Știri
După circul din CL, luați (iar) cu lămâie: ce averi declară că au „aleșii” romașcanilor (II)
Pe 27 iulie, romașcanii care au privit ședința Consiliului Local au asistat, de fapt, la (încă) o demonstrație de respect din partea celor propulsați în funcție să le rezolve problemele stringente. Nu s-au reunit pentru că țevile de apă crapă rând pe rând, nici pentru că vine iarna și unii nu au cu ce să își plătească facturile, nici măcar pentru că trebuia răsplătită excelența din municipiul nostru. Preocuparea principală a fost aceea de a-și arăta, fiecare după cum a trâmbițat vocea de partid, care le este puterea și ce pot face cu ea. Inutil de explicat că s-a vrut demiterea viceprimarului Radu Samson din funcție și de ce. Invocând motive legate de fair-play și de faptul că nu se amestecă în alianțe închegate la început de mandat, consilierii PSD au părăsit sala. Nu au spus că un asemenea sprijin ar fi necesitat negocieri și revendicări, înainte ca ei să semneze o demitere la „moftul” liberalilor. Ulterior, alți doi consilieri, din PPUSL și Pro România au recurs la părăsirea sălii. Consilierii rămași la ședință au votat „de formă”pentru această demitere, știindu-se că fără o majoritate constituită cu ajutorul social-democraților, acest lucru ar fi fost imposibil de obținut. Ar fi fost culmea să voteze pentru demiterea șefului lor de partid înșiși consilierii locali USR.

foto: captura video sedinta CL 27 iulie 2022 – primariaroman.ro
Ce averi declară că au „aleșii” romașcanilor
Consiliul Local Roman este constituit din 21 de consilieri locali. Cu toții primesc o indemnizație lunară în funcție de participările la ședințele Consiliului Local. Sumele despre care vorbim, însă, sunt infime în comparație cu alte venituri pe care unii dintre ei le realizează din alte funcții, deținute în mare parte în mediul privat. În ediția trecută, Roman TV a prezentat declarațiile de avere ale primarului Leonard Achiriloaei, viceprimarului Radu Samson și ale unora dintre consilierii locali. Despre ce averi declară că au ceilalți consilieri locali, în materialul următor.
Consilierul local ÎPM Teodora Baciu nu deține terenuri, conform declarației de avere. La capitolul imobile, aceasta deține pe raza localității Roman, împreună cu alte două persoane, un apartament de 55 m², dobândit în anul 2006 prin vânzare-cumpărare. La venituri anuale, reiese faptul că Teodora Baciu a încasat un venit anual de 7800 de lei, reprezentând bursă de merit la o universitate din regiune. 4.974 de lei și 7.630 de lei a încasat anual de la două entități unde apare ca fiind salariată. Indemnizația de consilier local a totalizat un venit anual de 10.212 lei. Soțul său a încasat un venit anual de 44.000 de lei, fiind angajat la o societate din zonă.
Consilierul local PNL Bogdan Andrieș deține, împreună cu alte persoane, două terenuri în intravilanul localității Cordun, cu suprafața de 1500, respectiv de 646 m², dobândite prin vânzare-cumpărare în anul 2012 și în 2021. Alte două terenuri deținute de consilier se află în intravilanul localității Roman, cu suprafața de 124 m², respectiv de 597 m², dobândite prin vânzare-cumpărare în anul 2019 și în 2022. La capitolul imobile deține, pe raza localității Roman, un spațiu comercial/de producție de 188 m², dobândit prin hotărâre judecătorească, în anul 2019 și o casă de locuit, dobândită în anul 2012 prin construire, cu suprafața de 125 m². Consilierul liberal deține un bolid, an de fabricație 2015, dobândit prin cumpărare. Acesta a obținut venituri din bunuri înstrăinate prin vânzare, respectiv un apartament contra sumei de 50.000 de euro și un autoturism contra sumei de 11.500 de euro. 50.000 de euro este suma pe care o deține într-un cont la o bancă (din țară). Conform declarației, acesta are un singur împrumut la bancă, în valoare de 24.189 euro, contractat în anul 2013, scadent în anul 2031. La capitolul venituri, Bogdan Andrieș a declarat un venit anual de 5957 lei din indemnizațiie de consilier local, iar din dividende și rambursare la o societate a încasat venituri anuale de 27.000, respectiv de 33.060 de lei. De asemenea, acesta este asociat la aceeași societate cu părți sociale de 251.490 lei, respectiv 450 de lei. Soția sa, angajată la Direcția Municipal Locato din primărie, a încasat un venit anual de 46.363 de lei.
