Urmărește-ne și pe:

Știri

Târg caritabil, cu decorațiuni de iarnă deosebite, la Parohia din Gâdinți

Adăugat

pe

Miercuri, 14 decembrie 2022, începând cu ora 16.30, la Parohia „Sfântul Dimitrie” din Gâdinți au loc evenimente deosebite. Acestea debutează cu Taina Sfântului Maslu de obște, urmate de un concert de colinde susținut de corala Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman și se încheie cu o acțiune specială ajunsă, deja, la a treia ediție: Târgul Caritabil de Crăciun. În cadrul târgului vor fi expuse decorațiuni handmade, confecționate de mâinile dibace ale organizatorilor, alături de copiii din parohie. Banii nu râmân la biserică, ci vor fi folosiți la achiziționarea unor produse care vor fi puse în pachete pentru bătrâni și copii nevoiași din parohie. Aceste pachete le vor fi oferite de preoți chiar în ajunul Crăciunului. Copiii din parohie sunt implicați în activități caritabile, oferind bucurie celor mai năpăstuiți prin munca depusă la realizarea acestor decorațiuni. De menționat faptul că persoanele care nu pot ajunge la târg, pot face o faptă bună achiziționând una dintre decorațiunile deosebite realizate handmade, prin intermediul persoanei de contact preot Alexandru Bozieanu, la telefon 0765 143 057.
Evenimentul este organizat de preoții Parohiei „Sf Dimitrie” din Gâdinți, respectiv preot paroh Liviu Cojocărescu și preot Alexandru Bozieanu, iar atelierele și coordonarea sunt realizate de profesor Mădălina Bozieanu. Inițiativa ei nu este unica de acest gen, cele mai elocvente exemple de acțiuni caritabile coordonate de aceasta fiind Târgul caritabil pentru Sabinuța sau Târgul pentru George, elev al Școlii Gimnaziale „Vasile Alecsandri”, evenimente de succes la care s-au strâns fonduri pentru acești copii bolnavi. Și de această dată, organizatorii au nevoie de oameni cu suflet mare pentru ca obiectele specifice sărbătorilor de iarnă să fie vândute, iar din banii obținuți, bătrânii și copiii nevoiași din Parohia Gâdinți să aibă ce pune pe masă de Crăciun.

Vezi articolul

Știri

Nici un candidat pentru postul de adjunct al Poliției Roman nu a obținut nota 7

Adăugat

pe

Roman TV

La concursul organizat joi, 13 februarie 2025, de Inspectoratul de Poliție Județean Neamț pentru ocuparea funcției de adjunct la Poliția Roman, din cei șapte concurenți înscriși în competiție, unul nu a mai susținut testul psihologic, iar un altul nu s-a mai prezentat la proba de interviu. Cinci au intrat în competiția pentru obținerea funcției, obținând note intre 3.29 și 5.36, șapte fiind nota minimă pentru ca un candidat să fie declarat admis. În astfel de situații, procedura trebuie reluată de la zero, urmând să fie mai întâi soluționate contestațiile, dacă va fi cazul.

Vezi articolul

Știri

Mai mulți clerici, dojeniți în scris de Sinod, pentru implicarea în domeniul politic

Adăugat

pe

Roman TV

Săptămâna trecută, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. După încheierea alegerii unui nou Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, Sfântul Sinod a adoptat o serie de hotărâri referitoare la activitatea pastorală și misionară. Printre altele s-a aprobat dojană sinodală scrisă pentru cei care nu au respectat disciplina canonică și statutară, precum și hotărârile sinodale referitoare la poziția Bisericii Ortodoxe Române față de viața politică și campaniile electorale, reafirmând obligația tuturor ierarhilor, clericilor și monahilor de a respecta aceste prevederi. Din Neamț, preotul Petru Munteanu de la Parohia Săvinești, a fost sancționat cu dojană sinodală scrisă, pentru postările din mediul online în care acesta și-a exprimat fățiș simpatia politică față de un candidat la prezidențiale, în decembrie 2024.
În spațiul public au apărut multe situații în care unii clerici au desfășurat constant sau ocazional propagandă directă sau indirectă în favoarea unor partide politice sau candidați, ceea ce a generat un deficit de imagine pentru Biserică. Aceste abateri de la disciplina canonică și statutară au fost semnalate în spațiul public, prin presă, televiziuni și rețele sociale, determinând Sfântul Sinod să analizeze sesizările primite. Pe baza acestora, Cancelaria Sfântului Sinod a întocmit o listă a clericilor și unităților de cult reclamate, ordonată în funcție de numărul de sesizări primite. Dojana sinodală scrisă mi implică suspendarea de la slujire a preoților cărora le-a fost adresată. Și IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, dar și PreaSfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor și-au exprimat public părerile pro sau contra unui anumit candidat, stârnind numeroase critici și controverse în spațiul public și în mediul online.

