Știri
Coșmarul unei familii: vecina, suspectă de probleme psihice. În final a fost emis ordin de protecție
Membrii unei familii din Roman spun că, de ani de zile, traiul cu vecina a devenit un coșmar. La început, femeia lovea pereții comuni cu apartamentul familiei în cauză ori dădea muzica tare. Ulterior, aceasta a început să recurgă la gesturi agresive. Oamenii au fost nevoiți să monteze deasupra ușii lor o cameră de supraveghere. În imaginile transmise redacției noastre se observă cum vecina lor lovește cu o toporișcă panoul de electricitate, îl udă, lovește un pachet depozitat la ușa vecinilor, scuipă, adresează cuvinte jignitoare și apelative de nedifuzat la televizor. Situația a culminat când, în una din zile, intersectându-se cu vecinii pe scară, femeia a scuipat-o pe soția reclamantului, uterior lovindu-i pe amândoi. În cele din urmă, temându-se pentru integritatea lor, oamenii au solicitat poliției un ordin de protecție.
Afectată de agresiunile vecinei și de pagubele produse de aceasta, în ultimii ani, familia a depus mai multe plângeri la Parchet și a sunat la 112 pentru a reclama atitudinea femeii, care induce frică. Dovadă stau toate dosarele și plângerile depuse de reclamanți la autoritățile competente. Oamenii au solicitat ajutorul inclusiv pentru vecina lor, pe care o suspectează și este scris acest aspect și în dreptul uneia dintre sesizările la 112, de probleme de natură psihică.
În final, în acest caz a fost emis un ordin de protecție. Oamenii spun că o hârtie nu le garantează nimic, însă se simt puțin mai în siguranță acum. Totodată, aceștia spun că și vecina lor este o victimă în acest caz, dacă aceasta chiar necesită ajutor de specialitate, iar autoritățile în măsură să o ajute nu dau semne că ar putea iniția un astfel de demers.
Ordinul de protecție a fost emis de instanța de judecată pe o durată de patru luni. În 2023, bărbatul a înaintat adresă chiar și DAS din cadrul Primăriei Municipiului Roman, solicitând ca vecinei sale să i se acorde sprijin și asistență, însă răspunsul a fost negativ, pe motiv că rezolvarea acestor cereri nu intră în sfera de competență a instituției.
Vecina invocată în material este suspectă de a avea probleme medicale de natură psihică, deci de a face parte din categorie vulnerabilă. Prin urmare, reporterul Roman TV nu a putut solicita și acesteia emiterea unui punct de vedere în acest caz, cu respectarea anonimizării identității acesteia. Scopul materialului este acela de a atrage atenția asupra necesității ca aceste persoane să fie ajutate, nu de a le blama ori vulnerabiliza. Pe de altă parte, demersul jurnalistic se îndreaptă și către persoane care se pot confrunta cu o problemă similară și care nu știu cum să gestioneze o astfel de situație. Cert este că persoanele fragile emoțional sunt din ce în ce mai des întâlnite, iar pentru acestea nu există, din păcate, programe solide de sprijin care realmente să le faciliteze traiul atât lor, cât și persoanelor din jur, respectiv familie, prieteni sau vecini.
Știri
Micii piloți de Karting din Roman strălucesc la competiții și visează să ajungă la Formula 1
Micii piloți de karting antrenați de Sorin Balint în cadrul A.C.S. S&B MOTORSPORT ROMAN bifează rezultate frumoase la competițiile la care se prezintă, pasiunea lor pentru Motorsport fiind pe măsura talentului și perseverenței de care dau dovadă. Cel mai mic dintre copii, Mathias Știrbăț, abia a împlinit cinci ani și înregistrează, deja, reușite cot la cot cu piloții din categorii de vârste mai mari. Nicholas Antoniu Ștefănescu în vârstă de 7 ani este veteranul echipei, reușind să cucerească podiumul la mai toate competițiile la care a participat. Și nu au fost puține. Dovadă stau toate cupele și medaliile din palmares, iar din urmă vine în forță Dominic Leonatu, în vârstă de 7 ani. Doar Octavian Chelaru, categoria 6 ani, nu a putut fi prezent astăzi în platoul Roman TV, din cauza unor mici probleme de sănătate. Copiii sunt încântați de acest sport, se antrenează pe pista de la Bacău și visează ca într-o zi să devină piloți de Formula 1.
