Știri
Istoricul Casei „Nevruzzi” – Muzeul de Istorie din Roman, monument care se vrea restaurat

Casa „Nevruzzi”, parte a Muzeului de Istorie din Roman (corp A) este clădire monument istoric de grupă valorică B, datând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Imobilul aparține domeniului public al unității administrativ-teritoriale (U.A.T.) Județul Neamț, deci este administrat de către Consiliul Județean Neamț. Ca orice monument istoric care doar a trecut prin lucrări de întreținere de-a lungul timpului și acesta necesită o restaurare capitală. Pentru asta, proiectul denumit „Conservarea, protejarea și promovarea Muzeului de Istorie Roman – Casa Nevruzzi” a fost depus spre finanțare, în anul 2016, în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020. Proiectul a fost, atunci, evaluat și admis la finanțare, dar pe lista de rezervă, întrucât fondurile alocate pentru Regiunea N-E au fost insuficiente față de numărul de proiecte depus. Ulterior s-a încercat depunerea proiectului în cadrul Programului Regional N-E 2021-2027, însă „în cadrul acestui program de finanțare beneficiarii eligibili – deci, solicitanții – sunt unitățile administrativ teritoriale orașe, nu consiliile județene, mai ales că proiectul trebuia să vizeze și o zonă de regenerare urbană. În acest context, pentru accesarea unei finanțări nerambursabile, ar fi fost necesar ca Municipiul Roman, pe raza căruia se află obiectivul de patrimoniu cultural, să fi prioritizat proiectul menționat în cadrul Strategiei Integrate de Dezvoltare a Municipiului Roman pentru perioada 2022-2030„, transmite Consiliul Județean Neamț, într-un răspuns la o adresă înaintată de redacția Roman TV. Proiectul, așadar, nu a obținut punctaj favorabil pentru a primi finanțare.
Actualmente, Muzeul de Istorie din Roman – Casa „Nevruzzi” prezintă degradări cauzate atât de factori naturali, cât și antropici, printre care se numără infiltrații din sol și prin acoperiș, uzura fizică, lipsa de întreținere sau diverse intervenții improprii realizate de-a lungul timpului. Este imperios necesară consolidarea de ansamblu a imobilului, restaurarea finisajelor și elementelor constructive și arhitecturale, refacerea instalațiilor, protejarea elementelor arhitecturale specifice stilului baroc și refacerea picturilor murale, pentru valorificarea Casei „Nevruzzi” ca obiectiv cultural, educațional și turistic, cu o importanță deosebită pentru Județul Neamț și nu numai. Ultima expertiză tehnică a imobilului a fost realizată în 2023, conform raportului clădirea fiind încadrată în clasa de risc seismic II, deși în 2016 expertiza o încadrase în clasa de de risc seismic III. Imobilul, deci, este într-un proces continuu de degradare.
Consiliul Județean Neamț transmite că pe 23 decembrie 2024 a trimis către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației cererea de finanțare în scopul includerii obiectivului de investiții „Conservarea, protejarea și promovarea Muzeului de Istorie Roman – Casa Nevruzzi” pe lista proiectelor finanțate în cadrul Programului Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat. Cererea de finanțare este, în acest moment, în evaluare. Valoarea totală a proiectului de investiții este de 39.011.877,47 de lei inclusiv TVA, din care valoarea suportată din bugetul Consiliului Județean Neamț este de 8.286.708,35 de lei cu TVA, cuantum care cuprinde și o rezervă de 25% din bugetul investiției. Valorile sunt estimative, urmând ca după elaborarea proiectului tehnic să se stabilească valoarea totală și precisă, aferentă proiectului.
În septembrie 2024, Consilul Județean Neamț a încheiat, cu SC. Spa Inovations SRL, un contract care prevede întocmirea documentațiilor tehnico-economice, valoarea contractului fiind de 265.000 de lei, fără TVA. După aprobarea prin hotărâre a Consiliului Județean (HCJ) a indicatorilor tehnico-economici ai investiției, urmează achiziția proiectului tehnic și execuția lucrărilor de construcție. Consiliul Județean Neamț estimează că acestea ar putea demara cel mai devreme la finalul anului 2025. Durata estimată a lucrărilor de consolidare, restaurare și conservare este estimată la 60 de luni.
