Urmărește-ne și pe:

Știri

S-a semnat recepția lucrărilor la Grădinița nr. 2. În total, investiție de 2.4 milioane lei

Adăugat

pe

Începute în luna februarie a anului 2020, lucrările de modernizare a grădiniței nr. 2, respectiv Casa academicianului Constantin C. Iliescu, sunt ajunse la final. Recepția lucrărilor la obiectivul situat pe strada Dobrogeanu Gherea a fost semnată, urmând să fie puse la punct ultimele detalii, iar din toamnă, la debutul anului școlar, preșcolarii să revină în băncile instituției. Pe timpul lucrărilor, aceștia fuseseră relocați, provizoriu, la alte unități de învătământ din oraș.

Știri

Se lucrează la pasajul de pe E85. În zonă, monument istoric și teren de aruncări

Adăugat

pe

Roman TV

Pasajul superior care va fi construit pe DN2-E85, peste calea ferată la ieșire din Roman spre Iași are o valoare de peste 75 de milioane de lei, investiția fiind a Direcției Regionale Drumuri și Poduri Iași, din fonduri europene cu parte de contribuție. Pasajul propriu zis va măsura 308 m, rampele 431 de m și două bretele de 526 m, respectiv 454 m. Durata de execuție este de 24 de luni de la data semnării contractului. La obiectiv lucrează asocierea câștigătoare, formată din lider Danlin XXL și firmele Gott Strasse, Tehnimarket, Prod Maouth, Damiena, Build Instal Electric. Complexul Muzeal Național Neamț apare subcontractant având în vedere că zona este una protejată, fostul Liceu nr. 1 aflat în apropiere fiind monument istoric. În privința lucrărilor demarate în vecinătatea obiectivului au fost obținute avizele de la Direcția Județeană pentru Cultură Neamț, potrivit directorului executiv Rocsana Josanu. Se va retrage gardul cu aproximativ 1.5 metri către clădire, iar gardul va fi refăcut, inclusiv cu introducerea unui ecran vegetal. Cât despre „Centrul Olimpic pentru aruncări”, reprezentanții primăriei transmit că acesta nu este afectat de lucrările la pasaj.

Finanțarea pasajului este din mai multe surse, respectiv din contribuția Uniunii Europene/Fondul European de Dezvoltare Regională în valoare de 25.844.020,50 lei; din contribuția proprie în valoare de 38.766.030,75 de lei, iar diferența până la valoarea totală a proiectului reprezentând cheltuieli neeligibile inclusiv TVA va fi de 12.192.501,64 de lei, suportată de beneficiar.

Vezi articolul

Știri

Prof. dr. Paraschiva Buciumanu de la CTMC, finalistă în Liga Profesorilor Excepționali, necesită votul comunității

Adăugat

pe

Roman TV

Profesor dr. Paraschiva Buciumanu, director adjunct al Colegiului Tehnic „Miron Costin” din Roman se află printre cei 20 de profesori finaliști ai Ligii Profesorilor Excepționali 2026 a Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Ea a fost propusă în ligă de cadre didactice colege și de elevii săi, ca urmare a eforturilor sale de a atrage fonduri pentru dezvoltarea școlii și a actului educațional.

Profesoara este cunoscută la nivel local pentru atragerea de fonduri în școală, sponsorizări pentru diferitele necesități din instituție, dar și atragerea de proiecte menite să îmbunătățească mediul școlar și condițiile de care beneficiază elevii. A militat și pentru modernizarea capitală a corpurilor existente din curtea colegiului, cele situate pe strada Mihai Eminescu. În Consiliul Local Roman a fost votat, luna aceasta, un proiect de hotrărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Desființări construcții și construire unități de învățământ în incinta Colegiului Tehnic Miron Costin”, inclus la finanțare în Programul Național de investiții „Școli sigure și sănătoase”, în valoare de 55.9 milioane de lei.

