Urmărește-ne și pe:

Știri

Chemat la Poliție pentru că figurează în registrul Traficanților și Consumatorilor de Droguri, la 15 ani de la reabilitare fără recidivă

Adăugat

pe

„Pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor din sfera traficului și consumului ilicit de droguri, precum și pentru reducerea riscului de recidivă în rândul persoanelor condamnate pentru astfel de fapte, funcționează Registrul Național Automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni din sfera traficului de droguri.”, se arată pe site-ul Poliției Române. În acest registru este ținută evidența persoanelor fizice condamnate ori împotriva cărora s-au dispus: renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, precum și a celor față de care au fost dispuse măsuri de siguranță privind săvârșirea infracțiunilor din sfera traficului și consumului de droguri sau a operațiunilor cu substanțe psihoactive. Registrul este instituit prin Legea nr. 61/2024, care  a intrat în vigoare la data de 29 martie 2024, însă Registrul a devenit funcțional începând cu data de 1 iunie 2025. Începând cu data menționată, datele cu caracter personal din evidențele cazierului judiciar ale persoanelor care au comis fapte din sfera traficului de droguri se înregistrează în Registrul destinat. Informațiile din Registru pot fi comunicate autorităţilor competente din statele membre sau statele terţe care desfășoară activități de cooperare şi asistenţă poliţienească internaţională sau de cooperare judiciară în materie penală.

„Problema majoră este chiar din titlul legii care vorbește de fapt de o “urmărire” a acestor persoane chiar și după executarea unor posibile pedepse ori de când ele sunt considerate ca executate și mai mult de atât, fotografierea, amprentarea dar culmea și prelevarea de probe biologice și obligația acestor persoane de a se prezenta PERIODIC la secția de poliție, vine cumva nu în contradicție dar și totală nelegalitate raportat la drepturile persoanei în procesul civil, Constituția României și dreptul de a fi uitat după ce nu mai ai de dat socoteală legii penale.” arată avocatul Adrian Cuculis, într-un material postat pe 5 septembrie 2025, pe site-ul oficial Cuculis și Asociații, care adaugă faptul că „dacă este cineva care a fost implicat în vreun dosar care are legatură cu substanțele interzise urmează nu doar să fie implementat în acest registru, dar urmează să fie supus și altor proceduri nu tocmai legale, dupa părerea noastră.”

Într-o situație absurdă – după cum însuși mărturisește – se află I.B., un cetățean care s-a prezentat în redacția noastră la o oră după ce a ieșit din sediul Poliției Municipiului Roman joi, 20 noiembrie 2025. Bărbatul a reușit, cu greu, să iasă din instituție fără să fie amprentat și să-i fie prelevate probe biologice. Oamenii legii au reușit doar să îl fotografieze, deși bărbatul ar fi insistat să se consemneze că a refuzat și fotografierea de la bun început. A săvârșit o greșeală acum 20 de ani pentru care trebuie să plătească acum, potrivit prevederilor menționate, deși până în prezent nu a mai avut probleme cu legea. A primit, atunci, pedeapsa închisorii de 3 ani cu suspendare pentru consum și comercializare de substanțe interzise. El spune că a fost prins fumând „un joint”, în timp ce îl împărțea cu un amic. Pentru a înțelege de ce cataloghează situația sa ca fiind una absurdă și nepotrivită după două decenii, trebuie urmărit interviul care urmează. Din motive lesne de înțeles, persoana intervievată a dorit păstrarea anonimatului.

Reporter: Ați venit astăzi la noi pentru că aveți o problemă, ați trecut printr-o întâmplare. Despre ce este vorba?

I.B. : E vorba de un eveniment petrecut în 2006, consum de droguri. La momentul respectiv am primit 3 ani cu suspendare, 4 ani de reabilitare. Menționez că nu au mai fost niciun fel de abateri din partea mea de la acea condamnare. Cazierul este curat. Dar am înțeles că este o lege, 61/2024, care a început să fie pusă în aplicare în momentul de față. Persoane cu cazier pe Legea 43/2000 sunt rechemate la secțiile de poliție pentru pozat, amprentat, prelevat probe biologice.

Reporter:  Nu e în contradictoriu cumva faptul că dumneavoastră aveți cazierul curat, dar sunteți în acest registru și chemat pentru prelevare de probe, amprentare și fotografiere?

I.B.: Eu consider că e o eroare, iar legea fiind retroactivă nu precizează de când. Poate fi din ’45, poate fi din… Așa foarte multe persoane probabil sunt prinse în incidența acestei legi. Și în cazul meu, fiind reabilitat de 15 ani, nu mi se pare normal la 3 luni de zile să te-ntâlnești cu un ofițer de probațiune, să îți fie prelevate probe biologice, să vină la tine acasă, să întrebe membrii familiei sau persoane din jur despre tine, să fii controlat de unde ai banii, pe cei îi cheltui, de unde… Mi se pare un pic aberant. Ești privat de foarte multe drepturi și nu știu dacă în Constituție sau pe la CEDO se știe despre așa ceva.

