Știri
Minorii primesc solicitări de conținut cu caracter sexual, pe rețelele sociale
Internetul are o influență semnificativă în deciziile legate de viitor pentru 43% dintre copii, 15% dintre copii spun că li s-au solicitat imagini cu conținut cu caracter sexual pe internet, iar dintre aceștia, 41% spun că imaginile cu caracter sexual le-au fost solicitate de un adult, arată studiul denumit „Conduita tinerilor pe rețelele de socializare”, al Organizației „Salvați copiii” România. Rețeaua socială care comportă cel mai mare risc în ceea ce privește intrarea în contact cu necunoscuți pe internet este TikTok, potrivit aceluiași document. riscul cel mai mare de transmitere a informațiilor personale este prin mesageria privată, unde fetele au afirmat că au făcut acest lucru într-o măsură semnificativ mai ridicată decât băieții.
Organizația Salvați Copiii lansează campania de conștientizare „Descoperirea bucuriei offline”, care le propune copiilor o gamă diversă de alternative captivante și interactive, pentru a-și petrece vacanța de vară. Taberele în aer liber, atelierele creative și implicarea în activități de voluntariat și comunitare sunt doar câteva dintre opțiunile disponibile pentru a le permite copiilor să se dezvolte fizic, intelectual și emoțional în afara universului digital.
Aproximativ jumătate dintre copii urmăresc persoane publice favorite pe rețelele de socializare, iar impactul acestor influenceri asupra lor este comparabil cu cel al jocurilor online sau al informării cu privire la domenii de interes. Vârsta medie la nivelul întregului eșantion la care copiii afirmă că au început să acceseze internetul este de 10 ani. Majoritatea copiilor folosesc multiple rețele de socializare pentru a comunica cu prietenii, fapt ce stă mărturie atât pentru popularitatea acestora, cât și pentru timpul îndelungat petrecut online. Urmărirea conținutului online postat de alți utilizatori este principala activitate a copiilor pe rețelele de socializare. Sondajul de opinie a fost realizat în mai 2023, printre copii care au acces la internet, cu vârsta cuprinsă între 8 și 17 ani.
Știri
Adrenalină și distracție, la Adventure Festival

Weekendul trecut a adus bucurie pasionaților de motoare și de adrenalină din Roman, care au vizitat zona Iașiului pentru a participa la cel mai important eveniment regional din domeniul motorsportului. Adventure Festival, desfășurat pe zeci de hectare de dealuri și pădure, a inclus tradiționala etapă de raliu, campionatul național de offroad, dar și un circuit de motocross.
Piloți, oameni pregătiți oricând pentru service, pasionați de offroad și de cai putere au format pentru câteva zile o adevărată comunitate, transformând evenimentul în o sumă de momente spectaculoase sub efectul adrenalinei și al motoarelor nervoase. Dacă ai ratat toate astea, fii alături de ei la următoarea ediție, care se organizează la doar câțiva pași de orașul Iași.
Știri
Sediu pentru permise și înmatriculări, deschis la Roman
Știri
Înotători de performanță din zona Romanului, pe urmele lui David Popovici

Irina Levărdă din Roman are acum 10 ani și face înot de performanță în cadrul CSM Bacău. Fata a participat la Campionatul Național desfășurat luna trecută, bifând trei victorii, devenind dublă campioană națională la 50 de m Spate și 50 m Fluture și obținând medalie de bronz la 50 m Liber. Pasiunea pentru înot e o caracteristică în familie, am putea zice, deoarece și fratele său, Ștefan Levărdă în vârstă de 12 ani prectică acest sport tot la nivel de performanță. Alături de ei, din comuna Săbăoani se antrenează la același club Leonardo Bacoșcă-Țărnă, în vârstă de 10 ani. Și el a participat, alături de Irina, la Campionatul Național, fiind foarte aproape de podium la 50 m Spate, situându-se pe locul al patrulea. Copiii sunt antrenați de Claudia Degeratu în cadrul CSM Bacău. Antrenamentele se desfășoară la Bazinul de înot din Bacău, unde au toate condițiile propice pentru viitori campioni. Anterior, copiii au făcut înot la bazinul de la Sala Sporturilor, în cadrul CSM Roman.
Știri
Familii relocate din Centrul Social „Împreună” Piatra Neamț au nevoie, acum, de donații

Familii întregi relocate din Centrul Social „Împreună” Piatra Neamț în locuințe de necesitate din cartierele Văleni 1 și Speranța din aceeași localitate au nevoie, acum, de donații pentru a putea să își ducă decent traiul de zi cu zi. Luați dintr-un centru și puși să locuiască, acum, în locuințe, mulți dintre ei trebuie să se adapteze noilor condiții, dar și necesități. Pentru ei este nevoie de frigidere, produse de igienă personală, alimente de bază, masini de spalat, lenjerii, pături, prosoape, doua paturi, dulapuri camera, un dulap de bucatarie, sase mese cu scaune. Centrul Social „Împreună” din cartierul Dărmănești și-a pierdut licența și a fost închis, fiind constatate nereguli grave, care planează de ani de zile. Acesta urmează a fi reabilitat înainte de a fi redeschis, un proces care nu a început și care este de durată.
Donații se pot face la punct de colectare Asociatia „Nascuta Inger” Piatra Neamt, strada Dimitrie Leonida, la nr. 94. Contact: 0770405849. Fiecare gest contează. Fiecare donație e o șansă. Ei nu au ales să fie vulnerabili. Dar noi putem alege să fim solidari.
Știri
Ansamblul „Lunca Moldovei” a reprezentat România la International Folk Festival, în Polonia

