Știri
Pedepse fără executare în dosarul șpăgilor de la LPS Roman

Pe 22 mai 2024, Curtea de Apel Bacău s-a pronunțat în cazul dosarului șpăgilor de la LPS Roman. Din opt inculpați trimiși în judecată de DNA în octombrie 2019, doar trei au fost condamnați, însă nici unul cu executare, ci cu suspendare.
Procurorii Anticorupţie au arătat că între 2013 şi 2017, Petru Sandu, director al Liceului cu Program Sportiv la acea vreme, a pretins și primit de la un reprezentant al unei societăți comerciale – care a beneficiat de ajutor din partea reprezentanților altor două firme – un procent de 10% din valoarea plăților efectuate de Liceul cu Program Sportiv Roman către firmele controlate de aceștia, societăți care au executat lucrări de construcții în beneficiul unității școlare.
Petru Sandu, la data faptelor director al Liceului cu Program Sportiv Roman, a fost trimis în judecată pentru pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, trafic de influență, dare de mită în formă continuată, cumpărare de influență în formă continuată. Viorel Stan, la data faptelor inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Județean Neamț, fost deputat, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată. Eugenia Condurat, contabil șef la Inspectoratul Școlar Județean Neamț, a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată. Alin Cătălin Păunescu, la data faptelor director general și inspector în cadrul Ministerului Educației Naționale, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată. Maria Dornean, la data faptelor director general adjunct în cadrul Direcției Generale Buget-Finanțe și Resurse Umane din cadrul Ministerul Educației, a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență în formă continuată.
În iulie 2023, Petru Sandu a fost condamnat pentru luare și dare de mită la 3 ani de închisoare cu suspendare. Pentru dare de mită și cumpărare de influență, Vasile Cozma a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare. Petru Văcaru a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă, dar cu suspendare, cu perioadă de 2 ani desupraveghere. Lombardo Annunziato a fost condamnat la 3 ani și o lună cu executare pentru complicitate la dare de mită. Acesta mai avea la activ o condamnare și se afla în perioada de supraveghere. A fost achitat privind infracţiunile de complicitate la dare de mită şi complicitate la cumpărare de influenţă, întrucât „faptele nu au fost comise cu vinovăţia prevăzută de lege”. Prin decizia Curții de Apel Bacău din 22 mai, a fost menținută hotărârea din 2023 a Tribunalului Neamț, prin care Viorel Stan fusese achitat, pe motiv că fapta nu există. Din același motiv au fost achitați și Eugenia Condurat și Alin Păunescu. În cazul Mariei Dornean s-a dispus încetarea procesului, deoarece aceasta a decedat. S-a decis confiscarea a 256.400 lei, bani primiți cu titlu de mită, de la fostul director al LPS, Petru Sandu.
Știri
75 de zile de spitalizare, după un accident. Se propune clasarea: minorul nu a respectat indicatorul „Oprire”

Pe 12 iulie 2024, un adolescent de 14 ani a fost lovit de un autoturism, pe o stradă din localitatea Nistria, comuna Boghicea din județul Neamț. Băiatul, spun părinții acestuia, a ieșit cu tortineta de pe o stradă secundară în strada principală, pe un loc fără marcaj de trecere. Reușise să treacă strada când, pe contrasens, l-a lovit un autoturism condus de o femeie din aceeași comună. Oamenii susțin că băiatul, deși a trecut prin loc nepermis, ar fi fost lovit pe fondul unei viteze excesive. Viteza nu ne-a putut fi comunicată de către IPJ Neamț, aceste date fiind la dosar și nu în posesia poliției, potrivit informațiilor primite. Totuși, o expertiză care se află la dosar arată că șoferița conducea cu viteza legală în momentul impactului, potrivit apărătorului legal al acesteia. O a doua nemulțumire a familiei este legată de faptul că s-a solicitat clasarea cauzei, deoarece tânărul nu a respectat indicatorul „Oprire”. Din cauza leziunilor suferite, fiindu-i montate tije în mai multe zone din corp, băiatul a fost nevoit să înghețe anul școlar și toate cheltuielile au fost suportate de familie, inclusiv cele de transport, adolescentul fiind spitalizat la unitatea sanitară „Sfânta Maria” din Iași, unde a necesitat – conform documentelor – un număr de 75 de zile de îngrijiri medicale, dar și intervenții chirurgicale.
De cealaltă parte, avocatul șoferiței, Alexandru Iștoc spune că femeia nu se uita pe telefon în momentul impactului și că aceasta s-a trezit cu minorul în fața mașinii. Privind viteza, potrivit expertizei atașate la dosar, femeia s-ar fi încadrat în limitele legale, iar impactul a avut loc pe contrasens deoarece aceasta ar fi tras la volan pentru a-l evita pe băiat.
Poliția Neamț nu a identificat cele din urmă acuzații în evidențe, conform declarațiilor primite. Ne-au fost transmise și împrejurările în care s-a produs accidentul rutier.
Familia poate formula plângere împotriva soluției de clasare a cauzei.
Știri
Stația de epurare de la Roman deversa în râu mizerie neepurată pe vremea Apa SERV, spune edilul Romanului

