Știri
Consilierii locali au votat pentru majorarea unor tarife pentru salubrizare stradală
Pe 13 septembrie 2024, operatorul S.C. ROSSAL S.R.L. Roman a depus la Primăria Municipiului Roman o adresă prin care solicită ajustarea tarifelor pentru serviciile de salubrizare stradală, ținând cont de nivelul indicelui prețurilor de consum în domeniul serviciilor de salubritate, comunicat de Institutul Național de Statistică, pentru luna august 2024. Valoarea acestuia este în procent de 115,51% față de luna august a anului 2023. Ca urmare a acestui aspect, operatorul de saluritate a înaintat administrației locale un memoriu tehnico-economic justificativ. În cadrul unei ședințe de îndată a CL Roman, desfășurate luni, 30 septembrie 2024, s-a votat ajustarea acestor tarife. Acestea urmează, conform Anexei nr. 1 la proiectul HCL, să se majoreze de la data de 1 noiembrie 2024. La proiect a fost depus un amendament al Comisiei Buget-Finanțe prin care s-a solicitat aplicarea majorării cu 11 procente a tarifelor actuale, față de 15.5 % propuse de operator. Consilierul local USR, Alin Buzdugan, a votat împotriva proiectului, după ce anterior a propus să nu se voteze deloc ajustarea tarifelor.
Proiectul a trecut cu majoritate de voturi, cu amendamentul propus de Comisia Buget-Finanțe, prin care s-a solicitat aplicarea majorării cu 11 procente a tarifelor actuale, față de 15.5 % propuse de operator.
Știri
Punctul de deșeuri medicamentoase din spital a preluat, de la deschidere, 35 de kg de medicamente
O modificare legislativă apărută la finalul anului 2023 a determinat ca medicamentele neutilizate de cetățeni sau expirate să fie preluate de spitalele publice. La Spitalului Municipal de Urgență Roman, colectarea medicamentelor expirate sau neutilizate se face la intrarea în unitatea sanitară, în prima încăpere de la poarta principală. Spațiul destinat colectării acestor deșeuri este semnalizat corespunzător, are acces facil pentru populație și este fi monitorizat permanent. Medicamentele sunt colectate în cadrul Spitalului Roman, în vederea eliminării finale, în fiecare zi de joi, între orele 9:00-10:30. Nu se colectează medicamente psihotrope și stupefiante. Aceste medicamente se returnează farmaciilor de unde au fost cumpărate, conform legislației în vigoare.
Deșeurile de medicamente reprezintă o adevărată problemă pentru mediul înconjurător atunci când sunt aruncate la gunoi sau deversate în rețeaua de canalizare. Acestea pot duce la contaminarea solului și a pânzei freatice cu substanțe periculoase, punând în pericol mediul și sănătatea noastră.
Știri
Expoziția "Puntea Destinului" a ineditului artist Eugen Raportoru, la Roman Art Gallery
Roman Art Gallery a găzduit joi, 3 octombrie 2024, vernisajul expoziției intitulate „Puntea Destinului” a ineditului artist Eugen Raportoru. Evenimentul a debutat la ora 17, aducând laolaltă oameni iubitori de artă și de frumos. Pictor, creator de instalații și animator cultural, Eugen Raportoru a manifestat din copilărie o pasiune intensă pentru artă. În lumea picturii, a fost sprjinit de mama sa, fiind cea care i-a acordat încredere. A studiat pictura la Școala de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”. La vârsta de 14 ani avea deja prima sa expoziție la Cinematograful Grivița din București.
De o modestie aparte, artistul Eugen Raportoru a precizat că pentru Roman a ales unele dintre cele mai bune lucrări, alegând să expună în comunitatea noastră datorită insistenței și dedicării gazdelor, respectiv Cezar și Rodica Păduraru de la Roman Art Gallery.