Reporter: Dumneavoastră spuneți că din 2006, când ați fost implicat în această speță pe consum de droguri și a fost o singură întâmplare din ce ne-ați mărturisit, nu ați mai avut probleme cu legea, cel puțin referindu-mă la această sferă a consumului de droguri sau alte infracțiuni similare?

I.B.: Nu, de atunci nu au mai fost absolut niciun fel de probleme cu legea, nici măcar rutiere.

Reporter: Și când ați primit această înștiințare acasă?

I.B.: Pe data de 17 noiembrie, luni, o mașină a oprit în fața porții, am auzit o sirenă. Mi-am dat seama că trebuie să fie de la poliție, am zis că poate s-a întâmplat ceva în zonă. Am ieșit, am fost înștiințat de un domn agent și o domnișoară care era cu el sau doamnă, nu știu, cu privire la Legea 61 și că trebuie să merg la sediul Poliției din Roman pentru a-mi fi prelevate probe biologice, fotografie și amprente. Neștiind despre ce e vorba în lege am zis că – dacă e doar atât – ne întâlnim la ora 14 ca să terminăm odată cu tâmpenia asta. După care am intrat pe internet și am citit despre ce-i vorba și ce spune legea.

Mi-am dat seama că după legea lor, 10 ani eu ar trebui din momentul de față să mă întâlnesc din trei în trei luni cu un ofițer de probațiune, să spun dacă plec din localitate zece zile sau mai mult de zece zile, unde plec, unde mă duc. Trebuie iarăși să mă înregistrez la poliție în maxim trei zile. Nu înțeleg unde e pericolul social, dar așa deodată, de unde?

Reporter: În momentul în care ați verificat și ați văzut despre ce este vorba ați considerat că vă încadrați să fiți introdus în acest registru?

I.B. Nu, bineînțeles că nu.

Reporter: De ce din punctul dumneavoastră de vedere?

I.B.: Nu mi se pare normal după 15 ani de zile, după 20 de ani de la un eveniment care s-a întâmplat în adolescență, un eveniment pentru care m-am supus legilor vremurilor respective, acum să vină „colegii” care să mă persecute iarăși pentru încă zece ani de zile, fără motiv. Sunt o persoană reabilitată, cu cazierul curat, sunt un om normal ca oricare altul.   Nu înțeleg de ce discriminările astea.

Reporter: Cum v-ar afecta pe dumneavoastră să figurați în acest registru, în povida celor povestite, respectiv că e durata de timp mare de atunci, că n-ați mai recidivat în fața legii?

I.B.: În primul rând, nu știu, mi se pare rușinos pentru mine să apar în astfel de registru. Nu am tangență cu așa ceva, nu văd de ce ar trebui eu să figurez acolo, să apar acolo. De ce au nevoie de datele mele biologice, că vor fi pus într-o bază de date? De ce bază de date? Pentru ce? Eu nu doresc să dau probe de ADN care să ajungă, nu știm unde. Și nu știm ce se întâmplă cu ele. Disconfortul care se creează, atât mie, cât și persoanele din jurul meu. Vă dați seama că sunt puse la îndoială anumite chestii în momentul unei citații de genul ăsta.

Reporter: Adică partenerul de viață, familia, rudele, se pot întreba dacă nu cumva aveți… alte probleme, nu?

I.B.: Dacă sigur despre asta e vorba sau poate vorba de altceva. Nu, uite, stai, chiar este o lege. Plus durata de timp, plus… M-am gândit din momentul de luni până acum, la dezavantaje.

Reporter: Dumneavoastră spuneți că v-ați prezentat la sediul Poliției Municipiului Roman. Acolo, ce anume s-a întâmplat?

I.B.: Păi, am căzut de comun acord luni cu ofițerul de probațiune să ne să ne întâlnim astăzi (nr.20 noiembrie 2025) la 8.30 dimineață. Eu m-am dus între timp –  de luni până astăzi – la Tribunalul Neamț, la Judecătoria Roman. Am făcut o cerere prin care să fiu scos de sub incidența acestei Legi 61/2024. Judecătoria Roman a luat-o în considerare. Mi s-a spus de acolo cu aceste hârtii să merg la Poliție și nu mai trebuie să dau niciun fel de probă, niciun fel de declarație, că este sub jurisdicția Judecătoriei. Eu m-am prezentat cu documentelele respective la sediul de Poliție. La 8.30 am intrat în sediul de Poliție, eram în sediul de Poliție. A durat undeva până la ora 12, timp în care s-au pus foarte multe presiuni de a semna, de a fi de acord cu prelevare de amprentă, de poză, de probe biologice. Am refuzat. Am spus că îmi sunt încălcate anumite drepturi, că vreau să vreau să plec acasă în nenumerate rânduri, dacă nu este motiv să mă rețină. Nu mi s-a dat voie. La un moment dat s-au schimbat în ei polițiștii care tot intrau în camera respectivă. Am fost de acord – deși le-am precizat să menționez în scris, că nu sunt de acord – dar pozatul, cu a-mi face poze. Au insistat după aia cu amprentarea și cu probele. Am refuzat. A venit un șef. Ei au ieșit. Iar domnul care a intrat a început să pună presiune cu amenințări, că dacă nu vreau vine SAS-ul. Mi-a adus Legea 61, scoasă pe hârtie, că „uite, citește!”, agresiv. Și am zis, domnule, știu, am citit-o de 4-5 ori cel puțin, știu ce spune legea. „Nu, citești acum!”  I-am zis că nu citesc, că nu nu m-am prezentat la poliție să mă forțeze dumnealui să citesc. M-am prezentat acolo cu altă problemă și părea că se ajunge la altceva. A insistat și i-am zis că am, totuși, niște drepturi garantate din Constituție și nu numai. Moment în care s-a îndepărtat, a mai rămas undeva la 20 secunde în cameră și a plecat.