Pasiunea copiilor necesită și suport pe care părinții îl oferă pentru ca ei să își ducă visul mai departe. O pistă de karting la Roman ar fi mai mult decât utilă atât lor, cât și altora pasionați de Motorsport ori celor care vor să învețe regulile de conduită în trafic.
Știri
Concursul de colinde și obiceiuri de iarnă „TRADIȚII MUȘATINE”, ediţia a V-a
Vineri, 5 decembrie 2025, sala de festivități „Nicolae Manolescu Strunga” a Primăriei Municipiului Roman a găzduit Concursul Interjudețean/Regional de colinde și obiceiuri de iarnă „TRADIȚII MUȘATINE”, ediţia a V-a, organizat de Clubul Copiilor, în parteneriat cu Primăria Municipiului Roman și Arhiepiscopia Romanului și Bacăului – Protopiatul Roman.
În cadrul evenimentului, elevii de la Liceul Teologic “Episcop Melchisedec” din Roman au susținut un concert de colinde. Concursul a fost fără taxă de participare.
Știri
23.5 lei mc de apă+canal, de la 1 ianuarie 2026, în Roman. Cum motivează compania
Metrul cub la apă și canalizare va fi mai scump de la 1 ianuarie 2026, după cum transmit reprezentanții Companiei Apavital Iași, cea care operează pe raza municipiului Roman. Vom plăti, de la data menționată, 23.5 lei pe metrul cub de apă plus canalizare, defalcat 11,81 lei pentru apă și 11,69 lei pentru canalizare-epurare. Prețurile sunt cu TVA inclusă. Metrul cub de apă-canal este, în prezent, tarifat cu 20.25 lei cu TVA. La fundamentarea ajustării au fost utilizate cele mai recente date statistice privind indicele prețurilor de consum și veniturile gospodăriilor, astfel încât noile tarife să respecte atât cerințele de sustenabilitate economică ale serviciului, cât și pe cele privind rata de suportabilitate a populației, potrivit comunicatului de presă.
Noile tarife au fost aprobate de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice. Alte tarife practicate de companiile de apă din țară pot fi consultate pe site-ul ANRSC.
Știri
Cum poate fi eliminat riscul de explozie de la rețeaua de gaze ori butelii
Mai multe explozii în locuințe au fost înregistrate de la cazul Rahova încoace, fiind zilnic înregistrate și sesizări la 112 privind miros de gaze pe casa scării sau în locuințe. Chiar în aceste zile au avut loc și alte explozii, în Râmnicu Sărat, în județul Bacău, în Buftea, iar anterior, în ultimele săptămâni în Bistrița ori în județul Brăila. Roman TV a prezentat recent cazul unui bloc situat pe Aleea Tudor Vladimirescu, pe casa scării fiind sesizat miros puternic de gaz. La 11 apartamente au fost detectate scurgeri de gaze. Pentru preîntâmpinarea riscului de explozie, în astfel de cazuri pompierii emit mai multe recomandări pentru cetățeni.
Când o persoană simte miros de gaz trebuie să anunțe fie la 112 problema, fie la telverde al distribuitorului local de gaz. Echipa de intervenție trebuie să se prezinte la sesizare, să verifice zona, să identifice scurgerea până la limita de proprietate. Dacă scăpările sunt pe rețeaua publică, distribuitorul este obligat să repare. Dacă nu, acesta nu este obligat și trebuie ca locatarii ori asociația de proprietari să apeleze la o firma autorizată ANRE pentru a efectua reparațiile.
Știri
Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, prilej de schimbare a mentalității în comunitate
Pe 3 decembrie, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț marchează Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, alături de comunitatea națională și internațională. Tema stabilită de Organizația Națiunilor Unite pentru anul 2025 – „Construirea unor societăți incluzive destinate persoanelor cu dizabilități pentru promovarea progresului social” – subliniază responsabilitatea comună de a construi o societate unde fiecare persoană, indiferent de tipul de dizabilitate, să se bucure de oportunități egale și de participare deplină la viața socială.
