Știri
Spații verzi amenajate „la mica înțelegere”, în Sagna: firma vrea banii pe lucrări efectuate fără contract
În cadrul unei ședințe a Consiliului Local Sagna desfășurată în data de 16 decembrie 2024, administratorul firmei ISEO SRL, societate care se ocupă de amenajarea și îngrijirea spațiilor verzi, a declarat, în prezența primarului comunei – Vasilică Roca – și a consilierilor locali, că fostul primar, Gheorghe Iacob obișnuia să le solicite prestarea unor servicii de profil, fără să încheie contracte sau să treacă achizițiile, transparent, prin SEAP. Totul se punea la cale verbal și pentru că lucrătorii firmei au mai executat și în trecut lucrări la mica înțelegere, au trecut la treabă și au amenajat curtea căminului cultural. Doar că banii pe aceste lucrări nu ar mai fi fost încasați.
Conversația a ajuns, apoi, la cote tensionate, administratorul firmei de spații verzi reproșând că nu este vina lui că s-a schimbat conducerea primăriei și că dumnealui trebuie să primească banii pe lucrările efectuate. Doar că aceste lucrări au fost efectuate în baza unei comenzi verbale date de fostul primar Gheorghe Iacob, nu în baza unui contract semnat între părți sau a unei achiziții efectuate în SEAP.
De cealaltă parte, fostul primar al Comunei Sagna, Gheorghe Iacob spune că aceste lucrări au fost efectuate cu mențiunea că vor fi facturate la rectificarea bugetară. Cum primar a ajuns contracandidatul său, fostul edil spune că acum noua legislatură trebuie să își asume plata acestor investiții efecuate la mica înțelegere.
Contactat telefonic, actualul primar al comunei Sagna, Vasilică Roca a declarat că legal nu există o soluție în acest caz și că firma nu poate fi plătită pentru lucrări care au fost efectuate în trecut, fără să fi fost întocmit un contract între cele două părți, respectiv între primărie și firma de spații verzi. Primarul Vasilică Roca a mai precizat că alocările pentru amenajarea spațiilor verzi nu au fost trecute prin Consiliul Local și că în trecut la Primăria Sagna au fost facturate lucrări efectuate de către această firmă. Totodată, edilul îi recomandă administratorului SC Iseo SRL să dea în judecată primăria, pentru a-și recupera prejudiciul pretins. Dacă instanța va decide că trebuie plătite aceste sume, primăria se va supune deciziei emise.
Știri
Ambasadorul Indiei în România a vizitat zona Romanului și a servit prânzul la „Mariko Inn”
Instituția Prefectului – Județul Neamț a primit vizita Excelenței Sale, Dr. Manoj Kumar Mohapatra, Ambasadorul Indiei în România, în cadrul unei întâlniri dedicate consolidării dialogului instituțional și identificării oportunităților de cooperare economică între România și India.
La întâlnirea desfășurată la sediul Instituției Prefectului au participat reprezentanți ai Consiliului Județean Neamț și ai Primăriei municipiului Piatra-Neamț. Discuțiile au vizat potențialul economic al județului, oportunitățile de colaborare și perspectivele de atragere a unor investitori interesați de dezvoltarea unor activități economice în zonă.
Ulterior, delegația a efectuat vizite în mai multe puncte de interes economic și administrativ din județ, alături de deputat PNL de Neamț, Adrian Ciobanu. Programul a inclus Primăria comunei Dumbrava Roșie, platforma industrială de la Săvinești, o fabrică din zonă și localitatea Cordun.
Vizitele au oferit prilejul prezentării unor repere ale activității industriale și ale mediului economic local, precum și a oportunităților pe care județul Neamț le poate pune la dispoziția potențialilor parteneri de afaceri.
În cadrul dialogului, Excelența Sa a manifestat interes față de identificarea unor posibilități de cooperare și față de atragerea investitorilor indieni în județul Neamț. Continuarea dialogului și menținerea unor relații de colaborare deschise reprezintă premise importante pentru explorarea unor viitoare parteneriate economice.