Reporter: Cu ce scop considerați că au fost făcute aceste presiuni? Să bifeze o reușită în ceea ce vă privește? Adică să reușească să facă această procedură încât să rămâneți în acel registru?

I.B.: Nu am idee care este interesul. De ce s-a insistat? Dacă pentru mine s-a insistat așa mă întreb, oare la fel se insistă pentru fiecare? Cu amenințare, cu dosar penal și așa mai departe, că spune Legea 61. Păi, am adus o hârtie de la Judecătorie, eu am venit de bunăvoie. Nu am fugit.  Nu m-ai căutat. Nu sunt un fugar. Sunt o persoană reabilitată. Nu înțeleg de ce ai comportamentul ăsta. Nu ți-am făcut nimic. Nu ai nimic personal cu mine. Nu ne cunoaștem. De ce te comporți așa? De ce pui accent că trebuie, trebuie să semnez? Refuz să semneze.

Reporter: Ați plecat din sediul poliției municipiului Roman până la urmă…  

I.B: Da. La ora 12, după refuz, refuz continuu de a semna și spunând că vreau să plec, vreau să plec, vreau să plec, m-au amenințat că îmi fac dosar penal.

Reporter: Pentru refuz?

I.B.: Da, pentru refuz și în final m-au lăsat să plec.

Reporter: Totuși, pe lângă faptul că vă simțiți nedreptățit de această chestiune, de cum este aplicată până la urmă această lege, ați mai venit la noi și pentru un alt motiv și anume acela de a conștientiza  și alte persoane care se pot afla în situația dumneavoastră?

I.B.: Eu îl consider un abuz și nu știu dacă alte persoane au acces la informații, la resurse pentru a se lupta cu abuzul de față. Și, nu știu, poate se poate crea o cauză colectivă sau… Am înțeles că legea a fost atacată la CCR. Nu știu rezultatele, nu sunt în domeniul și nu mă pricep. Am rămas surprins luni când am aflat ce se întâmplă.

Reporter: Dumneavoastră considerați, totuși, că acest registru este bun la bază?

I.B. : Consider că este ok, dar pentru persoane care sunt sub incidența legii. Dacă ai avut o condamnare săptămâna trecută, cred că ar trebui să știe ofițerul de tine ce faci și pe unde umbli. Dacă ai avut o condamnare acum 20 de ani, fără nicio altă recidivă după, un cazier curat, de 15 ani de zile, de ce… Având în vedere că am vârsta de 43, n-am 800 de ani. Pentru o greșeală făcută în tinerețe. Pentru care s-a plătit atunci, la vremea respectivă, acum apar niște repercursiuni, se pare, mai mari. Dacă sentința a fost de trei ani cu suspendare, acum ei vor zece ani eu o să mă prezint din trei în trei luni la poliție și ei să vină la mine acasă? Păi, ne cam împrietenim și eu nu prea vreau. Nu îmi plac genul ăsta de prietenii. Forțate!

Reporter: Cum sperați să se rezolve sau să se încheie povestea dumneavoastră?

I.B.: Sper, în primul rând, să nu mai fie retroactivă și să preciseze odată legea asta de când se aplică și să fie mult mai precisă. Și sper să fiu scos din registrul ăsta, că mi se pare o tâmpenie și o porcărie după 20 de ani să te trezești că ai fumat o țigară și acum cineva vrea zece ani de zile să te amprenteze la trei luni de zile. Nu mi se schimbă amprentele. Și nici ADN-ul nu cred că se modifică. Dar, nu știu, probabil…

Reporter: Adică ați fost amprentat la vremea respectivă?

  1. B.: Exact. Când am avut parte din sentința respectivă, erau toate chestiile astea făcute. Acum le facem din nou de ce? Eu n-am mai făcut nimic între timp. Nu mi se pare normal.

Contactați pentru a oferi un punct de vedere privind cele declarate de cetățeanul I.B., reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț au transmis următoarele: „Situația la care dumneavoastră faceți referire se află sub incidentul Legii nr. 61 din anul 2024, privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni din sfera traficului de droguri, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, punându-se în aplicare procedura de lucru aplicabilă în acest domeniu.”, a semnat a.p. Andreea Atomei, purtător de cuvânt al IPJ Neamț.

Bărbatul care ne-a acordat interviul trebuie să se prezinte din trei în trei luni la Poliția Municipiului Roman, unde să raporteze profesia, meseria sau activitatea pe care o desfășoară; din ce trăiește/mijloacele de existență; să menționeze cu ce persoane locuiește sau cu cine intră în contact în mod direct și sistematic; dacă vizitează universități sau alte instituții de învățământ; dacă frecventează festivaluri; adresa unde locuiește. Totodată, trebuie să anunțe organul de poliție cu privire la călătoriile pe care le face, pe ce perioadă, destinația lor, cât și scopul deplasării ori mijlocul de transport folosit. Nerespectarea acestor „obligații” constituie infracțiune și se pedep  sește cu amendă sau cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.

