Urmărește-ne și pe:

Știri

O bătrână zace în propriile fecale și cu escare, în timp ce rudele îi toacă banii și nimeni „nu poate face nimic”

Adăugat

pe

Imagini greu de privit au fost transmise redacției Roman TV vineri, 13 februarie 2026. În fotografii se observă o vârstnică zăcând la pat, într-o cameră insalubră, în condiții mizere, mai rele decât cele în care trăiesc multe dintre necuvântătoare. Pentru a-i proteja identitatea, o vom numi „doamna Geta”. Ea are handicap grav și locuiește în Roman. Este, așadar, o persoană vulnerabilă, de care nimănui nu pare să îi pese, sau cel puțin asta ne arată mediul degradant în care trăiește. Femeia nu este străină de ochii autorităților competente, situația sa fiind cunoscută atât la nivelul Direcției de Asistență Socială (DAS) din cadrul Primăriei Municipiului Roman, cât și al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) Neamț.

Pentru că are gradul de handicap grav, femeia are dreptul la asistent personal, beneficiind astfel de două indemnizații: 728 lei, plătibilă prin mandat poștal și 2.574 lei, bani ridicați de reprezentantul legal, în baza angajamentului scris de a se ocupa de persoana beneficiară. Cineva, deci, și-a luat un angajament că se va ocupa de îngrijirea acestei femei. Sursele noastre arată că fiica doamnei Geta este cea care încasează veniturile de peste 3.300 de lei lunar, iar de mamă „se ocupă” așa cum se vede din aceste imagini. România este statul care ne dovedește periodic că nimic din ceea ce poate fi degradant, umilitor, nedrept, ilegal sau imoral nu poate fi comis decât sub ochii indulgenți ai autorităților. Iar când presa identifică o astfel situație, e doar vina presei că a prezentat-o și nu a factorilor implicați – mai mult sau mai puțin – în acea poveste că nu au găsit o rezolvare.

„Moartea domnului Lăzărescu 2”, în cazul de față pasarea interinstituțională a „doamnei Geta”

Imaginile cu doamna Geta ne-au fost transmise vineri dimineață. Rând pe rând, pentru a înțelege cine poate interveni și opri neglijența la care aceasta este supusă, au fost contactate diferite instituții sau factori cu putere de decizie: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) Neamț; Primăria Municipiului Roman prin consilierul primarului, Dragoș Panait; primarul Municipiului Roman, Laurențiu Leoreanu; George Bălan, directorul Direcției de Asistență Socială (DAS) din cadrul Primăriei Municipiului Roman; Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț și Spitalul Municipal de Urgență din Roman (SMUR).

În jurul orei 12.40, când a fost contactat, purtătorul de cuvânt al DGASPC Neamț, Magda Vasilache, ne-a comunicat că la ora 13 se încheie programul instituției, așa că va răspunde solicitării noastre luni, urmând să lămurească tot atunci dacă instituția poate sau nu interveni în acest caz. După prezentarea succintă a cazului, aceasta ne-a putut spune că Direcțiile de Asistență Socială au competență în această arie și că trebuie să ne îndreptăm solicitările către DAS Roman. Ceea ce am și făcut. La Primăria Roman, vocea unică este edilul Laurențiu Leoreanu iar în lipsa domniei sale doar consilierul Dragoș Panait poate oferi informații oficiale presei. Prin urmare, Direcția de Asistență Socială nu a putut fi contactată în mod direct, ci prin intermediul celor doi reprezentanți ai administrației locale.

Laurențiu Leoreanu a specificat că Primăria nu poate interveni în casa unei persoane, fiind vorba despre o proprietate private, și că în acest caz DAS nu poate raporta un posibil abuz sau neglijare. Ulterior, redactorul Roman TV a discutat cu George Bălan, uns recent director – prin concurs – la Direcția de Asistență Socială Roman. Acesta ne-a specificat, cu insistenta remarcă „off the record” (!), că instituția pe care o conduce nu poate face nimic atât timp cât fiica doamnei nu este asistentul personal al acesteia, subliniind că în locuința privată a cetățenilor nu se poate pătrunde. Cât despre sesizarea organelor competente în privința unui posibil abuz, George Balan a ținut să precizeze că instituția pe care o păstorește nu are competențe medicale, dar că Spitalul din Roman poate formula o sesizare către poliție în acest sens. Tototdată, proaspătul director Bălan a mai menționat că se încearcă un demers de a o convinge pe fiica doamnei Geta să accepte internarea mamei într-un spital de specialitate. Deci, un soi de încercare de a negocia cu posibili abuzatori.

