Se împlinesc acum 200 de ani de la trecerea în veșnicie a episcopului Gherasim Clipa Barbovschi, cu metania la Mănăstirea Putna, episcop de Huși, apoi de Roman, un ierarh cărturar, poliglot, exponent al curentului iluminist în Moldova, ctitor înoitor al Catedralei episcopale „Sf. Cuv. Parascheva” Roman, traducătorul unor importante lucrări umaniste – prilej pentru noi de aducere aminte și de cinstire a memoriei sale.

▶️ AUDIO – Pr. Dr. Florin ȚUSCANU – Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

Din frumoasa Bucovină în scaunele vlădicești de la Huși și Roman

După moartea mitropolitului Moldovei Iacob Stamate, a fost ales în scaunul vacant de la Iași, la 19 martie 1803, episcopul Romanului Veniamin Costachi, iar în locul său, a venit la Roman, în ziua de Buna Vestire a acelui an, prin alegere de obște, în persoana episcopului Gherasim Clipa Barbovschi, episcopul Hușilor.

Când a fost ales eparhiot pentru scaunul vlădicesc al Romanului, Gherasim era deja o personalitate binecunoscută în viața bisericească a Moldovei. Cine era vlădica Gherasim? Era bucovinean la origine, provenind dintr-o familie de preoți, tatăl său fiind preot la Vicovul de Sus, din familia Clipa Barbovschi. A urmat școala teologică la Putna și tot aici s-a călugărit. După moartea tatălui său, mama s-a călugărit cu numele Elisabeta și a trăit lângă fiul său, la Episcopia Romanului.

Cu prilejul săpăturilor arheologice efectuate recent în preajma Catedralei episcopale din Roman, de către prof. dr. Vasile Ursachi, a fost descoperit mormântul mamei episcopului Gherasim, pe latura de nord a altarului. Sub capul răposatei maici s-a descoperit o cărămidă (astăzi păstrată în muzeul eparhial) care poartă următoarea inscripție: „Elisabeta monahiia, care au răposat în anul 1808 mai 22, maica episcopului Chir Gherasim”.

După anul 1775, când Bucovina a fost anexată Imperiului hapsburgic a trecut în Moldova și a viețuit o vreme la Mănăstirea Slatina, unde era stareț arhimandritul Sofronie Rădășanu. Fiind un monah cult și disciplinat a primit ascultarea de dichiu al mănăstirii. De la Slatina se pare că ar fi venit la Episcopia Romanului, în fruntea căreia se afla atunci episcopul Leon Gheucă, cu metania tot la Putna, un ierarh iluminist, care a ajutat și promovat mai mulți monahi bucovineni, trimițându-i la studii.

S-a susținut că acest episcop iubitor de carte, cu o bogată cultură generală, l-ar fi trimis și pe tânărul monah Gherasim Clipa, împreună cu un nepot al său Alexandru, însoțiți de un cărturar sârb, Dositei Obradovici, la studii în străinătate, la Leipzig.

Ulterior, Gherasim va pleca la Mitropolia din Iași, unde va ajunge dichiu. Din această poziție, în iunie 1796 a fost ales episcop de Huși, având contracandidați pe Chiril, egumenul de la Râșca și pe Gherasim, egumenul mănăstirii Precista din Roman.

Studiile făcute de Gherasim Clipa la Putna și în Germania, lecturile adânci, cunoașterea câtorva limbi străine (germana, franceza, greaca, rusa) i-au întregit formația intelectuală. Este cunoscut faptul că acesta a tradus mai multe opere literare, care îl înscriu în galeria reprezentanților iluminismului.

Gherasim, episcop al Eparhiei Romanului (1803-1826)

Sărbătoarea Bunei Vestiri a anului 1803, a coincis cu înscăunarea episcopului Gherasim la Catedrala episcopală din Roman. Era al 46-lea ierarh în scaunul străvechii eparhii a Țării de jos.