Premianții sunt incluși în „Liga Profesorilor Excepționali” și devin ambasadori ai excelenței în educație. Ediția 2026 pune la bătaie premii totale de 60.000 de lei, cu un premiu principal de 30.000 de lei, sumă menită să valideze excelența și să încurajeze continuarea proiectelor educaționale curajoase. Votând-o pe romașcana noastră, susțineți educația la nivel local.

Link vot aicihttps://vot.fundatiadanvoiculescu.ro/

Vezi articolul

Știri

Primăria a cumpărat stâlpi pentru pistă, deși prin proiectul executat de firme, 1 km a costat 250.000 euro

Adăugat

pe

Roman TV

Prin proiectul „DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII PENTRU TRANSPORTUL VERDE – PISTE PENTRU BICICLETE ÎN MUNICIPIUL ROMAN”, finanțat prin PNRR, Componenta C10 – Fondul Local, I.1.4 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – piste pentru biciclete (și alte vehicule ușoare) la nivel local/metropolitan, la Roman a fost amenajată o pistă pentru biciclete în lungime de 4.3 kilometri, valoarea investiției fiind de 5.650.887,02 lei cu TVA, deci de aproximativ 1.100.000 de euro. Un calcul simplu arată că amenajarea unui kilometru de pistă a costat circa 250.000 de euro. Proiectul a fost câștigat și executat de asocierea de firme Empyrus Misoni SRL și SC Antrepriza de construcții drumuri și autostrăzi SRL, prin lider de asociere SC Empyrus Misoni SRL. Anterior, pentru întocmirea studiului de fezabilitate, primăria plătise firmei SC. 3B SOFTWARE DESIGN SOLUTION SRL 27.000 de euro, inclusiv TVA. Pista parcurge strada Mihai Viteazu, b-dul Roman Mușat, str. Aviatorilor, b-dul. Republicii, strada Primăverii și este prevăzută cu borduri îngropate care o delimitează de carosabil. Reprezentanții primăriei au explicat, pentru Roman TV, că prin această metodă s-ar fi dorit separarea fundației carosabilului de cea a pistei, cu scopul de a nu afecta pistele atunci când se va interveni pentru lucrări de asfaltare la carosabilul.
Pentru a delimita pista pentru biciclete de carosabil, pe 4 iunie 2026 Primăria Roman a achiziționat de la SC. Icer Construct SRL opritori din cauciuc în valoare de 73.908,41 de lei fără TVA, fiind inclus în preț și montajul acestora.
Primăria Roman plănuiește să amenajeze piste și pe alte trasee, fiind aprobat proiectul „Amenajarea de coridoare cicliste și dezvoltarea infrastructurii velo în municipiul Roman”, finanțat prin ADR Nord-Est 2021-2027, cu o valoare actualizată la 14 milioane de lei.

Vezi articolul

Știri

Lotul Trifești-Gherăești din A7, pe jumătate executat

Adăugat

pe

Roman TV

Lucrările pe lotul Trifești-Gherăești din tronsonul Bacău-Pașcani al Autostrăzii Moldovei-A7 au ajuns la un stadiu de execuție de 48%, anunță reprezentanții Direcției Regionale Drumuri și Poduri Iași. Pe lot, în lungime de 18.99 km, lucrează ASOCIEREA S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. SA&PE CONSTRUCT S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L.

Valoarea contractului pentru Lotul 2 Trifești-Gherăești din Autostrada A7, Bacău-Pașcani, este de 1.6 miliarde de lei fără TVA.

Vezi articolul

Știri

Ștrandul, pregătit de deschidere: 75.000 euro pentru vopsitorie bazine, clor, întreținere filtre, reparații clădire