Oficial, consilierul primarului municipiului Roman, Dragoș Panait, ne-a transmis următoarele: „Persoana se confruntă cu afecțiuni psihice, iar serviciile de asistență socială au întreprins demersuri pentru internarea acesteia într-o unitate medicală specializată. Aceste demersuri nu au putut fi finalizate la momentul respectiv din cauza opoziției familiei. În cursul zilei de azi, o echipă a Direcției de Asistență Socială s-a deplasat la fața locului și a chemat ambulanța pentru a asigura asistență medicală specializată. Începând de luni, Direcția de Asistență Socială va face toate demersurile legale necesare pentru a purta discuții cu aparținătorii și a convinge reprezentantul legal să accepte internarea persoanei într-o unitate medicală, în conformitate cu legislația în vigoare. Primăria Roman și Direcția de Asistență Socială reafirmă că și-au îndeplinit atribuțiile legale, oferind sprijin și consiliere în limitele prevăzute de legislație și de responsabilitățile familiale.”

Contactat a fost și Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț care, prin vocea purtătorului de cuvânt insp. pr. Ramona Ciofu, ne-a transmis următoarele: „Facem  verificări și vom reveni cu un punct de vedere cu privire la situația constatată, din punct de vedere legal”. Aceasta a mai precizat că nu exista nici o sesizare formulată din partea vreunei entități până la ora transmiterii (16.46), dar că Poliția s-ar putea autosesiza pe durata desfășurării verificărilor.

Doar managerul Spitalului Municipal de Urgență din Roman, medicul Maria Andrici a precizat, în jurul orei 17.00, că va dispune medicului de gardă din Centrul de Primire Urgențe să sesizeze Poliția în cazul doamnei Geta. „Pacienta este încadrată în grad de handicap grav cu însoțitor. Noi vom sesiza prin adresă scrisă starea pacientei reprezentanților Direcției de Asistență Socială Roman, dumnealor fiind cei competenți să ia măsurile necesare. Este clar un caz de abuz, fiica ridicând indemnizația, neglijând tratamentul și îngrijirea mamei.”, au conchis medicii romașcani, uimiți de gravitatea escarelor și de starea precară în care doamna Geta a fost transportată vineri, 13 februarie, la spital.

Femeia a ajuns în grija medicilor ca urmare a demersurilor făcute de postul de televiziune Roman TV, prin prisma documentării acestui caz.

Dovada că doamna Geta e (încă) vie, dar „îngropată” în hârtii, proceduri, legislație și… nepăsare

Dovada că acest caz nu este străin de ochii autorităților vine de la Cosmin Ancuța, consilier USR în Consiliul Local Roman și lider al formațiunii politice la nivel local. Pentru că domiciliul bătrânei este în proximitatea sediului de partid, situația acesteia nu a trecut neobservată. Nici nu avea cum, având în vedere că, anul trecut, femeia ieșea noaptea în fața casei și plângea sau țipa, de foame sau din cauza afecțiunilor de care suferă.  Cosmin Ancuța spune că a sesizat DAS Roman și DGASPC Neamț privind cazul doamnei Geta încă de la acea vreme. Cum biata femeie astăzi zăcea în aceeași cameră insalubră, este lesne de intuit că demersul său a fost în van.

