Urmărește-ne și pe:
Alegeri 2024 - PNL Alegeri 2024 - PSD

Știri

Fostul primar din Horia a pierdut încă un „meci” cu „Integritatea”

Anul trecut, fostul primar al comunei Horia, Vasile Baciu, a fost declarat în stare de conflict de interes administrativ de către Agenția Națională de Integritate, pentru că, atunci când era primar, i-a concesionat o pajiște de aproape șase hectare fiului său. Recent, Vasile Baciu a suferit o primă înfrângere în instanță, în procesul cu Agenția Națională de Integritate.

Adăugat

pe

Anul trecut, fostul primar al comunei Horia, Vasile Baciu, a fost declarat în stare de conflict de interes administrativ de către Agenția Națională de Integritate, pentru că, atunci când era primar, i-a concesionat o pajiște de aproape șase hectare fiului său. Recent, Vasile Baciu a suferit o primă înfrângere în instanță, în procesul cu Agenția Națională de Integritate.

Vezi articolul

Știri

Bătrână din Roman, păgubită de 3.700 lei, prin SMS

Adăugat

pe

Roman TV

Miercuri, 27 noiembrie 2024, polițiștii din Roman au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 76 de ani, cu privire la faptul că aceasta a fost înșelată cu suma de 3.700 de lei. Femeia a rămas fără această sumă în cont după ce a livrat, prin SMS, unei persoane necunoscute care a pretins că este fiica ei, fotografii cu datele bancare de pe card și cartea de identitate. Polițiștii atrag atenția asupra acestor metode de înșelăciune și le recomandă cetățenilor să nu transmită nimănui astfel de date, până nu se conving că în spatele acestor mesaje primite pe telefon sunt chiar persoanele apropiate lor și care au realmente nevoie de ajutor.

Solicitarea datelor cardului de către alte persoane este o capcană, deoarece cardul este un instrument de plată și nu un instrument de încasare. Folosiți mereu parole cu un nivel de complexitate ridicat. Pentru a vă fi mai simplu să generați o parolă complexă, utilizați un generator de parole. Evitați folosirea termenilor uzuali. De asemenea, dezvoltați o rutină personală ce presupune schimbarea periodică a parolelor pentru fiecare din conturile folosite.

Vezi articolul

Știri

Medicamente compensate pentru 2.3 milioane pensionari, dar cu riscul ca medicul să plătească rețeta

Adăugat

pe

Roman TV

Aproape 2,3 milioane de pensionari beneficiază de medicamente compensate în proporție de 90%. Vorbim despre cei cu venituri sub 2.020 lei, iar programul acoperă costul medicamentelor din Sublista B, până la o valoare de 330 lei pe lună. Medicii prescriu medicamentele în baza unui talon de pensie și a actului de identitate, responsabilitatea pentru documentele incomplete revenind medicului prescriptor. Aici intervine adevărata problemă, deoarece ceea ce ar trebui să reprezinte o facilitate pentru persoanele eligibile, se transformă în sume imputate medicilor de familie.

Programul este finanțat parțial din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății.

Vezi articolul

Știri

Romașcani în diaspora. Cum văd „palma” dată clasei politice și după ce criterii au votat/vor vota

Adăugat

pe

Primul tur al alegerilor prezidențiale 2024, desfășurat duminică, 24 noiembrie, a luat pe nepregătite partidele politice cu notorietate din România, modul în care s-a votat demonstrând vehement nivelul de saturație la care s-a ajuns față de clasa politică. La nivel local, Călin Georgescu (independent) a fost votat majoritar în 19 secții de pe raza municipiului Roman, urmat de Marcel Ciolacu (PSD) care a fost lider la numărul de voturi acordate în 19 secții de votare, de Elena Lasconi (USR) cu patru secții „cucerite” și de George Simion (AUR), care a primit voturi majoritare în o secție din cele 43 organizate la Roman.

La vot au mers și mulți dintre romașcanii care lucrează peste hotare. Unii nu au reușit să voteze, din cauza distanței mari pe care ar fi trebuit să o parcurgă până la cea mai apropiată secție de votare. Alții nu s-au prezentat la urne în primul tur, dar sunt hotărâți să o facă în turul doi.

