Urmărește-ne și pe:

Știri

Cisternele unei ferme de porci, filmate cum descarcă dejecții în natură

Adăugat

pe

Pe un teren situat lângă stația de epurare de la Tămășeni, mai multe cisterne care aparțin unei societăți care se ocupă cu creșterea porcilor descărcau miercuri, 19 ianuarie, dejecții într-o baltă care ar aparține firmei, deci pe un teren privat. Chiar și așa, există anumite perioade din an când aceste operațiuni sunt permise și doar pe sol, nu și în apă. Mai ales că râul Siret este foarte aproape. După ce reporterii Roman TV au filmat cum cisternele descărcau mizeria direct în acel iaz, imediat la fața locului s-a prezentat un reprezentant al companiei care a precizat că procedura este una legală.

Vezi articolul

Știri

Noutăți în domeniul serviciilor medicale. Beneficiare și persoanele neasigurate

Adăugat

pe

Roman TV

Principala noutate a modificărilor și completărilor Contractului-cadru al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, care au intrat în vigoare de la 1 iulie 2024, constau în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate și neasigurate, pe principalele paliere de asistență medicală, în scopul depistării unor afecțiuni grave, cum sunt cancerele, hepatitele cronice B și C, iar în cazul gravidelor și HIV/SIDA.
În asistența medicală primară se prevede ca medicii de familie să poată trimite și persoanele neasigurate la analize și la consultații de specialitate decontate de casa de asigurări de sănătate, în cazul în care suspicionează că respectivul pacient ar putea avea o boală oncologică. Tot medicii de familie vor putea emite bilete de trimitere și pentru persoanele neasigurate, în vederea testării acestora pentru virusurile hepatitice B și C, precum şi pentru virusul HIV la gravidă, analizele respective urmând de asemenea să fie decontate de CAS. Dată fiind gravitatea acestor boli, este imperios necesar să se detecteze cât mai curând cazurile de infectare cu virusurile respective, pentru a se lua măsurile medicale necesare, persoanele depistate ca infectate urmând să beneficieze de acces la terapiile specifice.
Urmare a consultațiilor preventive din pachetul minimal din asistența medicală primară, medicii de familie vor emite pentru persoanele neasigurate bilete de trimitere pentru investigații paraclinice. Și în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate clinică se vor acorda servicii persoanelor neasigurate pentru depistarea și confirmarea diagnosticului de afecțiune oncologică, respectiv consultații, proceduri diagnostice și servicii medicale în scop diagnostic-caz. Medicii de specialitate din ambulatoriu vor putea de asemenea emite bilete de trimitere la analize și către unitățile sanitare cu paturi, pentru spitalizări de zi, în vederea confirmării afecțiunii oncologice.
Pentru serviciile de diagnosticare oncologică acordate persoanelor neasigurate, finanțarea nu se va face din contribuțiile plătite de asigurați, ci de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății. La fel se va finanța și testarea persoanelor neasigurate în scopul depistării hepatitelor cronice B și C, precum și a infecției HIV la gravidă.

Vezi articolul

Știri

Apa SERV nu va mai furniza apă romașcanilor, de la 15 iulie

Adăugat

pe

Roman TV

Compania Județeană Apa SERV Neamț devine istorie, pe raza municipiului Roman, începând cu data de 15 iulie 2024. Cel puțin, asta reiese din comunicatul oficial emis joi, 4 iulie, de către operatorul de la Neamț. În postarea emisă pe pagina oficială a societății se anunță faptul că Apa Serv SA nu mai are delegat serviciul public de alimentare cu apă și canalizare aferent Municipiului Roman. În acest context, compania aduce la cunoștința romașcanilor faptul că nu va mai furniza/presta serviciul de alimentare cu apa si/sau de canalizare in Municipiul Roman, începând cu data de 15 iulie 2024. Reprezentanții companiei apelează la bunăvoința romașcanilor de a le asigura angajaților acesteia accesul la căminul de branșament pentru citirea contorilor, în vederea emiterii facturii de regularizare a serviciului furnizat. Acțiunea va avea loc in perioada 5 -12 iulie 2024.