Expoziția poate fi vizitată până pe 15 noiembrie 2024. Eugen Raportoru se declară a fi un pictor al emoției și atât. Artistul precizează, pe eugenraportoru.ro, că este daltonist și cu toate acestea, Dumnezeu i-a dăruit harul de a picta la standarde înalte. În anul 2011, Eugen Raportoru a primit Premiul pentru Pictură „Arte în București”, acordat de Uniunea Artiștilor Plastici, iar în 2019 i-a fost conferită Diploma de Excelență și Distincție de inaltă apreciere în cadrul ceremoniei „Trecut, prezent și viitor” pentru performanța artistică și promovarea culturii rome. În anul 2024, artistul a fost decorat prin decret prezidențial cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, categoria C – „Artele plastice”.
Știri
Peste 300 de mandate de percheziții în țară, dintre care șapte în Neamț, vizând regimul armelor și al munițiilor
Pe 4 octombrie 2024, polițiștii structurilor arme, explozivi și substanțe periculoase, sprijiniți de alte structuri cu atribuții pe linia poliției judiciare, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – I.G.P.R. au pus în executare 316 mandate de percheziție domiciliară în toate județele țării. Polițiștii au documentat activitatea infracţională a unei societăți comerciale din afara teritoriului țării, care, prin intermediul unui site, a comercializat, pe teritoriul României, către persoane fizice, arme din categoria celor supuse autorizării şi diferite tipuri de muniţie aferente acestora, fără a respecta condiţiile legii privind regimul armelor şi al muniţiilor.
Știri
859 de prezentări la Urgențe, în o săptămână. 355, la Pediatrie
În intervalul 23 -29 septembrie 2024, la Centrul de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Municipal de Urgență din Roman au fost înregistrate 859 de prezentări. 233 de pacienți au rămas internați în diferite secții ale spitalului, iar 34 au ajuns în ATI. Cinci pacienți au ajuns șa Urgențe în urma unor accidente rutiere, 13 în urma unor agresiuni fizice, 61 cu afecțiuni neurologice, patru pacienți cu AVC. 47 de pacienți au fost diagnosticați cu hipertensiune arterială, 95 cu afecțiuni toraco-abdominale-pelvine chirurgicale, 46 cu diferite plăgi, 116 cu traumatisme, 165 cu sindrom dureros abdominal. 17 persoane au ajuns la spital pentru recoltarea alcoolemiei.
În intervalul menționat, la Secția Pediatrie s-au prezentat 355 de minori. 36 au rămas internați, iar alți șapte au fost timiși către alte secții. 80 de micuți au fost diagnosticați cu faringo-amigdalite și laringite, 18 cu pneumonie, 26 cu dispepsie, 20 cu boală diareică acută, 36 cu infecții ale căilor respiratorii superioare.
În perioada de referință, la Secția O-G au fost aduși pe lume 19 copii, dintre care șapte pe cale naturală și restul prin cezariană.
Știri
Deputații au votat instituirea unei zile de curățenie națională
Miercuri, 2 octombrie 2025, Plenul Camerei Deputaţilor a votat proiectul de lege care stabileşte ca cea de-a treia zi de sâmbătă din luna septembrie a fiecărui an să fie „Ziua de Curăţenie Naţională”. Proiectul a trecut cu 223 de voturi pentru, 16 împotrivă şi opt abţineri. Proiectul fusese adoptat de Senat pe 24 iunie. Cu ocazia acestei zile, Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administrației publice centrale şi locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot organiza activități culturale, sociale şi educaţionale prin care să fie promovate bune practici în privinţa acţiunilor de curăţare a mediului şi a importanței păstrării unui mediu curat. Totodată, Societatea Română de Televiziune și Societatea Română de Radiodifuziune pot include în programe emisiuni dedicate promovării acțiunilor de curățare și protecție a mediului, potrivit propunerii legislativă.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare, instituirea celei de-a treia zi de sâmbătă din luna septembrie, a fiecărui an, ca „Ziua de Curăţenie Naţionalăˮ, pentru a accentua responsabilitatea socială atât a cetăţenilor, cât şi a autorităţilor publice, a persoanelor juridice, în vederea încurajării acţiunilor de curăţenie cu impact pozitiv asupra mediului, a colectării separate, a reciclării şi depozitării deşeurilor. Camera Deputaţilor este for decizional, astfel că legea merge la promulgare.