În perioada 21-28 iulie 2025, Ansamblul „Lunca Moldovei” Pildești, coordonat de profesor- coregraf Cristi Pleșca, a participat la International Folk Festival „Kashubian Meetings with the Folklore of the World'” în Brusy, Polonia. Împreună cu formația Record Band compusă din saxofonistul Rafa Tancau, Eduard Liulea la acordeon , „Clapa de Aur” – Ionut la orgă și Sebi Cobzariu – solistul trupei, Ansamblul „Lunca Moldovei” Pildești a prezentat programe de cate 50- 60 minute în cinci orașe din Polonia. Repertoriul a fost bogat, cuprinzând suite din Moldova, Țara Oașului și Sibiu. Fetele au avut patru rânduri de costume de Moldova , 1 costum de Oaș, 1 costum de Sibiu, iar băieții două costume de Moldova, unul de Oaș și unul de Sibiu.
La festival au participat și trupe din Turcia, Slovacia, Statele Unite ale Americii, Macedonia, Guinea, Colombia. Ansamblul „Lunca Moldovei” este la a treia experiență internațională. Prima a fost în Bulgaria – Kranevo, apoi anul trecut în Burgos – Spania șii anul acesta în Polonia.
Știri
Concubinul a turnat diluant pe ea și i-a dat foc, în Roman

O femeie în vârstă de 61 de ani din Roman a ajuns, zilele trecute, la Spitalul Municipal de Urgență din aceeași localitate prezentând arsuri pe o suprafață corporală de 30 %, de diferite grade 2-3-4. Femeia a declarat că leziunile au fost cauzate accidental, cu apă fierbinte și clor. Peste noapte, la spital s-a prezentat un procuror, preluând cazul femeii, fiind vorba despre leziuni provocate intenționat de către o altă persoană. Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț ne-a transmis că în acest caz este deschis un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat, în forma violenței în familie. În fapt, pe 11 iulie, concubinul femeii a stropit-o pe aceasta cu diluant și i-a dat foc cu o brichetă. Incidentul s-a petrcut pe fondul consumului de alcoolo și a unui conflict spontan. Ulterior, acesta a stins flăcările cu materiale textile și a îngrijit femeia la domiciliul fără a solicita ajutor medical și fără a o conduce la spital. Pe 26 iulie, vecinii au sesizat la 112 dispariția femeii și tot atunci aceasta a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale imediate. Femeia a rămas internată în Secția de Chirurgie a unității sanitare, după care a fost transferată la Iași.
Leziunile necesită între 35 și 40 de zile de îngrijiri medicale în condițiile unei evoluții favorabile, iar prin gravitatea lor, leziunile traumatice au pus în primejdie viața victimei. Instanța de judecată a dispus arestarea preventivă a bărbatului pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 27 iulie până pe 25 august 2025.
Știri
Bianca Ghelber, cetățean de onoare al Romanului, argint la Campionatele Balcanice de Atletism

În cea de-a doua zi a Campionatelor Balcanice de Atletism desfășurate la Volos, Grecia, atleta Bianca Ghelber, cetățean de onoare al Municipiului Roman, a cucerit medalia de argint în proba de aruncare a ciocanului, cu o aruncare de 70.20 metri, reușită la a doua încercare. Performanța atletei confirmă încă o dată valoarea și constanța sa la nivel internațional, fiind un reper de profesionalism, determinare și perseverență pentru sportul românesc, notează Federația Română de Atletism.
Pe 13 august 2024, prefectul județului Neamț, Adrian Bourceanu, a organizat o ceremonie dedicată sportivelor nemțene Ioana Vrînceanu și Bianca Ghelber, pentru participarea și rezultatele onorante obținute la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. În anul 2012, Bianca Ghelber a primit, prin hotărâre a Consiliului Local, titlul de cetățean de onoare al municipiului Roman. Sportiva bifează în palmares participarea obținerea de medalii la Campionatele Europene – München 2022, la Jocurile Europene – Cracovia Malopolska 2023, la Jocurile Olimpice – Tokyo 2021 sau Continental Tour Gold Nairobi 2024.
-
Știriacum 8 ani
1 Decembrie la Roman
-
Știriacum 9 ani
Urbaniac S04E05 – Cristian Prăjescu
-
Știriacum 4 ani
Baie în pielea goală, în centrul Romanului
-
Știriacum 3 ani
Moarte învăluită în mister: "Dionisie nu s-a sinucis!"
-
Știriacum 4 ani
Din imagini, podul de la Luțca pare a fi… crăpat și lăsat pe mijloc
-
Știriacum 3 ani
Eleve din Roman de 14 și 15 ani, filmate în timp ce se păruiau
-
Știriacum 4 ani
Tânăr găsit împușcat în gât, într-o mașină, în Roman
-
Știriacum 4 ani
Crimă oribilă la Icușești: un bărbat și-a omorât soția