Millie locuiește în Marea Britanie și este pentru prima dată când votează, când are drept de vot. Tânăra a votat în Comitatul Bedfordshire, în orașul Bedford, Anglia. 1081 de români au votat la aceeași secție. Pentru mine a fost foarte important să fac acest pas, pentru că a fost primul meu vot. Voiam să știu că o să conteze și am simțit că dacă aleg pe cineva, trebuie să fiu sigură de ce fac acea alegere. Până la urmă, este vorba despre răul cel mai mic, din păcate, de mulți ani. Dar este foarte important să ne luăm informațiile necesare, ca după aceea să alegem un candidat. Însă, foarte mulți oameni se lasă acaparați de influenceri, în loc <<să își facă temele>> singuri, a declarat Millie, pentru Roman TV. Cât despre cum au decurs alegerile anul acesta și surpriza candidatului independent propulsat pe primul loc în primul tur al prezidențialelor, Millie consideră că românii au ales orice, mai puțin partidele vechi, care nu au reușit să le demonstreze schimbarea, în toți acești ani.  „Foarte interesant, pentru că momentan chiar fac un curs despre siguranța și acțiunile oamenilor pe internet, având în vedere ce loc de muncă desfășor – asistent de profesor. Chiar a venit în discuție promovarea anumitor ideologii pe internet și despre cum foarte mulți oameni nu au cunoștințele necesare să creeze un filtru. Și se creează un fenomen de radicalizare. Este foarte important să ne documentăm din surse sigure, mai ales că urmează un nou tur de alegeri, parlamentarele, după care cel de-al doilea tur al prezidențialelor. Oamenii promovează un patriotism toxic, vrând să scape de lupii cei răi, dar am uitat să ne uităm la detalii, la acel scris mic din partea de jos a contractului (…) Foarte mult cred că a fost în cazul celor două partide mari, adoptată premiza <<așa nu, au fost și nu mai vreau>>. Cel puțin în cazul unuia dintre candidați, diaspora nu a votat, deoarece ni s-a spus că <<nu știm meserie>>”, a adăugat tânăra.

Tot în Marea Britanie a votat și Diana, o mămică tânără, care locuiește de mulți ani peste hotare. Chiar dacă este plecată din România, acesteia îi place să rămână conectată cu ceea ce se întâmplă acasă, unde are familie și prieteni și nu exclude niciodată posibilitatea de a se întoarce cândva de unde a plecat. Diana s-a prezentat la urne la secția nr. 536 din Brighton, East Sussex. „Alegerile prezidențiale de anul acesta au produs surprize mari în primul tur. Am văzut lista de mult și mă gândeam că atât cei din Romania, cât și cei din diaspora sunt destul de predictibili în ceea ce privește primele rezultate. Eram convinsă că în turul 2 vor intra Ciolacu și Simion. Primul cu ștate vechi și în asentimentul populației de 60+, iar celălalt mai proaspăt, care a câștigat tot mai mult teren în ultimii 2 ani. Partidul AUR a câștigat multe voturi la alegerile europarlamentare din vara acestui an, ceea ce a creat așteptări ca trendul să se mențină și la alegerile prezidențiale. Multă lume credea că, o dată  înlăturată Diana Soșoacă de pe buletinele de vot, simpatizanții acesteia vor crește procentele lui Simion. Iată că nu a fost așa, ci ele au ajuns la Călin Georgescu care a fost propulsat în clasamentul candidaților la sfârșitul turului 1”, constată Diana, care a adăugat că, deși folosește platforma Tik Tok, nu i s-a livrat niciodată vreun clip electoral. Locuiesc în UK și ca orice Millenial care are cont de Tik Tok, petrec și eu timp pe platformă. Nici măcar o dată nu mi-a aparut în feed acest domn. A trebuit să îl caut să vad cine e, cum vorbește, ce mesaj transmite. Mi-am dat seama că se adresează tuturor românilor, indiferent de statut și ce e mai interesant e că nu a blamat diaspora pentru nimic așa cum m-aș fi așteptat. Nu i-a găsit vinovați de părăsirea patriei, trădători de țară s.a.m.d. A recunoscut că diaspora a fost cea care a susținut economia României în ultimii 30 de ani.  Se vede ca e școlit, are cuvintele la el, stie ce mesaj să livreze și cum să livreze, navighează bine întrebări incomode, e stăpân pe el, fără să clintească.  Doar că discursurile par a fi pline de sloganuri, fără prea multă substanță, din care reiese <<dați România românilor>>, un fel de „Make America great again”, dar pentru români”.

