Urmărește-ne și pe:

Știri

Bătaie în stradă cu pietre și lopeți, între două familii, în Roman

Adăugat

pe

Marți, 16 iulie 2024, în jurul orei 17, polițiștii și jandarmii au intervenit pe strada Primăverii din Roman pentru a aplana o bătaie izbucnită între două familii domiciliate în acea zonă. În altercație, după cum se observă în video, au fost implicate multe persoane, de diferite vârste, folosind pentru a se lovi reciproc, pietre și lopeți. Oamenii legii au reușit să îi potolească, însă altercația a continuat la spital.

Bătaia ar fi pornit de la sume de bani datorate de către una dintre familii celeilalte familii implicate în altercație. La fața locului au fost intervenit echipaje de poliție, luptători SAS Neamț și jandarmi.

Vezi articolul

Știri

Podul de la Girov va fi reconstruit, urmând ca din vechiul obiectiv să mai rămână doar pilonii

Adăugat

pe

Roman TV

Podul de la Girov va intra în reparații capitale, imediat după ce varianta provizorie va fi dată în circulație, obiectiv la care lucrările sunt în desfășurare. Podul existent a fost construit în anul 1968 și nu a trecut niciodată, până acum, prin reparații capitale, ci doar prin unele de întreținere. Lucrările vor fi executate de asocierea Stef Edil CDP SRL, Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi SRL (fostă Aqua Parc SRL), Rutier Conex XXI SRL și Drum Construct SRL. Oferta câștigătoare a fost de 13.881.686 lei, fără TVA, deci de circa 3.3 milioane de euro, iar termenul de finalizare a lucrărilor este de 15 luni.

Varianta provizorie la care se lucrează în prezent va fi închisă după ce noul pod va fi redat circulației. Conform proiectului, în urma lucrărilor, noul gabarit transversal al podului va fi de 11,50 m, compus din: 2 benzi de 3,00 m – parte carosabilă; 2 benzi de 0,50 m – lățime suplimentară datorată benzii de încadrare; 2 benzi de 0,40 m – lățime suplimentară datorată efectului de îngustare optică; 2 benzi de 0,60 m – lățime necesară pentru amplasarea parapetului; 2 trotuare a câte 1.00 m; 2 grinzi de 0,25 m pentru amplasarea parapetului pietonal.

Vezi articolul

Știri

Țuica făcută în casă a adus o femeie la spital

Adăugat

pe

Roman TV

Zilele trecute, o femeie de 78 de ani din comuna Gherăești a ajuns la spital, după ce cazanul în care aceasta făcea țuică a explodat, provocându-i arsuri de gradele I și II pe aproximativ 35% din suprafața corporală. Pacienta a fost preluată de un echipaj cu medic al SAJ și transportată la Centrul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Roman. Ulterior, aceasta a fost transferată la o unitate din Bacău.

Nu doar explozia este un risc al distilării artizanale, ci și un compus chimic care nu poate fi complet eliminat din țuică sau din palincă, mai ales dacă sunt făcute în casă și nu sunt corect preparate. Alcoolul metilic nu poate fi complet eliminat din aceste băuturi și nici nu poate fi detectat de către cei care le prepară în propria ogradă.

Vezi articolul

Știri

Conferință la Prefectura Neamț, având temă principală pregătirea unităților pentru noul an școlar

Adăugat

pe

Roman TV

Prefectul județului Neamț, Adrian Bourceanu, a susținut joi, 5 septembrie 2024, o conferință de presă la sediul Palatului Administrativ, sala „Mihail Sadoveanu”. Tema principală a conferinței de presă a fost pregătirea școlilor pentru începutul anului școlar 2024- 2025. La întâlnirea cu presa au fost prezenți și inspector școlar general adjunct profesor Dana Păiuș de la Inspectoratul Școlar Județean Neamț și Elena Sterpu, purtător de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică, împuternicit-șef al Inspectoratului de Poliție, comisar-șef de poliție Gabriel Coman, inspectorul șef II Radu Olariu pentru I.J.J. Neamț și inspectorul șef al ISU Neamț, generalul Ciprian Mitrea.

Pentru pregătirea începutului anului școlar, DSPJ Neamț a transmis, în luna august, primăriilor din județ informări privind obligațiile ce le revin referitor la asigurarea accesului la apă potabilă , în toate unitățile de învățământ din teritoriul arondat și monitorizarea parametrilor de potabilitate a acesteia. Toate unitățile de învățământ sunt dotate cu toalete și chiuvete cu apă și săpun. 38 de școli nu sunt conectate la serviciul de canalizare, dar au fose.

