Urmărește-ne și pe:

Știri

Romașcan „deblocat” de pompieri

www.romantv.ro

Adăugat

pe

Știri

162 de ani de autoritate în teritoriu: Ziua Instituției Prefectului

Adăugat

pe

La 2 aprilie, România marchează Ziua Instituției Prefectului, instituție înrădăcinată în modernitatea românească, marcată anual în slujba ordinii și a legii — un moment de recunoaștere a unei structuri administrative care, de peste un secol și jumătate, asigură legătura dintre guvern și comunitate, dintre lege și teritoriu. Rădăcinile instituției coboară până în 1864, când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a pus bazele administrației publice moderne românești. Actele normative adoptate atunci au consacrat prefectul drept reprezentantul statului în județ, un principiu care rezistă până astăzi, în esență. Termenul însuși vine din latină: praefectus, „cel pus în frunte”, o denumire utilizată în Roma antică pentru administratorii de teritorii.  Ziua Instituției Prefectului a fost legiferată prin Legea nr. 348/2018 și se marchează anual începând din 2019. Un prilej de reflecție, dar și de recunoaștere a celor care lucrează zilnic în această structură. Astăzi, prefectul coordonează serviciile publice deconcentrate, gestionează situațiile de urgență și veghează la aplicarea legii — în colaborare permanentă cu autoritățile locale și instituțiile publice din județ.

„Doresc să transmit un mesaj de mulțumire angajaților Instituției Prefectului și tuturor colaboratorilor noștri pentru profesionalismul și implicarea de care dau dovadă în activitatea de zi cu zi. Vă urez mult succes în activitate și La mulți ani!”, a transmis Adrian Bourceanu, Prefectul Județului Neamț.

 

Misiunea Instituţiei Prefectului – Judeţul Neamţ

Misiunea instituţiei este de a asigura aplicarea şi respectarea legii şi ordinii

publice, precum şi realizarea politicilor Guvernului la nivelul judeţului, prin exercitarea

atribuţiilor cu privire la:

  • îndeplinirea obiectivelor stabilite prin documentele naţionale de programare
  • strategică;
  • menţinerea climatului de pace socială şi realizarea unei comunicări permanente
  • cu toate nivelurile instituţionale şi sociale;
  • verificarea legalităţii actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile
  • administraţiei publice locale;
  • conducerea şi coordonarea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi
  • ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului,
  • organizate la nivelul judeţului;
  • dezvoltarea economică armonioasă a judeţului;
  • prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă.

Valorile instituţiei:

  • Legalitate
  • Transparenţă şi cooperare
  • Profesionalism şi eficienţă
  • Imparţialitate şi integritate
  • Egalitate de şanse
  • Orientare către cetăţean

„Obiectivele strategice asumate la nivelul Instituției Prefectului – Județul Neamț

pentru anul 2025 au fost îndeplinite, având în vedere o serie de puncte tari care

caracterizează mediul de lucru din instituție: experienţă, corectitudine, transparenţă în

relaţia cu mass-media şi cetăţenii, accesul la informaţii în timp util, stabilirea unei reţele

eficiente de comunicare cu serviciile publice deconcentrate, autorităţile locale şi

organizaţiile neguvernamentale partenere în unele proiecte comune, management

eficient prin dezvoltarea sistemului de control intern managerial.

Pentru îndeplinirea obiectivelor anului 2026 vor fi menținute bunele practici ce țin

de transparență, corectitudine, predictibilitate, urmând să fie pus un mai mare accent

pe unele activități ce vizează simplificarea administrativă, adoptarea unor proceduri

menite să îmbunătățească relațiile inter-instituționale cu serviciile publice deconcentrate

și autoritățile administrației publice centrale și locale.„, arată Raportul de Activitate pe anul 2025, oferit publicității.

Vezi articolul

Știri

Peste 35.5 milioane de lei (7.1 milioane euro), încasați la Taxe și Impozite până la 31 martie

Adăugat

pe

Roman TV

35.564.287 de lei au fost încasați, până la data de 31 martie 2026, la ghișeele Direcției de Taxe și Impozite Locale din cadrul Primăriei Municipiului Roman, deci romașcanii și-au plătit în dările la stat pentru a beneficia de bonificația de 10%, de la 1 aprilie cuantumul acestora fiind integral plătibil bugetul local.

Deducem, deci, că anul trecut La Direcția de Taxe și Impozite Locale au fost încasări de circa 10.6 milioane de lei, până la data de 31 martie 2025.