Andrei a votat în Franța, unde este stabilit de ani buni. Tânărul spune că românii cu care a interacționat sunt sătui de aceiași politicieni care „le-au înșelat așteptările”. Va merge la vot și în turul doi, convins că va produce o schimbare. „Din punctul meu de vedere este simplu, lumea e sătulă de cei care au condus atâția ani, fără o voce în Parlamentul European unde suntem ținuți numai la perete și obligați să participăm la un război pe care nu și-l dorește nimeni. Sătui că suntem obligați să ne împrumutăm să dăm Ucrainei, dar noi producție nu mai avem. Și cauze mai sunt multe, să nu uităm hoția! Orice fără partidele vechi! Le ajunge, nu au făcut nimic, au vândut și concesionat până și izvoarele de apă”, este opinia lui Andrei, romașcan plecat peste hotare, în Franța.

Printre diasporenii din Austria a votat și romașcana Tamara, împreună cu soțul ei. Aceștia spun că au ales să voteze pentru o Românie mai bună. „Am ales gândindu-mă că partidele vechi de zeci de ani ne-au făcut sclavi printre străini. Am fost nevoiți să plecăm pentru un trai mai bun, iar ei nu au făcut nimic pentru noi, pentru România. Am votat schimbare! Poate va fi mai bine. Doamne ajută!, a transmis Tamara, pentru Roman TV, care spune că se va prezenta și la turul 2 al alegerilor prezidențiale.

Gabriela, o romașcană plecată în Italia a precizat că nu s-a prezentat la vot, dar că speră să o facă pe 8 decembrie, pentru că își dorește să voteze în turul 2. Laura, plecată în Spania, a precizat că nici nu ar fi știut cu cine să voteze. „Vorbeam cu ai mei duminică și la un moment dat mă întreabă <<ai votat?>> Am fost destul de ocupată zilele acestea, deci nu. Sinceră să fiu, mi-am pierdut speranța. Am fost atât de entuziasmată de Iohannis când ieșise, după aia n-am auzit decât plângeri la adresa lui. În fine, detaliu lângă detaliu, au reușit să îmi anuleze speranța. Privind din altă perspectivă, chiar și să vreau să votez, nu cunosc candidații. Ar trebui să mă ghidez după opiniile celor apropiați mie și nu aș putea fi realmente obiectivă. În plus, cel mai apropiat centru de votare este situat la 150 de kilometri față de zona unde locuiesc”, a precizat Laura, stabilită în Spania.

Indiferent de opțiunea pe care o au, romașcanii din diaspora contactați de Roman TV afișează dorința de a se prezenta la urne, cu toții sperând că votul lor va conta. „Îndemnul pe care l-am tot auzit în ultimii 10 ani a fost <<alege răul cel mai mic>>. Și asta apare pe fondul unei plaje de candidați slab pregătiți sau care nu au aceleași valori și credințe ca masa votanților. Adevărul este că nu ai cu cine să votezi să-ți reprezinte interesele ca cetățean atât în interiorul țării, cât și în afara ei și să ai și prezență pe scena internațională. Din păcate, votul astăzi nu mai e pe persoană fizică, ci pe mașinăria care stă în spatele candidatului. Pentru populație, întrebarea principală este: cine e cu adevărat în spatele candidatului și cine o să manevreze marioneta pentru următorii 5 ani?”, a conchis Diana, romașcană plecată în Marea Britanie.