„Consider că fiecare investitor care își îndreaptă atenția către județul Neamț reprezintă o oportunitate pentru dezvoltarea economiei locale, crearea de locuri de muncă și valorificarea potențialului pe care îl avem. Este important să promovăm oportunitățile județului nostru, să susținem dialogul dintre instituțiile publice și mediul de afaceri și să încurajăm parteneriatele care pot genera beneficii concrete pentru comunitățile noastre.”, a declarat prefectul județului Neamț, Maria Apostol, subliniind importanța deschiderii către investiții și a cooperării cu partenerii internaționali.
Aflat în vizită în zona Romanului, ambasadorul Indiei în România a servit prânzul la restaurantul Complexului „Mariko Inn„, fiind încântat de preparatele locului. Excelența Sa a preferat bucatele tradiționale, pregătite cu grijă de gazde: ciorbă și grătar cu cartofi la cuptor, alături de o salată.
Vizita Excelenței Sale, Dr. Manoj Kumar Mohapatra, constituie un prilej de consolidare a relațiilor de dialog și de explorare a unor noi direcții de cooperare între mediile economice din România și India.
Știri
Licitație pentru locuri de parcare în Roman. Vezi când și unde sunt locurile
Conform unui anunț al Primăriei Municipiului Roman, pe 29 octombrie 2026, la ora 17:00, se se scot la licitație mai multe locuri de parcare, în diferite zone ale orașului. Se fac înscrieri până pe 28 octombrie 2026, la ora 12:00, la camera 64 – Serviciul Administrare Parcări și Semnalizare Rutieră din cadrul Primăriei Roman. Tot acolo pot fi solicitate relații privind procedura de închiriere a acestor locuri, cum ar fi condițiile de participare la licitație sau localizarea exactă a parcării în teren.
tabelȘtiri
Ajunsă la Roman, Calo necesită ajutor pentru a se întoarce acasă
O femeie în vârstă de 43 de ani ne-a pășit pragul redacției miercuri, 22 octombrie 2026, cerând ajutorul. Nicoleta, care ne-a rugat să îi spunem Calo, a precizat că este într-o situație disperată, de vulnerabilitate și că nu a mai făcut duș de zile bune. A menționat că are nevoie de un pat cald și de o baie unde să se spele. Treptat, femeia ne-a povestit că a trăit aproape toată viața ei peste hotare și că în prezent trăiește în Tenerife. Un contrast, dacă e să ne gândim că Tenerife este destinația preferată a multora pentru vacanțele luxoase. Și totuși, ea a venit la noi fără nici o resursă, disperată că nu are posibilități de a se întoarce acolo unde s-a stabilit. Povestește că are mai mulți copii, dar fiecare dintre ei are drumul său în viață. Soțul ei a decedat, iar acum, în România a venit să își caute tatăl care ar locui în comuna Bahna din județul Neamț. Nu știe, însă, cum să facă să îl găsească.
Contactați, reprezentanții Primăriei Roman au ajutat-o de îndată cu găzduire în adăpstul de noapte „Casa Speranței” și cu o masă caldă de la cantina „Casa Pâinii”. Dar Nicoleta vrea să facă rost de bani pentru a se întoarce în Spania, acolo unde o are pe una dintre fiicele sale, lăsată în grija unei familii. Ea spune că este hotărâtă chiar să le dea înapoi banii celor care vor să o ajute la procurarea unui bilet de avion.
Femeia povestește că a trecut prin depresie și a necesitat tratament de specialiate pentru a trece peste momentele grele din viața ei. Acum, ea vrea să ajungă neapărat în Tenerife, acolo unde susține că este rezidentă.
Cine vrea să o ajute pe Nicoleta să revină în Spania, la fiica ei, o poate face donând în contul afișat pe ecran, cu mentiunea „Donație”.
ES23 0182 6601 6102 0162 1603
Nicoleta Nikolaeva
BBVA – Banco Bilbao Vizcaya Argentaria
Știri
Tinerii antreprenori din Roman: Mădălina Andrici, instructor de dans
De când era mică, Mădălina a visat să ajungă dansatoare.De la vârsta de 8 ani a transformat fiecare spațiu într-o scenă și a dansat oriunde și oricând a avut ocazia. În prezent, are propria școală de dans, Mistik Dance School, demonstrând că prin muncă orice vis poate deveni realitate.