Vezi articolul

Știri

Dosarul podului de la Luțca, clasat de DNA pentru că „fapta nu există”, iar în instanță nu are încă un prim termen

Adăugat

pe

Roman TV

Podul de la Luțca, situat pe DJ 207A s-a prăbușit pe 9 iunie 2022, după un proiect de reabilitare executat de firma Darcons, contractată de administratorul obiectivului, Consiliul Județean Neamț. Imediat după prăbușire, Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău a deschis un dosar penal in rem referitor la împrejurările în care s-a reabilitat, modernizat și consolidat, precum și împrejurările în care s-a redeschis circulația rutieră pe pod, având în vedere că obiectivul nu avea recepția făcută. Pe 31 iulie 2023, procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus clasarea cauzei, în baza art. 16 alin. 1 lit. a din Codul de procedură penală conform căruia „fapta nu există” și declinarea competenței de efectuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, fals în înscrisuri oficiale și tentativă la obținerea ilegală de fonduri, în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț. În dosarul DNA nu au fost persoane inculpate sau suspecte, urmărirea fiind cu privire la fapte. Cum anchetatorii au conchis că faptele nu există, dosarul a fost clasat.
Dosarul penal pentru infracțiune la Legea 10/1995 privind calitatea în construcții a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Roman în decembrie 2025, fiind trimiși în judecată proiectantul și firma de proiectare, verificatorul și expertul. Părțile vătămate se constituie din două persoane fizice, respectiv șoferii autovehiculelor care au fost prinse pe pod în momentul prăbușirii și Consiliul Județean Neamț. Până la această dată nu a fost fixat primul termen de judecată în acest dosar, fiind pasibil de prescripție având în vedere că lucrurile decurg cu viteza melcului.
Podul de la Luțca a fost promis cu surle și trâmbițe de fostul președinte al CJ Neamș, Ionel Arsene, actualmente fugar condamnat pentru fapte de corupție. A fost reabilitate de mântuială, eșuând în apele Siretului în anul 2022. De atunci și până în prezent nu se face nimeni vinovat de banii investiți în reabilitare, dar nici moral de tragedia care se putea întâmpla în ziua prăbușirii. Bani, deloc puțini, au fost alocați și pentru relocarea rămășițelor din râu, cât și pentru un nou pod.

Vezi articolul

Știri

Contracte de 240.000 euro pentru firmele care întrețin spațiile verzi din Roman

Adăugat

pe

Roman TV

1.203.629,75 lei cu TVA, deci contravaloarea a circa 240.000 de euro este suma totală a contractelor încheiate între Municipiul Roman și firmele contractate de municipalitate pentru îngrijirea spațiilor verzi. Serviciul este externalizat de mai mulți ani, explicațiile care stau la baza necesității acestor externalizări – primite oficial în trecut – constând în faptul că angajații din primărie nu fac față volumului mare de muncă și suprafețelor care trebuie întreținute.

Contractele aferente celor patru loturi de întreținere a spațiilor verzi au fost încheiate, prin cumpărare directă, pe 26 martie 2026, puțin după ora 12. Pentru curățenie generală, corecție arbori, tuns gard viu – lotul 1, municipalitatea a contractat firma SC. Green Hope Gardens SRL, valoarea achiziției fiind de 81.069 de lei. Tot pe lotul 1, pentru tuns gazon, greblat și transport deșeu pe de o parte aceeași firmă a fost contractată, valoarea achiziției fiind de 112.304,25 de lei; pe de alta, firma ISEO SRL, valoarea achiziției fiind de 112.730,25 lei. Pentru curățenie generală, corecție arbori, tuns gard viu – loturile 2 și 3 – contractele au fost încheiate cu firmele Iseo SRL și Green Time SRL, contra sumelor de 181.962, respectiv 86.605 lei. Pentru tuns gazon, greblat și transport deșeu rezultat, pe loturile 2 și 4 este contractată firma Green Time, valoarea celor două achiziții fiind de 153.537,50, respectiv 146.632,75 lei. Iar pentru curățenie generală și tuns gard viu, lot 4, tot cu firma Green Time a fost încheiat un contract în valoare de 119.294 de lei. Toate sumele menționate sunt fără TVA.