Vezi articolul

Știri

Accident rutier în intersecția str. Miron Costin cu Petru Rareș

Adăugat

pe

Roman TV

Vineri, 14 februarie 2025, în jurul orei 11.55, un accident rutier s-a produs în intersecția străzilor Miron Costin cu Petru Rareș din Roman. Nu este pentru prima dată când au loc accidente rutiere în această zonă. Oamenii care locuiesc în vecinătate spun că intersecția este una cu probleme de simetrie și că ar trebui să fie semaforizată.

Vezi articolul

Știri

Haos la eliberarea rețetelor, validarea consultațiilor: platforma CAS-SIUI nu merge de zile

Adăugat

pe

Roman TV

Problemele tehnice majore ale Sistemului Informatic Unic Integrat (SIUI) al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, semnalate de câteva zile, dau peste cap activitatea medicală, punând în pericol accesul pacienților la servicii esențiale ori consultații urgente. Medicii sunt disperați și, totodată, îngrijorați de faptul că în viitor s-ar putea trezi cu sume imputate din cauza acestui blocaj care este de durată. În plus, perioada în care ne aflăm, cu infecții respiratorii în număr destul de ridicat, îngreunează și mai mult activitatea medicilor de familie și de ambulator, în lipsa unei platforme care să funcționeze.
În încercarea de a debloca această situație ingrată în care se află, medicul Angela Bica a transmis adrese instituțiilor abilitate, în vederea luării unor măsuri prompte, măcar până când sistemul va funcționa. Pe termen lung este promisă o revoluționare a platformei SIUI, cu bani din PNRR, însă nu se știa când va fi implementată această inițiativă.
Și Asociația Profesională a Medicilor de Ambulator a solicitat Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să ia măsuri precum ridicarea restricțiilor de validare în SIUI până la remedierea completă a problemelor tehnice; asigurarea unei funcționări stabile și continue a sistemului pentru a permite raportarea și decontarea serviciilor medicale fără întârzieri sau blocaje; implementarea unei soluții tehnice rapide și eficiente pentru evitarea unor astfel de situații pe viitor.

Vezi articolul

Știri

Ziua numarului unic pentru urgențe 112. Peste 236.000 de apeluri în Neamț, în 2024

Adăugat

pe

Roman TV

În urmă cu 21 de ani, în data de 11 februarie, a fost înființat în România Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență, administrat de Serviciul de Telecomunicații Speciale. Pe 11 februarie 2025, cu ocazia Zilei Europene a Numărului de Urgență 112, peste 100 de sedii ale autorităților publice, instituții financiare și de cultură, obiective turistice și clădiri ale unor companii private din București și din 30 de județe din țară vor fi iluminate în roșu, simbolizând importanța și necesitatea utilizării corecte a acestui serviciu vital dedicat cetățenilor. În această seară și sediul ISU Neamț va fi luminat în culoarea roșie pentru a marca această zi.
La nivel național, în 2024, operatorii STS din cadrul Serviciului de urgență 112 au preluat 9.763.443 de apeluri, dintre care 60,45% au reprezentat urgențe. Cu toate acestea, peste 3,8 milioane de apeluri nu au necesitat intervenția agențiilor: Ambulanță, Poliție, ISU-SMURD, Jandarmerie sau Salvamont.

Vezi articolul

Știri

5015 treceri la nivel cu calea ferată și 110 accidente, anul trecut. Câte au doar Crucea SF. Andrei?

Adăugat

pe

Roman TV

Într-un răspuns transmis redacției Roman TV, CFR SA precizează că prin intermediul Sucursalelor Regionale, are în administrare 5015 treceri la nivel, din care 1220 semnalizate cu sisteme de semnalizare acustice și luminoase, 365 asigurate cu bariere mecanice și 3430 semnalizate cu indicatoare rutiere de prioritate – crucea Sfântului Andrei. Pe raza administrativă a județului Neamț sunt 59 treceri la nivel cu calea ferată, din care 13 semnalizate cu sisteme de semnalizare acustice și luminoase, șase asigurate cu bariere mecanice și 40 semnalizate cu indicatoare rutiere de prioritate, respectiv crucea Sfântului Andrei. În prezent, Sucursala Regională de Căi Ferate Iași are în derulare un program amplu de modernizare a trecerilor la nivel aflate pe raza sa de activitate, care curpinde mai multe proiecte de modernizare, în diferite stadii de execuție. Pe raza județului Neamț, CFR SA a finalizat două studii de fezabilitate, care au ca obiectiv reabilitarea căii ferate pe secțiunile Roman – Iași – Frontieră și Focșani – Roman, lucrări care cuprind și modernizarea trecerilor la nivel cu calea ferată aflate pe traseu. Valoarea estimată a lucrărilor pe secțiunea Roman – Iași – Frontieră este de aproximativ 10 de miliarde lei fără TVA, iar pe secțiunea Focșani – Roman de aprox. 9 miliarde de lei fără TVA. În funcție de identificarea sursei de finanțare, se vor demara acțiunile de lansare a procedurilor de achiziție pentru lucrări de proiectare și execuție.
IGPR transmite că în anul 2024, la nivel național, au fost înregistrate 110 accidente la trecerile la nivel cu calea ferată, în urma cărora, șapte persoane au fost rănite grav și 14 au decedat. De asemenea, în anul 2024, pe raza județului Neamț a fost înregistrat un accident la trecerea la nivel cu calea ferată, fără a fi înregistrate victime. Cauza generatoare a acestui accident a fost nerespectarea conducătorului de vehicul a regulilor de trecere la nivel cu calea ferată.