Palatul „Nevruzzi” i-a găzduit pe regele Ferdinand și pe regina Maria
Conform temei de proiectare a HCJ nr. 279 din 09.12.2024, inspirată din cartea „Muzeul de Istorie Roman 50 de ani” a prof. dr. Vasile Ursachi, Casa „Nevruzzi” reprezintă un exemplu remarcabil de arhitectură eclectică al secolului al XIX-lea, cu influențe baroce și elemente decorative specifice stilului neoclasicist.
În studiul istoric realizat în anul 2016 pentru depunerea proiectului spre finanțare se menționează că muzeul a fost construit de un boier local pe nume Nevruzzi, care deținea mai multe moșii în zona Romanului, dar care nu apare menționat în materialele documentare ale vremii. Funcțiunea originară a fost aceea de palat – locuință unifamilială de mare ținută, pentru boierul Nevruzzi – demitar de povincie din târgul romașcan. Data precisă a realizării palatului nu este menționată documentar, dar din informații colaterale, se presupune că acesta datează de la începutul celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, având în vedere arhitectura și tehnologiile adoptate, în comparație cu alte monumente existente. Arhitectul ar fi fost vienez, iar executantul construcției rămâne necunoscut. Totuși, pictorul tavanelor este identificat în anul 1991, prin semnătura găsită în scafa salonului E08 – „pictor decorator Ludvik Branner 1884”.
În timpul primului război mondial, Palatul „Nevruzzi” a găzduit personalități importante, printre care regele Ferdinand și regina Maria. După primul război mondial, în 1923 după unele surse sau în 1934 după alte surse de documentare, motivat de starea financiară a familiei Nevruzzi, palatul este donat statului de către ultima descendentă și astfel imobilul devine sediul Prefecturii fostului județ Roman.
În 1939, după o perioadă în care nu a fost utilizată, clădirea s-a deteriorat, degradându-se și dispărând parte din stucaturile, lambriurile, parchetele cu intarsii, inițial și tâmplăria interioară, componentele artistico-arhitecturale de mare valoare, din care doar unele ar mai putea fi restaurate sau reconstituite, după unele descrieri din materiale documentare.
În timpul celui de-al doilea război mondial, când spitalele din Roman nu mai făceau față răniților și bolnavilor de tifos, în Palatul „Nevruzzi” au fost amenajate spații de internare a acestora, utilizându-se personalul medical din celelalte spitale și fără a se mai repara imobilul. În 1947, palatul devine sediu al Biroului Raional de partid PCR, după unele amenajări. Ulterior, în clădire a funcționat o Școală de Meserii pentru fete, apoi un orfelinat care a fost mutat în 1978 în altă locație.
În 1983, Trustul de Construcții Roman începe lucrări de reabilitare a clădirii, înlocuind bolțile de peste parter cu un planșeu din beton armat și refăcând învelitoarea, restaurând trei dintre tavanele pictate, cu finanțare proprie – se pare – sau din partea Primăriei Roman.
Din anul 1988, Palatul „Nevruzzi” este atribuit Muzeului de Istorie Roman, ca proprietate definitivă, efectuându-se lucrări de amenajare (cu desfacerea scării de serviciu), instalații de încălzire, centrală, pardoseli, tencuieli exterioare – lucrări finalizate în 1990.
Știri
A fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția lotului 2A Ditrău–Grințieș, parte din A8

Joi, 20 martie, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția lotului 2A Ditrău–Grințieș, parte a Autostrăzii Unirii – A8, un pas important pentru dezvoltarea infrastructurii naționale și locale. Aflat în vizită de lucru la Primăria comunei Grințieș, prefectul județului Neamț, Adrian Bourceanu a salutat această realizare, subliniind impactul major pe care acest proiect îl va avea asupra regiunii.
