Urmărește-ne și pe:

Reportaje

Medic epidemiolog DSP, Daniela Gafița, despre consecințele nevaccinării

Adăugat

pe

Reportaje

Milioane de euro pe studierea zonelor de protecție strictă a naturii și revolta nemțenilor privați de dezvoltare

Adăugat

pe

Roman TV

Infrastructura înseamnă dezvoltare, dezvoltare înseamnă atragerea de investitori și crearea de locuri de muncă, generând o economie puternică a unei zone, ceea ce atrage populația activă care să susțină această economie, iar tot procesul să devină un ciclu firesc al unui trai decent, într-o Românie a anului 2025. Tineretul să fie atras să traiască în comunitatea din care provine, nu să fugă pentru că aceasta nu are ce să îi ofere. Situația se impune cu atât mai mult cu cât regiunea Moldovei a fost privată de infrastructură mare în deceniile de după Revoluție, blocând atragerea de investitori și o potențială dezvoltare pe termen lung. Timid, o dată cu demararea construcției A7, urmată de A8, moldovenii trag speranțe că regiunea în care trăiesc va reuși să prindă din urmă regiunea vestică a țării și chiar nivelul de trai din alte țări europene. Departe de a se realiza, însă începutul acestor investiții crează o premisă serioasă în acest sens. Nu doar autostrăzile ajută la dezvoltarea unei zone, ci și investițiile locale în infrastructură mică, un rol foarte important în acest caz constând în interesul edililor de a atrage dezvoltatori, oferindu-le condiții precum utilități și politici corecte, bineînțeles aici fiind vorba despre o cu totul altă poveste. În plin optimism legat de aspectele descrise, în județul Neamț au ajuns, recent, reprezentanții unor firme contractate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor să efectueze studii pentru identificarea zonelor potențiale de non intervenție/protecție strictă în habitate naturale terestre și marine în vederea punerii în aplicare a strategiei europene privind biodiversitatea pentru perioada 2021-2030. Pe scurt, aceștia au ajuns în Neamț pentru dezbateri publice în care să anunțe că în viitor, 65 de UAT-uri din județul nostru vor stagna în dezvoltare, deoarece nu ai voie să implementezi proiecte de infrastructură în aria de non intervenție sau chiar în aproierea unor astfel de zone. Vorbim despre extinderea suprafeței protejate cu peste 43.000 de hectare, în special în UAT-urile Bicaz, Ceahlău, Dămuc, Gârcina, Poiana Teiului, Pângărați, Piatra Neamț, Pipirig, Tarcău și Tazlău.

Studii care nu sunt deloc ieftine, executate de consorțiul de firme Pro Biodiversitas, Omnia Development, M&S EcoProiect SRL, lider al asocierii fiind prima firmă menționată. Elaborarea studiului pentru „identificarea zonelor potențiale de non intervenție (protecție strictă) în habitate naturale terestre și marine în vederea punerii în aplicare a strategiei europene privind biodiversitatea pentru perioada 2021-2030” a fost contractat în august 2023 de către Ministerul Mediului prin licitație deschisă accelerată, valoarea achiziției fiind de 19.741.200 de lei fără TVA, deci de circa 3.9 milioane de euro fără TVA, contravaloarea a aproximativ 4.8 milioane de euro cu TVA inclusă.

Întrebat ce anume prestează firmele contractate în beneficiul naturii de acești bani, reprezentantul societății Omnia Development prezent la dezbatere nu a știut să îi ofere reporterului Roman TV aceste detalii. Acesta, de fapt, nu a răspuns la mare parte a întrebărilor adresate de primari, silvicultori și localnici ale UAT-urilor vizate în cadru dezbaterii, precizând că el este doar delegat să informeze despre aceste studii și că pentru alte întrebări există un e-mail disponibil.

100 de specialiști implicați în procesarea acestor studii, deși Pro Biodiversitas avea, conform cifrei de afaceri, șase angajați în 2023, Omnia Development avea doar cinci, iar Ecoproiect figurează cu zero angajați în anul precizat. Rămâne posibilitatea ca aceste firme să fi lucrat cu subcontractanți. Nemulțumiți, cetățenii din sală au reproșat că înainte ca aceste studii impuse de strategia europeană să fie contractate, ei nu au fost consultați, iar aceste propuneri nu au ajuns pe masa primarilor uat-urilor vizate sau a celor care administrează în prezent păduri și alte fonduri cinegetice.

Niciun reprezentant al Ministerului Mediului, deci al entității care a contractat acest studiu, nu a fost prezent la această dezbatere. Reprezentantul firmei, evident, a fost ținta nemulțumirilor generate pe marginea acestui subiect, în lipsa unor alți factori care ar fi putut să le răspundă oamenilor la doleanțe. Cât despre autostradă, tronsonul Pipirig-Leghin care a fost licitat deja, în cadrul dezbaterii au apărut mai multe versiuni despre cum și dacă această porțiune din A8 va fi afectată de aceste zone de protecție strictă.