„Referitor la cazul persoanei cu handicap grav prezentat în spațiul public, consider că asistăm la o situație extrem de gravă, care ridică semne serioase de întrebare atât cu privire la modul în care aparținătorul își îndeplinește obligațiile, cât și asupra eficienței mecanismului instituțional de monitorizare. Acest caz nu este nou. În cursul anului trecut au fost formulate sesizări către Direcția de Asistență Socială Roman și către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț. Răspunsul primit atunci menționa monitorizarea situației. Din păcate, imaginile apărute recent arată că măsurile dispuse nu au fost suficiente sau nu au produs efecte reale. În consecință, am formulat noi sesizări oficiale către DAS Roman și DGASPC Neamț, solicitând evaluare de urgență și clarificarea modului în care este utilizată indemnizația de asistent personal. Am depus o interpelare pentru următoarea ședință a Consiliului Local, prin care solicit directorului DAS să prezinte procedura concretă de monitorizare și datele privind controalele efectuate în ultimul an. Nu este normal ca, într-o țară europeană, în anul 2026, să existe persoane cu handicap grav care ajung într-o stare degradantă, în condițiile în care există buget alocat pentru asistență socială și indemnizații plătite din bani publici. Protecția persoanelor vulnerabile nu trebuie să fie doar o formalitate administrativă sau o mențiune într-un răspuns oficial. Este o obligație legală și morală. Am urmărit acest caz încă de la prima sesizare și îl voi urmări în continuare până când situația va fi clarificată și se vor lua măsuri concrete.” , a transmis, pentru Roman TV, Cosmin Ancuța, consilier local USR în Consiliul Local Roman.

Revolta ONG-urilor. Statul, copleșit de austeritate și de sacrificii

Carmen Suciu, asistent social și membru fondator al Asociației Umanitare „Născută înger” întâlnește zilnic cazuri de bătrâni uitați de lume într-un colț obscur al indolenței. Cazul doamnei Geta i se pare strigător la cer. „Când vorbești despre bătrânii uitați, despre mamele abuzate, despre lipsa unor soluții reale, vorbești de fapt despre o rană deschisă a societății noastre. Nu putem continua la nesfârșit să stingem incendii cu mâinile goale. Avem nevoie de structuri, de locuri, de intervenție reală.

Bătrânii uitați și victimele violenței domestice reprezintă o realitate care cere soluții, nu scuze. În fiecare zi, în casele întunecate ale satelor și orașelor noastre, trăiesc oameni pe care societatea i-a uitat.   Bătrâni flămânzi, bolnavi, fără medicamente, fără sprijin, fără un om care să le bată la ușă.   Oameni cu pensii infime, care nu le ajung nici pentru pâine, darămite pentru tratamente.   Bătrâni care sunt lăsați în mizerie chiar de cei care ar trebui să îi protejeze,aparținători care le iau veniturile și îi abandonează în propriile case. În același timp, mame cu copii în brațe fug noaptea din calea violenței. Fără haine, fără bani, fără un loc unde să se ascundă.  Și totuși, nu există un spațiu sigur în care să fie primite imediat, fără birocrație, fără întrebări, fără așteptare. Aceasta este realitatea, dură, incomodă, dar adevărată Avem nevoie de soluții reale, nu de promisiuni. Nu putem continua să tratăm cazurile extreme cu improvizații.  Nu putem lăsa bătrânii să moară în frig și mamele să doarmă cu copiii în brațe pe la vecini.  Nu putem să ne prefacem că nu se poate, când de fapt nu există voință.”, a precizat Carmen Suciu, asistent social și membru fondator al Asociației Umanitare „Născută înger”.

Aceasta a mai transmis că este necesară înființarea unei unități socio-medicale de urgență pentru cazurile extreme, dar și o locuință de urgență pentru victimele violenței domestice.

Pentru că în fiecare zi vedem oameni care nu mai au timp să aștepte. Pentru că suferința nu știe de „vid legislativ”.

Știri

Planul roșu, activat la Săbăoani: elevi de clasa a șasea, intoxicați

Adăugat

pe

Roman TV

Planul Roșu a fost activat la Săbăoani după ce mai mulți elevi de clasa a șasea, care învață la liceul „Vasile Alecsandri”, au acuzat dureri de cap, senzație de greață, usturime în gât și amețeli. 206 elevi și 12 adulți au fost evacuați din unitatea școlară. Zeci de elevi, toți din aceeași clasă, au fost transportați la spitalul din Roman.

Cadrele medicale spun că starea de sănătate a elevilor s-a îmbunătățit după ce aceștia au plecat din incinta liceului. Ei sunt acum în afara oricărui pericol.

Primarul comunei are o ipoteză referitoare la cele întâmplate. El crede că o substanță necunoscută, găsită pe bănci, a cauzat totul.

Până în acest moment, autoritățile nu au identificat substanța care le-a făcut rău elevilor și nici nu au stabilit circumstanțele în care a avut loc evenimentul de la liceul din Săbăoani.