Consilierul local USR Ionuț Corbu deține, împreună cu soția, un teren în intravilanul localității Roman, cu suprafața de 701 m² ,dobândit prin vânzare-cumpărare în anul 2008. Dobândite prin moștenire, acesta deține cote-părți din două terenuri agricole aflate în județul Brașov, cu suprafețe de 6800 și 6500 de m². Pe raza localității Roman, acesta deține o casă de locuit, dobândită în anul 2013 prin construire, cu suprafața de 190 m² și cotă-parte dintr-un apartament, dobândit prin moștenire în anul 2019, cu suprafața de 68 m². Consilierul deține depozite bancare în valoare totală de 17.002,57 euro și 6.377,8 lei. Datele mai arată că acesta are contractat un împrumut, la bancă, în valoare de 117.000 de lei, scadent în anul 2023. La capitolul venituri anuale, acesta a încasat un venit de 29.039 lei de la o societate, prin contract de muncă, 648 de lei dintr-un contract de închiriere și 23.750 de lei din dividende. Indemnizația de consilier local i-a generat un venit anual de 9.361 lei. Soția sa a încasat un venit anual de 77.595 de lei, iar din dividende 23.750 de lei.
Consilierul local PSD Radu Curpăn nu deține terenuri, conform declarației de avere. Deține cotă-parte dintr-un apartament de 50 m², pe raza localității Roman, dobândit în anul 2001 prin vânzare-cumpărare. Deține un autoturism, an de fabricație 2020. Acesta are un împrumut contractat în anul 2020, scadent în anul 2023, în valoare de 30.000 de lei. Din funcția de secretar de școală a încasat un venit anual de 43.727 de lei, iar din indemnizația de consilier local un venit anual de 10.379 de lei. Soția sa, director și profesor la o unitate de învățământ și doar profesor la alte două, a încasat venituri anuale de 52.829 de lei, 6457 lei, respectiv 11.973 de lei.
Consilierul local PNL Adrian Tănase deține, conform declarației de avere, trei terenuri în intravilanul localității Roman, cu suprafețe de 9900 m², 296 m², respectiv de 964 m², primul dobândit prin donație în anul 2021, celelalte două prin vânzare-cumpărare în anii 2004 și 2003. Un teren intravilan de 14.46 m² îl deține, împreună cu soția, în județul Iași, dobândit prin vânzare-cumpărare. La capitolul imobile, împreună cu soția deține un apartament în județul Iași cu suprafața de 52.80 m², dobândit prin vânzare-cumpărare în anul 2015. Singur deține spațiu comercial/de producție cu suprafața de 458 m², casă de locuit cu suprafața de 409 m² (dobândită prin metoda „altele”) și spațiu comercial/de producție de 88.30 m², toate pe raza localității Roman. Consilierul mai deține un bolid de lux, an de fabricație 2018 și o colecție de ceasuri de mână, dobândite între anii 2004-2019, în valoare de 10.000 de euro. Conturile arată depozite (în țară) de 194.926 de lei și 4363 euro. Venitul anual încasat din activitate notarială în Birou Notarial Individual este de 582.016 lei, iar al soției (din același tip de activitate) de 591.895 de lei. Indemnizația de consilier local i-a adus lui Alin Tănase un venit anual de 9361 de lei.
Consilierul local USR Ovidiu Mărtici nu deține terenuri, conform declarației de avere. Deține cotă-parte dintr-un apartament cu suprafața de 66 m², dobândit prin metroda „altele”, în anul 2021 și un autovehicul, an de fabricație 2011. Consilierul are două împrumuturi contractate din bănci în valoare de 10.000 lei, respectiv 25.000 de lei, scadente în 2024 și în 2025. Acesta a declarat un venit anual de 28.344 de lei de la o societate la care a prestat servicii de fotograf, alți 9.702 de lei, venit anual, de la propria firmă, unde prestează servicii de fotograf. Din indemnizația de consilier local, acesta a încasat un venit anual de 10.212 lei. Soția sa, fotograf la propria lor firmă, a încasat un venit anual de 9.702 lei.