Celor care au nemulțumiri legate de acest demers li se pune la dispoziție un e-mail.

Liderul de asociere Pro Biodiversitas figura cu o cifră de afaceri de 17.530.032 de lei în 2023, profit net de 5.183.939 de lei și datorii în sumă de 4.480.807 lei. Firma este administrată de Emilian Burdușel, fost consilier la cabinetul secretarului de stat Viorel Traian Lascu din Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în legislatura 2016-2020. În 2029, acesta a candidat pe listele partidului Prodemo la alegerile europarlamentare. Din 2020, firma pe care o administrează are contracte încheiate cu diferite entități publice, inclusiv cu Ministerul Mediului sau cu Romsilva, de ordinul sutelor de mii de euro. Este și cazul firmei Omnia Development, care din 2020 și până anul trecut a prins contracte consistente, îndeosebi cu Romsilva. Ecoproiect este asociatul cu cele mai „sărace” contracte din acest triunghi de firme care elaborează aceste studii privind identificarea zonelor de protecție strictă. Finanțat prin PNRR, proiectul urmărește implementarea eficientă și coerentă a politicilor de conservare a biodiversității, în acord cu obiectivele asumate prin Programul de Guvernare 2021-2024. În caz contrar, țara noastră ar putea fi pasibilă de sancțiuni dure pentru neîndeplinirea unor ținte și jaloane impuse din PNRR. Roman TV promovează conservarea naturii și condamnă ferm tăierile haotice de păduri, cât și distrugerea ecosistemelor și influențarea dispariției unor specii importante de viețuitoare. Nu tolerează, însă, ca toate aceste preocupări să fie tranșate mai mult pe hârtie, decât în teritoriu, doar cu scopul de a încasa fonduri care oricum se dau și trebuie cheltuite. Pe de altă parte, demersul protejării mediului înconjurător de potențialii exploatanți ar trebui să continue, însă prin legislație dură contra acestor practici, combinându-se armonios cu investiții menite să îmbunătățească dezvoltarea economică a comunităților vizate.

Vezi articolul

Reportaje

8 martie cu femei puternice: Flora Ordean și Cristiana Bortaș, doamnele presei romașcane

Adăugat

pe

Roman TV

Jurnalistele Flora Ordean și Cristiana Bortaș au fost prezente în platoul Roman TV, împărtășindu-ne din experiențele trăite pe parcursul carierei, dar și opinii avizate privind provocările vremurilor actuale. Flora Ordean este absolventă a Facultății de Filologie din cadrul Institutului Pedagogic Bacău. În perioada 1966-2006, aceasta a lucrat la Școala Generală Sagna, județul Neamț și la Școala Generală Nr.3 din Roman, ca profesor de Limba și Literatura Română. Începând din anul 1991 și până în prezent, doamna Ordean a îmbrățișat meseria de jurnalist, făcându-se remarcată atât în presa scrisă cât și la posturile locale de televiziune. A fost redactor șef adjunct la Ziarul de Roman, ulterior redactor șef al cotidianului ”Monitorul”, publicație în cadrul căreia scrie și în prezent. În cei 33 de ani de presă a abordat absolut toate genurile jurnalistice, respectiv știre, relatare, sinteză, editorial, recenzie, cronică, reportaje sau anchetă. Flora Ordean este dovada vie a faptului că esențele tari stau în sticluțe mici.
Deși a absolvit Facultatea de tehnologie chimica organica din cadrul Institutului Politehnica Iași și a lucrat la Polirom, Cristiana Bortaș a fost și a rămas o figură marcantă în presa romașcană. Pe lângă propria experiență acumulată, aceasta a format jurnaliști care au fost apreciați pentru modul în care au făcut presă. După ce marca Monitorul, unde a lucrat cu Flora Ordean, a fost cumpărată, Cristiana Bortaș a înființat Ziarul de Roman, al patrulea copil al său, așa cum îi place să spună. A plecat din presă în anul 2015, cu bucuria împlinirilor, nostalgia parteneriatelor, relațiilor cu oameni speciali, modele de viață, cu rezolvări de probleme sociale sau juridice, cu prețuire și recunoștință pentru colegi talentați, dedicați și responsabili, dar și cu regretul că intraseră și în presa liberă germenii individualismului, ai egoismului. Deține un spirit justițiar dus la extrem, pe principiul reciprocității la capitolul respectării unor reguli clare și de bun simț.

Jurnalistul are, ca toți oamenii, probleme personale care nu pot interfera cu viața profesională. Un bun jurnalist rămâne ferm, obiectiv, fără a se lăsa influențat de sfera personală. Luptătoare, cele două doamne și-au păstrat optimismul, chiar dacă viața nu a fost mereu blândă cu ele.

