Începând cu anul 2005, cu binecuvântarea Înaltpreasfintitului Parinte Arhiepiscop Ioachim, la Centrul Eparhial de la Roman, precum și la parohia Ruginoasa –Neamt, în luna februarie, s-au desfăşurat anual, diverse activităţi culturale şi spirituale dedicate memoriei vrednicului ierarh Ilarion Mircea Băcăuanul. În anul 2007, Consiliul Local Ruginoasa, la propunerea argumentată a Preotului. paroh de atunci, Dr. Florin Țuscanu (protopop de Roman), Arhiereul Ilarion a fost declarat post mortem „Cetățean de Onoare“al comunei, iar Biblioteca comunală îi poartă astăzi numele.

Arhiereul Ilarion Mircea Băcăoanul a fost un părinte duhovnicesc ce și-a legat destinul de străvechea Eparhie a Romanului în prima decadă a secolului XX. Toate preocupările vieții Bisericii din acele vremuri tulburi se regăsesc constant în activitatea sa, fiind nu doar martor, ci și susținător al idealurilor românilor în timpul celor două conflagrații mondiale.S-a stins din viață la 9 februarie 1950, la vârsta de 77 de ani, fiind înmormântat în incinta Centrului Eparhial de la Roman.

„Un uriaș cu suflet de copil”

Arhiereul Ilarion Mircea Băcăuanul şi-a legat destinul de Episcopia Romanului, unde a slujit neîntrerupt vreme de aproape cincizeci de ani, rămânând în amintirea posterităţii ca un păstor blând, cumpătat, un model de arhiereu, un om duhovnicesc, ce a îmbinat dreptatea cu bunătatea, întotdeauna însă cu părintească dragoste. Toate preocupările vieţii Bisericii din acele vremuri tulburi când a trăit, se regăsesc constant în activitatea sa, fiind pătrunse de limbajul faptelor.

Între arhiereii vicari ce au purtat această titulatură (Băcăoanul), Ilarion Mircea este cel de- al opt –lea ierarh, după Calist Stratonichias, Conon Arămescu Donici, Ioanichie Flor, Ghenadie Georgescu, Nicodim Munteanu, Partenie Clinceni și Bartolomeu Stănescu.

Un fost diacon al său, părintele Ermil Bărbieru (care a fost mai apoi protopop de Roman, slujitor la biserica Precista Mică)), povestea cum l-a cunoscut și cum slujea Arhiereul Ilarion: „Era un slujitor impunător, avea o statură înaltă de aproape doi metri. Era un om voinic care se remarca la orice adunare. Dar pe cât era de impunător, arhiereul Ilarion era un uriaș cu suflet de copil. L-am văzut de multe ori plângând la predică, sau în anumite momente grele prin care trecea țara, era foarte sensibil și blând cu toată lumea”.

„Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri care v-au grăit vouă Cuvântul lui Dumnezeu”.

            Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, la parohia Ruginoasa –Neamt s-au desfăşurat din anul 2005, la inițiativa pr. Florin Țuscanu, parohul acestei comunități, diverse activităţi cultural – științifice şi spiritual, dedicate memoriei acestui ierarh Ilarion Băcăuanul, fiu de preot, care își are obârșia în acest sat.

Semnificaţia acestor manifestări comemorative este plină de înţelesuri duhovniceşti. În primul rând este un act de recunoștință și de cinstire a unui fiu ilustru al comunității, este o împlinire a cuvântului Scripturii care zice: „Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri care v-au grăit vouă Cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţile credinţa” (Evrei 13, 7). Dar aceste evenimente reprezintă și o cultivare a demnităţii noastre de fii şi slujitori ai aceleiaşi Biserici pe care acest ierarh a slujit-o cu demnitate și responsabilitate, în prima decadă a secolului XX, într-o perioadă grea din istoria neamului și amintesc doar cele două conflagrații mondiale și instaurarea regimului comunist.