Cu prilejul înscăunării sale, mitropolitul Moldovei Veniamin Costachi, predecesorul său, a trimis o gramată mitropolitană în care mai întâi vorbește despre ierarhia bisericească, iar în partea a doua, amintește că rămânând fără păstor adevărat și arhiereu această eparhie, după alegerea sa în scaunul mitropolitan, face cunoscut că „fratele și împreună slujitorul Chir Gherasim, episcopul Sf. Episcopii Hușului, vrednic de toată știința și plecat întru viața călugărească, cuvios, smerit, împodobit cu blândețe și cu fapte bune, temător de Dumnezeu (…) știut și ispitit de multă vreme și însuși de smerenia noastră (…) i s-au încredințat de la Dumnezeu să ocârmuiască sufletele pravoslavnicilor ce se află întru a sa eparhie  și să săvârșească toate câte sunt ale arhieriei”.  În încheiere, mitropolitul Veniamin sfătuiește părintește, clerul și credincioșii din eparhie, să asculte de noul lor păstor rânduit, dându-i cu supunere cinstea cuvenită.

Începutul misiunii sacerdotale, la începutul secolului renașterii naționale

Cu o întrerupere de câteva luni, episcopul Gherasim Clipa a condus Episcopia Romanului timp de 23 de ani. Primele decenii ale secolului al XIX-lea, perioadă ce corespunde păstoriei sale la Roman, deschid o nouă etapă în istoria națională. Acum își face apariția procesul „de înoire alcătuirilor lăuntrice”, acum se încheie epoca domniilor fanariote și încep domniile pământene și tot acum au început înființarea unor importante instituții de învățământ și au avut loc unele manifestări culturale semnificative.

Noi orientări survin și în viața bisericească, prin purtarea de grijă a marelui mitropolit Veniamin Costachi. Se pune problema pregătirii clerului în școli speciale bisericești, s-au creat punți între cele două mitropolii din Principatele române, între ierahii moldoveni și munteni (mitropolitul Veniamin și mitropolitul Grigorie Dascălul), care vor sta la baza Unirii principatelor din 1859 și dobândirii autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (1885).

S-a dezvoltat acum și s-a manifestat o „conștiință românească”, atunci când era vorba de alegerea ierarhilor și de păzirea drepturilor vechi ale ortodoxiei românești, sau de administrarea bunurilor Bisericii.

Episcopul Gherasim Clipa agonisise o cultură generală bogată și o zestre intelectuală impresionantă pentru acea vreme, asemeni protectorului său, Leon Gheucă, amândoi fiind adepți ai iluminismului. Spre deosebire de Iacob Stamate, Veniamin Costachi și Grigorie Dascălul, ierarhi care și-au îndreptat privirile prioritar spre literatura și cultura teologică a ortodoxiei, Gherasim și Leon Gheucă s-au oprit la operele unor mari gânditori umaniști, moraliști, opere care circulau pe atunci în Europa, sub influiența curentului iluminist, din care au tradus în limba română. În calitate de membru al Divanului țării, episcopul Gherasim a semnat alături de ceilalți ierarhi, mai multe anaforale și hrisoave domnești.

Activitatea administrativ – gospodărească. Ctitor al Catedralei Episcopale

O atenție deosebită a acordat-o treburilor administrativ-gospodărești, între altele a cumpărat o moșie la Răbâia și o casă cu loc în Iași. La anul 1805 episcopul Gherasim Clipa a dorit să mărească spațiul de cult al Catedralei Episcopale și a desfăcut pereții care separau pridvorul de pronaos și cel din naos, modificând astfel forma inițială a locașului de cult.

Astfel, prin îndepărtarea pereților despărțitori au fost îndepărtate și bucăți mari de pictură, inclusiv tabloul votiv al ctitorilor (familia domnitorului Petru Rareș), fapt considerat de Melchisedec Ștefănescu mai târziu, un „act de vandalism”. În același an, episcopul Gherasim a înlocuit și vechea catapeteasmă a catedralei, cu una nouă, pictată de cunoscutul zugrav Eustație Altini.