Nemulțumiri sunt multe, îndeosebi legate de modul în care evoluează lumea în care astăzi trăim.

Nu pot trece la bucurii oamenii politici și presa 2025, dar încă mai sper să aibă răspunderea zilei de mâine, a conchis Cristiana Bortaș. Flora Ordean, supranumită câinele de pază al Romanului, consideră că vom trece printr-un proces de involuție înainte de a neîntoarce la bază, de a aprecia din nou calitatea. Ambele doamne sunt membre ale filialei „Filip Brunea-Fox” din Roman a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, în cadrul căreia Cristiana Bortaș are calitatea de vicepreședinte.

Vezi articolul

Reportaje

Eveniment dedicat dr. Epifanie Cozărăscu, la Muzeul de Istorie: bust realizat de artistul Lucian Simion

Adăugat

pe

Roman TV

Societatea de Istoria Medicinei și Farmaciei, filiala Roman, a onorat memoria doctorului Epifanie Cozărăscu, printr-un eveniment care s-a desfășurat vineri, 7 martie, în Casa Fălcoianu a Muzeului de Istorie din Roman, în prezența unor personalități marcante ale vremurilor noastre. Prima care a luat cuvântul în cadrul manifestării a fost nepoata ilustrului medic, doctor Gina Ursu.

Cu această ocazie, în camera muzeului dedicată acestei personalități romașcane, a fost dezvelit bustul doctorului Epifanie Cozărăscu, lucrare realizată de artistul plastic Lucian Simion.

O pasiune deosebită a doctorului Cozărăscu a constat în cercetarea istoriei Spitalului din Roman. Fără activitatea sa, niciodată nu am fi cunoscut multe din istoria spitalului nostru. A studiat arhive în multe județe ale țarii, la Iași, Roman, Piatra-Neamț, Pitești, Cluj, adunând informații de la foștii salariați și urmași ai acestora, culegând fotografii, obiecte vechi medicale, documente, declarații. Acestea i-au trezit ideea înființării unui muzeu al Spitalului Roman. Inițial a fost fixat într-o încăpere din clopotnița bisericii „Precista Mare”, apoi a fost mutat în camera portarului spitalului și apoi în incinta Spitalului Vechi. Muzeul oglindește evoluția spitalului și a farmaciei care a funcționat odată cu el, în cei peste 200 de ani. Din anul 2010, Societatea de Istorie a Medicinii şi Farmaciei din Roman a donat valoroasa colecţie de iatroistorie, adunată timp de cinci decenii de doctorul Epifanie Cozărescu, Muzeului de Istorie Roman. Astfel, casa în care a locuit dr. Nicolae Fălcoianu, astăzi sediul Muzeului de Istorie Roman (corp B), adăposteşte expoziţia In memoriam dr. Epifanie Cozărescu, în care, printre multe alte exponate, se află şi cea mai veche trusă de microchirurgie, folosită pe front, în Războiul de Independenţă.

Vezi articolul

Reportaje

Conferință de presă – Primăria Roman – 4 martie 2025

Adăugat

pe

Roman TV

Laurențiu Leoreanu – primarul Municipiului Roman

Vezi articolul

Reportaje

Interviu cu directorul Statisticii Neamț: „populația județului se va reduce în câteva decenii”

Adăugat

pe

Roman TV

Economiile locale slab dezvoltate determină o scădere drastică a populației, fenomenul demografic fiind strâns legat de acest domeniu și de cât de atractive sunt regiunile țării, din acest punct de vedere. Reprezentanții Direcției Regionale de Statistică Neamț emit date îngrijorătoare. Pe termen lung, respectiv peste câteva decenii bune, în cazul unei variante de proiectare constante, populația județului ar putea să scadă drastic, cu 65%.

Cum va arăta populația județului în viitor? Statisticienii au realizat o proiectare în viitor, care arată că situația va evolua similar, în următoarele decenii, dacă economiile locale nu se vor îmbunătăți.

Îmbătrânirea accelerată a populației reprezintă un semnal de alarmă pe care specialiștii l-au tot tras în ultimii douăzeci de ani, însă subiectul nu pare să fi fost sau să fie – în continuare – luat în serios îndeajuns de factorii de decizie care ar putea îmbunătăți această situație.