Știri
Phoenix își deschide porțile pentru a doua ediție a Târgului de Nunți

Complexul Phoenix din Roman, situat pe Artera Roman Vest va găzdui a doua ediție a Târgului de Nunți, un eveniment care a avut succes anul trecut. În cadrul acestuia, viitorii miri și mirese, nuntași, dar și invitați la evenimente precum botezuri și petreceri aniversare, vor găsi cele mai rafinate rochii de mireasă, costume de miri, rochii de seară, accesorii, servicii foto-video, catering, artiști, DJ, invitații și altele necesare pentru a contura o petrecere de vis. Intrarea la eveniment este liberă.
Știri
Expoziția „Urzelile trecutului. Producerea țesăturilor de-a lungul istoriei”, la Muzeul de Istorie

Vineri, 21 martie, la Casa „Fălcoianu” a Muzeului de Istorie din Roman a fost vernisată expoziția temporară intitulată „Urzelile trecutului. Producerea țesăturilor de-a lungul istoriei”. Aceasta urmărește evoluția tehnicilor de producere a țesăturilor, de la cele mai vechi timpuri până în epoca modernă, printr-o selecție de obiecte autentice din zona Romanului și replici funcționale. Expoziția oferă și o componentă interactivă: cei interesați vor putea observa demonstrații și vor avea ocazia să interacționeze cu replicile expuse, descoperind tehnicile de lucru utilizate în trecut. Astfel, vizita se transformă într-o experiență educativă captivantă, potrivită pentru toate vârstele.
Știri
O nouă victimă a agentului imobiliar face declarații: „sper să îmi recuperez banii!”

Apar și alte cazuri ale unor persoane înșelate de agentul imobiliar din Roman, care obișnuia să ia avansuri foarte mari de la clienți, ca mai apoi să își însușească sumele de bani, iar clienților să le tot amâne momentul semnării contractelor în baza cărora să devină proprietarii imobilelor achiziționate. În lipsa sumelor complete fixate pe apartamente, este clar că nu puteau fi semnate contracte de vânzare-cumpărare. Le spunea victimelor sale că are probleme financiare și familiale, că are nevoie de liniște pentru a-și desfășura afacerile și îi ruga pe clienții care așteptau – fie să le restituie sumele de bani, fie să îi facă proprietari ai imobilelor dorite – să manifeste înțelegere față de situația grea în care el se află. În această situație se află și Maria, o tânără în vârstă de 32 de ani, care în toamna anului trecut a pășit în agenția lui, pentru că dorea să își cumpere un apartament. Din 26.000 de euro dați agentului imobiliar, femeia a reușit să mai recupereze doar 3.500.
Când a simțit că lucrurile se complică, femeia a început să îi dea agentului mesaje, rugându-l să îi dea banii înapoi. A semnat inclusiv angajamente de plată, în care acesta își lua răspunderea că îi va restitui banii, însă acest lucru nu s-a întâmplat. În final, tânăra a decis să apeleze la un avocat. Acest lucru l-a determinat pe agentul imobiliar să răbufnească în ceea ce pare a fi un șantaj emoțional.
Dezamăgită, femeia speră să își recupereze banii. Le recomandă tuturor să nu aibă încredere și să ofere sume atât de mari de bani, cu titlu de avans.
Conform Poliției Neamț, agentul imobiliar se află, în prezent, în arest la domiciliu. Femeia intervievată nu a depus, încă, o plângere la organele abilitate, dar a declarat că urmează să ajungă la poliție cu actele care întăresc afirmațiile sale, documente care ne-au fost puse și nouă la dispoziție.
Știri
Simpozion dedicat Centenarului Patriarhiei Române, derulat în parohiile Vad-Iucșa și Crăiești, Protopopiatul Roman

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, miercuri, 19 martie 2025, a avut loc, la Parohia Vad – Iucșa în parteneriat cu Parohia Crăiești, Protopopiatul Roman, Simpozionul intitulat: „Un secol de Patriarhat. Credință – Rezistență – Istorie românească”, în cadrul Concursului Național Catehetic. Anul 2025, consacrat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea, marchează în mod solemn încununarea firească a unei perioade de bogată lucrare a Bisericii Ortodoxe Române atât în slujba lui Dumnezeu și în folosul poporului nostru dreptcredincios.
