Știri
Turnură în cazul excluderii din USR a viceprimarului de Roman, Radu Samson

Excluderea din USR a viceprimarului municipiului Roman, Radu Samson, capătă nuanțe contrastante, de la o zi la alta. Vestea a circulat îndeosebi în mediul online, începând de vineri, 14 iunie 2024. În cadrul unei postări pe Facebook, pagina oficială a USR Roman anunța următoarele: „Membrii USR Roman au fost convocați duminică, 16 iunie, pentru alegerea președintelui filialei și a structurii Biroului Local. Decizia cu privire la organizarea de alegeri interne a fost luată miercuri, 12 iunie, în cadrul unei ședințe a Biroului Local. În aceeași ședință a fost luată, în unanimitate, decizia excluderii lui Radu Samson din cadrul filialei, pentru deserviciile aduse filialei locale.”
Ulterior, în spațiul virtual s-a rostogolit această decizie, pe care au ales să o susțină candidatul USR pentru fotoliul de primar al municipiului Roman, Cosmin Ancuța (eligibil pe lista CL Roman) ori președintele interimar al USR Roman, Alexandru Băncescu, așa cum se poate vedea în fotografiile atașate mai jos. Au fost și alți simpatizanți care au dus această veste mai departe, fie apăsând butonul „share”, fie personalizându-și postarea.
Contactat de reporterul Roman TV duminică, 16 iunie 2024, Radu Samson a declarat că își va exercita dreptul statutar de a contesta decizia de excludere la structurile arbitrale ale partidului, deoarece nu consideră că a lezat interesele politice ale partidului, „atât timp cât mi se reproșează doar că nu am candidat, deși nu există nicio lege/regulă care obligă un cetățean român/membru USR să facă asta și ca nu am făcut campanie mai activ, lucru de asemenea facultativ, în timp ce nu am avut poziții publice care să dăuneze imaginii USR”, după cum a precizat viceprimarul municipiului Roman, încă membru al USR, Radu Samson. „Partidul e al fiecărui membru USR, așa că dacă voi pleca din partid la un moment dat, o voi face când voi crede de cuviință și în termenii mei.”, a conchis tânărul viceprimar.
Nu a fost rost de contestații, cel puțin nu pentru moment, deoarece Biroul Național al Partidului Uniunea Salvați România (USR), întrunit în ședință ordinară luni, 17 iunie 2024, a decis ca până la data de 1 iulie 2024 nici o filială a formațiunii politice să nu aplice decizii de sancționare sau de excludere a membrilor din partid. Aceste „pedepse” ar putea sta în picioare doar dacă la bază au fundamente solide, caz în care ar putea fi emise derogări. Filialele pot relua procedurile mai sus menționate după data de 1 iulie 2024. Până la această dată, inclusiv, conducerile filialelor USR nu vor organiza Adunări Generale pentru revocarea mandatelor în curs și nici pentru alegerea organelor de conducere, arbitraj sau control. Aceste prevederi anulează, cel puțin până în luna iulie, demersurile unanime întreprinse în ședinta Biroului Local al USR Roman, desfășurate săptămâna trecută. Deciziile au fost trasate în vederea desfășurării în bune condiții a Congresului USR, programat în data de 29 iunie 2024, unde – cel mai probabil – vor fi disecate (și) rezultatele slabe obținute de candidații USR la alegerile locale din 9 iunie.
Privind noutățile prezentate, Radu Samson a ales să ia poziția „no comment”, preferând să „își țină imaginea la distanță de orice tip de scandal.” Acesta își va finaliza mandatul de viceprimar, deoarece această funcție nu poate fi eliberată în ultimele șase luni de mandat în Consiliul Local. Privind viitorul său politic, Radu Samson preferă să mențină misterul. Cât despre viitorul politic al USR Roman fără Radu Samson, acesta se preconizează a fi mai sărac cel puțin la capitolul „notorietate”.
Știri
Profesor care predă la un liceu din Roman, cercetat pentru agresiune sexuală

