Știri
Este disponibilă aplicația "Amiabila", utilă în cazul accidentelor minore
Începând de luni, 17 octombrie, conducătorii auto pot descărca, la nevoie, o aplicație de mobil, conectată la toți asiguratorii RCA, prin care vor putea completa în format electronic constatarea amiabilă de accident. Aplicația se numește „Amiabila” și are un site de prezentare, unde se regăsesc informații despre modul în care funcționează. După instalare, șoferii trebuie să introducă datele personale pentru a-și putea crea un cont și să urmeze instrucțiunile afișate. În urma unui accident, dacă acesta a fost soluționat doar cu pagube materiale, șoferul trebuie să introducă atât datele personale, cât și pe cele ale celuilalt șofer implicat. Șoferii care sunt implicați în accident trebuie să completeze toate datele pe același telefon pentru a contribui la desenarea schiței împreună. Conform noilor reglementări, în cazul completării formularului de constatare amiabilă de accident în format electronic, datele completate și semnăturile olografe ale conducătorilor celor două vehicule, implicate în accident, sunt preluate de dispozitivul pe care se completează formularul. Aplicația va genera automat trei scenarii posibile în care a avut loc accidentul iar în final constatarea va fi trimisă la firmele cu care cei doi șoferi au încheiat polițele de asigurare RCA. Aplicația Amiabila nu înlocuieşte actualul formular de constatare amiabilă pe suport de hârtie, acesta fiind în continuare distribuit de asigurători şi intermediari, ci reprezintă o alternativă de protocolare a accidentelor, simplă şi eficientă, în acord cu transformarea digitală a societăţii.
Știri
Din seria „ce se mai aruncă la gunoi”: încărcător de armă, descoperit la ghenă
Joi, 21 noiembrie 2024, redacția Roman TV a fost contactată de o persoană care a povestit că la o rampă de gunoi de pe raza municipiului Roman a găsit ceea ce pare a fi încărcătorul unei arme. Ulterior, la fața locului a ajuns și oamenii legii.
Știri
Prima ninsoare, primele intervenții de deszăpezire din acest sezon
Prima ninsoare din acest sezon a scos în stradă azi-dimineață, între orele 4 și 6, echipele de deszăpezire, conform informațiilor transmise de reprezentanții Primăriei Municipiului Roman. Potrivit acestora, s-a acționat atât pe arterele principale, cât și pe alei, însă cantitatea de zăpadă nu impune, deocamdată, intervenții majore. Se monitorizează, în continuare, vremea și pentru alte intervenții, dacă vor fi necesare.
Societatea Rossal are încheiat contract cu municipalitatea din anul 2009, care include și operațiunile de deszăpezire. Tarifele au fost ajustate, ultima dată, în ședința Consiliului Local din data de 30 septembrie 2024. Societatea a solicitat, atunci, majorarea acestora cu 15.5 %, însă în urma unui amendament depus, tarifele s-au mărit cu 11 procente, votând pentru majorare 14 consilieri din 15 prezenți la ședință și unul împotrivă. Cât despre materiale antiderapante, în luna februarie a anului trecut, Primăria Roman a achiziționat de la SC. Johnny Trans SRL, 200 de tone de sare industrială pentru deszăpezire, în valoare de 110.000 lei, fără TVA. Cel mai probabil, stocul va fi refăcut, dacă iarna aceasta va fi cu ninsori abundente.
Știri
Slujbă oficiată de IPS Ioachim, pentru pacienți și cadrele sanitare, la SMU Roman
Miercuri, 20 noiembrie 2024 în ziua pomenirii Sfântului Grigorie Decapolitul, „grabnic ajutător al celor aflați în suferință, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a oficiat – la Spitalul Municipal de Urgență din Roman – o slujbă de rugăciune pentru sănătatea bolnavilor, binecuvântând medicii, asistentele și întreg personalul unității sanitare. Alături i-a fost Părintele Inspector Ilarion Mâță, dar și un sobor de preoți slujitori ai spitalelor din județele Bacău și Neamț, săvârșind Taina Sfântului Maslu. Acțiunea a fost organizată în contextul proclamării anului 2024 drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți.
La sfârșitul slujbei, IPS Părinte Ioachim a împărțit bolnavilor de la Secția Medicină Internă cărți de rugăciune și icoane.
