Urmărește-ne și pe:

Știri

"Surprize" la reabilitarea termică a grădiniței din Sagna: "se vede prin pereți!"

Adăugat

pe

La începutul anului școlar trecut, 2023-2024, în două din cele patru clase ale Grădiniței cu program normal din Sagna au fost sistate cursurile, deci interzis accesul preșcolarilor, doarece tavanul clasei de la parter, conexă cu o alta de la etaj, era vizibil lăsat, existând o temere din partea conducerii școlare de a mai permite accesul micuților în cele două încăperi. Chiar și așa, copiii au intrat în grădiniță pe tot parcursul anului școlar trecut, studiind în celelalte săli de clasă și chiar într-una improvizată, într-un soi de vestiar, în lipsa altor spații conforme pe care ar fi trebuit să le asigura Primăria Comunei Sagna. Când cursurile în cele două săli de clasă au fost sistate anul trecut, primarul încă în exercițiu Gheorge Iacob a declarat reporterului Roman TV că, cel mai probabil, este vorba despre o iluzie optică și nu un tavan curbat la mijloc. Ulterior, la instituție au fost efectuate controale ale Inspectoratului de Stat în Construcții, fiind solicitată completarea unei expertize din anul 2021, prin care să reiasă „rezistența mecanică și stabilitatea” clădirii. Anterior acestor întâmplări, în luna februarie a anului 2023, edilul comunei Sagna anunța că a fost semnat contractul privind proiectul de reabilitare termică a grădiniței, finanțat prin PNRR, valoarea acestuia fiind de 1.4 milioane de lei. Aceste lucrări au demarat în această perioadă, deci în vara anului 2024. Pe timpul desfășurării lucrărilor de reabilitare termică, lucrătorii firmei constructoare au găsit mai multe surprize: crăpături vizibile în pereți, în pardoseală, în tavane, unele prin care se poate vedea în curtea grădiniței; fundație fragilă, dar și alte vicii care i-ar fi determinat să solicite o nouă expertiză privind structura de rezistență a imobilului. Acesta a fost construit în anii 70, însă actualmente nu s-ar mai încadra normelor de construcții după care trebuie executată o asemenea lucrare.

În mai puțin de o lună, copiii sunt ateptați în bănci, iar spațiile școlare sunt insuficiente. Aceștia vor fi găzduiți în alte imobile până la finalizarea lucrărilor la clădirea grădiniței.

În tot acest timp, în satul Luțca aceeași comună o grădiniță modernizată recent zace neocupată din lipsă de copii. În anul 2017, Primăria Comunei Sagna încheia cu Societatea Darcons un contract în valoare de 259.377,96 lei, deci aproximativ 52.000 de euro, pentru reabilitarea grădiniței cu program normal din satul Luțca, unitate școlară subordonată Școlii Gimnaziale Sagna. Corpul școlar a fost modernizat cu bani din PNDL și a funcționat pe parcursul unui singur an școlar, respectiv în 2019-2020. Ulterior, din cauza numărului mic de preșcolari înscriși, unitatea a fost închisă. De atunci și până în prezent, clădirea se mai deschide adoar atunci când se votează. În acest an școlar, preșcolarii din Sagna nu ar putea fi relocați la grădinița modernizată din Luțca, deși clădirea este conformă, deoarece între localități nu mai există pod.

Știri

BREAKING: Ministrul Sănătății îl demite din funcție pe romașcanul Radu Firăstrău, directorul DSP Neamț

Adăugat

pe

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi seară prin o postare publicată pe pagina de Facebook a ministerului că îl va demite din funcția de director executiv al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Neamț, invocând „inconștiență administrativă, nepăsare și lipsă de suport pentru dezvoltarea sistemului de sănătate”. Ministrul a luat această decizie după ce DSP Neamț a respins avizarea unui proiect tehnic pentru un corp nou de clădire al Spitalului Județean Neamț și, mai mult, a eliminat din proiect laboratorul de radioterapie pentru că, până la finalizarea lucrărilor, în Piatra Neamț ar urma să fie inaugurată o nouă clinică de radioterapie, dar… privată.