Vezi articolul

Știri

Catalogul electronic, în 46 de unități școlare din Neamț, din care nouă sunt în Roman

Adăugat

pe

Roman TV

1.897 unități de învățământ din țară s-au înscris, până la 5 iulie, în programul pilot pentru catalog electronic și au primit aprobare. În anul școlar 2024-2025, în județul Neamț vor folosi catalog electronic 46 unități școlare. Nouă dintre acestea sunt în municipiul Roman. Anul trecut, doar la Școala de Artă „Sergiu Celibidache” era introdus catalogul electronic.

Școlile de stat ce apar în listă trebuie să asigure din bugetul propriu sau din alte fonduri, după caz, achiziționarea programelor ori serviciilor de catalog electronic, fiind interzisă solicitarea achitării acestor servicii de către elevi sau părinții acestora.

Vezi articolul

Știri

Cabinete inundate, inclusiv Punctul de donare a sângelui, după decopertarea Policlinicii

Adăugat

pe

Roman TV

Personalul unor cabinete situate la etajul al doilea al Policlinicii Roman a avut o surpriză neplăcută în această dimineață, atunci când s-a prezentat la serviciu. Spațiile au fost inundate cu apă provenită de pe acoperiș, după ce constructorul a decopertat Policlinica, în cadrul proiectului de reabilitare a obiectivului. Infiltrații majore au fost inclusiv la Punctul de Recoltare a Sângelui, fapt care a sistat activitatea cabinetului și va perista până la remedierea în totalitate a problemelor semnalate. Reprezentanții Direcției Tehnice din cadrul primăriei s-au deplasat la fața locului, au discutat cu reprezentanții constructorului și au primit asigurări că se vor remedia pagubele produse. După decopertare, acoperișul a fost învelit cu folie, însă aceasta s-a dovedit a fi insuficientă în fața ploii care a căzut în noaptea de joi spre vineri. De asemenea, a fost verificată instalația electrică, neconstatându-se probleme în acest sens. Lucrările la acoperiș au demarat în urmă cu circa o lună, lucrându-se treptat, mai întâi în partea din față, apoi în spatele clădirii. Se decopertează pe loturi, ceea ce poate provoca astfel de probleme unor cabinete situate la etaj superior, dacă plouă. Este obligatorie decopertarea, prima etapa de după fiind turnarea un beton de pantă, care va crea unghiul de fugă a apei către gurile de scurgere, conform explicațiilor primite de la reprezentanții administrației locale. Până se finalizează aceste lucrări, dacă va ploua, persoanele care doresc să doneze sânge trebuie să se deplaseze la Piatra Neamț.
Proiectul de termoizolare a Policlinicii se implementează cu bani din bugetul local, contractul fiind încheiat pe 20 aprilie 2023, cu SC. Ciocoiu Construct SRL, având o valoare de 1,8 milioane de lei.

Vezi articolul

Știri

Copiii de pe Fabricii, încântați de activitățile pe care le au cu membrii Poliției Neamț

Adăugat

pe

Roman TV

Parteneriatul Inspectoratul de Poliție Județean Neamț – Poliția Municipiului Roman, cu Primăria Municipiului Roman, ISJ Neamț, DGASPC Neamț și antreprenori locali dă roade, deși este abia în a doua zi de desfășurare. Intitulat „Toți copiii sunt buni!”, proiectul se desfășoară pe strada Fabricii din Roman, reușind să capteze atenția a zeci de copii care trăiesc în acest cartier, dornici de activități frumoase, de mișcare în aer liber și de socializare. Prin intermediul acestei inițiative, se încearcă reducerea marginalizării copiilor, schimbarea mentalităților și atitudinii negative din partea comunității locale față de aceștia, integrarea lor socială. Pe lângă activitățile desfășurate voluntar alături de ei, organizatorii ar avea nevoie și de sprijin din partea unor oameni generoși, bunele intenții continuând și cu dorința de a le oferi micuților câte o gustare. Astăzi, unul dintre copii a fost sărbătorit, așa că organizatorii le-au oferit tuturor dulciuri și suc. Aceștia s-au bucurat împreună, au făcut mișcare în aer liber și, cel mai important, au primit atenție și au simțit că sunt importanți pentru societate.

