a elevilor s-a îmbunătățit după ce aceștia au plecat din incinta liceului. Ei sunt acum în afara oricărui pericol.

Primarul comunei are o ipoteză referitoare la cele întâmplate. El crede că o substanță necunoscută, găsită pe bănci, a cauzat totul.

Până în acest moment, autoritățile nu au identificat substanța care le-a făcut rău elevilor și nici nu au stabilit circumstanțele în care a avut loc evenimentul de la liceul din Săbăoani.

Vezi articolul

Știri

Examen pentru viitorii detectivi particulari

Adăugat

pe

Roman TV

Pe 3 decembrie, Inspectoratul de Poliție Județean Neamț organizează examenul pentru atestarea calității de detectiv particular. Testarea va avea loc la sediul instituției din Piatra Neamț, iar persoanele interesate se pot înscrie până pe 27 noiembrie 2026, dacă îndeplinesc condițiile necesare.

Examenul constă într-o probă scrisă și un interviu, iar tematica este publicată pe site-ul poliției.

Vezi articolul

Știri

Testul de lectură picat de studenți

Adăugat

pe

Roman TV

Un experiment realizat de un profesor universitar din Iași scoate la iveală cât de rar mai ajung studenții să deschidă cărțile incluse în bibliografie. Cadrul didactic a ascuns o bancnotă de 100 de lei în cartea „Rețele de Calculatoare”, din biblioteca universității. După un an, banii erau tot acolo, chiar dacă profesorul le-a dat indicii tinerilor despre surpriza pe care a pregătit-o.

Tinerii preferă să citească în format electronic și să învețe cu ajutorul inteligenței artificiale, motiv pentru care pe rafturile bibliotecilor se pune praful. Rămâne de văzut dacă studenții vor fi motivați de acest experiment, în așa fel încât să utilizeze și cărțile tipărite.

Vezi articolul

Știri

Focar de rabie confirmat în municipiul Piatra-Neamț

Adăugat

pe

Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Neamț a notificat confirmarea unui focar de rabie la un câine fără stăpân, în vârstă de aproximativ patru luni, identificat pe domeniul public al municipiului Piatra-Neamț.

Diagnosticul a fost confirmat prin analize de laborator, potrivit documentelor transmise de DSVSA Neamț.

În urma confirmării cazului, autoritatea sanitar-veterinară a elaborat un plan de măsuri pentru prevenirea răspândirii bolii, care a fost supus aprobării Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Neamț și votat în unanimitate.

Planul prevede instituirea unei zone de protecție în zona Balaur din municipiul Piatra-Neamț și a unei zone de supraveghere care cuprinde municipiul Piatra-Neamț și fondurile cinegetice Negrești, Cuejdiu Almaș, Dumbrava, Bodești, Magazia și Grumăzești.

Principalele măsuri propuse vizează:

* identificarea și supravegherea animalelor care ar fi putut intra în contact cu animalul infectat;

* efectuarea recensământului câinilor și pisicilor și intensificarea vaccinării antirabice;

* aplicarea restricțiilor de circulație a animalelor în zonele vizate, conform dispozițiilor sanitar-veterinare;

* intensificarea supravegherii faunei sălbatice din fondurile cinegetice incluse în zona de supraveghere;

* identificarea eventualelor persoane expuse și îndrumarea acestora către serviciile medicale specializate;

* informarea populației cu privire la măsurile de prevenire a rabiei și obligațiile deținătorilor de animale.

Pentru implementarea măsurilor este necesară colaborarea dintre DSVSA Neamț, Primăria Municipiului Piatra-Neamț, Direcția de Sănătate Publică Neamț, structurile Ministerului Afacerilor Interne și instituțiile responsabile de gestionarea fondurilor cinegetice.

 

Recomandări pentru populație

Autoritățile recomandă cetățenilor să evite contactul cu animalele necunoscute, fără stăpân sau care prezintă un comportament neobișnuit, să verifice situația vaccinării antirabice a animalelor de companie și să respecte indicațiile medicilor veterinari.

În cazul unei mușcături sau zgârieturi provocate de un animal suspect, persoanele afectate trebuie să spele imediat rana cu apă și săpun și să solicite fără întârziere evaluare medicală, pentru stabilirea necesității tratamentului preventiv antirabic.

Deținătorii de câini și pisici sunt îndemnați să colaboreze cu medicii veterinari și să respecte restricțiile stabilite de autoritățile competente.