Știri
Amenzi usturătoare pentru neechiparea autovehiculului cu anvelope de iarnă
Inspectoratul de Poliție Județean Neamț reamintește conducătorilor auto că, odată cu instalarea condițiilor meteo specifice sezonului rece, utilizarea anvelopelor de iarnă devine obligatorie pentru a asigura siguranța în trafic și pentru a evita sancțiunile legale. Conform legislației în vigoare, respectiv articolul 102, alineatul 1, punctul 28 din Codul Rutier, conducătorii auto au obligația de a echipa vehiculele cu anvelope de iarnă atunci când circulă pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.
Anvelopele de iarnă sunt esențiale pentru a asigura o aderență optimă și pentru a reduce riscul de accidente în condiții de drum alunecos. Polițiștii recomandă tuturor conducătorilor auto să verifice periodic starea anvelopelor și să se asigure că acestea sunt marcate corespunzător cu simbolurile conforme normelor tehnice.
Știri
Expoziția de fotografie „Animale din grădina cu legume”, la Muzeul de Științe Naturale Roman
Complexul Muzeal Național Neamț, în colaborare cu Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură din Bacău, organizează, la sediul Muzeului de Științe ale Naturii din Roman, expoziția de fotografie intitulată „Animale din grădina cu legume”, realizată de dr. biolog Gabriel-Alin Iosob ( https://www.youtube.com/@GabrielLycosa ). Vernisajul a avut loc miercuri, 20 noiembrie 2024, la ora 10.
Expoziția își propune să atragă atenția asupra bogăției ecosistemului pe care îl regăsim adesea în grădinile de legume din spatele casei și, în același timp, să evidențieze rolul esențial al insectelor în menținerea echilibrului natural. Elevii clasei a X-a de la Colegiului Tehnic „Petru Poni” din Roman au fost invitați la vernisajul expoziției, aceștia studiind profilul Protecția Mediului.
Expoziția va fi deschisă publicului până pe 31 ianuarie 2025, oferind o incursiune fascinantă în lumea animalelor din grădina de legume.
Știri
Romașcanii se plâng de facturi mari la apă. Explicațiile noului operator, ApaVital
După preluarea gestiunii serviciului de apă și canalizare de pe raza municipiului Roman, noul operator -ApaVital Iași – s-a confruntat cu un val de nemulțumiri venite din partea romașcanilor, cele mai multe expuse în mediul online, privind valorile mari ale facturilor emise de noua companie. Unele persoane spun că au primit facturi de mii de lei, cauzându-le indignare și stări de rău. Cele mai multe dintre comentarii nu au rămas fără feedback, consultantul companiei, Gheorghe Vlasie răspunzându-le cetățenilor în privința posibilelor cauze care ar fi condus la aspectele sesizate. Chiar și așa, astfel de reclamații apar în continuare, în mediul online. În acest context, Roman TV a solicitat reprezentanților companiei un punct de vedere oficial care să explice motivele care pot sta în spatele acestor facturi „de infarct”.
Reprezentanții companiei mai transmit că solicitările romașcanilor nemulțumiți pot fi transmise direct la Centrul de Relații cu Clienții din Roman, ori prin e-mail, la adresa [email protected] sau prin intermediul formularului online de sesizări și reclamații de pe site- ul apavital.ro.
Știri
S-a reluat activitatea unor cabinete de ambulatoriu din cadrul Spitalului Roman
Având în vedere avizarea de către Ministerul Sănătății a noii structuri a Spitalului Municipal de Urgență Roman și obținerea avizului de funcționare din partea Direcției de Sănătate Publică, unitatea sanitară a început activitatea în regim de ambulatoriu pentru specialitățile Reumatologie, Chirurgie toracică și Genetică medicală.
Programările pot fi efectuate și online pe platforma disponibilă pe site-ul oficial al spitalului ori telefonic sau personal, la triajul central.
-
Știriacum 7 ani
1 Decembrie la Roman
-
Știriacum 8 ani
Urbaniac S04E05 – Cristian Prăjescu
-
Știriacum 3 ani
Baie în pielea goală, în centrul Romanului
-
Știriacum 2 ani
Moarte învăluită în mister: "Dionisie nu s-a sinucis!"
-
Știriacum 2 ani
Eleve din Roman de 14 și 15 ani, filmate în timp ce se păruiau
-
Știriacum 3 ani
Din imagini, podul de la Luțca pare a fi… crăpat și lăsat pe mijloc
-
Știriacum 3 ani
Tânăr găsit împușcat în gât, într-o mașină, în Roman
-
Știriacum 3 ani
Crimă oribilă la Icușești: un bărbat și-a omorât soția