În vecinătatea catedralei episcopul a clădit o casă arhierească ce a dăinuit până în anul 1852, zidită cu materiale aduse din Cetatea Nouă a Romanului.

În zestrea Catedralei se păstrează și astăzi mai multe odoare donate de acest ierarh: Sfinte vase din argint aurit, câteva cruci ferecate în argint, candelele mari din argint de la catapeteasmă, un clopot retopit la anul 1817, câteva cărți de cult, ș.a.

Între daniile făcute de episcopul Gherasim se numără și câteva cărți de cult, păstrate astăzi în Biblioteca eparhială de la Roman. Pe o Evanghelie, tipărită la Iași, 1762, s-a consemnat faptul că această carte a fost afierosită Mănăstirii Giurgeni, de către episcul Romanului Gherasim; pe un Penticostar, tipărit la Râmnic, 1767, se păstrează o însemnare care atestă că episcopul Gherasim a dăruit această carte Mănăstirii Berzunți, la 30 martie 1804; iar pe un Octoih, tipărit la Buda, 1811, se păstrează o însemnare, precum că a fost dăruită aaceastă carte Mănăstirii Doljești, de episcopul Gherasim, la 10 septembrie 1814.

Activitatea pastoral – misionară și culturală

Deși treburile administrativ – gospodărești cereau mult timp și prezența ierarhului în toată eparhia (care la vremea respectivă se întindea până la Galați), episcopul Gherasim nu a neglijat îndatoririle sale social-pastorale și deopotrivă pe cele culturale.

După epidemia de ciumă, ce a bântuit Moldova în perioada 1818-1819, episcopul Gherasim a trimis în toată eparhia o „sfătuire”, adresându-se clerului și credincioșilor, cu privire la curățenia ce trebuie păzită pentru a preîntâmpina o nouă molimă. Adresându-se preoților, episcopul le recomanda „să faceți în vremea mărturisirii cele mai puternice sfaturi fieștecăreia persoane”. „Sfătuirea” aceasta face dovada  că, în viziunea episcopului Gherasim, preotul alături de dregători, reprezintă un factor de mare utilitate în viața comunității credincioșilor pe care îi păstorește.

Numind un protopop în administrația eparhială (Pr. Ioan Buta din satul Blăgești, protopop în ocolul Horincea, ținutul Covurlui) episcopul îi dă sfaturi cu caracter pastoral, pentru ca „în toate să fie cu neadormită priveghere și purtare de grijă la cuviincioasa podoabă și buna rânduială a sfintelor biserici”; la „cinstita petrecere a preoților și diaconilor”; „întru pricini de giudecăți să fie cu foarte mare luare aminte de a nu strâmbătăți pe nimeni”; iar în cele ce va avea îndoieli, să se consulte cu episcopul său.

Pe un alt preot, Nicolae Drăguț din Galați, l-a hirotesit la 17 august 1820, cu „slujba părinteștii duhovnicii” și îl sfătuiește cum să se poarte în scaunul spovedaniei.

Dintr-un document datat 22 martie 1808, semnat de episcopul Gherasim, descoperim cum se recrutau tinerii pentru misiunea preoțească și în ce condiții erau rânduiți la bisericile din parohii. Venind în fața ierarhului un tânăr cucernic, anume Nicolae, din satul Văleni, ținutul Covurlui, „au cerut darul preoției”. „Deci, după cuviincioasa cercetare ce i s-au făcut și după încredințarea ce au luat din mărturisirea duhovnicescului său părinte Ghermano, eclesiarhul Episcopiei Romanului, vrednic aflându-se (…) l-am hirotonit diacon și preot desăvârșit. Drept aceea îl trimit către cucernicia ta protopoape Gheorghe Avram ca să-l rânduiești la un preot din cei care au fost aici la cercetare să-l puie la slujbă la biserică, toate cele ce se cuvin preoției,cu mare priveghere și luare aminte, după hotărârile Sf. Canoane. Lângă aceasta să-l puie să învețe proscomidia pe de rost, ecteniile de sară și dimineață, cum și toate tipicele Liturghiei și a Molitvelnicului”.