Măsurile de control prevăzute în plan sunt propuse pentru o perioadă de minimum 30 de zile, urmând ca menținerea sau ridicarea acestora să fie stabilită în funcție de evoluția situației epidemiologice.

Instituția Prefectului – Județul Neamț va urmări, prin mecanismele instituționale competente, aplicarea măsurilor stabilite și colaborarea dintre autoritățile implicate, astfel încât protejarea sănătății populației și prevenirea răspândirii bolii să reprezinte priorități.

Vezi articolul

Știri

Planul roșu, activat la Săbăoani: elevi de clasa a șasea, intoxicați

Adăugat

pe

🔔 Update Specialiștii ajunși la Liceul Teoretic din Săbăoani încearcă să depisteze cauza care a condus la starea de rău provocată elevilor

🔔 Update 14:15: Declarații cpt. Irina Popa – ISU Neamț

🔔 Update 14:00:
Primarul comunei Săbăoani, Florin Vîrgă, a afirmat că în unitatea școlară nu s-a făcut recent nicio dezinsecție sau deratizare și că primele date conduc spre ipoteza că o substanță necunoscută, găsită pe băncile elevilor, a cauzat simptomele acestora.
Spitalul Roman anunță că în prezent oferă îngrijiri pentru 17 copii, a căror stare este stabilă.

206 elevi și 12 adulți au fost evacuați.

La locul evenimentului s-au deplasat echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu module pentru descarcerare și prim ajutor, o ambulanță SMURD, o autospecială de transport personal și victime multiple. A fost mobilizat și un echipaj de la SAJ. De asemenea a fost prealertat și echipajul CBRN de la ISU Bacău.

Surse din cadrul Spitalului Roman afirmă că 22 de copii și un adult au fost aduși la unitatea sanitară pentru evaluare de specialitate.

Autoritățile încearcă să identifice cauza acestui incident.

Revenim cu detalii.


Știre inițială

Alertă la Corpul C al Liceului „Vasile Alecsandri” din Săbăoani, județul Neamț, după ce mai mulți elevi au început să acuze stări de rău. Inițial, șapte copii de clasa a VI-a, aflați în aceeași sală de curs, au prezentat dureri de cap, usturimi în gât și amețeli. La fața locului au fost mobilizate echipaje de pompieri, SMURD și Ambulanță, iar echipa CBRN a ISU Bacău a fost prealertată pentru o posibilă intervenție.

NEAMȚ – Mai mulți elevi acuză stări de rău, la o unitate de învățământ din localitatea Săbăoani – Planul Roșu de Intervenție activat

Pompierii militari nemțeni intervin în localitatea Săbăoani, după ce mai mulți elevi au acuzat dureri de cap și usturime în gât.

Având în vedere numărul persoanelor implicate, la nivelul județului Neamț a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

Până la acest moment, 12 copii sunt în evaluare medicală, la fața locului și, ulterior, vor fi transportați la spital pentru investigații de specialitate.

Toate persoanele din unitatea de învățământ au fost evacuate.

Pentru gestionarea situației, la fața locului au fost trimise 1 autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și prim ajutor, 1 ambulanță SMURD și 1 autospeciala pentru transport personal și victime multiple. În sprijinul echipelor medicale alocate la caz, intervine și 1 ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean.

De asemenea, a fost prealertat și echipajul CBRN de la ISU Iași.

Misiunea este în dinamică.

❗ Actualizare 2: A fost activat Planul Roșu, începând cu ora 12:32
❗Actualizare: 10 copii au fost preluați de echipajele SAJ, SMURD și ATPVM și vor fi transportați la spital
7 copii de la Liceul din Săbăoani acuză amețeli, pompierii în recunoaștere
Intervenție în desfășurare la Colegiul Tehnic „Vasile Alecsandri”. La fața locului sunt prezente echipaje de pompieri, SMURD și Poliție.

Vezi articolul

Știri

Accident pe E85, la Secuieni. O mașină s-a răsturnat

Adăugat

pe

Roman TV

Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, încărcată cu cereale, s-a produs pe E85, în comuna Secuieni, județul Neamț. În urma impactului, autoturismul a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat pe o parte.

La locul accidentului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Roman, echipaje SAJ și polițiștii. La sosirea salvatorilor, toate cele trei persoane implicate reușiseră să iasă din vehicule.

Cele două persoane aflate în autoturism au primit îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajelor SAJ și SMURD, însă au refuzat transportul la spital.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și au intervenit pentru curățarea carosabilului de resturile rezultate în urma accidentului.