Despre stația de epurare din municipiul Roman, redacția noastră a scris încă din anul 2023, atunci când Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Neamț ne transmitea faptul că la stațiile de epurare ale Companiei Județene Apa SERV SA, respectiv la cele din Piatra Neamț, Târgu Neamț și Roman – cea din urmă la acea vreme gestionată tot de compania nemțeană – fuseseră realizate opt controale privind respectarea legislației de mediu, în urma unor sesizări. La Roman, acestea vizau evacuarea de ape uzate neepurate sau parțial epurate în râul Siret, direct din stația de epurare. S-a constatat atunci că obiectivul funcționa fără a deține autorizație de mediu. S-a dispus interzicerea desfășurării activității de colectare și epurare a apelor uzate, fără a deține autorizație de mediu și s-a aplicat amendă contravențională în cuantum de 60.000 de lei, conform prevederilor legale în vigoare. Și atacul.ro, colaboratorul redacției noastre, arăta în materialele de presă că apa râului Siret părea a fi contaminată, conform unor imagini captate de pe Google Maps, în luna mai a anului 2023. (poze) Aflăm în luna aprilie 2025, din declarațiile primarului Municipiului Roman, că ceea ce scriau cele două redacții în anul 2023 se confirmă.
Privind investițiile de la stația de epurare din Roman a vorbit și inginer Mihail Doruș, directorul general al Companiei Apa Vital – noul operator de pe raza municipiului nostru – în cadrul unei ședințe a Consiliului Local desfășurate în luna martie a anului în curs.
La solicitarea Roman TV, reprezentanții Apa Vital au tranmsi și valorile totale estimate în Programul de investitii din Bugetul APAVITAL aprobat in februarie 2025, Astfel, lucrările de pe str. Mihai Eminescu sunt estimate la o valoare de 1.790.000 lei, iar cele de pe str. Tineretului la suma de 1.900.000 lei, bani investiți din bugetul companiei. Costurile lucrărilor efectuate pe Bulevardul Republicii nu au putut fi emise, având în vedere că au fost efectuate în regie proprie, deci nu cu firme externe, prin scoatere la licitație, așa cum este cazul primelor două proiecte menționate.
Știri
Șahiștii CSM Roman bifează participări și rezultate importante, la competiții de anvergură

Șahiștii Clubului Sportiv Municipal Roman, pregătiți de instructorul Mihai Ionuț Gânju, bifează participări și rezultate deosebite la competiții importante. La două dintre ele, recent organizate, aceștia au participat alături de sportivi foarte bine pregatiți, unii cu notorietate, căpătând astfel experiență pentru competițiile viitoare.
Vacanța de vară reprezintă un timp pe care șahiștii îl fructifică, exersând și mai mult pentru a atinge performanța. Totul, fără presiune, doar din pasiune pentru acest sport.
Știri
Se repară soclul statuii lui Ștefan cel Mare. Lucrările, 28.000 de euro