După această practică liturgică timp de o lună de zile, tânărul preot trebuia să se întoarcă la Episcopie să i se dea cartea de „poucenie” și să se rânduiască și la popor, iar dacă se va arăta a fi nepregătit „nefiind învățat” atunci nu i se va da „paucenie și popor, dar încă și de cele preoțești poprit va fi”.

Atât actul de numire a protopopului, cât și cel de alegere și numirea unui tânăr preot la o parohie, sunt mărturii documentare ce pun în lumină preocupările pastoral-misionare ale unui ierarh, acum două secole.

Activități culturale și traduceri din operele umaniste

Asemeni mentorului său Leon Gheucă, episcopul Gherasim Clipa s-a alăturat mișcării iluministe din Moldova, care atrăsese boierii, cărturarii și patrioții cu orientări antifanariote. El a făcut câteva traduceri căutate în acele vremuri de intelectuali. În anul 1792 a tradus „Istoria lui Carol al XII-lea”, de Voltaire; iar în anul 1795, prin intermediar grecesc, „Istoria Americei”.

În anul 1792, se pare că ar fi tradus tot din lb. franceză romanul „Viața domnului Heruvim de la Rodna”, după opera lui Lesage „Bacalaureatul de la Salamanca”. Aceste traduceri, deși făcute cu unele stângăcii, arată că autorul cunoștea bine limba franceză.

Pe când era episcop la Huși, Gherasim Clipa a poruncit ieromonahului Pahomie să copieze Canoanele Născătoarei de Dumnezeu (14 ianuarie 1800), apoi, la Episcopia Romanului a patronat traducerea făcută de un cărturar grec, Metodie Antracitul, „Păstorul oilor cuvântătoare”. Tot în această perioadă a sprijinit un profesor grec D. Gavdela, spre a alcătui în grecește o Economie practică și generală.

În anul 1819, ardeleanul Nicola Nicolau i-a dedicat episcopului Gherasim traducerea „Plutarh Nou” din Pierre Blanchard, tipărită la Buda, în anul 1819, ceea ce ne arată că episcopul Romanului Gherasim era un intelectual cunoscut și în afara hotarelor Moldovei.

Tulburările datorate Eteriei. Părăsirea temporară a scaunului vlădicesc (1821-1822)

În perioada cât a păstorit la Roman, țara a trecut prin grele încercări. În perioada 1806-1812 a avut loc războiul ruso – turc, perioadă în care mitropolitul Veniamin Costachi s-a retras la Mănăstirea Neamț; iar în anul 1821 a avut loc mișcarea eteristă, cu urmări tragice, cu repercursiuni grave asupra Bisericii.

Partida filorusă din Moldova, în perioada 1806-1807 dorea înlăturarea ierarhilor moldoveni din scaune și înlocuirea lor. Printr-un act datat iunie 1807, semnat de mai mulți boieri, ierarhii erau apărați. Despre episcopul Romanului se spune în acest act că s-a purtat ca „un bărbat înțelept și râvnitor, păstor fiind întru toate următor spre cinstirea și folosul Patriei”.

Mișcarea eteristă izbucnită în 1821 a fost dezavuată între alții și de Patriarhul Grigorie al Constantinopolului, printr-o „carte de blestem”, pe care acesta a trimis-o ierarhilor moldoveni, spre a fi citită în toate bisericile, ca nu cumva să se alăture cineva „acestor răzvrătitori”.

În aceste împrejurări, episcopul Gherasim văzând tulburările pricinuite de eteriști, întrezărind măsurile pe care urmau să le ia turcii împotriva acestor „răzvrătiți” și-a transportat toată agoniseala sa, poate și unele odoare ale Episcopiei, la Mănăstirea Secu, iar el a plecat la Fălticeni, iar mai apoi în Bucovina. În luna iunie 1821 episcopul se afla la Fălticeni. Mănăstirea Secu a fost asediată de turci, fiind asediată și incendiată, apoi prădată de aceștia, iar bunurile sale s-au risipit.