Inconștiența administrativă, nepăsarea și lipsa de suport pentru dezvoltarea sistemului de sănătate nu vor fi tolerate în mandatul meu! Astăzi am fost informat că Direcția de Sănătate Publică Neamț a respins avizarea unui proiect tehnic pentru un corp nou de clădire al Spitalului Județean Neamț și, mai mult, a impus eliminarea din proiect a laboratorului de radioterapie. Explicația? Una „de noaptea minții”: faptul că, până la finalizarea lucrărilor, ar urma să fie dată în folosință o a doua clinică privată de radioterapie în Piatra Neamț. Nu există justificare! Nu există replică! Domnule director executiv DSP Neamț, vă mulțumesc pentru activitatea depusă, dar de astăzi drumurile noastre se despart. Mâine la prima orǎ voi semna ordinul pentru demiterea conducerii DSP Neamț. Este intolerabil! Pacienții oncologici din Neamț și din întreaga regiune au nevoie de servicii moderne de radioterapie în spitalele publice. Rolul nostru nu este să blocăm dezvoltarea acestora, ci să creștem capacitatea de răspuns a sistemului medical și să oferim pacienților siguranță, tratament și speranță. În mandatul meu, interesul pacienților și protejarea personalului medical vor fi întotdeauna deasupra intereselor administrative sau private”, a transmis ministrul Rogobete.

Punctul de vedere al lui Radu Firăstrău nu a putut fi consemnat pentru că acesta nu a răspuns la telefon.

Vezi articolul

Știri

Ana apelase 112 cu o zi înainte să fie omorâtă, însă a primit NEGATIV la emiterea unui ordin de protecție

Adăugat

pe

Roman TV

Informațiile obținute de postul de televiziune Roman TV arată că tânăra de 20 de ani din satul Spiridonești apelase serviciul unic de urgență 112 cu o zi înainte de a fi ucisă. Fata a chemat poliția când la ea acasă a apărut, cu chef de scandal, bărbatul care i-a luat ulterior viața. Cearta a fost auzită și de vecini, care spun că băiatul de 23 de ani i-a transmis tatălui Anei să-i achite o presupusă datorie de 10.000 de lei, amenințând că, dacă nu-și primește banii, o va ucide pe tânără.

Nu în parcul din Roman o agresase cu o zi înainte de crimă, ci chiar în curtea casei sale. La domiciliul fetei a fost prezent un echipaj de poliție ca urmare a unui apel la 112, însă ofițerii de presă ai Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au refuzat, timp de trei zile, să ne ofere detalii despre misiunea polițiștilor, invocând că procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe langă Tribunalul Neamț restricționează accesul presei la aceste informații. Surprinzător, însă, răspunsul transmis către televiziunea Roman TV de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț arată că procurorul de caz NU a impus niciodată restricțiile invocate de ofițerii de presă ai IPJ Neamț. Întrebările redacției se refereau la măsurile luate de organele competente în ziua precedentă și, mai ales, de ce nu a fost emis un ordin de protecție dacă tânăra se simțea amenințată.

Ana a murit cu zile pentru că în România, până nu ești bătut înainte ori până nu îți este amenințată familia în repetate rânduri… nu esti într-o situație de risc. Ana a murit cu zile pentru că un chestionar, Formularul de Evaluare a Riscurilor (FER) – o hârtie care ar trebuie să fie schimbată din temelii – a condus la concluzia că fata nu are nevoie de protecție. De ce? Este lesne de dedus asta doar citind întrebările din acest formular. Formularul începe cu întrebarea 1: „Agresorul/agresoarea a încercat vreodată să vă ucidă?”. Urmează alte două întrebări care vizează dacă alți membri din familia persoanei care solicită ordin au fost amenințați. Întrebarea 4 sună astfel: „În urma acestui incident ați suferit leziuni / echimoze? excoriații / înțepate / împușcate / arsuri / mutilări / altele?”. La primele șapte întrebări din formular trebuie să existe deja două răspunsuri de „DA” pentru a se constata că persoana care solicită ordin de protecție se află în pericol și merită acest sprijin din partea oamenilor legii. Întrebările 8 și 9 au legătură cu teama unei persoane că va fi agresată sau omorâtă: „Agresorul/agresoarea este o persoană violentă?”/ Agresiunile au crescut în intensitate și frecvență în ultima perioadă?”. Iar la poziția 20 din formular este această întrebare esențială: „Vă simțiți amenințat(ă), urmărit(ă), hărțuit(ă) de agresor/agresoare?”. Între 8 și 21 trebuie să fie bifate șase răspunsuri cu „DA”, încât formularul să iasă pozitiv. Fata din Spiridonești n-a avut norocul de a trece „examenul FER” și a murit, a doua zi. Iar ofițerii de presă ai IPJ Neamț au avut nevoie de trei zile pentru a oferi presei astfel de detalii, invocând mai întâi o restricție care, din date oficiale emise de Parchet, n-a existat. Pentru că prioritară pare a fi emiterea unor comunicate de presă pe care presa să le copieze fără să pună întrebări suplimentare, decât explicarea unor lucruri utile altor femei, care pot fi salvate la timp din ghearele morții.