Pe 12 mai 2025, Primăria Municipiului Roman a încheiat, cu SC. Farcaș Construct SRL, un contract de achiziție în valoare de 117.639,35 lei fără TVA, privind efectuarea unor lucrări de reparații la soclul statuii lui Ștefan cel Mare, amplasat în sensul giratoriu de la Favorit.
Potrivit informațiilor furnizate, statuia lui Ștefan cel Mare a fost realizată de sculptorul Constantin Crengăniș, în anul 2004. Inițial a fost amplasată la Favorit, în squar, iar din 2009 relocată în sensul giratoriu.
Știri
Bărbat mort în spatele pieței, după ce ieșise de la medicul de familie

Zilele trecute, un bărbat în vârstă de 62 de ani din localitatea Ion Creangă a decedat în piață, după ce anterior, acesta fusese la medicul de familie din Roman. Pentru că inițial medicul nu a vrut să emită certificat medico-legal de constatare a decesului, oamenii legii au întocmit dosar penal. Ulterior, cadrul medical s-ar fi răzgândit, eliberând documentul.
Știri
Urmează a VII-a ediție a Festivalului Național de Teatru „Dan Alecsandrescu”, cu intrare liberă

Pe 23 și 24 mai 2025, Casa de Cultură din Roman va găzdui cea de-a șaptea ediție a Festivalului Național de Teatru „Dan Alecsandrescu”, eveniment inclus în seria manfestărilor dedicate Zilelor Municipiului Roman. Vor fi prezente trupe de teatru din Medgidia, Lugoj, Brasov si Cahul, care vor suține câte două spectacole pe seară. Intrarea este libera, deci romașcanii și nu numai sunt invitați să se bucure de specatcolele de teatru.
Știri
Construit în timp record, podul de la Luțca ar putea fi finalizat în o săptămână. Recepția, după avizare și testare

Lucrările la noul pod de la Luțca au început, conform anunțurilor publice, la jumătatea lunii noiembrie a anului 2024, iar astăzi, la șase luni de la debut, vorbim despre faptul că acest obiectiv ar putea fi finalizat în circa o săptămână, potrivit anunțului emis de către primarul comunei Sagna, Vasilică Roca. O investiție la care s-a lucrat în timp record, având în vedere complexitatea obiectivului. După finalizarea procedurii de achiziție a contractului de lucrări, oferta cea mai favorabilă de adjudecare a serviciilor de proiectare și execuție lucrări a avut valoarea de 28.354.805,11 lei, fără TVA. Podul este administrat de Consiliul Județean Neamț, iar proiectul a fost câștigat de asocierea având lider constructorul Danlin XXL.
Contactat telefonic, președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa a precizat că încă de la preluarea mandatului a militat pentru construirea acestui obiectiv, alături de consilierii județeni, dar și că facturile înaintate de către constructor au fost decontate, până în acest moment. Urmează ca obiectivulsă treacă, după finalizarea în integralitate, prin procedura de avizare, dar și de teste. Abia după ce aceste aspecte vor fi încheiate cu succes, obiectivul va putea fi dat în folosință.
Președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa a mai precizat că sunt în derulare mai multe litigii prin care se dorește recuperarea prejudiciilor privind fondurile alocate firmelor constructoare pentru reabilitarea vechiului pod. Conform acordului contractual, lucrările la noul pod au termen de două luni pentru faza de proiectare și de 11 luni pentru execuția propriu-zisă. Conform Consiliului Județean Neamț, noul pod are o lungime de 216 metri liniari, trei deschideri centrale de 40 de metri, o deschidere marginală spre Sagna de 31 de metri și o deschidere spre satul Luțca de 25 de metri.
-
Știriacum 7 ani
1 Decembrie la Roman
-
Știriacum 9 ani
Urbaniac S04E05 – Cristian Prăjescu
-
Știriacum 4 ani
Baie în pielea goală, în centrul Romanului
-
Știriacum 2 ani
Moarte învăluită în mister: "Dionisie nu s-a sinucis!"
-
Știriacum 4 ani
Din imagini, podul de la Luțca pare a fi… crăpat și lăsat pe mijloc
-
Știriacum 3 ani
Eleve din Roman de 14 și 15 ani, filmate în timp ce se păruiau
-
Știriacum 4 ani
Tânăr găsit împușcat în gât, într-o mașină, în Roman
-
Știriacum 4 ani
Crimă oribilă la Icușești: un bărbat și-a omorât soția