Adăugat

pe

Roman TV

Ștrandul municipal din cadrul Complexului de Agrement „Moldova” își deschide porțile, pentru acest sezon estival, vineri, 19 iunie 2026. Ca în fiecare an, înainte de deschidere obiectivul este pregătit să primească vizitatorii. Se cumpără, clor pentru tratarea apei, se igienizează și se vopsesc bazinele, se achiziționează materiale pentru întreținerea filtrelor și se repară clădirea compexului, cea în formă de corabie. Pentru cea din urmă investiție alocări pentru reparații la terasă au fost făcute și anul trecut, în cuantum de 251.464 de lei cu TVA. În 2025, pentru lucrări de hidroizolare, Primăria Roman a încheiat un contract cu SC. DAV.IZOTERM SRL în valoare de 129.980 de lei fărăr TVA, iar pentru lucrări reparații terasa superioară, municipalitatea a încheiat un contract cu SC. LE MAN&LOG SRL, în valoare de 165.368,58 de lei fără TVA. Pentru anul acesta, tot pentru lucrări de reparații ale clădirii din ștrand, primăria a încheiat un contract cu SC. FARCAȘ CONSTRUCT SRL, în valoare de 58.572,01 lei fără TVA.
Pentru clorul aferent tratării apei din bazine, Municipiul Roman încheiat, cu CHEMOFORM ROMANIA două contracte, de 153.800, respectiv 22.900 de lei fără TVA, în luna februarie 2026. Pentru vopsitorie bazine, municipalitatea a încheiat, cu SC. CIOCOIU CONSTRUCT SRL un contract în valoare de 65.958,68 de lei fără TVA, iar pentru materiale de întreținere a filtrelor de apă din bazine a fost încheiat un contract în valoare de 24.132,23 fără TVA, cu TOTAL WATER CONCEPT.

Vezi articolul

Știri

Young Founders Hub – program de antreprenoriat pentru adolescenți

Adăugat

pe

Roman TV

Young Founders Hub – un proiect Farcaș Construct, implementat de Asociația „Anima Inteligentia”, facilitat de Marketing Creativ și Centrul Educațional Edu Play Hub din Roman – a fost primit cu deschidere și cu interes, în comunitate. Este un proiect educațional dedicat adolescenților, care s-a desfășurat în două direcții. În primul caz, o caravană s-a deplasat în șase licee din Roman și împrejurimi unde peste 700 de elevi din clasele terminale de studiu au beneficiat de ateliere de orientare în carieră. În cel de-al doilea caz s-a desfășurat cursul de antreprenoriat împărțit în opt module de studiu, de la crearea de produs până la prezentarea lui în fața publicului. Miercuri, 10 iunie 2026, s-a tras linie, cursanții de la Edu Play Hub prezentndu-și produsele de la concept, problema pe care acestea o rezolvă, preț, distribuție, strategie de marketing, ambalaj și chiar prototip.

Miercuri, 10 iunie, a absolvit prima serie de cursanți. Aceștia au venit cu idei excepționale pentru vârsta lor. Produsele pe care le-au gândit adolescentele au fost din zona de tehnologie, produse care rezolvă provocări atât la nivel de invivid cât și de industrii: ChromaMix – un sistem de creare pigmenți pentru industria de beauty și artă; Vaza Smart – sistem inteligent programat să ude florile automat, eliminând problema timpului sau înlocuind acțiunea proprietarilor atunci când ei nu sunt acasă; Polenizare + – o nano dronă care polenizează plantele artificial din zonele în care polenizarea naturală întâmpină dificultăți majore; Teme PLus – un stilou revoluționar – conectat la o aplicație care scanează tema și oferă elevului meditații/suport în înțelegerea și rezolvarea temelor; Cinna Plushie – un pluș care oferă sprijin emoțional copiilor atunci când sunt singuri, nu au cu cine comunica dau le este frică de o anumită situație.

Întreaga activitate demonstrează că generația de adolescenți este echipată din punct de vedere al inteligenței și are doar nevoie de cadrul deschis, sigur, în care să dea voie creativității să dezvolte idei geniale, ajutându-i să fie pregătiți pentru provocările lumii în care trăiesc. Din iulie se deschide o nouă grupă pentru adolescenții care doresc să isi pună ideile în valoare și să facă un pas important către viitorul lor. Grupele de vârstă sunt 10-14 ani și 14-18 ani.

Vezi articolul

Știri

Jupiter continuă: percheziții în Roman și București, pentru evaziune fiscală

Adăugat

pe

Roman TV

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 11 iunie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț și Biroului Investigații Criminale Roman au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară, dintre care trei pe raza municipiului Roman și unul pe raza municipiului București.