Vezi articolul

Știri

Examen pentru viitorii detectivi particulari

Adăugat

pe

Roman TV

Pe 3 decembrie, Inspectoratul de Poliție Județean Neamț organizează examenul pentru atestarea calității de detectiv particular. Testarea va avea loc la sediul instituției din Piatra Neamț, iar persoanele interesate se pot înscrie până pe 27 noiembrie 2026, dacă îndeplinesc condițiile necesare.

Examenul constă într-o probă scrisă și un interviu, iar tematica este publicată pe site-ul poliției.

Vezi articolul

Știri

Testul de lectură picat de studenți

Adăugat

pe

Roman TV

Un experiment realizat de un profesor universitar din Iași scoate la iveală cât de rar mai ajung studenții să deschidă cărțile incluse în bibliografie. Cadrul didactic a ascuns o bancnotă de 100 de lei în cartea „Rețele de Calculatoare”, din biblioteca universității. După un an, banii erau tot acolo, chiar dacă profesorul le-a dat indicii tinerilor despre surpriza pe care a pregătit-o.

Tinerii preferă să citească în format electronic și să învețe cu ajutorul inteligenței artificiale, motiv pentru care pe rafturile bibliotecilor se pune praful. Rămâne de văzut dacă studenții vor fi motivați de acest experiment, în așa fel încât să utilizeze și cărțile tipărite.

Vezi articolul

Știri

Focar de rabie confirmat în municipiul Piatra-Neamț

Adăugat

pe

Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Neamț a notificat confirmarea unui focar de rabie la un câine fără stăpân, în vârstă de aproximativ patru luni, identificat pe domeniul public al municipiului Piatra-Neamț.

Diagnosticul a fost confirmat prin analize de laborator, potrivit documentelor transmise de DSVSA Neamț.

În urma confirmării cazului, autoritatea sanitar-veterinară a elaborat un plan de măsuri pentru prevenirea răspândirii bolii, care a fost supus aprobării Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Neamț și votat în unanimitate.

Planul prevede instituirea unei zone de protecție în zona Balaur din municipiul Piatra-Neamț și a unei zone de supraveghere care cuprinde municipiul Piatra-Neamț și fondurile cinegetice Negrești, Cuejdiu Almaș, Dumbrava, Bodești, Magazia și Grumăzești.

Principalele măsuri propuse vizează:

* identificarea și supravegherea animalelor care ar fi putut intra în contact cu animalul infectat;

* efectuarea recensământului câinilor și pisicilor și intensificarea vaccinării antirabice;

* aplicarea restricțiilor de circulație a animalelor în zonele vizate, conform dispozițiilor sanitar-veterinare;

* intensificarea supravegherii faunei sălbatice din fondurile cinegetice incluse în zona de supraveghere;

* identificarea eventualelor persoane expuse și îndrumarea acestora către serviciile medicale specializate;

* informarea populației cu privire la măsurile de prevenire a rabiei și obligațiile deținătorilor de animale.

Pentru implementarea măsurilor este necesară colaborarea dintre DSVSA Neamț, Primăria Municipiului Piatra-Neamț, Direcția de Sănătate Publică Neamț, structurile Ministerului Afacerilor Interne și instituțiile responsabile de gestionarea fondurilor cinegetice.

 

Recomandări pentru populație

Autoritățile recomandă cetățenilor să evite contactul cu animalele necunoscute, fără stăpân sau care prezintă un comportament neobișnuit, să verifice situația vaccinării antirabice a animalelor de companie și să respecte indicațiile medicilor veterinari.

În cazul unei mușcături sau zgârieturi provocate de un animal suspect, persoanele afectate trebuie să spele imediat rana cu apă și săpun și să solicite fără întârziere evaluare medicală, pentru stabilirea necesității tratamentului preventiv antirabic.

Deținătorii de câini și pisici sunt îndemnați să colaboreze cu medicii veterinari și să respecte restricțiile stabilite de autoritățile competente.

Măsurile de control prevăzute în plan sunt propuse pentru o perioadă de minimum 30 de zile, urmând ca menținerea sau ridicarea acestora să fie stabilită în funcție de evoluția situației epidemiologice.

Instituția Prefectului – Județul Neamț va urmări, prin mecanismele instituționale competente, aplicarea măsurilor stabilite și colaborarea dintre autoritățile implicate, astfel încât protejarea sănătății populației și prevenirea răspândirii bolii să reprezinte priorități.

