Urmărește-ne și pe:

Știri

14 persoane intoxicate cu ciuperci s-au prezentat la spitalele din județ, în ultima săptămână

Adăugat

pe

Direcția de Sănătate Publică Neamț transmite că în ultima săptămână, 14 persoane care au consumat ciuperci culese din pădure s-au prezentat la unitățile de primiri urgențe din județ cu semne și simptome de intoxicație. Maximul de incidenţă al intoxicaţiilor se înregistrează în perioada iulie-octombrie. În ţara noastră sunt cunoscute peste 1600 specii de ciuperci superioare, ciuperci cu “pălărie”, al căror diametru este mai mare de 4 mm. Dintre acestea aproximativ 400 sunt comestibile şi peste 200 specii sunt sigur toxice. Nu trebuie folosite în alimentaţie decât ciupercile bine cunoscute. De cele mai multe ori, ciupercile necomestibile se pot confunda uşor cu cele comestibile. Intoxicaţia cu ciuperci are ca etiologie toxina propriu-zisă, caracteristică speciei, dar poate avea şi alte cauze. Astfel, se diferenţiază intoxicaţiile adevărate datorate toxinei specifice speciei de cele false din cauze multiple.

Toxicitatea ciupercilor otrăvitoare nu poate fi redusă prin fierbere, uscare sau macerare în oţet. De asemenea, îndepărtarea cuticulei nu diminuează toxicitatea. Foarte important de ştiut este faptul că nu există nici un test simplu care să permită recunoaşterea imediată a unei specii toxice. Simptomele apar în primele 12 ore după consum, iar starea se poate altera rapid, cu grave consecinţe: tulburări digestive severe, cu deshidratare, afectarea ficatului, afectarea rinichilor, tulburări neurologice sau chiar deces. Consumaţi doar ciuperci cunoscute sau achiziţionate din magazin, nu consumaţi ciuperci crude, nu consumaţi ciuperci împreună cu cantităţi mari de băuturi alcoolice, conservaţi ciupercile la frigider si consumaţi-le în maximum 2 zile dupa ce leaţi cules sau cumpărat. În cazul în care prezentaţi unul sau mai multe simptome în urma consumului de ciuperci, adresaţi-vă medicului.

Vezi articolul

Știri

Punctul de deșeuri medicamentoase din spital a preluat, de la deschidere, 35 de kg de medicamente

Adăugat

pe

Roman TV

O modificare legislativă apărută la finalul anului 2023 a determinat ca medicamentele neutilizate de cetățeni sau expirate să fie preluate de spitalele publice. La Spitalului Municipal de Urgență Roman, colectarea medicamentelor expirate sau neutilizate se face la intrarea în unitatea sanitară, în prima încăpere de la poarta principală. Spațiul destinat colectării acestor deșeuri este semnalizat corespunzător, are acces facil pentru populație și este fi monitorizat permanent. Medicamentele sunt colectate în cadrul Spitalului Roman, în vederea eliminării finale, în fiecare zi de joi, între orele 9:00-10:30. Nu se colectează medicamente psihotrope și stupefiante. Aceste medicamente se returnează farmaciilor de unde au fost cumpărate, conform legislației în vigoare.
Deșeurile de medicamente reprezintă o adevărată problemă pentru mediul înconjurător atunci când sunt aruncate la gunoi sau deversate în rețeaua de canalizare. Acestea pot duce la contaminarea solului și a pânzei freatice cu substanțe periculoase, punând în pericol mediul și sănătatea noastră.

Vezi articolul

Știri

Expoziția "Puntea Destinului" a ineditului artist Eugen Raportoru, la Roman Art Gallery

Adăugat

pe

Roman TV

Roman Art Gallery a găzduit joi, 3 octombrie 2024, vernisajul expoziției intitulate „Puntea Destinului” a ineditului artist Eugen Raportoru. Evenimentul a debutat la ora 17, aducând laolaltă oameni iubitori de artă și de frumos. Pictor, creator de instalații și animator cultural, Eugen Raportoru a manifestat din copilărie o pasiune intensă pentru artă. În lumea picturii, a fost sprjinit de mama sa, fiind cea care i-a acordat încredere. A studiat pictura la Școala de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”. La vârsta de 14 ani avea deja prima sa expoziție la Cinematograful Grivița din București. 

De o modestie aparte, artistul Eugen Raportoru a precizat că pentru Roman a ales unele dintre cele mai bune lucrări, alegând să expună în comunitatea noastră datorită insistenței și dedicării gazdelor, respectiv Cezar și Rodica Păduraru de la Roman Art Gallery.

Expoziția poate fi vizitată până pe 15 noiembrie 2024. Eugen Raportoru se declară a fi un pictor al emoției și atât. Artistul precizează, pe eugenraportoru.ro, că este daltonist și cu toate acestea, Dumnezeu i-a dăruit harul de a picta la standarde înalte. În anul 2011, Eugen Raportoru a primit Premiul pentru Pictură „Arte în București”, acordat de Uniunea Artiștilor Plastici, iar în 2019 i-a fost conferită Diploma de Excelență și Distincție de inaltă apreciere în cadrul ceremoniei „Trecut, prezent și viitor” pentru performanța artistică și promovarea culturii rome. În anul 2024, artistul a fost decorat prin decret prezidențial cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, categoria C – „Artele plastice”.

