Urmărește-ne și pe:

Știri

Julio Iglesias cântă la Iași!

Biletele pentru concertul din data de 11 mai de la Iași au prețuri cuprinse între 80 de lei și 500 de lei.

www.romantv.ro

Adăugat

pe

Știri

Dansatorii Clubului Ray’s Dance, la Wuxi WDSF Asian DanceSport Festival

Adăugat

pe

Seria competițiilor de cel mai înalt nivel continuă și în perioada 17–20 iulie 2025, în orașul Wuxi din China, s-a desfășurat Wuxi WDSF Asian DanceSport Festival, un eveniment internațional de amploare în cadrul căruia au fost organizate și competițiile de prestigiu:

  • Campionatul Mondial de Dansuri Latino – Tineret 2025
  • WDSF GrandSlam Latin Adult 2025
  • WDSF Grand Slam Standard Adult 2025

Aceste competiții au reunit cei mai buni dansatori sportivi din lume, reprezentând un punct de referință în calendarul mondial al dansului sportiv.

Și în acest an, România  a fost reprezentată cu succes la Campionatul Mondial de Dansuri Latino – Tineret 2025, competiție care a avut loc în data de 17 iulie 2025, în Wuxi, China.

România a fost reprezentată și în acest an la Campionatul Mondial de Dansuri Latino – Tineret, de două perechi valoroase:

  • Sabin Alexandru Marian și Karimova Polina – pereche din Piatra Neamț, de la Clubul de Dans Sportiv Ray’s Dance și
  • Trușcă Ianis David și Nicoraș Antonia Zahara

Perechea pietreană Alexandru Marian și Polina a obținut un rezultat remarcabil, clasându-se pe locul 8 dintr-un total de 57 de perechi participante, reprezentând trei continente: Europa, Asia și America de Nord. Această clasare reflectă nivelul ridicat de pregătire și talent al dansatorilor români, care continuă să se remarce în competițiile internaționale de top.

Rezultatul obținut de Sabin Alexandru Marian și Karimova Polina confirmă nu doar talentul excepțional al acestei perechi, ci și munca intensă, disciplina și sacrificiile făcute pe parcursul anilor de pregătire. Clasarea în top 10 mondial, într-o competiție de asemenea calibru, cu participare internațională vastă, reprezintă o performanță deosebită pentru dansul sportiv românesc. Acest succes este rodul antrenamentelor riguroase, al sprijinului oferit de antrenori, familie și comunitate, dar și al unei pasiuni autentice pentru dansul sportiv. Rezultatul obținut în China confirmă faptul că România are un cuvânt important de spus pe scena mondială a dansului latino.

Așa cum spunea celebrul dansator și coregraf Mikhail Baryshnikov:
„Talentul este un dar, dar succesul vine doar prin muncă, disciplină și perseverență.”
Această performanță este o dovadă vie a faptului că, atunci când pasiunea întâlnește determinarea, rezultatele nu întârzie să apară. Și, așa cum se spune adesea în lumea dansului sportiv: „Dansul sportiv nu înseamnă doar mișcare pe muzică, ci precizie, control, emoție și o dorință neînfricată de a fi mai bun cu fiecare pas.” Rezultatul obținut de perechea română confirmă această filozofie – este o combinație de pasiune și rigoare care aduce România tot mai aproape de vârful mondial al dansului sportiv.

”Clubul de Dans Sportiv Ray’s Dance  vă felicită cu mândrie pe voi, Sabin Alexandru și Karimova Polina, pentru modul excepțional în care ați reprezentat România și clubul nostru la Campionatul Mondial de Dansuri Latino – Tineret 2025, desfășurat la Wuxi, China.

Rezultatele obținute reflectă nu doar talentul vostru, ci și munca neobosită, seriozitatea și pasiunea pe care le investiți zi de zi în acest sport. Vă mulțumim pentru dăruirea cu care ați luptat pe ringul de dans și pentru că ați demonstrat încă o dată că performanța se construiește cu răbdare, perseverență și suflet.