Consilierul local PSD Eugen Pătrașcu deține, împreună cu o altă persoană, un teren în intravilanul județului Bacău, cu suprafața de 980 m², dobândit prin vânzare-cumpărare în anul 1996. La capitolul imobile, consilierul social-democrat deține cotă-parte dintr-un apartament de 77 m² de pe raza localității Roman și cotă-parte la o casă de locuit, cu suprafața de 68 m², de pe raza județului Bacău. Acesta deține două autoturisme, ani de fabricație 1996 și 2008. La venituri anuale încasate, acesta a declarat doar veniturile din pensie, în valoare de 38.928 de lei. Cele din indemnizația de consilier local nu au fost trecute în declarația de avere, deoarece Eugen Pătrașcu nu a încasat indemnizație în 2021, fiind învestit în funcție anul acesta, după demisia consilierului social-democrat, Andreea Broască.
Consilierul local PNL Roxana Iorga deține, conform declarației de avere, cotă-parte dintr-un teren cu suprafața de 138 m², aflat în intravilanul localității Roman, dobândit prin moștenire. De asemenea, deține cote-părți dintr-un imobil spațiu comercial/de producție și din două apartamente, toate trei de pe raza localității Roman (moștenite), cu suprafețe de 57 m², 38.19 m², respectiv de 49.65 m². Cote-părți deține și din două apartamente, unul în Roman, altul în județul Iași, cu suprafețe de 89 m², respectiv de 66.56 m², dobândite prin vânzare-cumpărare. Deține un autoturism, an de fabricație 2012. Roxana Iorga are contractat un împrumut bancar în valoare de 266.891 de lei, cu scadență în anul 2041. La capitolul venituri, aceasta a încasat un venit anual de 66.251 de lei, fiind director la un liceu din oraș, 1462 de lei indemnizație de la Spitalul Municipal de Urgență din Roman și 10.327 de lei din indemnizația de consilier local. Alte venituri anuale nu au fost trecute în declarația de avere.
Consilierii locali Dragoș Barcă (Pro România), Dragoș Moroșanu (PPUSL), Roxana Lohan (PNL) și George Bălan (PSD) – foto jos – fie nu și-au depus declarațiile de avere la Primăria Roman, până pe 15 iunie 2022, conform normelor în vigoare, fie le-au depus la sediul instituției și cineva care se ocupă de încărcarea acestui tip de document pe site nu și-a făcut treaba până la capăt. Vineri, între orele 11.00-12.30, site-ul primăriei Roman nu era accesibil. Nici după ce a redevenit accesibil, documentele celor patru consilieri menționați nu apăreau pe site-ul instituției. Rămâne de văzut dacă declarațiile lipsă vor fi făcute public, la solicitarea Roman TV.

Redactor: Alexandra Manea
Știri
Sărbători luminate, nu umbrite de întâmplări care pot fi evitate
Pentru ca bucuria sărbătorilor să nu fie umbrită de evenimente neplăcute, pompierii le reamintesc cetățenilor cele mai importante reguli de prevenire a incendiilor.
Știri
Cadre ale MAI din Neamț au încondeiat ouă, la un atelier susținut de eleva Alexandra Smarandoi
Artă populară străveche, încondeierea ouălor presupune – pe lângă migală și talent – și o stare de spirit, în pragul sărbătorilor pascale. Alexandra Smărăndoi, elevă în clasa a XI-a E la Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț, practică arta încondeierii ouălor de 11 ani. Anul acesta, comunitatea din Podoleni Șes a fost gazda unui eveniment special, desfășurat într-o frumoasă colaborare dintre instituțiile M.A.I. din județul Neamț și Parohia „Adormirea Maicii Domnului”, păstorită de părintele paroh Bogdan Frăsilă. Cu răbdare și pasiune, tânăra în vârstă de 17 ani le-a vorbit participanților despre simbolurile tradiționale folosite în încondeiere, despre culorile predominante și despre importanța acestora în păstrarea identității culturale.