Vezi articolul

Știri

Peste 300 de mandate de percheziții în țară, dintre care șapte în Neamț, vizând regimul armelor și al munițiilor

Adăugat

pe

Roman TV

Pe 4 octombrie 2024, polițiștii structurilor arme, explozivi și substanțe periculoase, sprijiniți de alte structuri cu atribuții pe linia poliției judiciare, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – I.G.P.R. au pus în executare 316 mandate de percheziție domiciliară în toate județele țării. Polițiștii au documentat activitatea infracţională a unei societăți comerciale din afara teritoriului țării, care, prin intermediul unui site, a comercializat, pe teritoriul României, către persoane fizice, arme din categoria celor supuse autorizării şi diferite tipuri de muniţie aferente acestora, fără a respecta condiţiile legii privind regimul armelor şi al muniţiilor.

Vezi articolul

Știri

859 de prezentări la Urgențe, în o săptămână. 355, la Pediatrie

Adăugat

pe

Roman TV

În intervalul 23 -29 septembrie 2024, la Centrul de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Municipal de Urgență din Roman au fost înregistrate 859 de prezentări. 233 de pacienți au rămas internați în diferite secții ale spitalului, iar 34 au ajuns în ATI. Cinci pacienți au ajuns șa Urgențe în urma unor accidente rutiere, 13 în urma unor agresiuni fizice, 61 cu afecțiuni neurologice, patru pacienți cu AVC. 47 de pacienți au fost diagnosticați cu hipertensiune arterială, 95 cu afecțiuni toraco-abdominale-pelvine chirurgicale, 46 cu diferite plăgi, 116 cu traumatisme, 165 cu sindrom dureros abdominal. 17 persoane au ajuns la spital pentru recoltarea alcoolemiei.
În intervalul menționat, la Secția Pediatrie s-au prezentat 355 de minori. 36 au rămas internați, iar alți șapte au fost timiși către alte secții. 80 de micuți au fost diagnosticați cu faringo-amigdalite și laringite, 18 cu pneumonie, 26 cu dispepsie, 20 cu boală diareică acută, 36 cu infecții ale căilor respiratorii superioare.
În perioada de referință, la Secția O-G au fost aduși pe lume 19 copii, dintre care șapte pe cale naturală și restul prin cezariană.

Vezi articolul

Știri

Deputații au votat instituirea unei zile de curățenie națională

Adăugat

pe

Roman TV

Miercuri, 2 octombrie 2025, Plenul Camerei Deputaţilor a votat proiectul de lege care stabileşte ca cea de-a treia zi de sâmbătă din luna septembrie a fiecărui an să fie „Ziua de Curăţenie Naţională”. Proiectul a trecut cu 223 de voturi pentru, 16 împotrivă şi opt abţineri. Proiectul fusese adoptat de Senat pe 24 iunie. Cu ocazia acestei zile, Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administrației publice centrale şi locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot organiza activități culturale, sociale şi educaţionale prin care să fie promovate bune practici în privinţa acţiunilor de curăţare a mediului şi a importanței păstrării unui mediu curat. Totodată, Societatea Română de Televiziune și Societatea Română de Radiodifuziune pot include în programe emisiuni dedicate promovării acțiunilor de curățare și protecție a mediului, potrivit propunerii legislativă.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare, instituirea celei de-a treia zi de sâmbătă din luna septembrie, a fiecărui an, ca „Ziua de Curăţenie Naţionalăˮ, pentru a accentua responsabilitatea socială atât a cetăţenilor, cât şi a autorităţilor publice, a persoanelor juridice, în vederea încurajării acţiunilor de curăţenie cu impact pozitiv asupra mediului, a colectării separate, a reciclării şi depozitării deşeurilor. Camera Deputaţilor este for decizional, astfel că legea merge la promulgare.
De menționat este faptul că din 2009 și până în prezent, în contextul unei mișcări de curățenie națională, peste 2.400.000 de voluntari au luat parte la campania de ecologizare „Let’s Do It, România!” desfășurate la nivel național. În 2024, acțiunea a avut loc pe 21 septembrie.