Această aniversare este nu doar o rememorare a trecutului, ci și un timp de recunoștință față de înaintași; de reflecție asupra rolului Bisericii în istoria poporului român. În acest context, în ziua de 19 martie 2025, într-un cadru solemn și plin de încărcătură spirituală, Parohia Vad-Iucșa, păstorită de preot Capraru Cristinel, alături de Parohia Crăiești-Holm, păstorită de preot Melenciuc Silviu Mihai, a găzduit un eveniment cultural – științific și religios dedicat acestui popas aniversar. Manifestarea a reunit reprezentanți ai bisericii, ai școlii, ai autorităților locale, profesori, istorici, elevi, enoriași, tineri și vârstnici, toți uniți de dorința de a aduce un omagiu ctitorilor, slujitorilor și mărturisitorilor Bisericii noastre, care ne-au lăsat această moștenire spirituală. Evenimentul a debutat în Sala „Ieromonah Calistrat” a Centrului Social-Cultural al Parohiei Iucșa, cu rostirea rugăciunii „Împărate ceresc„, urmată de prezentarea programului activității desfășurate în cadrul proiectului „Tinerii – trăitori ai credinței în Dumnezeu prin cuvânt și faptă„, un demers catehetic menit să cultive valorile creștine în rândul tinerelor generații.
În acest cadru s-a oficiat o slujbă de pomenire pentru Patriarhii Bisericii Ortodoxe Române trecuți în veșnicie: MIRON, NICODIM, JUSTINIAN, IUSTIN și TEOCTIST, apoi s-a oficiat slujba de sfințire a Icoanei „Soborul Tuturor Sfinților Români”, moment de profundă însemnătate pentru participanți. Printre invitați s-au numărat personalități marcante din domeniul educației și al istoriei, printre care profesorul Petru Flenchea, istoricul militar Sorin Grumuș și părintele Lect. Univ. Dr. Florin Țuscanu. Aceștia au susținut prelegeri despre figuri emblematice ale ortodoxiei românești, precum Patriarhii României, personalități eclesiastice de anvergură, precum episcopul Melchisedec Ștefănescu – „Părintele autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române”, Pr. Prof. Constantin Nazarie, Episcopul Armatei Partenie Ciopron, ș.a., iar părintele Cristinel Capraru a evocat viața părintelui ieromonah de vrednică amintire Calistrat Ifrim. Un moment aparte a fost prezentarea icoanelor pictate de profesorul și pictorul Cristinel Prisecaru și de elevii Clubului Copiilor din Mun. Roman, condus de profesorul Ilie Boloca, subliniind rolul artei sacre în viața spirituală a credincioșilor, alături de prezentarea oferită de Doamna inspector școlar – profesor Oana Cozma – despre semnificația icoanei „Soborul Tuturor Sfinților Români”.
De asemenea, Domnișoara profesor Bianca Oprea a încântat audiența prin interpretarea unor pricesne din perioada Postului Mare, evidențiind legătura dintre muzică și credință. Simpozionul a fost organizat cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Neamț și al mai multor instituții de învățământ, precum Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Roman, Școala de Artă „Sergiu Celibidache” Roman , Clubul Copiilor Roman, Școala Gimnazială Poienari și Școala ,,Vlad Dănulescu” Pâncești. Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă intimă, de comuniune, cu oferirea unor icoane aniversare tuturor celor prezenți, ca simbol al cultivării, promovării și al continuității credinței ortodoxe. În semn de recunoștință, organizatorii au invitat participanții să guste din bucatele pregătite de membrii comunității parohiale, la agapa creștină, într-un gest de ospitalitate autentic românească. La finalul acestei activități, coordonatorii evenimentului – preotul Cristinel Capraru și preotul Silviu Melenciuc – au mulțumit tuturor celor prezenți, în mod special pentru implicarea comunităților locale din Comuna Pâncești, prin Domnul primar Augustin Holmanu, din Comuna Poienari, prin Domnul Primar Emil Dascălu și din Comuna Bozieni, prin Domnul primar Dănuț Arghiropol, cât și directorilor de școli din aceste comunități: profesor Daniela Socea și Constantin Chelariu.