În data de 20 iunie 2024, prin Hotărârea ARSACIS nr. 24, s-a aprobat si semnat Actul Aditional nr. 6 la contractul de delegare, act ce prevede la art. 1 faptul că Municipiul Roman a delegat către ApaVital SA gestiunea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare. Începând cu data de 15 iulie 2024, atunci când Apa SERV oprește furnizarea apei la robinetele romașcanilor, pe raza municipiului Roman va opera nour furnizor, respectiv ApaVital Iași, conform informațiilor încă neoficiale furnizate redacției noastre. Serviciul ar fi trebuit să fie, deja, asigurat pe raza Romanului începând cu data de 1 iulie, potrivit estimărilor avansate în spațiul public. Nu am primit, încă, un răspuns privind motivele care stau la baza prelungirii acestui termen.
Reamintim faptul că pe rolul Tribunalului Neamț a fost înregistrat un dosar prin care Municipiul Roman, în calitate de reclamant, a solicitat Companiei Apa SERV să asigure continuitatea prestării serviciului public de apă și canalizare în municipiul Roman, în condițiile stipulate de contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare semnat în 2009, până la preluarea acestuia și înlocuirea operatorului. Pe 13 martie 2024, s-a judecat pe fond dosarul, decizia fiind aceea de admitere a cererii formulate de Municipiul Roman. Decizia, care nu a fost atacată de companie, prevede ca Apa SERV să livreze romașcanilor apă până când aceste servicii vor fi preluate de noul operator, însă nu mai târziu de data de 1 august 2024. Informații noi privind procesul de predare-primire a bunurilor de retur de la operatorul Apa SERV Neamț, care sunt concluziile expertului contractat pentru serciciile de evaluare a acestor bunuri, dar și dacă din punct de vedere financiar nu rămâne nimic de reglat între municipalitate și Apa SERV Neamț vor fi redate publicului, în măsura în care vor fi livrate redacției noastre.

Vezi articolul

Știri

20 de posturi scoase la concurs la IPJ Neamț, din cele peste 1.000 la nivel național

Adăugat

pe

Roman TV

Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă. 20 dintre acestea sunt la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț. Dintre ele, 5 posturi de ofițer de poliție sunt la Serviciul Investigații Criminale; 3 posturi ofițer de poliție la Serviciul Ordine Publică; 3 posturi ofițer de poliție la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice; 2 posturi ofițer de poliție la Serviciul Comunicații și Informatică. Două posturi sunt la Biroul Pregătire Profesională; 1 post ofițer de poliție la Serviciul Rutier; 1 post ofițer sociolog la Compartimentul de Analiză și Prevenirea Criminalităţii; 1 post ofițer de poliție la Biroul Siguranță Școlară; 1 post ofițer de poliție la Serviciul Resurse Umane și unul la Serviciul Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative.
Înscrierile se fac on-line, până la data de 7 iulie 2024, la ora 16.00, inclusiv în zilele nelucrătoare. Dosarul de înscriere trebuie să fie complet până la această dată, ulterior, nemaiputând fi depuse documente. Pe 20 iulie va fi proba eliminatorie a capacității fizice, respectiv proba practică, pentru cei înscriși la specializările: acţiuni speciale, informare şi relaţii publice, operațiuni speciale, pregătire profesională și relații internaționale, urmând ca pe 27 iulie, pentru specializările expuse, să fie organizată proba scrisă, tip test grilă. Pentru toate celelalte specializări, pe 20 iulie, va fi proba scrisă.