În cei 27 de ani de slujire arhierească la Roman, arhiereul Ilarion a avut o activitate rodnică, pe multiple planuri. Eparhia avea pe atunci patru județe și se întindea până la Tecuci. Dintre evenimentele deosebite la care a luat parte voi aminti doar cateva: În anul 1927 a sfințit locul bisericii din Stațiunea Slănic Moldova, ctitorie a familiei Axente şi Maria Pandrea, din oraşul Brăila, care din economiile lor, au zidit din temelie, pe locul unei vechi biserici, o nouă biserică monumentală, care să fie o podoabă a staţiunii. Dupa doi ani de muncă asiduă, comunitatea din Slănic a invitat pe Preasfințitul Arhiereu Ilarion, pentru a oficia slujba de târnosire a bisericii, eveniment ce a avut loc acum 95 de ani, în ziua de 15 august 1929.

În ziua de 8 octombrie 1919, în cadrul unui ceremonial religios, a fost marcat locul de ridicare al Mausoleului (Biserica Neamului Românesc), printr-o cruce de fier, cruce adusă de la Mitropolia Moldovei din Iași. Alaturi de mitropolitul Pimen al Moldovei a participat din partea Centrului Eparhial de la Roman Arhimandritul Ilarion Mircea. Acesta a fost prezent și în ziua de 6/19 august 1923, în calitate de arhiereu vicar, la slujba de sfințire a locului când s-a așezat piatra de temelie a Mausoleului. Acum o sută de ani în urmă, la data de 28 septembrie 1924, Arhiereul Ilarion Băcăoanul a sfinţit criptele ostasilor de la Mărășești, în prezenţa Reginei Maria. După o întrerupere de 12 ani a lucrărilor de construcție, s-au facut colecte în toată Eparhia Romanului și în cele din urmă s-a sfințit și inaugurat Mausoleului Eroilor de la Mărăşeşti de către episcopul Lucian al Romanului și arhiereul Ilarion Mircea, în prezenţa regelui Carol al II-lea, a principelui Mihai, Mare Voevod de Alba – Iulia şi a celor mai de seamă personalităţi ale ţării, la 18 septembrie 1938.

Deasemeni între sutele de tineri teologi hirotoniți de dânsul, trebuie amintit faptul că în ziua de 3 ian.1937 a hirotonit diacon pe monahul Teoctist Arapașu– (viitorul patriarh al BOR), venit la Roman de la Mănăstirea Bistrița, iar la 23 iunie 1943, l-a hirotonit diacon pe tânărul pedagog de la Seminarul „Sf.Gheorghe” din Roman, Ioan Ivan– viitor profesor și director al Seminarului de la Mănăstirea Neamțu.

„Idealul vieții noastre pe pământ este mântuirea“

În cursul vieții , arhiereul Ilarion a tipărit și două lucrări, alături de câteva zeci de articole teologice în revista Cronica Romanului , dar și în revistele centrale bisericești. Din scrierile sale observăm că Biserica Ortodoxă Română, pe care a slujit-o cu devotament până la moarte, nu trebuia să-şi desfăşoare activitatea în afara realităţilor sociale ale vremii. Fiii Bisericii sunt deopotrivă fii ai ţării, spunea el. A ținut mult la sătenii lui și în perioada interbelica a demarat lucrările la ridicarea frumoasei biserici parohiale „Sf.Nicolae” din Ruginoasa, lucrări susținute de dânsul cu multă dăruire, fiind principalul ctitor.

Dacă Ruginoasa este „Betleemul Arhiereului Ilarion”, viaţa sa întreagă a fost legată de Roman. Aici a făcut primii paşi în slujba Bisericii şi a desăvârşirii sale, ca elev la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe„, monah, ierodiacon la Catedrală, ieromonah, mare eclesiarh, egumen la Mănăstirea „Precista Mare” din Roman, profesor la Seminar, mai apoi arhiereu-vicar şi locotenent de episcop al Romanului în doua etape. A slujit de-a lungul vieţii sale, la Centrul eparhial de la Roman, mai mulţi episcopi titulari, care s-au succedat în Scaunul Ţării de Jos: Gherasim Safirin, Teodosie Atanasiu, Lucian Triteanu, Partenie Ciopron, Teofil Herineanu.