Cuvintele de mulțumire s-au adresat și către invitații acestui eveniment și nu în cele din urmă tuturor ostenitorilor din parohia gazdă, coordonați de Doamna Daniela Bălțătescu. „Acest simpozion a fost mai mult decât un eveniment comemorativ – a fost o reafirmare a identității și a credinței românești, un prilej de reflecție asupra trecutului și o punte spre viitorul Bisericii Ortodoxe Române„, a afirmat în încheiere părintele Cristinel Capraru. Centenarul Patriarhiei Române să ne fie tuturor un prilej de întărire în credință și de recunoștință față de cei care, prin jertfa lor, ne-au lăsat o lucrare demnă și o moștenire sfântă, spre slava lui Dumnezeu și binele Sfintei Biserici Ortodoxe și a Neamului românesc.
Pr. Florin ȚUSCANU, Roman
Știri
Clasa de risc seismic 1 la Liceul Teologic determină mutarea elevilor din unitate

Clădirile Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” recent expertizate, despre care Roman TV a scris și în trecut, au căpătat o nouă clasă de risc seismic, trecând de la risc seismic II, la I. În acest context, Primăria Municipiului Roman, care este proprietarul imobilelor monument istoric, trebuia să emită o soluție care să le asigure siguranța elevilor și profesorilor care își desfășoară activitatea în aceste clădiri. La solicitarea Roman TV, reprezentanții administrației locale transmit faptul că au fost stabilite măsuri în acest caz și că elevii vor fi relocați în altă unitate școlară, cel mai probabil în luna aprilie 2025.
Contactat, directorul Liceului Teologic „Episcop Melchisedec”, preot Ionuț Amărinii a precizat că și dumnealui va emite, în viitor, un punct de vedere privind situația prezentată. Clădirile vizate ar trebui să treacă printr-un proces de restaurare, fiind imobile monument istoric. O astfel de investiție ar putea fi costisitoare și de durată.
Știri
O mică victorie a destituitului polițist Cănărău, în cazul unei cercetări disciplinare din 2021

Tribunalul Bacău a emis o sentință favorabilă agentului de poliție Ioan Cănărău, demis din funcția pe care o exercita în cadrul Poliției municipiului Roman. Decizia nu este definitivă. Demiterea sa rămâne valabilă, această mică victorie a agentului de poliție vizând o cu totul altă speță, respectiv o cercetare disciplinară din 2021, demarată de IPJ Neamț.
Urmează ca zilele acestea Ioan Cănărău să conteste decizia de destituire din Poliție, la fel cum va proceda si Vitalie Josanu, președintele Sindicatului „Diamantul”, demis din funcția pe care o exercita în cadrul IPJ Neamț, în aceeași zi cu al său coleg de breaslă de la Roman.
-
Știriacum 7 ani
1 Decembrie la Roman
-
Știriacum 9 ani
Urbaniac S04E05 – Cristian Prăjescu
-
Știriacum 4 ani
Baie în pielea goală, în centrul Romanului
-
Știriacum 2 ani
Moarte învăluită în mister: "Dionisie nu s-a sinucis!"
-
Știriacum 2 ani
Eleve din Roman de 14 și 15 ani, filmate în timp ce se păruiau
-
Știriacum 4 ani
Din imagini, podul de la Luțca pare a fi… crăpat și lăsat pe mijloc
-
Știriacum 4 ani
Tânăr găsit împușcat în gât, într-o mașină, în Roman
-
Știriacum 4 ani
Crimă oribilă la Icușești: un bărbat și-a omorât soția