Vezi articolul

Știri

Planul roșu, activat la Săbăoani: elevi de clasa a șasea, intoxicați

Adăugat

pe

🔔 Update Specialiștii ajunși la Liceul Teoretic din Săbăoani încearcă să depisteze cauza care a condus la starea de rău provocată elevilor

🔔 Update 14:15: Declarații cpt. Irina Popa – ISU Neamț

🔔 Update 14:00:
Primarul comunei Săbăoani, Florin Vîrgă, a afirmat că în unitatea școlară nu s-a făcut recent nicio dezinsecție sau deratizare și că primele date conduc spre ipoteza că o substanță necunoscută, găsită pe băncile elevilor, a cauzat simptomele acestora.
Spitalul Roman anunță că în prezent oferă îngrijiri pentru 17 copii, a căror stare este stabilă.

206 elevi și 12 adulți au fost evacuați.

La locul evenimentului s-au deplasat echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu module pentru descarcerare și prim ajutor, o ambulanță SMURD, o autospecială de transport personal și victime multiple. A fost mobilizat și un echipaj de la SAJ. De asemenea a fost prealertat și echipajul CBRN de la ISU Bacău.

Surse din cadrul Spitalului Roman afirmă că 22 de copii și un adult au fost aduși la unitatea sanitară pentru evaluare de specialitate.

Autoritățile încearcă să identifice cauza acestui incident.

Revenim cu detalii.


Știre inițială

Alertă la Corpul C al Liceului „Vasile Alecsandri” din Săbăoani, județul Neamț, după ce mai mulți elevi au început să acuze stări de rău. Inițial, șapte copii de clasa a VI-a, aflați în aceeași sală de curs, au prezentat dureri de cap, usturimi în gât și amețeli. La fața locului au fost mobilizate echipaje de pompieri, SMURD și Ambulanță, iar echipa CBRN a ISU Bacău a fost prealertată pentru o posibilă intervenție.

NEAMȚ – Mai mulți elevi acuză stări de rău, la o unitate de învățământ din localitatea Săbăoani – Planul Roșu de Intervenție activat

Pompierii militari nemțeni intervin în localitatea Săbăoani, după ce mai mulți elevi au acuzat dureri de cap și usturime în gât.

Având în vedere numărul persoanelor implicate, la nivelul județului Neamț a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

Până la acest moment, 12 copii sunt în evaluare medicală, la fața locului și, ulterior, vor fi transportați la spital pentru investigații de specialitate.

Toate persoanele din unitatea de învățământ au fost evacuate.

Pentru gestionarea situației, la fața locului au fost trimise 1 autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și prim ajutor, 1 ambulanță SMURD și 1 autospeciala pentru transport personal și victime multiple. În sprijinul echipelor medicale alocate la caz, intervine și 1 ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean.

De asemenea, a fost prealertat și echipajul CBRN de la ISU Iași.

Misiunea este în dinamică.

❗ Actualizare 2: A fost activat Planul Roșu, începând cu ora 12:32
❗Actualizare: 10 copii au fost preluați de echipajele SAJ, SMURD și ATPVM și vor fi transportați la spital
7 copii de la Liceul din Săbăoani acuză amețeli, pompierii în recunoaștere
Intervenție în desfășurare la Colegiul Tehnic „Vasile Alecsandri”. La fața locului sunt prezente echipaje de pompieri, SMURD și Poliție.

Vezi articolul

Știri

Accident pe E85, la Secuieni. O mașină s-a răsturnat

Adăugat

pe

Roman TV

Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, încărcată cu cereale, s-a produs pe E85, în comuna Secuieni, județul Neamț. În urma impactului, autoturismul a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat pe o parte.

La locul accidentului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Roman, echipaje SAJ și polițiștii. La sosirea salvatorilor, toate cele trei persoane implicate reușiseră să iasă din vehicule.

Cele două persoane aflate în autoturism au primit îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajelor SAJ și SMURD, însă au refuzat transportul la spital.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și au intervenit pentru curățarea carosabilului de resturile rezultate în urma accidentului.

Vezi articolul

Știri

Elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație au survolat principalele artere ale jud. Neamț

Adăugat

pe

Roman TV

Pe 11 noiembrie, în contextul măsurilor pentru creșterea siguranței rutiere și reducerea numărului de persoane decedate sau grav rănite în accidente de circulație, elicopterele din dotarea Inspectoratului General de Aviație au survolat principalele artere rutiere de pe raza județului Neamț.