La eveniment au participat Anastasia Darie (clasa a VII-a B, Școala Gimnazială „Alexandru Podoleanu”), Teodora Muscaluc (clasa a XII-a D, Liceul Economic „Alexandru Ioan Cuza”), Daria Racaru (clasa a VII-a B, Școala Gimnazială „Alexandru Podoleanu”), Iunia Frăsilă (clasa a VII-a B, Școala Gimnazială „Alexandru Podoleanu”) și Ștefania Bordea (clasa a X-a F, Colegiul Național „Petru Rareș”), polițiști, pompieri și jandarmi nemțeni.
Știri
47.000 euro pentru decorațiuni de Paște închiriate, în Neamț
Din seria „Țara arde, baba se piaptănă”, în Piatra Neamț sunt alocări în sumă totală de aproximativ 100.000 de euro pentru manifestările dedicate sărbătorilor pascale. Mai exact, prin HCL a fost alocată suma de 497.000 de lei cu TVA, pentru următoarele achiziții: 235.000 de lei pentru închiriere butaforie cu tematică de Florii și de Paști, 30.000 de lei pentru aranjamente și decoruri florale, 90.000 de lei pentru decorațiuni luminoase de Paști, 30.000 de lei pentru scenă și sonorizare, 50.000 de lei pentru pachete cu dulciuri pentru copii, 25.000 de lei pentru mascotele Caravanei Iepurașului, 30.000 de lei pentru instalație electrică/cablare/decablare, 7.000 de lei pentru promovare și logistică.
Privind închirierea decorațiunilor specifice acestei sărbători, pe 24 martie 2026, Municipiul Piatra Neamț a încheiat cu SC. Scenoart Construct Group SRL un contract în valoare de 194.214,88 lei fără TVA, care include – mai mult sau mai puțin – următoarele elemente: 6 bucăți de „OU spart cu flori”, 6 bucăți de „OU cu fundă și brâu”, „Un Iepure albastru cu joben”, Un „Iepure cu coș de ouă în spate”, un „Iepure cu geantă și baston”, un „Iepure cu geamantan”, un „Iepure modern”, un „Iepure cu un ou în brațe”, un „Iepure cu o carte”, un „Iepure cu scaun OU”, precum și ciupercuțe, căsuțe decorative, arcadă cu ouă și flori și imitație de verdeață.
Subliniem că decorațiunile menționate sunt închiriate, nu achiziționate. Anul trecut, primăria pietreană a cheltuit cu 100.000 de lei mai puțin pentru aceleași manifestări prilejuite de sărbătorile pascale.
Știri
Ziua Mondială de Conștientizare a Autismului. 723 de copii diagnosticați în Neamț
Anual, pe data de 2 aprilie este marcată Ziua Mondială de Conștientizare a Autismului cu scopul de a sublinia necesitatea de a contribui la creșterea nivelului de informare privind această problemă de sănătate, a simptomelor și manifestărilor ei astfel încât persoanele care suferă de autism să fie integrate în sistemul educațional și social. În județul Neamț sunt peste 2.500 de copii încadrați într-un grad de handicap, dintre care 723 diagnosticați cu autism, tulburări din spectrul autist sau elemente autiste.
DGASPC Neamț pune la dispoziție servicii specializate gratuite în trei centre de recuperare de zi (2 la Piatra Neamț și 1 la Roman), unde echipe formate din specialiști aplică metode moderne de intervenție. Părinții beneficiază, de asemenea, de consiliere psihologică, un sprijin esențial în procesul terapeutic al copiilor.Un rol important îl au și echipele mobile, care oferă gratuit terapii la domiciliul copiilor cu dizabilități, facilitând accesul la recuperare pentru familiile aflate în situații dificile. În prezent, 129 de copii primesc servicii de recuperare în cele două centre de zi din Piatra Neamț și la centrul de zi din Roman, iar alți 30 de copii cu autism beneficiază de terapie la domiciliu prin intermediul echipelor mobile.
Știri
Medici care trag chiulul la SJU Neamț, depistați la controalele interne ale managerului Alexandru Pătrașcu
Managerul Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț, medicul Alexandru Pătrașcu și-a propus să revoluționeze, prin măsuri clare, mediul în care se lucrează în unitatea spitalicească pe care acesta o conduce. Pe lângă măsurile organizatorice și proiectele pe care le coordonează, acesta vrea să schimbe lucruri care nu funcționează. La un control intern recent efectuat, șase cadre medicale din cadrul Secției de Psihiatrie, printre care și un medic, nu se aflau la locul de muncă.