Pe strada Fabricii locuiesc zeci de copii cu vârsta de până la 18 ani. Părinții lor nu au resurse financiare care să le permită accesul la activități sportive sau educative non-formale.

Vezi articolul

Știri

16 ore au luptat pompierii cu un incendiu pus intenționat la o stivă de baloți din Săbăoani

Adăugat

pe

Roman TV

Miercuri, 4 septembrie, la ora 08:50, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Săbăoani pentru stingerea unui incendiu produs la mai mulți baloți de plante furajere. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman și SVSU Săbăoani. La sosirea pompierilor incendiul se manifesta generalizat la mai mulți baloți de paie și lucernă, amplasați pe un teren din spatele stației CFR Săbăoani, existând posibilitatea propagării la alți baloți de lucernă și la un lan de porumb. Forțele de intervenție au acționat peste 16 ore pentru localizarea și lichidarea incendiului. Acțiunea intenționată a fost cauza probabilă de producere a incendiului. În urma investigațiilor efectuate de polițiști a fost identificată persoana bănuită de producerea incendiului, un tânăr în vârstă de 26 de ani, din Săbăoani.

În urma incendiului au ars aproximativ 500 tone plante furajere, respectiv 400 de baloți de paie și 180 de baloți de lucernă. Bărbatul ar fi dat foc baloților din răzbunare, pe fondul unui conflict pe care îl avea cu persoana vătămată.

Vezi articolul
ROMAN Vremea acum
Auto Group Roman - AUTOMEISTER

Știri

Știrio zi în urmă

Podul de la Girov va fi reconstruit, urmând ca din vechiul obiectiv să mai rămână doar pilonii

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSPodul de la Girov va intra în reparații capitale, imediat după...

Știrio zi în urmă

Țuica făcută în casă a adus o femeie la spital

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSZilele trecute, o femeie de 78 de ani din comuna Gherăești...

Știrio zi în urmă

Conferință la Prefectura Neamț, având temă principală pregătirea unităților pentru noul an școlar

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSPrefectul județului Neamț, Adrian Bourceanu, a susținut joi, 5 septembrie 2024,...

Știrio zi în urmă

Catalogul electronic, în 46 de unități școlare din Neamț, din care nouă sunt în Roman

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMS1.897 unități de învățământ din țară s-au înscris, până la 5...

Știrio zi în urmă

Cabinete inundate, inclusiv Punctul de donare a sângelui, după decopertarea Policlinicii

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSPersonalul unor cabinete situate la etajul al doilea al Policlinicii Roman...

Știri2 zile în urmă

Copiii de pe Fabricii, încântați de activitățile pe care le au cu membrii Poliției Neamț

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSParteneriatul Inspectoratul de Poliție Județean Neamț – Poliția Municipiului Roman, cu...

Știri2 zile în urmă

16 ore au luptat pompierii cu un incendiu pus intenționat la o stivă de baloți din Săbăoani

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSMiercuri, 4 septembrie, la ora 08:50, pompierii au fost solicitați să...

RECLAMĂ

Emisiuni

Secrete de familieo zi în urmă

Secrete de familie / Familia în atmosfera începerii anului școlar / 6 septembrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de vineri, 6 septembrie, a emisiunii Secrete de familie invitat:...

Radar TV2 zile în urmă

📺 Radar TV / Proiectele Primăriei Roman pentru această toamnă / 5 septembrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSAstăzi, de la ora 19:00, la Roman TV, o nouă ediție...

Cazuri și necazuri3 zile în urmă

Zeci de copii au primit ghiozdane echipate de la Asociația "Născută inger"

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMS

Panorama4 zile în urmă

📺 Panorama / Efort financiar considerabil pentru plata pensiilor recalculate / 3 septembrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de marți, 3 septembrie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru &...

Radar TVo săptămână în urmă

📺 Radar TV / Investițiile în Neamț bat spre zero / 29 august 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSAstăzi, de la ora 19:00, la Roman TV, o nouă ediție...

Radar TVo săptămână în urmă

📺 Radar TV / invitat Iulian Bulai / 28 august 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de miercuri, 28 august, a emisiunii Radar TV invitat: Iulian...

Panorama2 săptămâni în urmă

📺 Panorama / Recalcularea pensiilor, isterie națională / 27 august 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de marți, 27 august, a emisiunii Panorama Daniel Muraru &...

RECLAMĂ

Populare