Conform Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț, până la această dată, 425 de persoane din județul nostru sunt înscrise în Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni din sfera traficului de droguri.

 

Știri

Variolă ovină și caprină în Boghicea. Zeci de localități în zona de supraveghere

Adăugat

pe

Instituția Prefectului – Județul Neamț a transmis o serie de măsuri pentru combaterea focarului de variolă ovină și caprină din comuna Boghicea și prevenirea răspândirii bolii în județul Neamț

 

În data de 15 octombrie 2026, a fost confirmată variola ovină și caprină (VOC) într-o exploatație nonprofesională din localitatea Nistria, comuna Boghicea, județul Neamț, în baza buletinelor de analiză nr. 15008, 15009 și 15010 din 15.10.2026.

 

În urma confirmării focarului, in cadrul ședinței de lucru a CLCB Neamț desfășurată astazi,16.10.2026 au fost aprobate măsurile sanitar veterinare necesare pentru controlul si eradicarea bolii precum si pentru răspândirea virusului.

Localitatea Nistria se afla în zona de supraveghere instituită ca urmare a unui focar de variolă ovină și caprină confirmat în localitatea Obrijeni, comuna Popești, județul Iași, situată la aproximativ 15 km distanță.

Pentru limitarea răspândirii bolii și prevenirea apariției unor noi focare, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Neamț aplică măsurile prevăzute de legislația sanitar-veterinară și de planul de acțiune pentru combaterea focarului și prevenirea transmiterii bolii la alte exploatații.

Măsurile sunt stabilite în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/429, Regulamentul delegat (UE) 2020/687, Regulamentul delegat (UE) 2020/689, Regulamentul (UE) nr. 142/2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1069/2009, Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, Legea nr. 55/2017, Decizia nr. 2 a Comitetului Național pentru Combaterea Bolilor din 16.12.2022, precum și ordinele ANSVSA aplicabile.

 

DSVSA Neamț dispune toate măsurile necesare pentru limitarea răspândirii bolii. Dacă se constată diseminarea bolii, poate fi dispusă uciderea animalelor și în alte unități epidemiologice din zona afectată, în condițiile stabilite de autoritățile competente.

 

  1. Măsuri de control dispuse la confirmarea focarului

La confirmarea bolii se aplică următoarele măsuri:

  • izolarea zonei afectate, limitarea accesului și securizarea perimetrului;
  • uciderea oficială a tuturor ovinelor și caprinelor din unitatea epidemiologică afectată;
  • neutralizarea cadavrelor prin îngropare în locul aprobat, sub supraveghere oficială și cu respectarea legislației în vigoare;
  • efectuarea operațiunilor preliminare și finale de curățare și dezinfecție;
  • izolarea produselor și materialelor care pot fi contaminate, până la eliminarea acestora în condiții de siguranță;
  • efectuarea dezinfecției, dezinsecției și deratizării în zona afectată, cu repetarea periodică a tratamentelor;
  • dezinfecția spațiilor și a facilităților de pe căile de acces, precum și a vehiculelor;
  • identificarea și controlul vectorilor care pot contribui la răspândirea bolii, inclusiv insecte, rozătoare, animale fără stăpân și animale sălbatice;
  • interzicerea pășunatului comunal în zona afectată și în zonele de protecție și supraveghere, precum și separarea pășunilor din zona afectată și din zona de protecție;
  • desfășurarea unei campanii de informare a populației și a deținătorilor de animale cu privire la boală și la măsurile obligatorii;
  • identificarea transporturilor clandestine de animale, prevenirea și descurajarea acestora, precum și aplicarea măsurilor legale și sesizarea organelor judiciare, după caz;
  • reținerea transporturilor de animale vii care nu sunt însoțite de documente sanitar-veterinare sau pentru care sunt constatate neconcordanțe, până la sosirea medicului veterinar oficial;
  • monitorizarea stării de sănătate a ovinelor și caprinelor din zonele de protecție și supraveghere;
  • informarea deținătorilor de animale cu privire la obligația de a coopera cu autoritățile sanitar-veterinare și de a anunța imediat orice modificare a stării de sănătate a animalelor;
  • recoltarea de probe, efectuarea examenelor clinice și colectarea informațiilor epidemiologice necesare stabilirii evoluției bolii și închiderii focarului.