Managerul unității sanitare a precizat că nu știe motivele pentru care cele șase cadre sanitare au lipsit nejustificat de la locul de muncă.
În plus, recent conducerea Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț a lansat o campanie prin care pacienții sunt încurajați să nu ofere mită personalului sanitar, subliniind faptul că actul medical este gratuit, iar serviciile trebuie oferite pacienților fără ca aceștia să se simtă obligați să le ofere atenții cadrelor medicale.
Știri
Danlin ar putea pierde proiectul Drumului Expres Bacău Piatra Neamț. Instanța a hotărât admiterea unei contestații
Șapte oferte de la constructori din România, Bulgaria, Turcia și Ucraina au fost depuse, pe 27 martie 2025, la contractul pentru proiectarea și execuția Drumului Expres Bacău-Piatra Neamț, după cum urmează:
- Ofertant unic – Kolin Insaat Turizm Sanayi ve Ticaret A.S.
- Asociere – Trace Group Hold (Leader),YÜKSEL İNŞAAT ANONİM ŞİRKETİ, CITADINA 98, OLDROAD CONSTRUCT, CREATIVE ROAD DESIGN, ADD GLOBAL DESIGN S.R.L., TANCRAD
- Asociere – SA & PE CONSTRUCT SRL (Leader), TEHNOSTRADE S.R.L., SPEDITION UMB
- Asociere – PRECON TRANSILVANIA S.R.L. (Leader), Automagistral-Pivden SRL,CONEXTRUST
- Asociere – BOG’ART (Leader),ROTARY CONSTRUCTII MENTENANTA,CONCELEX,X-WAY INFRASTRUCTURE
- Asociere – BISKON YAPI ANONIM SIRKETI (Leader), ILGAZ CONSTRUCTION,STRACO HOLDING
- Asociere – DANLIN XXL (Leader),GROMA HOLD LTD, Intertranscom Impex S.R.L.,EVROPEISKI PATISHTA,ANTREPRIZA DE CONSTRUCTII DRUMURI SI AUTOSTRAZI.
Pe 16 decembrie 2025, Compania Națională de Investiții Rutiere a atribuit contractul pentru proiectarea și construirea Drumului Expres Bacău-Piatra Neamț asocierii româno-bulgare. Oferta Asocierii Danlin XXL (Lider)- Groma Hold (Bulgaria) – Intertranscom Impex S.R.L. – Evropeiski Patisha – Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi a fost declarată câștigătoare cu o valoare de 5,17 miliarde lei (fără TVA), însă contractul nu a fost semnat întrucât au fost depuse contestații. Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor le-a respins, așa că Precon Transilvania SRL, lider în una dintre asocierile care au depus oferte s-a îndreptat în instanță împotriva deciziei de atribuire, susținând că analiza a fost făcută incorect și fără a ține cont de clarificările depuse. Pe 1 aprilie 2026, Curtea de Apel București a admis a admis în parte plângerea Precon și a anulat parțial evaluarea ofertei sale. Totodată, a obligat autoritatea contractantă ca în termen de 15 zile să reevalueze oferta Precon.
Drumul Expres va asigura legătura municipiului Piatra Neamț la Autostrada Moldovei-A7, are o lungime de 51 kilometri, iar durata de realizare este de 48 de luni, din care 12 luni proiectare și 36 luni pentru execuție, garanția lucrărilor fiind de cinci ani.
Capacități tehnice:
- 30 structuri (poduri, pasaje, viaducte) cu o lungime totală de aprox. 16 kilometri. Din cele 30 de lucrări de artă, două structuri au peste 1000 de metri, cel mai lung fiind viaductul de 1072 metri la nodul rutier de conexiune cu Autostrada Moldovei A 7, secțiunea Bacău-Pașcani;
- 5 noduri rutiere : nod rutier tip ,,trompetă” -conexiune A7 la km 0, nod rutier Racova pentru conexiunea cu DN 15, nod rutier Podoleni, nod Săvinești și nod rutier Piatra Neamț;
- Spațiu de servicii tip S 3 (stânga-dreapta);
- Centru de Întreținere și Coordonare (CIC).