DGASPC Neamț coordonează în prezent șapte centre rezidențiale pentru adulți cu dizabilități, două centre de zi pentru recuperare și reabilitare și o echipă mobilă care oferă servicii gratuite persoanelor adulte cu dizabilități din comunitate. Pentru copii, funcționează două centre rezidențiale, trei centre de zi și trei echipe mobile care oferă terapie și recuperare la domiciliu, în special copiilor proveniți din medii vulnerabile. De asemenea, instituția oferă servicii, facilități și prestații pentru mai bine de 20.000 de adulți și copii cu dizabilități din județul Neamț.
Știri
ISU Neamț: cum să gestioneze autoritățile și cetățenii situații de urgență pe perioada sezonului rece
Anual, pompierii prezintă măsurile pe care autoritățile, dar și cetățenii trebuie să le adopte în fiecare sezon rece. La nivelul Comitetului pentru Situații de Urgență Neamț se aprobă acest program de măsuri.
Principalele măsuri de prevenire a incendiilor la locuințe și gospodăriile populației sunt: asigurați verificarea, curățarea și repararea, dacă este cazul, a coșurilor de fum de către o persoană specializată; NU folosiți decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba și evitați supraîncărcarea acesteia; NU folosiți soba decât cu ușița închisă; așezați o tăviță metalică în fața sobei, în dreptul ușiței; NU așezați în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile; Stingeți focul din sobă înainte de a părăsi locuința; verificați integritatea aparatelor și mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparați-le cu ajutorul unui specialist sau cumpărați-vă altele noi; NU așezați aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile; NU așezați materiale combustibile pe mijloacele de încălzire electrice; decuplați aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuința sau de a adormi; NU suprasolicitați instalația electrică a locuinței prin utilizarea simultană a mai multor aparate electrice de mare putere; deconectați de la rețeaua electrică toate aparatele electrice atunci când nu sunt utilizate; NU lăsați niciodată copiii nesupravegheați cu soba aprinsă ori aparatele de încălzire electrice în funcțiune.
Știri
Note de bucurie”, spectacol caritabil de succes, organizat de Asociația „Comunitatea Binelui
Sala de festivități „Nicolae Manolescu Strunga” a Primăriei Municipiului Roman a găzduit spectacolul caritabil intitulat „Note de bucurie”, organizat de Asociația „Comunitatea Binelui”. Ajuns la a III-a ediție, evenimentul a avut loc vineri, 28 noiembrie 2025, la ora 18. Pe scenă au urcat actorii Teatrului Tineretului din Piatra Neamț cu spectacolul „Ghimpl Netotul”. Anterior prezentării piesei, reprezentanții Asociației „Comunitatea Binelui” au adresat invitaților și voluntarilor un cuvânt de bun venit.
Asociația „Comunitatea Binelui” este o organizație non-profit cu sediul în Roman, dedicată îmbunătățirii vieții copiilor și familiilor din comunitățile rurale defavorizate din jurul municipiului nostru. Prin inițiative care pun accent pe educație, solidaritate și sprijin material, asociația reușește să facă o diferență concretă în viața celor care au cea mai mare nevoie de ajutor.
-
Știriacum 8 ani1 Decembrie la Roman
-
Știriacum 9 aniUrbaniac S04E05 – Cristian Prăjescu
-
Știriacum 4 aniBaie în pielea goală, în centrul Romanului
-
Știriacum 3 aniMoarte învăluită în mister: "Dionisie nu s-a sinucis!"
-
Știriacum 4 aniDin imagini, podul de la Luțca pare a fi… crăpat și lăsat pe mijloc
-
Știriacum 3 aniEleve din Roman de 14 și 15 ani, filmate în timp ce se păruiau
-
Știriacum 4 aniTânăr găsit împușcat în gât, într-o mașină, în Roman
-
Știriacum 4 aniCrimă oribilă la Icușești: un bărbat și-a omorât soția