Vezi articolul

Știri

Daniel Harpa, despre reducerea personalului din CJ Neamț

Adăugat

pe

Roman TV

După modelul Bolojan și Senatul României ori Șerban și Camera Deputaților, povestea restructurărilor, mai exact a reducerilor de personal din instituțiile publice, a ajuns să fie atinsă public și în teritoriu. Imediat după ce modelul de la centru s-a propagat în teritorii, cel puțin la nivel declarativ, au apărut și primele reacții în Neamț. Șeful județului, de exemplu, a publicat pe pagina sa oficială de socializare, un mesaj prin care anunța – pe 23 ianuarie – că măsurile de redimendionare a aparatului bugetar, asumate de coliția de guvernare, vor fi implementate și la nivelul administrației nemțene. Tot în acea zi, Daniel Harpa a anunțat că va analiza organigrama Consiliului Județean Neamț, urmând să elimine aproximativ 30% din posturile existente. În conferința susținută vineri, 7 februarie, acesta a menționat că doar angajații care cumulează pensia cu salariul sunt cei vizați de aceste… restructurări.
Conform publicației atacul.ro, din 2020 și până la finele anului 2024, cheltueilile cu retribuțiile celor care lucrează la Consiliul Județean Neamț au înregistrat creșteri considerabile, suma totală cheltuită numai cu salariile de bază, în cei patru ani, cifrându-se la peste 21,52 de milioane de euro.

Vezi articolul
ROMAN Vremea acum
Auto Group Roman - AUTOMEISTER VetVision Animal Care

Știri

Știri9 ore în urmă

Nici un candidat pentru postul de adjunct al Poliției Roman nu a obținut nota 7

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSLa concursul organizat joi, 13 februarie 2025, de Inspectoratul de Poliție...

Știri9 ore în urmă

Mai mulți clerici, dojeniți în scris de Sinod, pentru implicarea în domeniul politic

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSSăptămâna trecută, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub...

Știri9 ore în urmă

Accident rutier în intersecția str. Miron Costin cu Petru Rareș

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSVineri, 14 februarie 2025, în jurul orei 11.55, un accident rutier...

Știri9 ore în urmă

Haos la eliberarea rețetelor, validarea consultațiilor: platforma CAS-SIUI nu merge de zile

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSProblemele tehnice majore ale Sistemului Informatic Unic Integrat (SIUI) al Casei...

Știri4 zile în urmă

Ziua numarului unic pentru urgențe 112. Peste 236.000 de apeluri în Neamț, în 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSÎn urmă cu 21 de ani, în data de 11 februarie,...

Știri4 zile în urmă

5015 treceri la nivel cu calea ferată și 110 accidente, anul trecut. Câte au doar Crucea SF. Andrei?

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSÎntr-un răspuns transmis redacției Roman TV, CFR SA precizează că prin...

Știri4 zile în urmă

Daniel Harpa, despre reducerea personalului din CJ Neamț

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSDupă modelul Bolojan și Senatul României ori Șerban și Camera Deputaților,...

RECLAMĂ

Emisiuni

Cazuri și necazuri6 ore în urmă

Cazuri și necazuri / Oameni la capătul puterilor!

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSCei care pot oferi ajutor o pot contacta pentru detalii suplimentare...

Radar TV9 ore în urmă

📺 Radar TV / Care mai este atmosfera în „Marea familie romașcană” / 13 februarie 2025

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de joi, 13 februarie, a emisiunii 📺 Radar TV Invitat:...

Cazuri și necazuri4 zile în urmă

Cazuri și necazuri / Voluntarii îngerilor își continuă misiunile

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de marți, 11 februarie, a emisiunii Cazuri și necazuri

Panorama4 zile în urmă

📺 Panorama / Cum a ajuns să arate podul de peste râul Moldova, de la Tupilați / 11 februarie 2025

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de marți, 11 februarie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru &...

Radar TVo săptămână în urmă

📺 Radar TV / Jocuri și trocuri politice, unde-i interesul cetățenilor / 6 februarie 2025

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de joi, 6 februarie, a emisiunii 📺 Radar TV Invitat:...

Panorama2 săptămâni în urmă

📺 Panorama / Cum sunt măsluite furturile de medicamente din spitale / 4 ianuarie 2025

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de marți, 4 februarie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru &...

Radar TV2 săptămâni în urmă

📺 Radar TV / Câte primării din Neamț își pot asigura funcționarea / 30 ianuarie 2025

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSAstăzi, de la ora 19:00, o nouă ediție a emisiunii 📺...

RECLAMĂ

Populare