Știri
Indicatoare rutiere acoperite de buruieni pe DJ 207D, la Gâdinți
Multe dintre semnele de circulație de pe drumul județean 207D nu pot fi văzute de șoferi în timp util, pentru că sunt acoperite de buruieni. Primarul comunei Gâdinți, Vasile Băbuță, susține că va găsi pe cineva care să se ocupe de tăierea vegetației din împrejurimea indicatoarelor rutiere. El a precizat că vizibilitatea indicatoarelor ar trebui asigurată de administratorul drumului public, adică de Consiliul Județean Neamț.
Știri
Bărbat din Cotu Vameș, de negăsit. Apelul disperat al familiei

O familie din satul Cotu Vameș, comuna Horia își caută ruda: un bărbat în vârstă de 60 de ani, pe nume Petru Barcan, dispărut de la domiciliu din data de 8 martie 2025. Deși cazul a fost sesizat la poliție, persoana este de negăsit. Rudele spun că se tem de ce este mai rău. Este și motivul pentru care au apelat la redacția noastră, cu speranța că mediatizând cazul, vor reuși să îl găsească teafăr și nevătămat.
Poliția Neamț a transmis că vecinul invocat în știre a fost audiat și că nu sunt aspecte de natură penală, până în acest moment, în acest caz.
Vecinul invocat în știre a fost căutat de redactorul Roman TV, acesta dorind doar să menționeze că pentru a limita vizitele nocturne ale bărbatului dispărut s-ar fi interesat ce este de făcut din punct de vedere legal, la primărie, la un post de poliție – altul decât cel din Horia – și la un medic care să îl sfătuiască cum ar putea evita aceste situații. Nu a dorit să ofere interviu, deși i s-a solicitat punctul de vedere. Cine poate ajuta la găsirea persoanei este rugat să se adreseze celei mai apropiate secții de poliție.
Știri
Cosmin Lupu, polițist la Săbăoani, dublu campion național la Skandenberg

Cosmin Gabriel Lupu este polițist la Săbăoani. Tânărul agent de poliție a participat la Campionatul Național de Skandenberg 2025, de unde s-a întors cu medalii, chiar dacă a fost prima sa participare la o astfel de competiție.
Știri
Urmează Festivalul de teatru GONG, ediția a VIII-a, cu tematica „Fii eroul poveștii tale!”

Timp de două zile, pe 11 și pe 12 aprilie 2025, sala de fectivități „Nicolae Manolescu Strunga” a Primăriei Municipiului Roman va găzdui cea de-a opta ediție a Festivalului de Teatru GONG, un eveniment așteptat în comunitate. În spatele acestui proiect este o muncă susținută de opt ani, sprijinită de sponsori generoși, care înțeleg importanța culturii în rândul tinerilor, dar și de tineri voluntari, dispuși să ajute și să crească, de la an la an, acest festival. Nimic nu ar fi fost posibil, desigur, fără inițiatorii acestui eveniment, cât și a membrilor echipei care stă în spatele acestui succes.
Cadrele didactice spun că teatrul este apreciat și așteptat de copii, fiind o sursă de inspirație pentru elevi, numai bună pentru a scăpa de emoții și a-și dezvolta abilitățile oratorice.
Festivalul își propune încurajarea exprimării artistice libere și a manifestării spiritului creativ. Acesta va debuta în prima zi, pe 11 aprilie 2025, de la ora 10, iar participarea la eveniment este gratuită. Partenerii proiectului sunt Inspectoratul Școlar Județean Neamț, Primăria Municipiului Roman, Asociația Cultural-Artistică Gong Roman, Colegiul Național „Roman-Vodă” Roman, Neamț, Asociația Mușatinii Roman, Școala de Artă „Sergiu Celibidache” Roman, dar și alte școli, palate și cluburi ale copiilor, alte O.N.G.-uri cu profil cultural-artistic.
Știri
Procesul în care este judecat George Lazăr, strămutat la Curtea de Apel Galați