Șoferii sunt sfătuiți să respecte limitele legale de viteză și să păstreze o distanță suficientă față de vehiculul din față; să nu efectueze depășiri riscante și să se asigure temeinic înaintea oricărei manevre; să nu utilizeze telefonul mobil în timpul conducerii, fără un dispozitiv de tip „mâini libere”; să nu conducă sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise; să acorde o atenție sporită pietonilor și bicicliștilor, în special în zonele intens circulate. Pietonii și bicicliștii sunt sfătuiți să se asigure temeinic înainte de traversare, să utilizeze locurile special amenajate și să fie vizibili în trafic, în special în condiții de vizibilitate redusă. Indiferent dacă sunt monitorizați de la sol sau din aer, respectarea regulilor de circulație trebuie să fie permanentă.

Vezi articolul
ROMAN Vremea acum
Mâncare suedeză Super Premium, personalizată câinelui sau pisicii tale - Husse Roman Auto Group Roman - AUTOMEISTER PNEUMOLOGIE ROMAN - Dr. Popovici Gabriela - Medic primar pneumolog Duppy Vet - Cabinet și farmacie veterinară

Știri

Știri5 ore în urmă

Planul roșu, activat la Săbăoani: elevi de clasa a șasea, intoxicați

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSPlanul Roșu a fost activat la Săbăoani după ce mai mulți elevi de clasa...

Știri5 ore în urmă

Examen pentru viitorii detectivi particulari

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSPe 3 decembrie, Inspectoratul de Poliție Județean Neamț organizează examenul pentru atestarea calității de...

Știri5 ore în urmă

Testul de lectură picat de studenți

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSUn experiment realizat de un profesor universitar din Iași scoate la iveală cât de...

Știri6 ore în urmă

Focar de rabie confirmat în municipiul Piatra-Neamț

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSInstituția Prefectului – Județul Neamț informează că Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor...

Știri10 ore în urmă

Planul roșu, activat la Săbăoani: elevi de clasa a șasea, intoxicați

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMS 🔔 Update Specialiștii ajunși la Liceul Teoretic din Săbăoani încearcă să depisteze cauza...

Știrio zi în urmă

Accident pe E85, la Secuieni. O mașină s-a răsturnat

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSUn accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un ansamblu de...

Știrio zi în urmă

Elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație au survolat principalele artere ale jud. Neamț

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSPe 11 noiembrie, în contextul măsurilor pentru creșterea siguranței rutiere și reducerea numărului de...

Emisiuni

Radar TV11 ore în urmă

📺 Radar TV / Președintele Harpa, despre reforma teritorială / 12 noiembrie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția integrală a emisiunii Radar TV, de joi, 12 noiembrie invitat Daniel Harpa, președintele...

Cazuri și necazurio zi în urmă

Gabriela Zamfir: Din durerea pierderii, o misiune pentru copiii și femeile vulnerabile

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSUneori, cele mai frumoase proiecte se nasc din cele mai mari suferințe. Din dorința...

Cazuri și necazuri2 zile în urmă

Eveniment împotriva violenței asupra femeilor, în Neamț

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSViolența domestică rămâne una dintre problemele grave ale societății, iar indiferența celor din jur...

Panorama2 zile în urmă

🌐 Panorama / Reforma teritorială, ce variante sunt luate în calcul / 10 noiembrie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de marți, 10 noiembrie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru & Alexandra Manea ✔️...

🎙️ PULSE CHECK6 zile în urmă

🎙️ PULSE CHECK / Evoluția asistenței sociale în ultimii 10 ani

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSinvitat: Carmen Suciu, asistent social » Principiile Legii Asistenței Sociale și funcționalitatea sistemului în...

Radar TVo săptămână în urmă

📺 Radar TV / Nevoile unei comunități locale, mai presus de luptele politice / 5 noiembrie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția integrală a emisiunii Radar TV, de joi, 5 noiembrie invitați: Cosmin Ancuța, Alin...

Panoramao săptămână în urmă

🌐 Panorama / Fost prefect PSD, secretar de stat la MIPE / 3 noiembrie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de marți, 3 noiembrie a emisiunii Panorama Daniel Muraru & Alex Nistor ✔️...