Vezi articolul

Știri

Copiii, încântați de școala de vară "Sfinții, prietenii copiilor"

Adăugat

pe

Roman TV

Copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 se bucură, zilele acestea, de activitățile școlii de vară „Sfinții, prietenii copiilor”, inițiată de profesor Mădălina Bozieanu, găzduită de Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” din Roman. Acestea au debutat luni, 1 iulie și se vor finaliza vineri, 5 iulie 2024, când va avea loc și festivitatea de premiere. Anul acesta, proiectul a ajuns la cea de-a treia ediție.

Vezi articolul

Știri

Evaluare Națională, în Neamț: rata prezenței mulțumitoare, a promovabilității… scăzută

Adăugat

pe

Roman TV

La examenul de Evaluare Națională 2024, în județul Neamț s-au obținut, înainte de contestații, 392 de medii între 9 și 9,99. Cea mai mare medie din Neamț este a unui candidat de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Târgu Neamț, care a obținut 9,95. La Colegiul Național „Calistrat Hogaș” din Piatra Neamț un candidat a luat media 9,92. Aceași medie a fost obținută de alți trei candidați, dintre care unul de la Școala 2 din Piatra Neamț, un altul de la la Liceul „Vasile Conta” Târgu Neamț, iar cel de-al treilea de la Colegiul Național „Roman-Vodă”. Un alt absolvent romanvodist a obținut media 9,87, urmat de un candidat de la Liceul „Vasile Conta” din Târgu Neamț cu media 9,85. Următorul absolvent de gimnaziu care a obținut media 9,85 provine de la Liceul „Vasile Conta” din Tg Neamț.
Aceeași medie, 9,85, a fost luată de către un absolvent al Școlii Gimnaziale Nr.2 din Piatra Neamț, urmat de un absolvent al Colegiului Național „Petru Rareș” cu media 9,82. Aceeeași medie a fost obținută de un candidat de la Școala 2 din Piatra Neamț, dar și de un elev al Școlii Profesionale Adjudeni. Media 9.80 au obținut candidați de la Școala Gimnazială Nr.5 Piatra Neamț, de la Colegiul Național ”Petru Rareș, de la Școala Nr.2 Piatra Neamț și de la Colegiul Național de Informatică din Piatra Neamț.
Doi candidați au obținut media 9.77, unul de la Școala Gimnazială ”Vasile Alecsandri” din Roman și un altul de la Colegiul Național ”Petru Rareș” din Piatra Neamț. În județul Neamț, au susținut examenul 3.928 elevi, din cei 3.972 înscriși. „Dintre ei, 2.900 de candidați au reușit să obțină cel puțin media 5. S-au obținut 5 note de 10 la Română și 8 de 10 la Matematică. Rata prezenței, pentru ambele probe este mulțumitoare, de 98.79 %, însă cea a promovabilității este de 68.4%, mai mică decât cea de anul trecut. Rezultatele finale, de după contestații, vor fi afișate marți, 9 iulie.

Vezi articolul

Știri

Certificatul de cazier judiciar se poate obține online, rapid și facil

Adăugat

pe

Roman TV

HUB-ul de servicii online al MAI a fost creat pentru a ușura interacțiunea cetățeanului cu structurile Ministerului Afacerilor Interne, urmând ca, pe această platformă, să fie integrate mai multe servicii publice oferite de instituție. Certificatul de cazier judiciar poate fi obținut pe loc sau în cel mult 3 zile lucrătoare de la ghișeele poliției sau online prin platformele HUB.MAI.GOV.RO și ghișeul.ro.

La nivel național, în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2024, au fost eliberate 914.348 de certificate de cazier judiciar, la ghișeu, iar 177.385 de certificate de cazier judiciar au fost eliberate în format electronic, prin HUB-ul de servicii al MAI.