Fostul președinte al PNL Neamț, candidat la alegerile locale 2024 pentru funcția de președinte al CJ Neamț, George Lazăr a fost trimis în judecată de procurorii DNA Bacău în luna iulie a aceluiași an, pentru presupuse fapte de corupție. Portalul instanțelor de judecată arată că procesul a fost strămutat de la Curtea de Apel Bacău, la Curtea de Apel Galați.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în luna septembrie 2022, în calitate de președinte al PNL Neamț, George Lazăr și-ar fi folosit influența pe care o avea asupra directorului general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva pentru a-l determina pe acesta să dispună menținerea în funcția de director al Direcției Silvice Neamț a unei anumite persoane numită temporar. În mod concret, în condițiile în care titularul postului de director al Direcției Silvice Neamț era delegat pe funcția de șef de ocol la Ocolul Silvic Vaduri, postul său a fost ocupat de o altă persoană care ar fi beneficiat de susținerea lui George Lazăr. În momentul în care titularul de drept al postului de director al Direcției Silvice Neamț a dorit să revină în funcție, liberalul și-ar fi folosit influența pentru ca prin intermediul directorului general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva să-l determine pe cel dintâi să renunțe la cererea formulată și să accepte delegarea sa pe o altă funcție astfel încât postul să fie ocupat în continuare, prin delegare, de protejatul său.
După comunicatul DNA, George Lazăr a declarat public că se consideră nevinovat. 28 aprilie 2025 este următorul termen fixat de Curtea de Apel Galați.
Știri
Alte acuze de agresiune sexuală, împotriva unui pedagog de la internatul C.T. „Petru Poni”

După știrea privind profesorul de TIC de la Colegiul Tehnic „Miron Costin” cercetat pentru agresiune sexuală, apar și alte cazuri, de această dată fiind vorba de aceeași acuzație, dar împotriva unui pedagog al internatului Colegiului Tehnic „Petru Poni” din Roman, în vârstă de 57 de ani. Patru eleve care învață la Colegiul Tehnic „Miron Costin”, dar sunt cazate în căminul Colegiului Tehnic „Petru Poni” au ajuns la Poliția Municipiului Roman pentru audieri. Faptele vizează potențiale agresiuni sexuale din perioada 2023-2024.
Conducerea ISJ Neamț a precizat că pedagogul a fost înlăturat din internat până se finalizează cercetările. Mai exact, acesta a intrat în concediu. Conform ISJ, conducerea Colegiului Tehnic „Petru Poni” nu poate da declarații, deoarece organele abilitate ar fi impus acest lucru pe durata desfășurării anchetei.
Până când cercetările nu se finalizează, pedagogul beneficiază de prezumția de nevinovăție. Și conducerea Colegiului Tehnic „Miron Costin” a transmis o informare scrisă ISJ Neamț privind aspectele sesizate de elevele implicate în această situație, inițial fetele mărturisind la instituția unde învață despre comportamentul inadecvat al pedagogului din căminul unde sunt cazate.
Știri
Ionel Grecu de la Moto Mușatinii, accidentat, deși avea prioritate: „și noi existăm în trafic!”

Recent, Ionel Grecu, membru al Clubului Moto Mușatinii Roman, a suferit un accident de circulație în urma căruia a fost operat de urgență și urmează, pentru el, o recuperare destul de lungă și anevoioasă. Deși avea prioritate, acesta a fost surprins și accidentat în timp ce își conducea motocicleta pe o stradă din Roman. Acesta dorește, cu acest prilej, să tragă un semnal de alarmă în privința conduitei corecte în trafic.
Din păcate, mulți dintre participanții la trafic au încă prejudecăți în ceea ce îi privește pe motocicliști.
Totodată, membrii clubului vor să atragă atenția și asupra celor care turează motoarele noaptea, o practică deloc plăcută pentru unii cetățeni.
Membrii clubului organizează de opt ani evenimentul intitulat „Alege viața”, prin care atrag atenția asupra unor acțiuni greșite în trafic care, din păcate, pot curma vieți.
Știri
Clubul Rotary aduce la Roman filmul „Enescu, jupuit de viu”

Duminică, 27 aprilie 2025, la Casa de Cultură din Roman va rula, de la ora 19, filmul „Enescu, jupuit de viu”. Regizorul Toma Enache, cât și alți membri ai echipei, vor fi prezenți în sală.
Biletele pot fi procurate de la casieria Casei de Cultură din Roman. Durata filmului este de două ore. Romașcanii și nu numai sunt așteptați în număr cât mai mare să se bucure de acest film distins cu numeroase premii la evenimente internaționale.
-
Știriacum 7 ani
1 Decembrie la Roman
-
Știriacum 9 ani
Urbaniac S04E05 – Cristian Prăjescu
-
Știriacum 4 ani
Baie în pielea goală, în centrul Romanului
-
Știriacum 2 ani
Moarte învăluită în mister: "Dionisie nu s-a sinucis!"
-
Știriacum 4 ani
Din imagini, podul de la Luțca pare a fi… crăpat și lăsat pe mijloc
-
Știriacum 2 ani
Eleve din Roman de 14 și 15 ani, filmate în timp ce se păruiau
-
Știriacum 4 ani
Tânăr găsit împușcat în gât, într-o mașină, în Roman
-
Știriacum 4 ani
Crimă oribilă la Icușești: un bărbat și-a omorât soția