La nivelul Primăriei municipiului Roman funcționează Direcția de Servicii Edilitare, căreia i se subordonează Serviciul de Administrare Sere și Spații Verzi. Acesta se împarte, la rându-i, în mai multe ramuri:Formația Întreținere Sere și Spații Verzi, Formația Administrare Zonă de Agrement „Parc Jora” și Formația Administrare Zona de Agrement „Parc Zăvoi”. Având în vedere serviciile externalizate, angajații nu par să facă față volumului de muncă.

Vezi articolul

Știri

Ray’s Dance, rezultate remarcabile la Blackpool Dance Festival

Adăugat

pe

Clubul sportiv Ray’s Dance a reprezentat România la prestigiosul Blackpool Dance Festival, competiție considerată „Wimbledon-ul dansului sportiv”, cea mai veche și una dintre cele mai importante din lume, reunind anual cele mai valoroase perechi la nivel internațional.

În acest context de elită, sportivii clubului au demonstrat că se ridică la standarde mondiale, obținând rezultate deosebite și confirmând nivelul înalt de pregătire.

Rezultate:

🔥 Sabin Alexandru Marian & Kirichenko Yelyzaveta

Prestigioasa pereche a clubului Ray’s Dance, cu un palmares impresionant și prezențe în finale mondiale, inclusiv titlul de Vicecampioni Mondiali la Juniori II – 10 Dansuri, continuă să confirme la cel mai înalt nivel.

Participarea la Blackpool, în categoria Tineret, marchează un nou pas important în evoluția lor, iar rezultatele obținute sunt cu atât mai valoroase având în vedere că acesta este doar al doilea an în această categorie:

* WDSF Youth Standard – Locul 7 / 39 perechi
* WDSF DanceSport Festival Championship – Youth Latin – Locul 8 / 54 perechi

Rezultatele confirmă calitatea, pregătirea și determinarea acestei perechi, care se impune constant în fața unor adversari de top la nivel mondial.

🥈 Danciu Darius Gabriel & Dediu Alessandra Maria

* Junior II – 10 Dansuri – Locul 2 / 17 perechi
* WDSF Junior II Latino – Locul 5 / 28 perechi
* WDSF Junior II Standard – Locul 6 / 19 perechi

Evoluția acestei perechi evidențiază un parcurs solid și constant, demonstrând capacitatea de a performa la un nivel ridicat într-o competiție de anvergură mondială.

Participarea la Blackpool Dance Festival reprezintă în sine o performanță, iar rezultatele obținute reconfirmă valoarea sportivilor Ray’s Dance și poziționarea clubului în rândul celor competitivi la nivel internațional.

👏 Felicitări sportivilor pentru muncă, determinare și nivelul la care au ajuns!

📞 Pentru detalii: 0746677805
Ray’s Dance

Vezi articolul

Știri

Cazul „doamnei Geta” care trăia în fecale, prezentat la Roman TV, subiect de discuții în CL Roman

Adăugat

pe

Roman TV

Pe 13 februarie 2026, Roman TV publica o știre care arăta situația degradantă în care trăia, într-o casă din municipiul nostru, o bătrână căreia – fiind persoană vulnerabilă, cu handicap grav – i-am spus doamna Geta. Am arătat atunci că, deși încasau veniturile femeii de 3.300 de lei, rudele nu se ocupau de îngrijirea aceasta, iar la spital femeia a ajuns cu escare greu de privit, nemâncată și murdară. Toate instituțiile abilitate au fost solicitate să ofere puncte de vedere clare în privința acestui caz. Femeia a ajuns în îngrijirea medicilor de la Spitalul Municipal de Urgență Roman. Ulterior, Direcția de Asistență Socială din cadrul primăriei a precizat că plata indemnizației a fost suspendată până la identificarea unui alt aparținător care să aibă și calitatea de tutore, numit de instanța de tutelă. La ședința ordinară a Consiliului Local Roman desfășurată recent, consilierul local USR Cosmin Ancuța a adus în atenția colegilor săi cazuldoamnei Geta, solicitând ca planul Direcției de Asistență Socială Roman să fie pus în aplicare de câte ori apar astfel de cazuri. În replică, primarul Laurențiu Leoreanu a spus că pentru un caz nu este tot planul compromis și că situația arată că membrii familiei au ascuns starea femeii, de ochii autorităților.

Situația doamnei Geta nu pare să fi fost departe de ochii vigilenți ai instituțiilor cu atribuții în acest domeniu, arată sursele Roman TV. Cu toate acestea, cazul nu doar că nu a fost tratat cu celeritate, ci nu a fost – până la difuzarea primei știri Roman TV, în februarie – tratat deloc.