Vezi articolul

Știri

Eroina Viorica Agarici, comemorată în Gara Roman

Adăugat

pe

Roman TV

Pe 3 iulie 1941, prin gara din Roman a trecut unul dintre „trenurile morţii”, pline cu copii, femei şi bărbaţi – toţi evrei – închişi de zile întregi în vagoane, fără apă şi fără mâncare. Președinta Filialei Roman a Crucii Roșii la acea vreme, Viorica Agarici, a dat dovadă de curaj și sacrificiu atunci când s-a așezat, conform mărturiilor, în fața trenului, solicitând să ofere apă și asistență persoanelor înghesuite în tren. Multe dintre acestea erau, deja, decedate atunci când vagoanele au fost deschise. Gestul său eroic și dovada de altruism și sacrificiu au fost și sunt și astăzi cinstite și comemorate. Un astfel de eveniment a avut loc miercuri, 3 iulie 2024, în Gara municipiului Roman.

La patru ani după moartea sa, Statul Israel i-a acordat diploma și titlul „Drepți între popoare”, fiind plantat un copac în memoria ei pe „Aleea Celor Drepți”. Prin H.C.L. nr. 57 din 28 aprilie 2011, Viorica Agarici a fost desemnată cetățean de onoare al Municipiului Roman.

Vezi articolul
ROMAN Vremea acum
Auto Group Roman - AUTOMEISTER

Știri

Știri2 ore în urmă

Noutăți în domeniul serviciilor medicale. Beneficiare și persoanele neasigurate

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSPrincipala noutate a modificărilor și completărilor Contractului-cadru al Casei Naționale de...

Știri8 ore în urmă

Apa SERV nu va mai furniza apă romașcanilor, de la 15 iulie

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSCompania Județeană Apa SERV Neamț devine istorie, pe raza municipiului Roman,...

Știrio zi în urmă

20 de posturi scoase la concurs la IPJ Neamț, din cele peste 1.000 la nivel național

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSPoliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de...

Știrio zi în urmă

Copiii, încântați de școala de vară "Sfinții, prietenii copiilor"

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSCopii cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 se bucură, zilele...

Știrio zi în urmă

Evaluare Națională, în Neamț: rata prezenței mulțumitoare, a promovabilității… scăzută

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSLa examenul de Evaluare Națională 2024, în județul Neamț s-au obținut,...

Știrio zi în urmă

Certificatul de cazier judiciar se poate obține online, rapid și facil

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSHUB-ul de servicii online al MAI a fost creat pentru a...

Știri2 zile în urmă

Eroina Viorica Agarici, comemorată în Gara Roman

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSPe 3 iulie 1941, prin gara din Roman a trecut unul...

Emisiuni

Radar TVo zi în urmă

📺 Radar TV / Planul pentru Roman 2024-2028 / 4 iulie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSAstăzi, de la ora 19:00, la Roman TV, o nouă ediție...

Cazuri și necazuri3 zile în urmă

Cazuri și necazuri / Asociația "Născută Înger" și-a premiat copiii cu rezultate bune la învățătură

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de marți, 2 iulie, a emisiunii Cazuri și necazuri Carmen...

Radar TVo săptămână în urmă

📺 Radar TV / Economia județului gâfâie: locuri de munca puține și plătite prost / 27 iunie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSAstăzi, de la ora 19:00, la Roman TV, o nouă ediție...

Panoramao săptămână în urmă

📺 Panorama / Alegerile din 2024 secătuiesc bugetul / 25 iunie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de marți, 25 iunie, a emisiunii 🌐 Panorama Daniel Muraru...

Secrete de familie2 săptămâni în urmă

Secrete de familie / Între Înviere și Înălțare – considerații istorice și teologice (II) / 21 iunie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de vineri, 21 iunie a emisiunii Secrete de familie invitat:...

Radar TV2 săptămâni în urmă

Radar TV / De ce a fost exclus Radu Samson din USR? / 20 iunie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de joi, 20 iunie, a emisiunii Radar TV invitat Radu...

Panorama2 săptămâni în urmă

📺 Panorama / Cum arată harta județului Neamț după alegerile locale /18 iunie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de marți, 18 iunie, a emisiunii 🌐 Panorama Daniel Muraru...

Populare