Știri
162 de ani de autoritate în teritoriu: Ziua Instituției Prefectului
La 2 aprilie, România marchează Ziua Instituției Prefectului, instituție înrădăcinată în modernitatea românească, marcată anual în slujba ordinii și a legii — un moment de recunoaștere a unei structuri administrative care, de peste un secol și jumătate, asigură legătura dintre guvern și comunitate, dintre lege și teritoriu. Rădăcinile instituției coboară până în 1864, când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a pus bazele administrației publice moderne românești. Actele normative adoptate atunci au consacrat prefectul drept reprezentantul statului în județ, un principiu care rezistă până astăzi, în esență. Termenul însuși vine din latină: praefectus, „cel pus în frunte”, o denumire utilizată în Roma antică pentru administratorii de teritorii. Ziua Instituției Prefectului a fost legiferată prin Legea nr. 348/2018 și se marchează anual începând din 2019. Un prilej de reflecție, dar și de recunoaștere a celor care lucrează zilnic în această structură. Astăzi, prefectul coordonează serviciile publice deconcentrate, gestionează situațiile de urgență și veghează la aplicarea legii — în colaborare permanentă cu autoritățile locale și instituțiile publice din județ.
„Doresc să transmit un mesaj de mulțumire angajaților Instituției Prefectului și tuturor colaboratorilor noștri pentru profesionalismul și implicarea de care dau dovadă în activitatea de zi cu zi. Vă urez mult succes în activitate și La mulți ani!”, a transmis Adrian Bourceanu, Prefectul Județului Neamț.
Misiunea Instituţiei Prefectului – Judeţul Neamţ
Misiunea instituţiei este de a asigura aplicarea şi respectarea legii şi ordinii
publice, precum şi realizarea politicilor Guvernului la nivelul judeţului, prin exercitarea
atribuţiilor cu privire la:
- îndeplinirea obiectivelor stabilite prin documentele naţionale de programare
- strategică;
- menţinerea climatului de pace socială şi realizarea unei comunicări permanente
- cu toate nivelurile instituţionale şi sociale;
- verificarea legalităţii actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile
- administraţiei publice locale;
- conducerea şi coordonarea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi
- ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului,
- organizate la nivelul judeţului;
- dezvoltarea economică armonioasă a judeţului;
- prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă.
Valorile instituţiei:
- Legalitate
- Transparenţă şi cooperare
- Profesionalism şi eficienţă
- Imparţialitate şi integritate
- Egalitate de şanse
- Orientare către cetăţean
„Obiectivele strategice asumate la nivelul Instituției Prefectului – Județul Neamț
pentru anul 2025 au fost îndeplinite, având în vedere o serie de puncte tari care
caracterizează mediul de lucru din instituție: experienţă, corectitudine, transparenţă în
relaţia cu mass-media şi cetăţenii, accesul la informaţii în timp util, stabilirea unei reţele
eficiente de comunicare cu serviciile publice deconcentrate, autorităţile locale şi
organizaţiile neguvernamentale partenere în unele proiecte comune, management
eficient prin dezvoltarea sistemului de control intern managerial.
Pentru îndeplinirea obiectivelor anului 2026 vor fi menținute bunele practici ce țin
de transparență, corectitudine, predictibilitate, urmând să fie pus un mai mare accent
pe unele activități ce vizează simplificarea administrativă, adoptarea unor proceduri
menite să îmbunătățească relațiile inter-instituționale cu serviciile publice deconcentrate
și autoritățile administrației publice centrale și locale.„, arată Raportul de Activitate pe anul 2025, oferit publicității.
-
Știriacum 8 ani1 Decembrie la Roman
-
Știriacum 10 aniUrbaniac S04E05 – Cristian Prăjescu
-
Știriacum 5 aniBaie în pielea goală, în centrul Romanului
-
Știriacum 3 aniMoarte învăluită în mister: "Dionisie nu s-a sinucis!"
-
Știriacum 5 aniDin imagini, podul de la Luțca pare a fi… crăpat și lăsat pe mijloc
-
Știriacum 3 aniEleve din Roman de 14 și 15 ani, filmate în timp ce se păruiau
-
Știriacum 5 aniTânăr găsit împușcat în gât, într-o mașină, în Roman
-
Știriacum 5 aniCrimă oribilă la Icușești: un bărbat și-a omorât soția