 

  1. Măsuri aplicabile în unitatea epidemiologică afectată

În exploatația în care a fost confirmată boala se aplică următoarele măsuri:

  • recensământul tuturor animalelor din speciile receptive și și întocmirea evidențelor privind animalele moarte, infectate, suspecte de infectare sau contaminate;
  • interzicerea deplasării tuturor animalelor, atât din speciile receptive, cât și din cele nereceptive;
  • interzicerea scoaterii din arealul afectat a cărnii, produselor din carne și subproduselor, a laptelui și produselor lactate provenite de la rumegătoare mici, a furajelor, ustensilelor, obiectelor și deșeurilor care pot transmite virusul;
  • constituirea, la propunerea DSVSA, înainte de efectuarea uciderii animalelor, a comisiei de evaluare a despăgubirilor;
  • proprietarul, DSVSA, ULS, MVLPI au atribuția ca toate ovinele și caprinele din unitatea epidemiologică afectată, să fie ucise sub control oficial, printr-o metodă care să prevină răspândirea bolii;
  • recoltarea, în timpul operațiunilor de ucidere, a unui număr suficient de probe, potrivit manualului de diagnostic, pentru stabilirea momentului introducerii virusului și a evoluției infecției;
  • respectarea măsurilor de biosecuritate de către toate persoanele care intră sau ies din exploatație;
  • neutralizarea cadavrelor sub supraveghere oficială, în conformitate cu Ordinul comun ANSVSA–MMAP nr. 23/717/2023 și cu Regulamentele (CE) nr. 1069/2009 și (UE) nr. 142/2011;
  • identificarea și neutralizarea, sub supraveghere oficială, a cărnii provenite din sacrificări efectuate în perioada cuprinsă între data probabilă a introducerii bolii și momentul instituirii măsurilor oficiale;
  • tratarea și eliminarea în condiții de siguranță a substanțelor și deșeurilor contaminate, inclusiv a furajelor;
  • distrugerea materialelor de unică folosință contaminate;
  • după eliminarea ovinelor și caprinelor, clădirile destinate adăpostirii ovinelor și caprinelor și vehiculele care au fost utilizate pentru transportul lor, vor fi curățate, dezinsectizate și dezinfectate;
  • efectuarea anchetei epidemiologice.

Operațiunile se desfășoară sub control oficial în baza prevederilor legale aplicabile.

 

  1. Măsuri privind exploatațiile de contact

Exploatațiile de contact sunt identificate în urma anchetei epidemiologice.

În funcție de situația epidemiologică și la propunerea DSVSA Neamț, se decide dacă este necesară uciderea animalelor din aceste exploatații.

De asemenea, se recoltează un număr suficient de probe de la ovine și caprine, în vederea clarificării situației epidemiologice și a stabilirii eventualei circulații a virusului.

 

  1. Stabilirea zonelor de protecție și supraveghere

Începând cu data de 15.10.2026, au fost stabilite următoarele zone de restricție în jurul focarului:

Zona de protecție – cu o rază de minimum 5 km:

  • Județul Neamț: Ghidion, Poienile Oancei, Veja, Boghicea, Căușeni, Nistria, Slobozia;
  • Județul Iași: Osoi;

Zona de supraveghere – cu o rază de minimum 20 km, care include și zona de protecție:

  • Județul Neamț: Bâra, Rediu, Negrești, Doljești, Rotunda, Buruienești, Adjudeni, Tămășeni, Traian, Săbăoani, Luțca, Sagna, Vulpășești, Gâdinți, Mun. Roman, Bunghi, Poienari, Pâncești, Patricheni, Ciurea, Tălpălăi, Stănița, Chicirea, Vladnicele, Todireni;
  • Județul Iași: Dagâța, Tansa, Șuhuleț, Războieni, Glodenii Gândului, Gârbești, Țibana, Poiana de Sus, Domnița, Runcu, Bojila, Mădârjac, Frumușica, Horlești, Păușești, Hărpășești, Doroșcani, Popești, Obrijeni, Vama, Hoișești, Scobâlțeni, Podu Iloaiei, Coșiteni, Sârca, Cotârgaci, Zmeu, Crucea, Bocnița, Goiești, Brăești, Lungani, Mădârjești, Bălțați, Albești, Rediu, Progoreni, Războieni, Ion Neculce, Buznea, Târgu Frumos, Gănești, Strunga, Hăbășești, Brătulești, Fedeleșeni, Butea, Răchiteni, Sinești, Izvoarele, Vădu Vejei, Pădureni, Păușești, Chilișoaia, Budăi, Cristești, Gura Văii, Cucova, Frăcășeni, Buda, Șcheia, Miclăușeni, Oțeleni, Ursărești și Mircești.

 

  1. Măsuri aplicabile în zona de protecție

În zona de protecție se aplică următoarele măsuri:

  • efectuarea, în cel mai scurt timp, a recensământului tuturor exploatațiilor care dețin animale;
  • vizitarea exploatațiilor cu ovine și caprine de către medicii veterinari oficiali sau medicii veterinari de liberă practică împuterniciți, în vederea efectuării examenelor clinice și verificării registrelor și a identificării animalelor prin crotalii;
  • interzicerea deplasării și transportului ovinelor și caprinelor pe drumurile publice sau private, cu excepția drumurilor de acces la exploatații, atunci când este necesar, și numai cu aprobarea autorității competente;
  • permiterea tranzitului rutier fără descărcarea animalelor și fără oprire, în condițiile prevăzute de legislația aplicabilă;
  • posibilitatea acordării unei derogări pentru animalele provenite din afara zonei de protecție, destinate sacrificării imediate într-un abator situat în interiorul zonei, numai în condițiile aprobate de autoritatea competentă;
  • interzicerea scoaterii din exploatațiile situate în zona de restricție a laptelui și colostrului, a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, precum și a uneltelor, obiectelor și deșeurilor care pot transmite virusul;
  • curățarea și dezinfecția vehiculelor care transportă animale sau materiale potențial contaminate și efectuarea dezinsecției atunci când este necesar, cât mai curând după contaminare;
  • interzicerea părăsirii zonei de către vehiculele utilizate pentru transportul ovinelor și caprinelor fără efectuarea operațiunilor de curățare și dezinfecție;
  • efectuarea periodică a vizitelor veterinare, a examenelor clinice și, dacă este necesar, recoltarea de probe pentru efectuarea examenelor de laborator;
  • anunțarea imediată a autorităților sanitar-veterinare în cazul apariției unor animale bolnave sau moarte;
  • permiterea ieșirii animalelor din exploatații numai cu aprobarea autorității competente și cu respectarea condițiilor stabilite de aceasta;
  • interzicerea scoaterii materialului seminal, ovulelor și embrionilor din exploatațiile aflate în zona de protecție fără aprobarea autorității competente;
  • respectarea măsurilor de biosecuritate de către toate persoanele care intră sau ies din exploatații.

 

  1. Măsuri aplicabile în zona de supraveghere

În zona de supraveghere se aplică următoarele măsuri:

  • efectuarea recensământului tuturor exploatațiilor și vizitarea exploatațiilor care dețin ovine și caprine de către medicii veterinari oficiali sau medicii veterinari de liberă practică împuterniciți;
  • efectuarea examenelor clinice și verificarea registrelor exploatațiilor și a identificării animalelor;
  • interzicerea deplasării și transportului ovinelor și caprinelor, cu excepțiile prevăzute de legislație pentru tranzitul fără descărcare și fără oprire, precum și pentru animalele provenite din afara zonei și destinate sacrificării imediate într-un abator situat în zonă, numai cu aprobarea autorității competente;
  • interzicerea scoaterii din exploatațiile situate în zona de restricție a laptelui și colostrului, a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, precum și a uneltelor, obiectelor și deșeurilor care pot contribui la transmiterea bolii;
  • curățarea și dezinfecția vehiculelor care transportă animale sau materiale potențial contaminate și efectuarea dezinsecției, atunci când este necesar;
  • anunțarea imediată a medicului veterinar în cazul apariției unor animale bolnave sau moarte;
  • permiterea ieșirii ovinelor și caprinelor din exploatații numai cu aprobarea autorității competente și în condițiile stabilite de aceasta;
  • interzicerea scoaterii materialului seminal, ovulelor și embrionilor din exploatațiile aflate în zona de supraveghere fără aprobarea autorității competente;
  • aplicarea măsurilor de igienă și biosecuritate de către toate persoanele care intră sau ies din exploatații.

 

  1. Închiderea focarului și repopularea exploatației

Repopularea exploatației se poate realiza la solicitarea proprietarilor, după închiderea focarului și cu respectarea condițiilor sanitar-veterinare aplicabile.

 

Termenul prevăzut în plan pentru închiderea focarului este de 30 de zile de la constatarea absenței bolii pe teritoriul respectiv.

 

Măsurile prevăzute în planul de acțiune pot fi modificate în funcție de evoluția situației epidemiologice și de concluziile anchetei epidemiologice.

 

Autoritățile fac apel la deținătorii de ovine și caprine să respecte cu strictețe măsurile dispuse, să nu transporte animale fără documentele și aprobările necesare și să anunțe imediat medicul veterinar în cazul apariției unor semne de boală sau al mortalității la animale.

 

Comunicat Instituția Prefectului județului  Neamț

Vezi articolul

Știri

CARP are un nou președinte ales: Vasile Rusu. A fost ales și comitet director și comisie de cenzori

Adăugat

pe

Roman TV

Vineri, 16 octombrie 2026, în sala „Nicolae Manolescu Strunga” a Primăriei Municipiului Roman a fost convocată adunare generală a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Roman pentru alegerea consiliului director, a comisiei de cenzori şi a supleanţilor. Vasile Rusu a fost ales președinte cu majoritate de voturi. 89 din cei 94 de membri delegați au fost prezenți la adunare, fiind declarată statutară. Pentru Consiliul Director au fost aleși Costel Rotariu, Eugen Patrascu, Florinel Stoica și Nicușor Bohâncanu, supleanți fiind Aurel Constantin, Dorel Năstase și Vasile Rădăuceanu. Preșdinte al comisiei de cenzori este Mariana Stanciu, iar în comisia de cenzori au fost alese Mariana Ioniță și Mihaela Cozma, supleanți fiind Leonard Văcaru și Cornelia Creangă.

Candidații la președinția Casei s-au prezentat rând pe rând.

În final, cu majoritate de voturi a fost ales președinte al CARP Roman Vasile Rusu. Speranța este ca acest nou președinte, cât și comitetul director să se înregistreze, cu succes, la grefa Judecătoriei Roman, încât soarta casei să intre pe un făgaș al speranței pentru cei peste 18.000 de membri pensionari rămași înscriși.