 

 

 

Vezi articolul

Știri

Medicii de familie, din ce în ce mai puțini și cu vârste înaintate, mai ales la sate

Adăugat

pe

Roman TV

Din ce în ce mai puțini tineri aleg medicina de familie, optând pentru specialități care nu le dau prea multe bătăi de cap ori pentru practicarea meseriei de medic în străinătate. La sate, situația este cu atât mai delicată cu cât medicii care încă profesează sunt majoritari în vârstă și nu se se încumetă să se retragă, știind că nu are cine îi înlocui. Momentul, însă, va veni și abia atunci va fi o problemă pentru pacienți. Specialiștii din acest domeniu spun că sunt localități care stau de ani de zile fără medic de familie. Când ajung la medic, persoanele din aceste comunități se adresează direct unităților spitalicești.

Medicii de familie cu zeci de ani de carieră în spate spun că există și motive care stau la baza acestei lipse de interes din partea tinerilor, față de această ramură.

În acest context, seniorii din acest domeniu se tem că ar putea exista posibilitatea ca nimeni să nu vrea să îi înlocuiască, în viitor.

Medicul Angela Bica a mai subliniat faptul că prevenția și vizita la medic pentru controale de rutină sunt capitole slabe în rândul pacienților români, oamenii preferând să nu se prezinte la medic preventiv. În alte state, neprezentarea la medic pentru consultația preventivă poate fi chiar penalizată.

Vezi articolul

Știri

Preoților li se reamintește interdicția implicării în campaniile electorale

Adăugat

pe

Roman TV

Miercuri, 27 noiembrie 2024, Mitropolia Moldovei și Bucovinei a transmis un comunicat de presă prin care le reamintește clericilor păstrarea neutralității în domeniul politic. Comunicatul vine după exprimările publice ale unor fețe bisericești privind preferințe sau analize politice ori admirația față de un candidat sau un altul.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române face precizări clare în aces sens. În vederea respectării opțiunilor politice ale credincioșilor săi, preotul are obligația de a păstra neutralitatea în timpul campaniilor electorale, atât în declarațiile publice, cât şi în activitatea practică, față de problemele cu caracter politic. Opțiunea politică a preotului va fi exprimată doar prin votul personal secret. Se stipulează că printre îndeletnicirile incompatibile cu slujirea și demnitatea clericală se numără și aceea de „a primi asupra sa dregătorii sau îndeletniciri lumești”, iar arhiereului, preotului, diaconului, monahului și monahiei din Biserica Ortodoxă Română, le este interzis: să facă politică partinică; să fie membru(ă) al unui partid politic sau al unei organizații care poate fi asimilată unui partid politic; să candideze la alegerile parlamentare sau locale; să participe la campanii electorale în calitate de susținător(oare); să ocupe funcții de demnitar/înalt funcționar public la nivel central sau local, în Statul român sau în alte state.
Sfântul Sinod reamintește apelul său către liderii partidelor politice din România de a nu permite recrutarea de membri din rândurile clerului și nici folosirea în scopuri politice a persoanelor, spațiilor, slujbelor și însemnelor bisericești.

Vezi articolul

Știri

Cum și-au votat romașcanii președintele, pe secții (IV)

Adăugat

pe

Primul tur al alegerilor prezidențiale 2024, desfășurat duminică, 24 noiembrie, a zguduit clasa politică din România, rezultatele parțiale ale voturilor, la nivel național plus diaspora clasându-l pe candidatul independent, Călin Georgescu – cel ce și-a câștigat notorietatea pe TikTok – pe primul loc, la o distanță considerabilă de voturi față de candidata de pe locul al doilea, Elena Lasconi – USR, aceștia fiind și candidații pentru care suntem chemați la urne, în turul 2, pe 8 decembrie 2024. Marcel Ciolacu (PSD) a ratat „la mustață” intrarea în turul al doilea. Alegerile prezidențiale 2024 au scos din schemă două dintre cele mai puternice partide politice de după ’89 – PSD și PNL – cărora nu le rămâne decât să își asume eșecul. Potrivit Autorității Electorale Permanente (AEP), județul Neamț a votat majoritar Călin Georgescu, proporția fiind de 24.24 %, dintr-un total de 42.29 % de alegători nemțeni care au trecut pe la urne.