O bătrână zace în propriile fecale și cu escare, în timp ce rudele îi toacă banii și nimeni „nu poate face nimic”

S-a sesizat poliția, în baza știrii Roman TV cu bătrâna: nu sunt fapte de natură penală. Indemnizația, suspendată

Vezi articolul

Știri

Simpozion „Ziua Orașului Roman”, 634 de ani de la prima atestare documentară, la Muzeul de Istorie

Adăugat

pe

Roman TV

Luni, 30 martie 2026, Casa „Nevruzzi” a Muzeului de Istorie din Roman a găzduit simpozionul organizat cu ocazia împlinirii a 634 de ani de la prima atestare documentară a orașului Roman, eveniment organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Roman și Societatea Culturală „Roman Mușat”, sub egida Complexului Muzeal Național Neamț și Consiliul Județean Neamț. Activitatea a fost deschisă de Adrian Ciobanu, șef secție muzeală IV Roman.

Vezi articolul
ROMAN Vremea acum
Duppy Vet - Cabinet și farmacie veterinară Auto Group Roman - AUTOMEISTER

Știri

Știri1 minut în urmă

162 de ani de autoritate în teritoriu: Ziua Instituției Prefectului

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSLa 2 aprilie, România marchează Ziua Instituției Prefectului, instituție înrădăcinată în modernitatea românească, marcată...

Știri23 de ore în urmă

Peste 35.5 milioane de lei (7.1 milioane euro), încasați la Taxe și Impozite până la 31 martie

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMS35.564.287 de lei au fost încasați, până la data de 31 martie 2026, la...

Știri23 de ore în urmă

Dosarul podului de la Luțca, clasat de DNA pentru că „fapta nu există”, iar în instanță nu are încă un prim termen

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSPodul de la Luțca, situat pe DJ 207A s-a prăbușit pe 9 iunie 2022,...

Știri23 de ore în urmă

Contracte de 240.000 euro pentru firmele care întrețin spațiile verzi din Roman

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMS1.203.629,75 lei cu TVA, deci contravaloarea a circa 240.000 de euro este suma totală...

Știri2 zile în urmă

Ray’s Dance, rezultate remarcabile la Blackpool Dance Festival

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSClubul sportiv Ray’s Dance a reprezentat România la prestigiosul Blackpool Dance Festival, competiție considerată...

Știri2 zile în urmă

Cazul „doamnei Geta” care trăia în fecale, prezentat la Roman TV, subiect de discuții în CL Roman

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSPe 13 februarie 2026, Roman TV publica o știre care arăta situația degradantă în...

Știri3 zile în urmă

Simpozion „Ziua Orașului Roman”, 634 de ani de la prima atestare documentară, la Muzeul de Istorie

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSLuni, 30 martie 2026, Casa „Nevruzzi” a Muzeului de Istorie din Roman a găzduit...

Emisiuni

Radar TVo zi în urmă

📺 Radar TV / Drumurile județene intră în reparații / 1 aprilie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de miercuri, 1 aprilie, a emisiunii Radar TV invitat Vasile Panaite, director DRUPO...

Cazuri și necazuri2 zile în urmă

Cazuri și necazuri / Recunoștință și Reformă

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSAstăzi vorbim despre excelență, despre oameni care schimbă destine și despre cum putem construi...

Panorama2 zile în urmă

🌐 Panorama / Guvernul nu reduce taxele și accizele la carburanți / 31 martie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de marți, 31 martie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru & Alex Nistor ✔️...

Radar TVo săptămână în urmă

📺 Radar TV / Despre sistemul medical românesc, cu bune și cu rele / 26 martie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de joi, 26 martie, a emisiunii Radar TV invitat dr. Alexandru Patrașcu –...

Panoramao săptămână în urmă

🌐 Panorama / Guvernul nu reduce taxele și accizele la carburanți / 24 martie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de marți, 24 martie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru & Alexandra Manea ✔️...

Radar TV2 săptămâni în urmă

📺 Radar TV / Când intră în reparații drumurile județene? / 19 martie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de joi, 19 martie, a emisiunii Radar TV invitat Daniel Harpa, președintele Consiliului...

Panorama2 săptămâni în urmă

🌐 Panorama / Contract semnat pentru Aqua Park. Cât va plăti municipiul Roman / 17 martie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMS✔️ Contract semnat pentru Aqua Park. Cât va plăti municipiul Roman ✔️ Cât costă...

Populare