Vezi articolul

Știri

Magazin în flăcări, în centrul Romanului: cauzele izbucnirii, încă necunoscute

Adăugat

pe

Roman TV

Parterul unui bloc de locuințe situat în centrul Municipiului Roman a luat foc joi, 15 octombrie 2026, afectând centrul comercial care își desfășoară activitatea în incinta imobilului. Momentul a fost suprins în imagini de trecători, generând panică, având în vedere că incendiul se manifesta cu flacără deschisă. Un tânăr a încercat chiar să stingă focul cu un extinctor, până la sosirea forțelor de intervenție.

Unul dintre proprietarii unui imobil situat în blocul cu pricina a primit vestea de la o cunoștință, el fiind plecat în străinătate. Speriat, omul a încercat să afle dacă arde chiar apartamentul său. A menționat cât de importantă este o asigurare faccultativă în cazul unor astfel de necazuri.

Pompierii au ajuns la fața locului, reușind să împiedice propagarea focului la imobilele din vecinătate.

O parte din locatarii din bloc s-au autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție. Nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale.

Vezi articolul

Știri

„Cultura – alternativa la comportamentele de risc”, la Centrul Eparhial Roman

Adăugat

pe

Roman TV

Joi, 15 octombrie 2026, la ora 16, Sala Dosoftei a Centrului Eparhial din Roman a găzduit conferința intitulată „Cultura – alternativa la comportamentele de risc”, susținută de inspector principal de poliție Amariei Măriuca, șef al Biroului Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău. Tema siguranței școlare a oferit cadrul pentru abordarea unor dificultăți care solicită atenția și implicarea comună a școlii, familiei și instituțiilor cu responsabilități în protejarea copiilor.

În continuare, Rareș Bujor, elev în clasa a XI-a A la Colegiul Național „Ferdinand”, a susținut intervenția „Vocea elevilor – provocări și soluții din perspectiva generației tinere”. Pornind de la experiența vieții școlare, acesta a adus în atenție presiunea rezultatelor, teama de a vorbi despre propriile dificultăți și consecințele umilirii și excluderii repetate a unui coleg. Programul a fost întregit de recitalul de muzică clasică oferit de Cvartetul „Coloseum”, ai cărui membri sunt muzicieni ai Filarmonicii din Iași. Prezența artistică a pus în valoare componenta culturală a proiectului și a oferit un prilej de comuniune prin muzică.

Vezi articolul

Știri

Vizită pe Lotul 2 Trifești – Gherăești din Autostrada Moldovei (A7), unde se lucrează intens

Adăugat

pe

Roman TV

Șoferii care sperau să circule în acestă toamnă pe noul tronson din Autostrada Moldovei mai au de așteptat cel puțin un an. Deși termenul de finalizare indicat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, 10 octombrie 2026, a fost deja depășit, pe Lotul 2 Trifești – Gherăești se lucrează intens.

Cu un buget de peste 1.27 milarde lei fără TVA și cu un contract semnat pe 7 martie 2023, Lotul 2 a ajuns la un progres fizic de peste 61,2%, potrivit CESTRIN. Lungimea tronsonului Bacău – Pașcani este de 77,38 km, aceată secțiune fiind împărțită în trei loturi: Săucești – Trifești, Trifești – Gherăești și Mircești – Pașcani. În timp ce constructorul UMB continuă lucrările pe aceste loturi, autostrada A7 este deschisă până la Bacău. Lucrările realizate până la 31 august 2026 vor fi decontate prin PNRR, iar pentru ce rămâne de executat au fost deja identificate alte surse de finanțare.

Vezi articolul

Știri

Candidații la alegerile CARP, convocarea adunării generale fiind vineri, 16 octombrie

Adăugat

pe

Roman TV

Pe 18 august 2026, Tribunalul Neamț a hotărât definitiv desemnarea pentru un mandat de şase luni, strict în scopul legalei convocări a adunării generale a CARP Roman pentru alegerea consiliului director, a comisiei de cenzori şi a supleanţilor, pe Eugen Pătrașcu, Costel Rotariu și Vasile Rusu. Ulterior, pe 21 septembrie 2026, în dosarul nr. 4215/291/2026, Judecătoria Roman a decis să constate, pe fond, dizolvarea de drept a Asociaţiei C.A.R. Pensionari Roman, decizie cu drept de apel în 30 de zile de la data comunicării. Chiar și în acest context, organizarea alegerilor a continuat, data de 16 octombrie 2026 fiind desemnată ziua convocării adunării generale în acest scop.
Astfel, pentru funcția de președinte al CARP Roman s-au înscris patru persoane, după cum urmează: Vasile Rusu, Georgeta Antoci, Vasile Bancu și Agnes Iuliana Raikert. Delegații vor lăsa netăiat pe buletinul de vot un singur nume, ceea ce înseamnă vot „pentru”. Restul numelor vor fi tăiate.
Pentru Consiliul Director s-au înscris 11 membri ai CARP, respectiv: Costel Rotariu, Eugen Pătrașcu, Nicușor Bohâncanu, Florinel Stoica, Virginia Olteanu, Gheorghe Ghimici, Ion Pricope, Vasile Rădăuceanu, Aurel Constantin, Mircea Ghenade și Dorel Năstase. Din cei 11 candidați, patru membri trebuie să rămână netăiați de pe listă, ceea ce înseamnă vot „pentru”. Cine este tăiat de pe listă primește automat vot „împotrivă”.
Pentru președinția comisiei de cenzori s-a înscris o singură persoană, respectiv Maria Stanciu, deci numele ei va rămâne netăiat de pe buletinul de vot, primind automat vot „pentru”.
Tot pe buletinul de vot s-au înscris și cinci delegați, care candidează ca membri ai comisiei de cenzori, respectiv: Mihaela Cozma, Mariana Ioniță, Leonard Vacaru, Cornelia Creangă și Marcela Fusa. Dintre aceștia, doar doi candidați vor primi vot „pentru”, ceilalți urmând a fi tăiați de pe listă.
Toți delegații prezenți la adunare trebuie să aibă asupra lor carnetul de membru CARP și actul de identitate, pentru a se legitima.