În partea I, a II-a și a III-a a acestui material au fost expuse rezultatele parțiale din secțiile de votare cuprinse între nr. 76-86, respectiv nr. 87-97 și nr. 98-108 din Roman, municipiu condus de administrație liberală. Potrivit datelor parțiale de pe site-ul AEP, la următoarele secții de votare situația a stat astfel:

  • la secția de votare nr. 109, Grădinița nr. 5 cu program prelungit, din cei 44.49 % alegători prezenți la urne, 23.98 % au votat Marcel Ciolacu, 20.39 % Călin Georgescu, 19.57 % Elena Lasconi, 7.01 % Nicolae Ciucă
  • la secția de votare nr. 110, Școala „Costache Negri”, din cei 40.57 % votanți prezenți, 24.14 % au votat Elena Lasconi, 18.75 % Călin Georgescu, 16.76 % Marcel Ciolacu, 8.80 % Nicolae Ciucă
  • la secția de votare nr. 111, Școala „Costache Negri”, din cei 43.29 % alelători prezenți, 25.21 % au votat Călin Georgescu, 22.78 % Marcel Ciolacu, 12.17 % Elena Lasconi, 7.30 % Nicolae Ciucă
  • la secția de votare nr. 112, Colegiul Tehnic „Petru Poni”, din cei 43.91 % votanți prezenți, 25.16 % au votat Călin Georgescu, 21.72 % Elena Lasconi, 15.91 % Marcel Ciolacu, 7.74 % Nicolae Ciucă
  • la secția de votare nr. 113, Colegiul Tehnic „Petru Poni”, din cei 45.89 % alegători prezenți la urne, 21.93 % au votat Marcel Ciolacu, 21.60 % Elena Lasconi, 17.34 % Călin Georgescu, 9.49 % Nicolae Ciucă
  • la secția de votare nr. 114, Școala Gimnazială „Al.I. Cuza”, din cei 43.94% alegători prezenți, 23.13 % au votat Elena Lasconi, 19.33% Călin Georgescu, 19.17 % Marcel Ciolacu, 9.50 % Nicolae Ciucă
  • la secția de votare nr. 115, Școala Gimnazială „Al.I. Cuza”, din cei 43.65 % votanți prezenți, 21.13 % au votat Marcel Ciolacu, 20.93% Călin Georgescu, 17.61 % Elena Lasconi, 10.95 % Nicolae Ciucă
  • la secția de votare nr. 116, Grădinița nr. 3 cu program prelungit, din cei 49.95 % alegători prezenți la urne, 20.91% au votat Călin Georgescu, 20.23 % Elena Lasconi, 17.17 % Marcel Ciolacu, 8.50 % Nicolae Ciucă
  • la secția de votare nr. 117, Grădinița nr. 12 cu program normal, din cei 44.49 % alegători prezenți, 21.78 % au votat Călin Georgescu, 21.36% Marcel Ciolacu, 17.21 % Elena Lasconi, 9.75 % Nicolae Ciucă
  • la secția de votare nr. 118, Colegiul Tehnic „Danubiana”, din cei 41.93 % votați prezenți, 19.70 % au votat Călin Georgescu, 19.49% Marcel Ciolacu, 15.93 % Elena Lasconi, 14.25 Nicolae Ciucă

Centralizările arată că, la nivelul municipiului Roman, George Simion „a cucerit” o secție de votare din cele 43 existente, unde a fost pe locul 1, urmat de Elena Lasconi cu patru secții de votare „cucerite”, 19 secții de votare în care a ieșit pe locul 1 Călin Georgescu și alte 19, în care pe primul loc a fost ales Marcel Ciolacu.

