Știri
De ce întârzie repartizarea locuințelor ANL pentru specialiștii în sănătate
Despre locuințele ANL pentru specialiștii în sănătate, Roman TV a difuzat un articol luna trecută, investiția Agenției Naționale pentru Locuințe nefiind nici acum pregătită pentru repartizarea imobilelor către beneficiari. Motivele acestor întârzieri, expuse acum o lună, de primarul municipiului Roman arătau că recepția nu a putut fi semnată, fiind semnalate unele neconformități la lucrările efectuate în aceste imobile. De asemenea, s-a invocat perioada de concediu a unora dintre angajați. Pentru neregulile depistate, constructorul ar fi primit perioada maximă de remediere, de trei luni, așa că se află încă în grafic. Abia după ce acest interval se va termina, ar putea fi semnat procesul verbal și va fi posibilă demararea procedurii de atribuire a locuințelor.
Știri
Manifest al polițistului Cănărău, în fața sediului IPJ. Acesta ar putea fi… „dublu” destituit

Agentul șef principal de poliție în cadrul Poliției Municipiului Roman, Ioan Cănărău, a fost destituit din funcție, în aceeași zi cu Vitalie Josanu, comisar șef de poliție în cadrul Poliției Neamț. Ambii susțin că eliberările din funcție au survenit exclusiv pentru activități sindicale. Cănărău a precizat că ar putea urma o altă destituire a sa din funcție, pentru o altă cercetare disciplinară, deci ar putea fi supus unei… duble demiteri. Acesta a protestat joi, 13 martie, în fața sediului IPJ din Piatra Neamț.
Liderul Sindicatului „Diamantul”, Vitalie Josanu, a declarat pentru Roman TV că este încrezător în faptul că va reuși, prin mijloace legale, să atace decizia demiterii sale din funcție și să aibă câștig de cauză. Ioan Cănărău, președintele „Europol” Neamț, nu este atât de optimist precum colegul său de breaslă.
Știri
A doua serie de bilete de tratament balnear a anului 2025

Casa Județeană de Pensii Neamț anunță că a început distribuirea biletelor de tratament pentru anul 2025. Astfel, pentru a doua serie de bilete de tratament a anului 2025, ce va începe din data de 23 martie 2025, Casa de Pensii Neamț a primit 63 de bilete de tratament, din care au fost alocate 59 de bilete de tratament balnear.
Au rămas disponibile patru bilete de tratament pentru următoarele stațiuni: Amara – 3 bilete și Pucioasa – 1 bilet. Până la această dată, la CJP Neamț sunt înregistrate 2.615 cereri de acordare a unui bilet de tratament balnear pentru anul 2025, pentru prima serie de tratament balnear fiind valorificate 44 de bilete de tratament.
Știri
Campania „Fii lumina de Paști pentru o familie!”

Asociația Umanitară „Născută înger” este atentă la nevoile semenilor aflați în dificultate. Aceste nevoi se amplifică în prag de sărbători, atunci când oamenii simt nevoia să se strângă cu cei apropiați, în jurul mesei, bucurându-se de un trai liniștit. Nu toți, însă, au acest privilegiu. Mai mult decât atât, reprezentanta asociației, Carmen Suciu, spune că numărul cazurilor persoanelor nevoiașe a crescut și că voluntarii îngerilor fac față cu greu valului de solicitări venite din partea celor pe care i-au luat sub aripă. Pe lângă nevoia de alimente, de consumabile necesare traiului de zi cu zi, intervine necesitatea tratamentelor de urgență, ceea ce presupune costuri mari, unele pe care persoanele vulnerabile nu ar avea cu ce să le acopere.
Alimentele neperisabile pot fi donate la sediul Asociației „Născută înger” din Piatra Neamț, situat pe strada Dimitrie Leonida, nr. 94. Cine dorește să doneze pentru a susține această campanie și nu numai, o poate face în conturile:
Cu mențiunea LUMINA de PASTI
RON: RO58BTRLRONCRT0345309301
EUR: RO08BTRLEURCRT0345309301
Beneficiar: Asociația Născută Înger
CUI 36063530
Codul SWIFT/BIC: BTRLRO22
Știri
Bătut de clienți, paznicul unui supermarkt din Roman a ajuns la spital