Vezi articolul

Știri

Elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație au survolat principalele artere ale jud. Neamț

Adăugat

pe

Roman TV

Pe 11 noiembrie, în contextul măsurilor pentru creșterea siguranței rutiere și reducerea numărului de persoane decedate sau grav rănite în accidente de circulație, elicopterele din dotarea Inspectoratului General de Aviație au survolat principalele artere rutiere de pe raza județului Neamț.

Șoferii sunt sfătuiți să respecte limitele legale de viteză și să păstreze o distanță suficientă față de vehiculul din față; să nu efectueze depășiri riscante și să se asigure temeinic înaintea oricărei manevre; să nu utilizeze telefonul mobil în timpul conducerii, fără un dispozitiv de tip „mâini libere”; să nu conducă sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise; să acorde o atenție sporită pietonilor și bicicliștilor, în special în zonele intens circulate. Pietonii și bicicliștii sunt sfătuiți să se asigure temeinic înainte de traversare, să utilizeze locurile special amenajate și să fie vizibili în trafic, în special în condiții de vizibilitate redusă. Indiferent dacă sunt monitorizați de la sol sau din aer, respectarea regulilor de circulație trebuie să fie permanentă.

Vezi articolul
ROMAN Vremea acum
Mâncare suedeză Super Premium, personalizată câinelui sau pisicii tale - Husse Roman Auto Group Roman - AUTOMEISTER PNEUMOLOGIE ROMAN - Dr. Popovici Gabriela - Medic primar pneumolog Duppy Vet - Cabinet și farmacie veterinară

Știri

Știri9 ore în urmă

Planul roșu, activat la Săbăoani: elevi de clasa a șasea, intoxicați

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSPlanul Roșu a fost activat la Săbăoani după ce mai mulți elevi de clasa...

Știri9 ore în urmă

Examen pentru viitorii detectivi particulari

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSPe 3 decembrie, Inspectoratul de Poliție Județean Neamț organizează examenul pentru atestarea calității de...

Știri9 ore în urmă

Testul de lectură picat de studenți

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSUn experiment realizat de un profesor universitar din Iași scoate la iveală cât de...

Știri11 ore în urmă

Focar de rabie confirmat în municipiul Piatra-Neamț

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSInstituția Prefectului – Județul Neamț informează că Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor...

Știri15 ore în urmă

Planul roșu, activat la Săbăoani: elevi de clasa a șasea, intoxicați

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMS 🔔 Update Specialiștii ajunși la Liceul Teoretic din Săbăoani încearcă să depisteze cauza...

Știrio zi în urmă

Accident pe E85, la Secuieni. O mașină s-a răsturnat

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSUn accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un ansamblu de...

Știrio zi în urmă

Elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație au survolat principalele artere ale jud. Neamț

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSPe 11 noiembrie, în contextul măsurilor pentru creșterea siguranței rutiere și reducerea numărului de...

Emisiuni

Radar TV16 ore în urmă

📺 Radar TV / Președintele Harpa, despre reforma teritorială / 12 noiembrie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția integrală a emisiunii Radar TV, de joi, 12 noiembrie invitat Daniel Harpa, președintele...

Cazuri și necazurio zi în urmă

Gabriela Zamfir: Din durerea pierderii, o misiune pentru copiii și femeile vulnerabile

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSUneori, cele mai frumoase proiecte se nasc din cele mai mari suferințe. Din dorința...

Cazuri și necazuri2 zile în urmă

Eveniment împotriva violenței asupra femeilor, în Neamț

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSViolența domestică rămâne una dintre problemele grave ale societății, iar indiferența celor din jur...

Panorama2 zile în urmă

🌐 Panorama / Reforma teritorială, ce variante sunt luate în calcul / 10 noiembrie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de marți, 10 noiembrie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru & Alexandra Manea ✔️...

🎙️ PULSE CHECK6 zile în urmă

🎙️ PULSE CHECK / Evoluția asistenței sociale în ultimii 10 ani

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSinvitat: Carmen Suciu, asistent social » Principiile Legii Asistenței Sociale și funcționalitatea sistemului în...

Radar TVo săptămână în urmă

📺 Radar TV / Nevoile unei comunități locale, mai presus de luptele politice / 5 noiembrie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția integrală a emisiunii Radar TV, de joi, 5 noiembrie invitați: Cosmin Ancuța, Alin...

Panoramao săptămână în urmă

🌐 Panorama / Fost prefect PSD, secretar de stat la MIPE / 3 noiembrie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de marți, 3 noiembrie a emisiunii Panorama Daniel Muraru & Alex Nistor ✔️...