Pe timpul plecării sale din scaun, la Roman, acesta a rânduit în calitate de administrator, pe ieromonahul Meletie, care presat de un pașă turc, a plecat la Tîrnovo, unde a fost hirotonit arhiereu, de trei arhierei greci, fără știrea Patriarhului Ecumenic.

La întoarcerea lui Meletie în Moldova, caimacanul Vogoride a dispus să dea noului arhiereu Mănăstirea Răchitoasa (închinată Sf. Mormânt), unde acesta se va așeza și va coordona treburile Episcopiei, în lipsa titularului canonic. În acest timp, Meletie a strâns mărturii prin care încerca să convingă pe turci că episcopul Gherasim este eterist!

Revenind în scaunul vlădicesc de la Roman, după ce mișcarea eteristă a fost înăbușită, pe la jumătatea anului 1822, episcopul Gherasim „om mândru și aprig” a dorit caterisirea lui Meletie pentru îndrăzneala lui, dar mitropolitul Veniamin Costachi nu a încuviințat aceasta.

În schimb, episcopul Gherasim s-a arătat atât de neînduplecat și neiertător, încât nici pe patul de moarte, atunci când Meletie însoțit de mitropolitul Veniamin, a venit și a îngenunchiat cerându-și iertare, nici atunci nu l-a iertat, fapt pentru care mitropolitul l-a deslegat pe Meletie pentru greșeala sa. El a fost rânduit ca stareț al Mănăstirii Burdujeni și a purtat titulatura de „Stavropoleos”.

La 11 februarie 1823 ierarhii moldoveni eparhioți, între care și Gherasim al Romanului, au fost „îmbrăcați cu blane” de către domnul Moldovei Ioniță Sandu Sturdza, echivalentul unei distincții înalte, pe care domnitorii o acordau demnitarilor țării.

În primele luni ale anului 1826, episcopul Gherasim s-a îmbolnăvit și a plecat la Iași să se trateze, unde avea pe fratele său, arhimandritul Sofronie Barbovschi, stareț la Mănăstirea Cetățuia. În ziua de 15 martie 1826, Gherasim s-a stins din viață și a fost înmormântat la biserica Sf. Gheorghe (Catedrala veche a Mitropoliei), alături de predecesorul său de la Roman, Leon Gheucă; dar din păcate piatra sa funerară nu s-a mai păstrat.

Concluzii

Episcopul Melchisedec Ștefănescu, care a alcătuit prima lucrare monografică a Episcopiei de Roman, i-a schițat un portret în cuvinte predecesorului său, din care spicuim: „neînduplecat, mândru, aprig și luxos, nu simțea căldura misericordiei”, subliniind faptul că „de la el, Episcopia și țara n-au clironomisit decât datorii grele”.

Și în amintirea celor care l-au cunoscut a lăsat imaginea unui păstor aspru, dar ar fi nedrept să scoatem în evidență doar această latură. Episcopul Gherasim s-a remarcat prin strădanii și realizări gospodărești și cărturărești importante, mărturie fiind Catedrala episcopală reînnoită de dânsul, înzestrată cu o nouă catapeteasmă și multe odoare de preț, și manuscrisele traducerilor sale, cunoscute în epocă de intelectualii vremii, care comfirmă faptul că a fost un slujitor cult, un intelectual apreciat, recunoscut unanim în vremea aceea.

Pr. Dr. Florin ȚUSCANU

Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

Începând cu anul 2005, cu binecuvântarea Înaltpreasfintitului Parinte Arhiepiscop Ioachim, la Centrul Eparhial de la Roman, precum și la parohia Ruginoasa –Neamt, în luna februarie, s-au desfăşurat anual, diverse activităţi culturale şi spirituale dedicate memoriei vrednicului ierarh Ilarion Mircea Băcăuanul. În anul 2007, Consiliul Local Ruginoasa, la propunerea argumentată a Preotului. paroh de atunci, Dr. Florin Țuscanu (protopop de Roman), Arhiereul Ilarion a fost declarat post mortem „Cetățean de Onoare“al comunei, iar Biblioteca comunală îi poartă astăzi numele.