 

Vezi articolul

Știri

Cum și-au votat romașcanii președintele, pe secții (III)

Adăugat

pe

Primul tur al alegerilor prezidențiale 2024, desfășurat duminică, 24 noiembrie, a zguduit clasa politică din România, rezultatele parțiale ale voturilor, la nivel național plus diaspora clasându-l pe candidatul independent, Călin Georgescu – cel ce și-a câștigat notorietatea pe TikTok – pe primul loc, la o distanță considerabilă de voturi față de candidata de pe locul al doilea, Elena Lasconi – USR, aceștia fiind și candidații pentru care suntem chemați la urne, în turul 2, pe 8 decembrie 2024. Marcel Ciolacu (PSD) a ratat „la mustață” intrarea în turul al doilea. Alegerile prezidențiale 2024 au scos din schemă două dintre cele mai puternice partide politice de după ’89 – PSD și PNL – cărora nu le rămâne decât să își asume eșecul. Potrivit Autorității Electorale Permanente (AEP), județul Neamț a votat majoritar Călin Georgescu, proporția fiind de 24.24 %, dintr-un total de 42.29 % de alegători nemțeni care au trecut pe la urne.

În partea I și a II-a a acestui material au fost expuse rezultatele parțiale din secțiile de votare cuprinse între nr. 76-86, respectiv nr. 87-97 din Roman, municipiu condus de administrație liberală. Potrivit datelor parțiale de pe site-ul AEP, la următoarele secții de votare situația a stat astfel:

  • la secția de votare nr. 98, Grădinița cu program prelungit nr. 1, din cei 38.32 % alegători prezenți la urne, 24.53 % au votat Călin Georgescu, 23.10 % Marcel Ciolacu, 19.01 % Elena Lasconi, 8.79 % Nicolae Ciucă
  • la secția de votare nr. 99, Colegiul Tehnic „Miron Costin”, din cei 31.36 % votanți prezenți, 30.25 % au votat Călin Georgescu, 16.42 % Marcel Ciolacu, 13.83 % Elena Lasconi, 4.61 % Nicolae Ciucă
  • la secția de votare nr. 100, Liceul cu Program Sportiv, din cei 47.75 % votanți prezenți la urne, 27.03 % au votat Marcel Ciolacu, 23.81 % Călin Georgescu, 14.37 % Elena Lasconi, 7.72 % Nicolae Ciucă
  • la secția de votare nr. 101, Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri”, din cei 42.44 % alegători prezenți, 26.69 % au ales să voteze Marcel Ciolacu, 19.91 % Călin Georgescu, 18.68 % Elena Lasconi, 8.62 % Nicolae Ciucă
  • la secția de votare nr. 102, Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri”, din cei 42.11 % alegători prezenți, 26.56 % au votat Marcel Ciolacu, 22.14 % Călin Georgescu, 16.23% Elena Lasconi, 8.30% Nicolae Ciucă
  • la secția de votare nr. 103, Dispensar nr. 7 Bogdan Dragoș, din cei 51.93 % votanți, 24.97 % au votat Călin Georgescu, 21.43 % Elena Lasconi, 13.82 % Marcel Ciolacu, 11.57 Nicolae Ciucă
  • la secția de votare nr. 104, Direcția de Asistență Socială Roman, din cei 43.14 % alegători prezenți la urne, 25.77 % au votat Marcel Ciolacu, 22.91 % Călin Georgescu, 19.33 % Elena Lasconi, 8.11 % Nicolae Ciucă
  • la secția de votare nr. 105, Liceul Teologic „Episcop Melchisedec”, din cei 43.68% de votanți care au trecut pe la urne, 24.56 % au votat Marcel Ciolacu, 22.41% Călin Georgescu, 16.56 % Elena Lasconi, 8.57 % Nicolae Ciucă
  • la secția de votare nr. 106, Școala Gimnazială „Roman Mușat”, din cei 45.91 % alegători prezenți la vot, 24.62% au votat Călin Georgescu, 20.11 % Marcel Ciolacu, 17.85 % Elena Lasconi, 8.08 Nicolae Ciucă
  • la secția de votare nr. 107, Școala Gimnazială „Roman Mușat”, din cei 40.20 % votanți care au trecut pe la urne, 26.93 % au votat Călin Georgescu, 18.96 % Elena Lasconi, 18.10 Marcel Ciolacu, 6.25 % Nicolae Ciucă
  • la secția de votare nr. 108, Școala Gimnazială „Roman Mușat”, din cei 40.50 % votanți care au trecut pe la urne, 23.76 % au votat Marcel Ciolacu, 22.57 % Elena Lasconi, 19 % Călin Georgescu, 5.34 % Nicolae Ciucă