Activitățile sunt desfășurate în cadrul unui dosar penal, aflat sub supravegherea parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscala și transmiterea fictivă a părților sociale ori a acțiunilor deținute într-o societate în scopul săvârșirii unei infracțiuni sau al sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia.

Vezi articolul
ROMAN Vremea acum
Duppy Vet - Cabinet și farmacie veterinară Auto Group Roman - AUTOMEISTER PNEUMOLOGIE ROMAN - Dr. Popovici Gabriela - Medic primar pneumolog Angajare

Știri

Știri5 ore în urmă

Se lucrează la pasajul de pe E85. În zonă, monument istoric și teren de aruncări

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSPasajul superior care va fi construit pe DN2-E85, peste calea ferată la ieșire din...

Știri5 ore în urmă

Prof. dr. Paraschiva Buciumanu de la CTMC, finalistă în Liga Profesorilor Excepționali, necesită votul comunității

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSProfesor dr. Paraschiva Buciumanu, director adjunct al Colegiului Tehnic „Miron Costin” din Roman se...

Știri5 ore în urmă

Primăria a cumpărat stâlpi pentru pistă, deși prin proiectul executat de firme, 1 km a costat 250.000 euro

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSPrin proiectul „DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII PENTRU TRANSPORTUL VERDE – PISTE PENTRU BICICLETE ÎN MUNICIPIUL ROMAN”,...

Știrio zi în urmă

Lotul Trifești-Gherăești din A7, pe jumătate executat

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSLucrările pe lotul Trifești-Gherăești din tronsonul Bacău-Pașcani al Autostrăzii Moldovei-A7 au ajuns la un...

Știrio zi în urmă

Ștrandul, pregătit de deschidere: 75.000 euro pentru vopsitorie bazine, clor, întreținere filtre, reparații clădire

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSȘtrandul municipal din cadrul Complexului de Agrement „Moldova” își deschide porțile, pentru acest sezon...

Știri5 zile în urmă

Young Founders Hub – program de antreprenoriat pentru adolescenți

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSYoung Founders Hub – un proiect Farcaș Construct, implementat de Asociația „Anima Inteligentia”, facilitat...

Știri5 zile în urmă

Jupiter continuă: percheziții în Roman și București, pentru evaziune fiscală

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSÎn cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație...

Emisiuni

Panorama5 ore în urmă

🌐 Panorama / Haos politic cu președintele Dan în rol principal / 9 iunie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de marți, 16 iunie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru & Alexandru Nistor ✔️...

Radar TV4 zile în urmă

📺 Radar TV / Drumurile județene cu probleme au intrat în reparații / 12 iunie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția specială de vineri, 12 iunie, a emisiunii Radar TV invitat Daniel Harpa, președintele...

🎙️ PULSE CHECK5 zile în urmă

🎙️ PULSE CHECK / Biserica, în contextul digitalizării

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMS🎙️ Astăzi la Roman TV, o nouă ediție a podcastului PULSE CHECK invitat: pr....

Radar TV5 zile în urmă

📺 Radar TV / Preluarea Petrotub de Interpipe, gură de oxigen pentru economia locală / 11 iunie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de joi, 11 iunie, a emisiunii Radar TV invitat: Gheorghe Ciobanu – fost...

În gardă6 zile în urmă

⚕️ ÎN GARDĂ | Bolile copilăriei și vaccinarea împotriva lor

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSAstăzi, la Roman TV, o nouă ediție a emisiunii ⚕️ ÎN GARDĂ invitat: dr....

Panoramao săptămână în urmă

🌐 Panorama / Angajații Spitalului de Psihiatrie, obligați să aducă bani de acasă / 9 iunie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de marți, 9 iunie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru & Alexandra Manea Noul...

🎙️ PULSE CHECK2 săptămâni în urmă

🎙️ PULSE CHECK / Tinerii, încurajați să facă Medicină

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSinvitat: dr. Mihai Cristescu, medic primar neurochirurg » Medicii, școliți gratuit, să rămână sau...