În vreme ce statisticile arată că România ocupă locul nouă în topul celor mai risipitoare țări din Europa, un romașcan, alături de mai mulți parteneri de nădejde, s-a gândit că cel mai potrivit mod de a combate risipa alimentară, dar și de a-i ajuta pe semenii aflați în dificultate, ar fi să deschidă o Bancă de Alimente. Despre acest proiect ambițios, astăzi, la #îmipasă.

În jurul anilor 2000, un bloc din Roman era ironic intitulat Nato, ca și cum toată forța orașului ar fi fost adunată într-o singură scară. Blocul, situat pe strada Tudor Vladimirescu era, asemenea unei fortărețe, înconjurat de mormane de deșeuri și fecale aruncate direct de pe ferestrele locuințelor. În interiorul scării se putea intra cu greu, din cauza mirosurilor înțepătoare și a resturilor menajere. Locatarii au ajuns să locuiască acolo din diferite motive. În 2001, primarul de la acea vreme, Dan Ioan Cărpușor,a decis să facă ceva în privința mediului în care aceștia locuiau și i-a mutat la 7 kilometri distanță de oraș, pe strada Fabricii, în incinta unor foste grajduri. Camerele erau proaspăt văruite, dotate cu sobe, băi comune, cu apă curentă și electricitate. Blocul Nato a fost igienizat și modernizat. Pe parcursul acestor ani, locuințele de pe strada Fabricii s-au degradat considerabil, cei care locuiesc acolo mărturisind că trăiesc sub teroarea șobolanilor și-a infecțiilor de tot felul. Apa curentă este doar rece, puțini mai dispun de electricitate, de surse de încălzire sau de alte facilități. Societatea arată cu degetul spre ei: ei sunt cei care au distrus tot ceea ce li s-a oferit, uitând, însă, că din 2001 și până acum, prin fostele grajduri s-au perindat zeci de familii, fiecare preluând ceea ce a rămas de la foștii chiriași.

Tatăl unui copil de clasa a cincea, elev la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din Săbăoani, acuză faptul că unii dintre colegii de clasă îi bat fiul. De cealaltă parte, conducerea școlii și copiii spun că cel care acuză este agresor și nu agresat. Cine are dreptate și cine nu? În această ediție #îmipasă.

Povestea lui Marian Bejan ar putea, cu ușurință, să fie scenariu de film pentru unii regizori dar mai presus de toate el este un exemplu pentru multe persoane aflate în situația sa șI nu numai. Chiar dacă este bolnav, el nu renunță să zâmbească șI să-i ajute pe cei din jur. Prin modul său de-a fi, tânărul arată că îi pasă. Dacă și vouă va păsa nu ezitați să ne contactați.

În luna octombrie, tatăl vitreg a doi copii din Stănița a anunțat Poliția, spunând că minorii au dispărut. După ce autoritățile au intrat pe fir, detaliile acestui caz au devenit din ce în ce mai cutremurătoare, ulterior aflându-se motivul care i-a determinat pe cei doi copii să fugă de acasă. S-a aflat atunci că tatăl vitreg le aplica pedepse demne de tot disprețul: îi lega în lanțuri sau îi lovea cu ce apuca. La o lună după ce au ieșit la iveală detalii șocante despre familia Calancea, nimic nu pare să se fi schimbat, nici măcar în ceea ce privește modul de acțiune al autorităților responsabile în astfel de situații. O poveste despre… nepăsarea celor plătiți din bani publici.