Vezi articolul

Reportaje

Wilfried Pieters din Belgia, pe Camino de România, alături de romașcanul Petru Buzdugan

Adăugat

pe

Roman TV

Experiențele trăite în cadrul traseelor Camino de România și nu numai revin în platoul Roman TV. De această dată, am avut deosebita plăcere să îl primim pe Wilfried Pieters, pelerin originar din Belgia, care a pășit în România pentru prima dată în anul 1978. Bărbatul, în vârstă de 70 de ani, vorbește 20 de limbi, printre care și româna. Este încântat de peisajele pe care țara noastră le oferă, îndeosebi de casele rurale, care și-au păstrat autenticitatea în timp. Acesta mărturisește că parcurgerea traseelor Camino i-au schimbat viața în bine, l-au încărcat pozitiv și l-au ajutat să fie mult mai concentrat în viața cotidiană. În redacția noastră l-a însoțit Petru Buzdugan din Roman, pelerin pe traseul Pamplona – Camino de Santiago în Spania și pe Camino Francez, în total 800 de kilometri parcurși în 18 zile, în perioada 17 aprilie – 5 mai 2019.
Alături de Petru Buzdugan din Roman, pelerin pe traseul Pamplona a pășit în redacție cu zâmbetul pe buze.

Vezi articolul

Reportaje

Interviu cu Carmen Prejmerean, medium și terapeut energetic

Adăugat

pe

Roman TV

Carmen Prejmerean s-a născut într-o familie numeroasă în comuna Sagna din județul Neamț, într-un mediu în care tradiția și spiritualitatea erau parte integrantă a vieții cotidiene. Părăsită de părinți la o vârstă fragedă, povestește că a fost educată de frați, învățând astfel să valorizeze natura, simplitatea și valorile autentice ale comunității. Aceasta mărturisește că, încă din copilărie, a avut primele experiențe energetice și percepții extrasenzoriale, trăind fenomene inexplicabile care i-au deschis interesul pentru spiritualitate. Călătoria spirituală a lui Carmen a început într-un moment de criză majoră: o boală fizică severă care a țintuit-o la pat. Această suferință a devenit un catalizator pentru trezirea sa spirituală și redescoperirea propriei esențe.

Vezi articolul
ROMAN Vremea acum
Auto Group Roman - AUTOMEISTER VetVision Animal Care

Știri

Știri3 ore în urmă

Oficiul European de Luptă Antifraudă din cadrul Comisiei Europene, în control la DGASPC Neamț

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSDepartamentul pentru Lupta Antifraudă, instituția de contact a Oficiului European de...

Știrio zi în urmă

Caravana Reciclării Creative, la CSEI Roman

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSProiectul Caravana Reciclării Creative ediția a IIl-a se desfăşoară în județele...

Știrio zi în urmă

Sute de amenzi pentru lipsa centurii sau pentru utilizarea telefonului la volan

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSÎn perioada 10 – 16 martie a.c., la nivel județului Neamț,...

Știrio zi în urmă

Se lucrează la podul de la Girov. Investiția, 3.3 milioane de euro

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSimagini 18 martie 2025

Știri2 zile în urmă

Lege contra fugarilor certați… cu legea. Ce ar putea păți Arsene și alții ca el

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSVineri, 14 martie 2025, președintele interimar Ilie Bolojan a promulgat Legea...

Știri2 zile în urmă

CNA și Ministerul Educației, ghid despre combaterea conținutului ilegal în mediul online

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSConsiliul Național al Audiovizualului și Ministerul Educației au lansat ghidul privind...

Știri2 zile în urmă

Piedone a împărțit amenzi și a oprit localuri, în Neamț

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSÎn perioada 14-16 martie 2025, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor...

RECLAMĂ

Emisiuni

Panoramao zi în urmă

📺 Panorama / Cersanit si-a închis porțile. Care sunt cauzele / 18 martie 2025

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de marți, 18 martie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru &...

Radar TV6 zile în urmă

📺 Radar TV / Sindicalistul Cănărău, exclus din Poliție / 13 martie 2025

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de joi, 13 martie, a emisiunii Radar TV invitat Ioan...

Radar TVo săptămână în urmă

📺 Radar TV / Romașcanii, invitați la discuții pe tema bugetului / 12 martie 2025

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția specială de miercuri, 12 martie, a emisiunii 📺 Radar TV...

Panoramao săptămână în urmă

📺 Panorama / Alegeri prezidențiale 2025 – controverse, tensiuni și scandal / 11 martie 2025

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de marți, 11 martie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru &...

Radar TV2 săptămâni în urmă

📺 Radar TV / Deputatul Ciobanu, despre problemele cronice ale țării / 6 martie 2025

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSAstăzi, de la ora 19:00, o nouă ediție a emisiunii 📺...

Panorama2 săptămâni în urmă

📺 Panorama / Vinovații pentru dezastrul de pe Artera Roman-Est / 4 martie 2025

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de marți, 4 martie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru &...

Radar TV3 săptămâni în urmă

📺 Radar TV / Ce vor romașcanii de la administrația locală / 27 februarie 2025

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMS🆕 Ediția de joi, 27 februarie, a emisiunii Radar TV Invitat:...

RECLAMĂ

Populare