Vezi articolul

Știri

Autovehicul în flăcări, în pădurea de la Gâdinți

Adăugat

pe

Roman TV

Joi, 15 octombrie 2026, un autovehicul a luat foc în curtea unui depozit de lemne aflat în zona pădurii de la Gâdinți. Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, cât și pentru limitarea propagării flăcărilor spre depozitul de lemne.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric. Nu au fost victime.

Vezi articolul
ROMAN Vremea acum
Mâncare suedeză Super Premium, personalizată câinelui sau pisicii tale - Husse Roman Auto Group Roman - AUTOMEISTER PNEUMOLOGIE ROMAN - Dr. Popovici Gabriela - Medic primar pneumolog Duppy Vet - Cabinet și farmacie veterinară Anunt angajare

Știri

Știri8 ore în urmă

Variolă ovină și caprină în Boghicea. Zeci de localități în zona de supraveghere

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSInstituția Prefectului – Județul Neamț a transmis o serie de măsuri pentru combaterea focarului...

Știri10 ore în urmă

CARP are un nou președinte ales: Vasile Rusu. A fost ales și comitet director și comisie de cenzori

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSVineri, 16 octombrie 2026, în sala „Nicolae Manolescu Strunga” a Primăriei Municipiului Roman a...

Știri12 ore în urmă

Magazin în flăcări, în centrul Romanului: cauzele izbucnirii, încă necunoscute

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSParterul unui bloc de locuințe situat în centrul Municipiului Roman a luat foc joi,...

Știri12 ore în urmă

„Cultura – alternativa la comportamentele de risc”, la Centrul Eparhial Roman

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSJoi, 15 octombrie 2026, la ora 16, Sala Dosoftei a Centrului Eparhial din Roman...

Știrio zi în urmă

Vizită pe Lotul 2 Trifești – Gherăești din Autostrada Moldovei (A7), unde se lucrează intens

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSȘoferii care sperau să circule în acestă toamnă pe noul tronson din Autostrada Moldovei...

Știrio zi în urmă

Candidații la alegerile CARP, convocarea adunării generale fiind vineri, 16 octombrie

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSPe 18 august 2026, Tribunalul Neamț a hotărât definitiv desemnarea pentru un mandat de...

Știrio zi în urmă

Autovehicul în flăcări, în pădurea de la Gâdinți

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSJoi, 15 octombrie 2026, un autovehicul a luat foc în curtea unui depozit de...

Emisiuni

🎙️ PULSE CHECK12 ore în urmă

🎙️ PULSE CHECK / Slăbim fără înfometare?

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSinvitat: Mădălina Enășcuț, nutriționist dietetician » Provocările zilelor noastre, în materie de nutriție »...

Radar TVo zi în urmă

📺 Radar TV / Administrația romașcană și nevoile mediului de afaceri / 15 octombrie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de joi, 15 octombrie, a emisiunii Radar TV invitat Laurențiu Leoreanu, primarul Municipiului...

Panorama4 zile în urmă

🌐 Panorama / Iarna se apropie, prețuri mai mari la utilități / 13 octombrie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de marți, 13 octombrie a emisiunii Panorama Daniel Muraru & Alexandra Manea ✔️...

🎙️ PULSE CHECKo săptămână în urmă

🎙️ PULSE CHECK / Recomandarea fizioterapeutului pentru comunitate

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSinvitat: Andreea Crețu, fizioterapeut » Probleme care pot fi tratate/ameliorate prin kinetoterapie » Ce...

Radar TVo săptămână în urmă

📺 Radar TV / Cordun – proiecte finalizate, în desfășurare și de viitor / 8 octombrie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de joi, 8 octombrie, a emisiunii Radar TV invitat: Adrian Ciobanu, primarul comunei...

Panoramao săptămână în urmă

🌐 Panorama / O nouă încercare de formare a unui Guvern. A patra o fi cu noroc? / 6 octombrie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de marți, 6 octombrie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru & Alex Nistor ✔️...

🎙️ PULSE CHECK2 săptămâni în urmă

🎙️ PULSE CHECK / Activitățile de la Centrul „Leonardo Murialdo” Roman

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSinvitat: pr. Petru Țurcanu, președintele Fundației „Leonardo Murialdo” Roman Tinerii din zilele noastre Activitățile...