Vezi articolul

Știri

„Alege viața” ediția a IX-a, campanie de prevenire a accidentelor, organizată de RC Moto Mușatinii

Adăugat

pe

Roman TV

Duminică, 5 octombrie 2025, în centrul municipiului Roman se va defășura cea de-a IX-a ediție a evenimentului intitulat „Alege Viața”, organizate de RC Moto Mușatinii Roman. „Alege Viața” este o campanie de prevenire a accidentelor moto și auto, mai ales într-un context sensibil, cu accidente înregistrate zilnic, unele – din păcate – mortale. Organizatorii, deci, intenționează să conștientizeze participanții la trafic asupra pericolelor la care se supun atunci când nu respectă o conduită adecvată. Au fost pregătite momente frumoase pentru participanți, finalizându-se cu parada moto cu care ne-am obișnuit la fiecare ediție.

Pentru Ionel Grecu ediția din acest an vine mănușă cu atât mai mult cu cât recent a trecut printr-un accident de circulație în urma căruia nu și-a putut folosi o mână timp de luni bune. Acesta a fost suprins și accidentat în timp ce se deplasa regulamentar pe motocicletă, de vină fiind șoferul autoturismului implicat în evenimentul rutier.

Parada moto se va desfășura pornind din parcarea din fața primăriei, Bulevardul Roman Mușat, giratoriulde la 2 Măgari, Bulevardul Roman Mușat, Casa de Cultură, Hotel Roman, giratoriul de la Favorit, cu întoarcere pe Bulevardul Roman MUșat, Hotel Roman, strada Bogdan Dragoș, Bulevardul Republicii, giratoriul 2 Măgari și oprire în parcarea din fața primăriei.

Vezi articolul

Știri

Intervenție de degajare a unor bucăți de acoperiș. Centrul, blocat

Adăugat

pe

Roman TV

Miercuri dimineață, 1 octombrie 2025, centrul municipiului Roman a fost blocat pe tronsonul cuprins între Banca Comercială și Casa „Sergiu Celibidache”. Lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de urgență din cadrul primăriei au intervenit pentru degajarea unor bucăți de acoperiș de pe blocurile din zona menționată, vizibil fragile și care puteau face victime în rândul cetățenilor care circulă pe trotuar. Intervenția a avut loc preventiv. Potrivit consilierului Dragoș Panait nu au fost semnalate cazuri de persoane rănite anterior desfășurării acesteia. Nici la spitalul Roman nu au fost înregistrate astfel de cazuri.

Circulația a fost reluată pe tronsonul menționat începând cu ora 9.15. Obligația refacerii acoperișului revine proprietarilor imobilelor din acel bloc. În cazul în care se întâmplă ca persoane să fie rănite cu bucăți de tencuială căzute de pe bloc, asociația de proprietari își asumă răspunderea pentru astfel de incidente.

Vezi articolul

Știri

Mașină în flăcări, în Roman

Adăugat

pe

Roman TV

Miercuri, 1 octombrie, la ora 08 și 27 de minute, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism care se afla în mers pe bulevardul Republicii din municipiul Roman, în care se afla doar conducătorul auto. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de Pompieri Roman și IPJ. La sosirea pompierilor autoturismul era staționat, iar conducătorul autoturismului era autoevacuat.
Scurtcircuitul electric a fost cauza probabilă de producere a incendiului.

Vezi articolul

Știri

Accidentele, „în floare”: unul la Horia și alte două în Roman

Adăugat

pe

Roman TV

Este o perioadă cu multe accidente rutiere înregistrate pe strazile din municipiul Roman sau din comunele arondate. Marți, 30 septembrie, un accident s-a produs în localitatea Horia, fiind implicate trei autovehicule, în care se aflau patru persoane. Acestea nu au necesitat îngrijri medicale.

Alte două accidente rutiere s-au produs în Roman luni, 29 septembrie, respectiv marți, 30 septembrie. Accidentul de luni s-a petrecut pe strada Ștefan cel Mare, rezultând rănirea unui minor în vârstă de trei ani. În cazul evenimentului de marți dimineață, un bărbat în vârstă de 58 de ani a fost accidentat în timp ce se afla pe trecerea de pietoni, în zona fostului abator.

Potrivit SMUR, copilul de 3 ani a suferit contuzie de piramidă nazalaă, fiind trimis la domiciliu. Bărbatul de 58 de ani accidentat pe trecerea de pietoni din zona abator a suferit contuzie torace abdominală și contuzie de coloana cervico-dorsală.