Arhiereul Ilarion Mircea Băcăoanul a fost un părinte duhovnicesc ce și-a legat destinul de străvechea Eparhie a Romanului în prima decadă a secolului XX. Toate preocupările vieții Bisericii din acele vremuri tulburi se regăsesc constant în activitatea sa, fiind nu doar martor, ci și susținător al idealurilor românilor în timpul celor două conflagrații mondiale.S-a stins din viață la 9 februarie 1950, la vârsta de 77 de ani, fiind înmormântat în incinta Centrului Eparhial de la Roman.

„Un uriaș cu suflet de copil”

Arhiereul Ilarion Mircea Băcăuanul şi-a legat destinul de Episcopia Romanului, unde a slujit neîntrerupt vreme de aproape cincizeci de ani, rămânând în amintirea posterităţii ca un păstor blând, cumpătat, un model de arhiereu, un om duhovnicesc, ce a îmbinat dreptatea cu bunătatea, întotdeauna însă cu părintească dragoste. Toate preocupările vieţii Bisericii din acele vremuri tulburi când a trăit, se regăsesc constant în activitatea sa, fiind pătrunse de limbajul faptelor.

Între arhiereii vicari ce au purtat această titulatură (Băcăoanul), Ilarion Mircea este cel de- al opt –lea ierarh, după Calist Stratonichias, Conon Arămescu Donici, Ioanichie Flor, Ghenadie Georgescu, Nicodim Munteanu, Partenie Clinceni și Bartolomeu Stănescu.

Un fost diacon al său, părintele Ermil Bărbieru (care a fost mai apoi protopop de Roman, slujitor la biserica Precista Mică)), povestea cum l-a cunoscut și cum slujea Arhiereul Ilarion: „Era un slujitor impunător, avea o statură înaltă de aproape doi metri. Era un om voinic care se remarca la orice adunare. Dar pe cât era de impunător, arhiereul Ilarion era un uriaș cu suflet de copil. L-am văzut de multe ori plângând la predică, sau în anumite momente grele prin care trecea țara, era foarte sensibil și blând cu toată lumea”.

„Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri care v-au grăit vouă Cuvântul lui Dumnezeu”.

            Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, la parohia Ruginoasa –Neamt s-au desfăşurat din anul 2005, la inițiativa pr. Florin Țuscanu, parohul acestei comunități, diverse activităţi cultural – științifice şi spiritual, dedicate memoriei acestui ierarh Ilarion Băcăuanul, fiu de preot, care își are obârșia în acest sat.

Semnificaţia acestor manifestări comemorative este plină de înţelesuri duhovniceşti. În primul rând este un act de recunoștință și de cinstire a unui fiu ilustru al comunității, este o împlinire a cuvântului Scripturii care zice: „Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri care v-au grăit vouă Cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţile credinţa” (Evrei 13, 7). Dar aceste evenimente reprezintă și o cultivare a demnităţii noastre de fii şi slujitori ai aceleiaşi Biserici pe care acest ierarh a slujit-o cu demnitate și responsabilitate, în prima decadă a secolului XX, într-o perioadă grea din istoria neamului și amintesc doar cele două conflagrații mondiale și instaurarea regimului comunist.

În cei 27 de ani de slujire arhierească la Roman, arhiereul Ilarion a avut o activitate rodnică, pe multiple planuri. Eparhia avea pe atunci patru județe și se întindea până la Tecuci. Dintre evenimentele deosebite la care a luat parte voi aminti doar cateva: În anul 1927 a sfințit locul bisericii din Stațiunea Slănic Moldova, ctitorie a familiei Axente şi Maria Pandrea, din oraşul Brăila, care din economiile lor, au zidit din temelie, pe locul unei vechi biserici, o nouă biserică monumentală, care să fie o podoabă a staţiunii. Dupa doi ani de muncă asiduă, comunitatea din Slănic a invitat pe Preasfințitul Arhiereu Ilarion, pentru a oficia slujba de târnosire a bisericii, eveniment ce a avut loc acum 95 de ani, în ziua de 15 august 1929.