Un bărbat în vârstă de 42 de ani, paznic la un supermarket din Roman, a fost bătut de unii clienți ai magazinului după ce, conform martorilor, acesta le-ar fi cerut explicații privind unele produse pe care le-au pus în coș, după ce le-ar fi cântărit folosind codul altor produse, mai ieftine. În urma agresiunii, paznicul a ajuns la spital.
Examenul clinic coroborat cu investigatiile paraclinice și imagistice – computer tomograf, cranio-cerebral, coloana vertebrală, torace, abdomen și pelvis – nu arată leziuni grave post-traumatice, transmit reprezentanții Spitalului din Roman. Bărbatul a fost internat pentru supraveghere pe Secția de Chirurgie Generală. În prezent, evoluția este lent favorabilă.
Știri
Copil de 9 ani, filmat de tatăl său, în timp ce conduce un autovehicul

În clipul video apare un adult, un bărbat care îi permite unui copil în vârstă de 9 ani să conducă un autovehicul, pe o porțiune de câmp. Chiar dacă mașina nu se află pe o șosea publică, minorul o conduce, deși nu ar trebui să i se permită acest lucru. Filmulețul a fost postat pe pagina de socializare a bărbatului, fiind si cel care filmează toată întâmplarea.
Știri
SMURD Neamț, la ceas aniversar

Astăzi, 12 martie 2025, marcăm 15 ani de activitate a echipajelor Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare din județul Neamț. De-a lungul acestui timp, salvatorii SMURD au intervenit 24 de ore din 24 pentru a oferi ajutor rapid și eficient în situații critice. Începând cu 12 martie 2010, primele echipaje de paramedici nemțeni și-au început misiunea în cadrul Detașamentelor de Pompieri Piatra-Neamț, Roman și Târgu Neamț, în 15 iulie 2011, în cadrul Gărzii II Poiana Teiului și din 20 iunie 2022 în cadrul Punctului de lucru Roznov.
Activitatea SMURD în județul Neamț s-a desfășurat constant prin colaborarea dintre Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț și Unitatea de Primiri Urgențe – SMURD din cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț, sub coordonarea medicală din anul 2016 a dr. Brîndușa Elena Pavlidis, medic-șef UPU-SMURD, alături de sprijinul plutonierului adjutant șef Elena Maria Dănilă, asistent medical principal în cadrul ISU Neamț.
În cei 15 ani de activitate, echipajele SMURD au intervenit într-un număr tot mai mare de cazuri, de la 2.230 de misiuni în 2010, numărul intervențiilor a crescut semnificativ, depășind 113.000 până în prezent. Echipajele de Terapie intensivă mobilă au intervenit în 14.786 de cazuri. Un rol deosebit în activitatea SMURD îl au și voluntarii din cadrul programului „Salvator din pasiune”, care s-au alăturat echipajelor de paramedici din anul 2016 pentru a sprijini intervențiile și pentru a-și pune timpul și dedicarea în slujba comunității. La împlinirea a 15 ani de la operaționalizarea SMURD Neamț, transmitem aprecierea noastră tuturor celor care, zi de zi, intervin cu profesionalism pentru salvarea de vieți.
La mulți ani, SMURD Neamț!
Compartimentul Informare și Relații Publice – ISU Neamț
Știri
Comisarul de poliție Josanu, „executat” de sistem: destituit din funcție

Activitatea sindicală justițiară și modul transparent de a expune problemele sistemului i-au adus comisarului de poliție Vitalie Josanu destituirea, după o cercetare disciplinară secretizată, pentru declarații publice emise în calitate de lider de sindicat. Chiar și așa, Vitalie Josanu este încrezător în pârghiile legale pe care le deține, astfel încât să iasă învingător din această situație și să continue demersul deja început, acela de a reforma sistemul din care face parte.
-
Știriacum 7 ani
1 Decembrie la Roman
-
Știriacum 9 ani
Urbaniac S04E05 – Cristian Prăjescu
-
Știriacum 4 ani
Baie în pielea goală, în centrul Romanului
-
Știriacum 2 ani
Moarte învăluită în mister: "Dionisie nu s-a sinucis!"
-
Știriacum 2 ani
Eleve din Roman de 14 și 15 ani, filmate în timp ce se păruiau
-
Știriacum 4 ani
Din imagini, podul de la Luțca pare a fi… crăpat și lăsat pe mijloc
-
Știriacum 4 ani
Tânăr găsit împușcat în gât, într-o mașină, în Roman
-
Știriacum 4 ani
Crimă oribilă la Icușești: un bărbat și-a omorât soția