Vezi articolul

Știri

Crimă la Icușești: înjunghiată mortal de fostul iubit

Adăugat

pe

Roman TV

O fată în vârstă de 20 de ani a fost înjunghiată mortal de fostul iubit, în vârstă de 23 de ani, în locuința fetei din satul Spiridonești, comuna Icușești. Și mama tinerei, în vârstă de 37 de ani, a încasat o lovitură de cuțit în zona abdomenului, fiind preluată de ambulanță și transportată la Spitalul Municipal de Urgență din Roman. În cazul său, medicii au hotărât să intervină chirurgical.

Fata nu a mai avut nici o șansă, fiind înjunghiată în zona gâtului, resuscitată la fața locului, unde a și fost declarat decesul. Între timp, autorul crimei a fost de negăsit, acesta fugind de la locul faptei. Ulterior, polițiștii l-au depistat în județul Bacău.

Tânărul se află în custodia polițiștilor, urmând a fi administrate mãsurile procedurale. Cercetările sunt preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț. La fața locului, unii dintre vecini au precizat că anterior atacului, tânărul ar fi pretins o sumă de bani de la familia fetei.

Vezi articolul
ROMAN Vremea acum
Duppy Vet - Cabinet și farmacie veterinară Auto Group Roman - AUTOMEISTER

Știri

Știri7 ore în urmă

BREAKING: Ministrul Sănătății îl demite din funcție pe romașcanul Radu Firăstrău, directorul DSP Neamț

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSMinistrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi seară prin o postare publicată pe pagina...

Știri7 ore în urmă

Ana apelase 112 cu o zi înainte să fie omorâtă, însă a primit NEGATIV la emiterea unui ordin de protecție

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSInformațiile obținute de postul de televiziune Roman TV arată că tânăra de 20 de...

Știrio zi în urmă

„Alege viața” ediția a IX-a, campanie de prevenire a accidentelor, organizată de RC Moto Mușatinii

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSDuminică, 5 octombrie 2025, în centrul municipiului Roman se va defășura cea de-a IX-a...

Știrio zi în urmă

Intervenție de degajare a unor bucăți de acoperiș. Centrul, blocat

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSMiercuri dimineață, 1 octombrie 2025, centrul municipiului Roman a fost blocat pe tronsonul cuprins...

Știrio zi în urmă

Mașină în flăcări, în Roman

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSMiercuri, 1 octombrie, la ora 08 și 27 de minute, pompierii au fost solicitați...

Știri2 zile în urmă

Accidentele, „în floare”: unul la Horia și alte două în Roman

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEste o perioadă cu multe accidente rutiere înregistrate pe strazile din municipiul Roman sau...

Știri2 zile în urmă

Crimă la Icușești: înjunghiată mortal de fostul iubit

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSO fată în vârstă de 20 de ani a fost înjunghiată mortal de fostul...

Emisiuni

Radar TV7 ore în urmă

📺 Radar TV / Opoziția, despre hibele nou înființatei firme de transport public / 2 octombrie 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSAstăzi, de la ora 19:00, la Roman TV, o nouă ediție a emisiunii 📺Radar...

Panorama2 zile în urmă

📺 Panorama / Anchetele autorităților și nemulțumirile cetățenilor / 30 septembrie 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de marți, 30 septembrie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru & Alexandra Manea Distribuie...

Radar TVo săptămână în urmă

📺 Radar TV / Dat afară pe ușa din dos, după o viață în slujba Poliției / 25 septembrie 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de joi, 25 septembrie, a emisiunii Radar TV invitat Ioan Cănărău, președintele sindicatului...

Panoramao săptămână în urmă

📺 Panorama / Primăria Roman a cumpărat autobuze electrice: cu 560.000 euro/bucata

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de marți, 23 septembrie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru & Alexandra Manea ✔️...

Radar TV2 săptămâni în urmă

📺 Radar TV / De ce plătim atât de mult pentru apă si canalizare / 18 septembrie 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de joi, 18 septembrie, a emisiunii Radar TV Invitat: 🤵 Gheorghe Vlasie, consultant...

Panorama2 săptămâni în urmă

📺 Panorama / Reformele Guvernului Bolojan, multă gargară, puțină acțiune / 16 septembrie 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de marți, 16 septembrie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru & Alexandru Nistor ✔️...

Radar TV3 săptămâni în urmă

📺 Radar TV / Sindicaliștii destituiți din Poliție, pe baricade în Justiție / 11 septembrie 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de joi, 11 septembrie, a emisiunii Radar TV invitat: Vitalie Josanu, președintele Sindicatului...

Populare