În ziua de 8 octombrie 1919, în cadrul unui ceremonial religios, a fost marcat locul de ridicare al Mausoleului (Biserica Neamului Românesc), printr-o cruce de fier, cruce adusă de la Mitropolia Moldovei din Iași. Alaturi de mitropolitul Pimen al Moldovei a participat din partea Centrului Eparhial de la Roman Arhimandritul Ilarion Mircea. Acesta a fost prezent și în ziua de 6/19 august 1923, în calitate de arhiereu vicar, la slujba de sfințire a locului când s-a așezat piatra de temelie a Mausoleului. Acum o sută de ani în urmă, la data de 28 septembrie 1924, Arhiereul Ilarion Băcăoanul a sfinţit criptele ostasilor de la Mărășești, în prezenţa Reginei Maria. După o întrerupere de 12 ani a lucrărilor de construcție, s-au facut colecte în toată Eparhia Romanului și în cele din urmă s-a sfințit și inaugurat Mausoleului Eroilor de la Mărăşeşti de către episcopul Lucian al Romanului și arhiereul Ilarion Mircea, în prezenţa regelui Carol al II-lea, a principelui Mihai, Mare Voevod de Alba – Iulia şi a celor mai de seamă personalităţi ale ţării, la 18 septembrie 1938.

Deasemeni între sutele de tineri teologi hirotoniți de dânsul, trebuie amintit faptul că în ziua de 3 ian.1937 a hirotonit diacon pe monahul Teoctist Arapașu– (viitorul patriarh al BOR), venit la Roman de la Mănăstirea Bistrița, iar la 23 iunie 1943, l-a hirotonit diacon pe tânărul pedagog de la Seminarul „Sf.Gheorghe” din Roman, Ioan Ivan– viitor profesor și director al Seminarului de la Mănăstirea Neamțu.

„Idealul vieții noastre pe pământ este mântuirea“

În cursul vieții , arhiereul Ilarion a tipărit și două lucrări, alături de câteva zeci de articole teologice în revista Cronica Romanului , dar și în revistele centrale bisericești. Din scrierile sale observăm că Biserica Ortodoxă Română, pe care a slujit-o cu devotament până la moarte, nu trebuia să-şi desfăşoare activitatea în afara realităţilor sociale ale vremii. Fiii Bisericii sunt deopotrivă fii ai ţării, spunea el. A ținut mult la sătenii lui și în perioada interbelica a demarat lucrările la ridicarea frumoasei biserici parohiale „Sf.Nicolae” din Ruginoasa, lucrări susținute de dânsul cu multă dăruire, fiind principalul ctitor.

Dacă Ruginoasa este „Betleemul Arhiereului Ilarion”, viaţa sa întreagă a fost legată de Roman. Aici a făcut primii paşi în slujba Bisericii şi a desăvârşirii sale, ca elev la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe„, monah, ierodiacon la Catedrală, ieromonah, mare eclesiarh, egumen la Mănăstirea „Precista Mare” din Roman, profesor la Seminar, mai apoi arhiereu-vicar şi locotenent de episcop al Romanului în doua etape. A slujit de-a lungul vieţii sale, la Centrul eparhial de la Roman, mai mulţi episcopi titulari, care s-au succedat în Scaunul Ţării de Jos: Gherasim Safirin, Teodosie Atanasiu, Lucian Triteanu, Partenie Ciopron, Teofil Herineanu.