„M-am nevoit să fiu sârguincios și harnic, în toate funcțiunile ce le-am ocupat: învățător, pedagog, profesor, egumen și arhiereu”

În arhiva eparhială de la Roman se păstrează documentele personale ale ierarhului, din care aflat unele aspecte semnificative din viața și activitatea sa, o adevărată „radiografie” a ostenelilor sale, pentru a-i putea zugrăvi în cuvinte un portret, acum când au trecut 150 de ani de la nașterea sa și 74 de ani de la trecerea în veșnicie. Am selectat câteva rânduri suggestive, dintr-un raport de activitate al arhiereului Ilarion adresat Sf. Sinod al B O R, din anul 1930: „Sunt fiu de preot, născut la anul 1873, mai 14, în satul Ruginoasa, comuna Bozieni-Balș, județul Neamț. Cursurile primare le-am făcut la școala nr. 1 din Piatra Neamț, la anul 1886. Am urmat ca bursier cursul Seminarului din Roman, pe care l-am absolvit la anul 1892. După reforma Învățământului Seminarial la anul 1893, am trecut la cursul superior cu 8 clase, al Seminarului «Veniamin» din Iași, pe care l-am absolvit la anul 1897. Am fost numit învățător în satul Marginea, comuna Războieni, județul Neamț, apoi pedagog la Seminarul din Roman.

Prezentându-mă la examen pentru bursa la Facultatea de Teologie din București, la anul 1899 și reușind, am urmat cursurile acestei facultăți, 4 ani, iar la 17 februarie 1904, am fost proclamat «cu distincțiune», licențiat în teologie (teza de licență: «Sfântul Ioan Casian»). Fiind încă student în anul al IV-lea, am îmbrățișat viața monahală, în Sfânta Episcopie a Romanului, sub arhipăstoria adormitului întru fericire episcop Gherasim Safirin. Pentru viața mea călugărească de supunere și ascultare cu smerenie, episcopul Gherasim, ca și succesorii săi, m-au apreciat întotdeauna cu distincțiuni […], iar după 10 ani de slujbe mănăstirești la Sfânta Episcopie, m-a înaintat egumen al Mănăstirii Precista Mare din Roman.

La 6 iunie 1922 am fost ales de către Sfântul Sinod printre candidații la locul vacant de arhiereu cu titlul de «Băcăoanul». Majestatea Sa, Regele Ferdinand, confirmându-mă, am fost hirotonit arhiereu în Sfânta Mitropolie din Iași, la 14 aprilie 1923. Oricât mă stingherește ideea de a scrie ceva despre activitatea mea, mărturisesc cu smerenie că m-am nevoit să fiu sârguincios și harnic, în toate funcțiunile ce le-am ocupat: învățător, pedagog, profesor suplinitor la Seminarul din Roman, egumen la Mănăstirea Precista Mare și arhiereu vicar al Episcopiei Romanului.

Ca arhiereu am hirotonit 536 de candidați -diaconi și preoți- din patru eparhii: Basarabia (Hotin), Bucovina, Iași și Roman. Apoi, am sfințit zeci de biserici la sate și orașe, nu numai în Eparhia Romanului, ci și în alte Eparhii prin delegație. Mai presus de toate m-am silit ca prin pilda vieții mele să îndrum pe calea Evangheliei poporul și pe cei în mijlocul cărora am trăit”.

Fiind fiu de preot, el a crescut în umbra și mireasma Bisericii, având o conştiinţă misionară asemeni Sfântului Apostol Pavel. Zelul său misionar se poate vedea din fiecare pagină scrisă şi nescrisă din viaţa lui. Preocupările sale au fost cele ale Bisericii, pătrunse de limbajul faptelor, având conştiinţa că Liturghia trebuie să se prelungească prin faptele credinţei.

Veșnică să fie pomenirea lui și amintirea sa din veac în veac!

Pr. Dr. Aurel Florin ȚUSCANU