O anchetă care este în desfășurare sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman vizează un cadru didactic în vârstă de 57 de ani care preda Tehnologia Informației și a Comunicațiilor (TIC) la Colegiul Tehnic „Miron Costin”. Preda, pentru că este suspendat de la orele de curs, fiind cercetat în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de agresiune sexuală. Chiar și așa, profesorul merge în continuare în unitatea școlară, prestând alte activități. Nu intră în contact cu elevii, însă legislația prevede ca în astfel de cazuri cadrul didactic să se prezinte la locul de muncă, primind salariu, până la finalizarea cercetărilor și luarea unor decizii care se impun. Dacă se impun, căci până la finalizarea anchetei, persoana vizată beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Unitatea școlară, deci conducerea Colegiului Tehnic „Miron Costin” a sesizat organele abilitate în acest caz, după ce a primit astfel de reclamații din partea elevilor, la adresa profesorului. Conducerea unității de învățământ a transmis că nu poate comenta această situație, deoarece așteaptă ca în acest caz anchetatorii să își facă treaba, în interesul superior al copiilor, dar și al cadrului didactic, în funcție de finalitatea anchetei. Cadrul didactic s-a îndreptat în instanță împotriva unității de învățământ și a conducerii acesteia, contestând decizia sa de sancționare în cadrul unor dosare vizând litigii de muncă.
Știri
Flashmob la CSEI Roman, cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului

Cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului, miercuri, 2 aprilie 2025, la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă din Roman a fost organizat un flashmob la care au participat copiii și îndrumătorii acestora. Într-un cadru vesel, cu muzică și cu baloane, copiii s-au bucurat de activitatea desfășurată în curtea centrului.
În fiecare an, pe data de 2 aprilie este marcată Ziua Mondială de Conștientizare a Autismului cu scopul de a sublinia necesitatea de a contribui la creșterea nivelului de informare privind această problemă de sănătate, a simptomelor și manifestărilor ei astfel încât persoanele care suferă de autism să fie integrate în sistemul educațional și social.
Știri
George Biciușcă apelează la implicarea romașcanilor într-o acțiune caritabilă de Paște

De mai mulți ani, George Biciușcă, om de afaceri și în prezent consilier local în CL Roman, desfășoară o campanie caritabilă în preajma sărbătorilor. Cum Paștele bate la ușă, acesta a dorit să anunțe public faptul că se strâng fonduri pentru achiziționarea unor pachete destinate persoanelor din cartiere defavorizate, din municipiul Roman. Tânărul consilier speră să poată cumpăra cel puțin 100 de pachete din donațiile pe care le va strânge și, în acest scop, lansează un apel către comunitate să îl sprijine în acest demers.
George Biciușcă poate fi contactat pe messenger, pentru detalii privind campania sau de catre cei care doresc să ia parte la acest proiect.
Știri
Unii speculează Ziua Păcălelilor pentru a comite fapte de înșelăciune

Inspectoratul de Poliție Județean Neamț vă avertizează că, deși 1 aprilie este ziua glumelor, unii profită de această ocazie pentru a înșela. Pentru a evita situațiile care pot deveni periculoase, trebuie să țineți cont de mai multe recomandări.
Fiți precauți și aveți grijă la „păcălelile” care nu sunt deloc amuzante.
Știri
Odinioară Grup Școlar Industrial Construcții de Mașini, în viitor ce?

Clădirile de la fostul liceu numărul 1 din Roman, de atâția ani părăsite și fără o nouă destinație, se vor a fi transformate într-o școală de meserii, la nivelul municipiului Roman și nu numai fiind necesară această forță de muncă. Puțini sunt cei care mai învață meserii, mai ales după desființarea multora dintre școlile profesionale. Alții, care sunt formați și excelează la acest capitol, sunt plecați peste hotare, unde salariile sunt mult mai mari decât la noi. Sunt și dintre cei care ar vrea să învețe o meserie, dar nu au unde. Potrivit monumenteneamt.ro, aici au fost pregătiți muncitori calificaţi precum turnători, frezori-rabotori-mortezori, strungari, lăcătuşi mecanici, electricieni, sudori pentru I.M.R., Uzina de Ţevi Roman, Uzina Metalurgică Bacău, Fabrica de Şuruburi Bacău, U.R.A. Bacău, Combinatul Siderurgic de la Galaţi sau Fabrica de autoturisme de la Piteşti.
În prezent, în una dintre clădirile situate în curtea fostului liceu sunt găzduiți bolnavii de la Spitalul de Psihiatrie „Sf. Nicolae”, până când lucrările la clădirea spitalului vor fi finalizate.
Prin Ordinul nr. 4156/15 iunie 2010 al Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi Sportului, Grupul Şcolar Industrial Construcţii de Maşini a fost desfiinţat, dreptul de administrare asupra construcţiilor şi terenului situate în str. Ştefan cel Mare, nr. 247 în care îşi desfăşura activitatea această unitate de învăţământ încetând iar în prezent imobilul fiind neocupat. În 2016 au fost înscrise în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al statului, respectiv Ministerul Educației și Cercetării. Prin HCL nr. 28 din februarie 2020, a fost aprobată trecerea imobilelor din domeniul public al statului și administarea Ministerul Educației și Cercetării în domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local Roman. Întreg terenul are o suprafață de 44.716 mp – măsurată, respectiv 45.717 mp în acte și 11 corpuri de clădire. Imobilul în suprafaţă de 2436,95 mp (C1), deci clădirea în care a funcționat școala, este monument istoric.
Știri
Se digitalizează cununiile civile, deci adio oficieri în alte locații decât la Starea Civilă