Mădălina predă cursuri de dans de 15 ani. S-a pregătit intens alături de dansatori și instructori profesioniști, continuă să învețe și să se perfecționeze în fiecare zi, reușind astfel să creeze școala de dans la care și-ar fi dorit să meargă când era copil.
Mădălina e de părere că dansul nu are vârstă – e mișcare, bucurie și terapie. La școala sa, dansurile sunt adaptate pentru toate generațiile: de la balet, dans modern și dans popular, până la dansuri latino, salsa și bachata.
Mesajul Mădălinei pentru tinerii care vor să urmeze o carieră artistică este să nu lase fricile celor din jur să devină propriile lor frici. Frica de eșec sau teama de necunoscut sunt doar câteva dintre obstacolele de care tinerii se lovesc în drumul lor spre succes.
Pentru cursuri dedicate copiilor sau adulților, Mistik Dance School vă așteaptă pe strada Ștefan cel Mare, la numărul 181. De asemenea, mai multe detalii puteți găsi pe pagina de Facebook Mistik Dance School, sau la numărul de telefon 0756 785 068.
Știri
Votați Grădinița „Muguri de lumină” Roman pentru titlul de „Grădinița anului 2026”
Grădinița „Muguri de lumină” din Roman participă la concursul național Yoopy pentru desemnarea celei mai îndrăgite grădinițe din România. Pentru a urca în clasamanet, instituția necesită voturi care pot fi acordate pe gradinitafavorita.ro.
Din Neamț, grădinița nr. 2 din Târgu Neamț mai este în aceeași competiție. Grădinița „Muguri de lumină” din Roman poate fi susținută de comunitate prin vot, care se poate acorda intrând pe gradinitafavorita.ro
Știri
Marie Lup caută iar, disperată, donații pentru fiica rămasă cu sechele dupa AVC
Marie Lup, în vârstă de 80 de ani a pășit pragul redacției noastre la începutul toamnei, cerând ajutor pentru fiica sa să meargă la recuperare, terapiile post AVC fiind foarte costisitoare. Fiica femeii a suferit un AVC anul trecut. 12.000 de lei au fost strânși, cu ajutorul oamenilor de bine, pentru a fi tratată la Iași, însă recuperarea este lentă și necesită constant sprijin financiar. Pentru fiica sa, Lup Marie iese zilnic pe stradă unde cere ajutorul trecătorilor. Acum, bătrâna cere iar ajutorul comunității.
Cine o poate ajuta din nou pe fiica doamnei Maria Lup să ajungă la terapie, o poate face donând în contul afișat pe ecran cu mențiunea „Donatie”. Orice ajutor contează, orice mână întinsă reprezintă un pas în plus spre recuperare.
Cont CEC Bank Lup Marie
IBAN: RO22 CECE C001 9462 1703 1011
Mențiunea „Donatie”
Știri
Apel al managerului SJU Piatra-Neamț privind curtea instituției, în contextul demarării unor investiții
Managerul Spitalului Județean de Urgență din Piatra-Neamț, medicul Alexandru Pătrașcu, a lansat un apel public către pacienți, aparținători și personalul unității să nu înainteze spre parcare pentru a căuta un loc atunci când indicatorul arată „PLIN” și să nu formeze coloane în fața barierei, deoarece așteptarea pe căile de circulație blochează accesul celorlalte autovehicule și poate întârzia deplasarea ambulanțelor și a echipajelor de intervenție. Din 22 octombrie 2026, spațiul disponibil pentru parcare se va reduce semnificativ, odată cu începerea unor lucrări importante de investiții și modernizare.
Repararea acoperișului Spitalului Vechi este un proiect în valoare de aproximativ 3 milioane de lei, finanțat prin Consiliul Județean Neamț; devierea rețelelor de apă și canalizare pentru construirea noii clădiri de Politraumă este un proiect de circa 4.2 milioane de lei, finanțat din resurse proprii și Consiliul Județean Neamț; reabilitarea vechii clădiri de Oncologie este o investiție finanțată de Compania Națională de Investiții, având o valoare de 20.2 miliioane de lei; iar proiectul clădirii pentru pacienții cu politraumă este finanțat prin PNRR, având o valoare de 27 de milioane de lei, din care 1 milion de lei reprezintă fonduri proprii ale SJU Piatra-Neamț.