Vezi articolul

Știri

Caz revoltător, în Roman. O copilă de 11 ani, victimă a abuzurilor și pornografiei infantile

Adăugat

pe

Roman TV

Caz revoltător, în Roman. Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Neamț, au documentat activitatea infracțională a doi bărbați, de 16 și 62 ani și a unei femei, de 33 de ani, cercetate pentru trafic de minori, viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată și pornografie infantilă. Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada februarie – aprilie 2024, minorul de 16 ani, profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care s-ar fi aflat o victimă minoră (11 ani ), ar fi recrutat-o prin metoda loverboy și ar fi transportat-o în diverse locații determinând-o să întrețină relații sexuale contra cost cu mai mulți bărbați. Sumele de bani obținute de minoră ar fi fost însușite integral de acesta.
Ulterior, în intervalul mai – septembrie 2024, femeia cercetată în cauză ar fi racolat aceeași victimă minoră, pe care ar fi adăpostit-o în apartamentul său, facilitându-i practicarea prostituției. Clienții ar fi fost identificați prin publicarea de anunțuri pe un site de profil, iar sumele de bani astfel obținute de persoana vătămată ar fi revenit aproape în integralitate femeii. Din probele administrate în cursul urmăririi penale a mai rezultat că, în perioada martie – septembrie 2024, bărbatul de 62 de ani ar fi întreținut cu victima minoră raporturi și acte sexuale în schimbul unor remunerații. În acest context, ar fi produs cu telefonul mobil personal peste 80 de materiale pornografice de tip imagine și video, pe care le-ar fi stocat și deținut în același sistem informatic.
Procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Neamț au dispus reținerea bărbatului de 62 de ani și au formulat propunerea de arestare preventivă a acestuia și a minorului de 16 ani, care se sustrage urmăririi penale. Față de femeie a fost luată măsura controlului judiciar. La datele de 27 septembrie 2024 și 2 octombrie 2024, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Neamț a dispus arestarea preventivă a celor cercetați.

Vezi articolul

Știri

Nemțeanul Marius Pop a gătit un preparat inedit, la MasterChef România

Adăugat

pe

Roman TV

Are 36 de ani și este din Cheile Bizacului, zona Lacul Roșu. Nemțeanul Marius Pop s-a prezentat în fața juraților show-ului culinar MasterChef România cu un preparat inedit: ciorbă de nicoreți, un soi de ciuperci de mai, care se găsesc în zona de munte. Cei trei chefi, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu au gustat preparatul, apoi au decis dacă Marius Pop merge sau nu mai departe cu această farfurie.

Vezi articolul
ROMAN Vremea acum
Auto Group Roman - AUTOMEISTER VetVision Animal Care

Știri

Știri14 ore în urmă

Punctul de deșeuri medicamentoase din spital a preluat, de la deschidere, 35 de kg de medicamente

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSO modificare legislativă apărută la finalul anului 2023 a determinat ca...

Știri14 ore în urmă

Expoziția "Puntea Destinului" a ineditului artist Eugen Raportoru, la Roman Art Gallery

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSRoman Art Gallery a găzduit joi, 3 octombrie 2024, vernisajul expoziției...

Știri14 ore în urmă

Peste 300 de mandate de percheziții în țară, dintre care șapte în Neamț, vizând regimul armelor și al munițiilor

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSPe 4 octombrie 2024, polițiștii structurilor arme, explozivi și substanțe periculoase,...

Știri2 zile în urmă

859 de prezentări la Urgențe, în o săptămână. 355, la Pediatrie

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSÎn intervalul 23 -29 septembrie 2024, la Centrul de Primire Urgențe...

Știri2 zile în urmă

Deputații au votat instituirea unei zile de curățenie națională

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSMiercuri, 2 octombrie 2025, Plenul Camerei Deputaţilor a votat proiectul de...

Știri2 zile în urmă

Caz revoltător, în Roman. O copilă de 11 ani, victimă a abuzurilor și pornografiei infantile

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSCaz revoltător, în Roman. Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate...

Știri3 zile în urmă

Nemțeanul Marius Pop a gătit un preparat inedit, la MasterChef România

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSAre 36 de ani și este din Cheile Bizacului, zona Lacul...

RECLAMĂ

Emisiuni

Radar TV14 ore în urmă

📺 Radar TV / Strategia partidului Forța Dreptei pentru România

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSinvitat: Ionel Dancă, deputat Forța Dreptei moderator: Daniel Muraru Strategia partidului...

Radar TV14 ore în urmă

📺 Radar TV / AUR, un partid în continuă ascensiune

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSinvitat: Dumitrina Mitrea, deputat AUR moderator: Daniel Muraru Va avea AUR...

Radar TV2 zile în urmă

📺 Radar TV / Calcule, jocuri politice și strategii electorale / 3 octombrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSAstăzi, de la ora 19:00, la Roman TV, o nouă ediție...

Panorama4 zile în urmă

📺 Panorama / De ce și-a dat demisia primarul comunei Horia / 1 octombrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de marți, 1 octombrie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru &...

Radar TVo săptămână în urmă

Radar TV / Ținta liberalilor nemțeni la alegerile parlamentare / 26 septembrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de joi, 26 septembrie, a emisiunii 📺 Radar TV Invitat:...

Panorama2 săptămâni în urmă

📺 Panorama / Probleme la Policlinica Roman / 24 septembrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de marți, 24 septembrie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru &...

Radar TV2 săptămâni în urmă

Radar TV / Primăria Roman vrea să împrumute 15 milioane de euro / 19 septembrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de joi, 19 septembrie, a emisiunii 📺 Radar TV Invitat:...

RECLAMĂ

Populare