„M-am nevoit să fiu sârguincios și harnic, în toate funcțiunile ce le-am ocupat: învățător, pedagog, profesor, egumen și arhiereu”

În arhiva eparhială de la Roman se păstrează documentele personale ale ierarhului, din care aflat unele aspecte semnificative din viața și activitatea sa, o adevărată „radiografie” a ostenelilor sale, pentru a-i putea zugrăvi în cuvinte un portret, acum când au trecut 150 de ani de la nașterea sa și 74 de ani de la trecerea în veșnicie. Am selectat câteva rânduri suggestive, dintr-un raport de activitate al arhiereului Ilarion adresat Sf. Sinod al B O R, din anul 1930: „Sunt fiu de preot, născut la anul 1873, mai 14, în satul Ruginoasa, comuna Bozieni-Balș, județul Neamț. Cursurile primare le-am făcut la școala nr. 1 din Piatra Neamț, la anul 1886. Am urmat ca bursier cursul Seminarului din Roman, pe care l-am absolvit la anul 1892. După reforma Învățământului Seminarial la anul 1893, am trecut la cursul superior cu 8 clase, al Seminarului «Veniamin» din Iași, pe care l-am absolvit la anul 1897. Am fost numit învățător în satul Marginea, comuna Războieni, județul Neamț, apoi pedagog la Seminarul din Roman.

Prezentându-mă la examen pentru bursa la Facultatea de Teologie din București, la anul 1899 și reușind, am urmat cursurile acestei facultăți, 4 ani, iar la 17 februarie 1904, am fost proclamat «cu distincțiune», licențiat în teologie (teza de licență: «Sfântul Ioan Casian»). Fiind încă student în anul al IV-lea, am îmbrățișat viața monahală, în Sfânta Episcopie a Romanului, sub arhipăstoria adormitului întru fericire episcop Gherasim Safirin. Pentru viața mea călugărească de supunere și ascultare cu smerenie, episcopul Gherasim, ca și succesorii săi, m-au apreciat întotdeauna cu distincțiuni […], iar după 10 ani de slujbe mănăstirești la Sfânta Episcopie, m-a înaintat egumen al Mănăstirii Precista Mare din Roman.

La 6 iunie 1922 am fost ales de către Sfântul Sinod printre candidații la locul vacant de arhiereu cu titlul de «Băcăoanul». Majestatea Sa, Regele Ferdinand, confirmându-mă, am fost hirotonit arhiereu în Sfânta Mitropolie din Iași, la 14 aprilie 1923. Oricât mă stingherește ideea de a scrie ceva despre activitatea mea, mărturisesc cu smerenie că m-am nevoit să fiu sârguincios și harnic, în toate funcțiunile ce le-am ocupat: învățător, pedagog, profesor suplinitor la Seminarul din Roman, egumen la Mănăstirea Precista Mare și arhiereu vicar al Episcopiei Romanului.

Ca arhiereu am hirotonit 536 de candidați -diaconi și preoți- din patru eparhii: Basarabia (Hotin), Bucovina, Iași și Roman. Apoi, am sfințit zeci de biserici la sate și orașe, nu numai în Eparhia Romanului, ci și în alte Eparhii prin delegație. Mai presus de toate m-am silit ca prin pilda vieții mele să îndrum pe calea Evangheliei poporul și pe cei în mijlocul cărora am trăit”.

Fiind fiu de preot, el a crescut în umbra și mireasma Bisericii, având o conştiinţă misionară asemeni Sfântului Apostol Pavel. Zelul său misionar se poate vedea din fiecare pagină scrisă şi nescrisă din viaţa lui. Preocupările sale au fost cele ale Bisericii, pătrunse de limbajul faptelor, având conştiinţa că Liturghia trebuie să se prelungească prin faptele credinţei.

Veșnică să fie pomenirea lui și amintirea sa din veac în veac!

Pr. Dr. Aurel Florin ȚUSCANU

Realizator: pr. Florin Ţuscanu

Realizator: pr. Florin Ţuscanu

Realizator: pr. Florin Ţuscanu

Realizator: pr. Florin Ţuscanu

Realizator: pr. Florin Ţuscanu