 

Vezi articolul
ROMAN Vremea acum
Auto Group Roman - AUTOMEISTER VetVision Animal Care

Știri

Știri4 ore în urmă

Bătrână din Roman, păgubită de 3.700 lei, prin SMS

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSMiercuri, 27 noiembrie 2024, polițiștii din Roman au fost sesizați de...

Știri4 ore în urmă

Medicamente compensate pentru 2.3 milioane pensionari, dar cu riscul ca medicul să plătească rețeta

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSAproape 2,3 milioane de pensionari beneficiază de medicamente compensate în proporție...

Știri7 ore în urmă

Romașcani în diaspora. Cum văd „palma” dată clasei politice și după ce criterii au votat/vor vota

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSPrimul tur al alegerilor prezidențiale 2024, desfășurat duminică, 24 noiembrie, a...

Știrio zi în urmă

Medicii de familie, din ce în ce mai puțini și cu vârste înaintate, mai ales la sate

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSDin ce în ce mai puțini tineri aleg medicina de familie,...

Știrio zi în urmă

Preoților li se reamintește interdicția implicării în campaniile electorale

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSMiercuri, 27 noiembrie 2024, Mitropolia Moldovei și Bucovinei a transmis un...

Știri3 zile în urmă

Cum și-au votat romașcanii președintele, pe secții (IV)

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSPrimul tur al alegerilor prezidențiale 2024, desfășurat duminică, 24 noiembrie, a...

Știri3 zile în urmă

Cum și-au votat romașcanii președintele, pe secții (III)

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSPrimul tur al alegerilor prezidențiale 2024, desfășurat duminică, 24 noiembrie, a...

RECLAMĂ

Emisiuni

🗳️ Alegeri parlamentare 20244 ore în urmă

🗳️ Gândește, decide, votează / Anca-Andreea Sandu, Lucian Micu (PSD) / 28 noiembrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSAstăzi de la ora 20:00 la Roman TV, o nouă ediție...

🗳️ Alegeri parlamentare 20244 ore în urmă

🗳️ Gândește, decide, votează / Alin Buzdugan (USR) / 28 noiembrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSAstăzi de la ora 19:30, prima ediție a emisiunii de promovare...

🗳️ Alegeri parlamentare 20244 ore în urmă

🗳️ Gândește, decide, votează / Eugen Țapu Nazare, Laurențiu Leoreanu (PNL) / 28 noiembrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSAstăzi de la ora 18:30 la Roman TV, o nouă ediție...

Radar TVo zi în urmă

Radar TV / Facturi mari la apă! Ce-i de făcut? / 27 noiembrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiție specială a emisiunii 📺 Radar TV de miercuri, 27 noiembrie....

🗳️ Alegeri parlamentare 2024o zi în urmă

🗳️ Gândește, decide, votează / Daniel Harpa, Lucian Micu (PSD) / 27 noiembrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSAstăzi de la ora 19:30 la Roman TV, o nouă ediție...

🗳️ Alegeri parlamentare 2024o zi în urmă

🗳️ Gândește, decide, votează / Adrian-Răducu Păduraru, Lucian Micu (PSD) / 27 noiembrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSAstăzi de la ora 19:00 la Roman TV, o nouă ediție...

🗳️ Alegeri parlamentare 2024o zi în urmă

🗳️ Gândește, decide, votează / Adrian Virgil Ciobanu (PNL) / 27 noiembrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSAstăzi de la ora 18:30 la Roman TV, o nouă ediție...

RECLAMĂ

Populare