De menționat este faptul că din 2009 și până în prezent, în contextul unei mișcări de curățenie națională, peste 2.400.000 de voluntari au luat parte la campania de ecologizare „Let’s Do It, România!” desfășurate la nivel național. În 2024, acțiunea a avut loc pe 21 septembrie.
Știri
Caz revoltător, în Roman. O copilă de 11 ani, victimă a abuzurilor și pornografiei infantile
Caz revoltător, în Roman. Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Neamț, au documentat activitatea infracțională a doi bărbați, de 16 și 62 ani și a unei femei, de 33 de ani, cercetate pentru trafic de minori, viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată și pornografie infantilă. Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada februarie – aprilie 2024, minorul de 16 ani, profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care s-ar fi aflat o victimă minoră (11 ani ), ar fi recrutat-o prin metoda loverboy și ar fi transportat-o în diverse locații determinând-o să întrețină relații sexuale contra cost cu mai mulți bărbați. Sumele de bani obținute de minoră ar fi fost însușite integral de acesta.
Ulterior, în intervalul mai – septembrie 2024, femeia cercetată în cauză ar fi racolat aceeași victimă minoră, pe care ar fi adăpostit-o în apartamentul său, facilitându-i practicarea prostituției. Clienții ar fi fost identificați prin publicarea de anunțuri pe un site de profil, iar sumele de bani astfel obținute de persoana vătămată ar fi revenit aproape în integralitate femeii. Din probele administrate în cursul urmăririi penale a mai rezultat că, în perioada martie – septembrie 2024, bărbatul de 62 de ani ar fi întreținut cu victima minoră raporturi și acte sexuale în schimbul unor remunerații. În acest context, ar fi produs cu telefonul mobil personal peste 80 de materiale pornografice de tip imagine și video, pe care le-ar fi stocat și deținut în același sistem informatic.
Procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Neamț au dispus reținerea bărbatului de 62 de ani și au formulat propunerea de arestare preventivă a acestuia și a minorului de 16 ani, care se sustrage urmăririi penale. Față de femeie a fost luată măsura controlului judiciar. La datele de 27 septembrie 2024 și 2 octombrie 2024, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Neamț a dispus arestarea preventivă a celor cercetați.
Știri
Nemțeanul Marius Pop a gătit un preparat inedit, la MasterChef România
Are 36 de ani și este din Cheile Bizacului, zona Lacul Roșu. Nemțeanul Marius Pop s-a prezentat în fața juraților show-ului culinar MasterChef România cu un preparat inedit: ciorbă de nicoreți, un soi de ciuperci de mai, care se găsesc în zona de munte. Cei trei chefi, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu au gustat preparatul, apoi au decis dacă Marius Pop merge sau nu mai departe cu această farfurie.
-
Știriacum 7 ani
1 Decembrie la Roman
-
Știriacum 8 ani
Urbaniac S04E05 – Cristian Prăjescu
-
Știriacum 3 ani
Baie în pielea goală, în centrul Romanului
-
Știriacum 2 ani
Moarte învăluită în mister: "Dionisie nu s-a sinucis!"
-
Știriacum 2 ani
Eleve din Roman de 14 și 15 ani, filmate în timp ce se păruiau
-
Știriacum 3 ani
Din imagini, podul de la Luțca pare a fi… crăpat și lăsat pe mijloc
-
Știriacum 3 ani
Tânăr găsit împușcat în gât, într-o mașină, în Roman
-
Știriacum 3 ani
Crimă oribilă la Icușești: un bărbat și-a omorât soția