Începând cu data de 31 martie 2025, activitatea de Stare Civilă se va desfășura exclusiv electronic, anunță conducerea Primăriei Municipiului Roman. În acest context, oficierea cununiilor civile se va desfășura doar la Starea Civilă și nu în alte locații, precum parcuri, grădini, curți de restaurante și alte asemenea locații. Totodată, pentru că sistemul poate funcționa greoi în unele zile, li se recomandă viitoarelor perechi să nu fixeze cununia civilă în aceeași zi cu cea religioasă, cea de-a doua fiind posibilă doar în cazul înfăptuirii primei menționate.
Certificatele de naștere, cele de deces sau de căsătorie vor fi completate electronic și apoi tipărite. Pentru ridicarea acestor acte rămâne, însă, necesară deplasarea la Starea Civilă. Anul trecut au fost oficiate 29 de cununii în afara cladirii Stării Civile din Roman.
Știri
Proiectul Casei „Celibidache” va fi licitat din nou, după reluarea lucrărilor deja începute

Zici Casa „Celibidache” și realizezi că bijuteria arhitectonică din buricul târgului zace de atâta amar de vreme ca o ruină, deteriorată, aproape de colaps, încât rămâne totuși, din toată această poveste, o admirație față de lucrările care se efectuau odinioară: trainice și cu cu simț de răspundere. Despre istoricul acestei clădiri, Roman TV a scris nu doar o dată. Despre cum a ajuns să fie reabilitată și, mai apoi, oprite lucrările există, de asemenea, materiale care explică ceea ce s-a întâmplat. Aflat în administrarea Consiliului Județean Neamț, imobilul – care nu este unul ușor de gestionat – este predat acum Companiei Naționale de Investiții, lucrările fiind demarate de firma constructoare care a câștigat proiectul, Robu Construct, iar mai apoi puse pe pauză pentru efectuarea unei noi expertize solicitate în 2023 de ISC, motivat de faptul că au fost descoperite fisuri în zidăria existentă. Document care, o dată finalizat, a determinat și noua valoare a investiției, crescând cu 60%, până la suma de circa 12 milioane de lei. Pentru suplimentarea cu până la 15% a proiectelor de acest gen nu este necesară o nouă procedură de atribuire, deci firma deja contractată va lucra, în continuare, în baza unui act adițional. Pentru restul sumei, de 45 % din valoarea inițială a investiției, va fi necesară o nouă licitație. Vineri 28 martie a avut loc, la Ministerul Dezvoltării, ședința pre-Comisiei Tehnico-Economice pentru acest obiectiv.
Conform Consiliului Județean Neamț – entitatea care administrează monumentul – ședința de la Ministerul Dezvoltării avut drept scop identificarea eventualelor probleme care pot influența avizarea ulterioară în Consiliul Tehnico Economic al ministerului. Au fost solicitate două clarificări, una privind valabilitatea avizului de securitate la incendiu și o alta privind valabilitatea autorizației de construcție. Lucrările sunt stabilite a demara în data de 7 aprilie, cu o durată de 12 luni, conform aceleași surse. Casa „Celibidache” nu este prețioasă doar prin prisma faptului că a aparținut unuia dintre cei mai mari dirijori ai lumii, ci și prin faptul că la interior clădirea a fost înzestrată cu elemente artistice deosebite, unele care necesită o atentă și fidelă restaurare.
-
Știriacum 7 ani
1 Decembrie la Roman
-
Știriacum 9 ani
Urbaniac S04E05 – Cristian Prăjescu
-
Știriacum 4 ani
Baie în pielea goală, în centrul Romanului
-
Știriacum 2 ani
Moarte învăluită în mister: "Dionisie nu s-a sinucis!"
-
Știriacum 4 ani
Din imagini, podul de la Luțca pare a fi… crăpat și lăsat pe mijloc
-
Știriacum 2 ani
Eleve din Roman de 14 și 15 ani, filmate în timp ce se păruiau
-
Știriacum 4 ani
Tânăr găsit împușcat în gât, într-o mașină, în Roman
-
Știriacum 4 ani
Crimă oribilă la Icușești: un bărbat și-a omorât soția