Vă susținem în continuare cu toată încrederea și vă dorim mult succes în competițiile viitoare! Suntem alături de voi, pas cu pas, în drumul vostru spre excelență!”, ne transmite președintele Clubului și antrenorul Andrei Scrab.

Vezi articolul

Știri

Facturi Apa SERV „de infarct”, la Săbăoani, deși rețeaua nu este preluată de la primărie

Adăugat

pe

Roman TV

La redacția Roman TV s-a prezentat – zilele trecute – Mircea Dămoc, un cetățean domiciliat în Comuna Săbăoani din județul Neamț. Bărbatul este nemulțumit de faptul că în luna iulie a primit o factură de la Compania Apa SERV, privind folosirea rețelei de canalizare în mod fraudulos, în valoare de 2.564,20 de lei. Omul susține că este branșat la rețeaua de canalizare din luna aprilie a acestui an și că a plătit facturi de câteva zeci de lei pe lună până să primească această ultimă factură „de infarct”. Sunt și alți cetățeni,cu facturi mult mai mari, care s-au lamentat pe rețelele de socializare. Mai mult decât atât, Mircea Dămoc spune că nu știa că pentru a se racorda trebuie să solicite autorizație de la primărie și că racordul i l-ar fi făcut un muncitor al firmei care a implementat proiectul rețelei de canalizare.

De cealaltă parte, primarul Comunei Săbăoani, Florin Vîrgă, spune că oamenii ar fi trebuit să știe că branșarea se poate face doar în baza unui aviz și că nu contează – în contextul acestui subiect – dacă rețeauade canalizare implementată la nivelul comunei este sau nu predată Companiei Apa SERV.

Totodată, primarul comunei Săbăoani a mai precizat că oamenii s-au mai branșat și la alte utilități și că această omisiune din partea lor de a nu solicita aviz nu este scuzabilă.

Contactați, reprezentanții Companiei Apa SERV au transmis că din numărul total de 2.588 de utilizatori ai serviciului de alimentare cu app potabilă de pe raza UAT Săbăoani, doar 724 figurează ca fiind racordați la rețeaua de canalizare, deși a fost implementată o rețea de 16.6 km și au fost montate 1.561 de cămine de racord la limita de proprietate a fiecărui utilizator. În acest context, compania Apa SERV a demarat și desfășurat o acțiune de inventariere a utilizatorilor companiei care aveau deja un contract încheiat pe furnizarea apei potabile, însă nu încheiaseră unul și pentru rețeaua de canalizare. Așa s-ar fi descoperit racordurile neanunțate la primărie sau la compania de apă. Mai jos, redăm integral răspunsul Companiei Apa SERV, emis în scris redacției noastre.

Vezi articolul

Știri

Al treilea an de săpături arheologice, în curtea Spitalului Precista. Ce se dorește a fi conservat?

Adăugat

pe

Roman TV

Pentru al treilea an consecutiv, în curtea Spitalului „Precista” din Roman – obiectiv care trece printr-un proiect de restaurare – echipa coordonată de cercetător dr. George Dan Hânceanu sapă pentru noi descoperiri care întregesc situl medieval unic la nivelul municipiului Roman, fiind sigurul care s-a păstrat intact. Au fost descoperite și alte ateliere meșteșugărești, locuințe, unelte din fier, obiecte din bronz și o locuință din piatră, în interiorul căreia au fost găsite monede.

Reamintim faptul că lucrările la proiectul „Reabilitare și Extindere Așezământ Spitalicesc Precista” au demarat în ianuarie 2023, valoarea totală a investiției, care este una complexă, fiind de circa 36 de milioane de euro. Vestigiile au fost descoperite în cadrul descărcării de sarcină arheologică. George Dan Hânceanu speră ca măcar parte din aceste descoperiri importante să fie conservată și redată publicului sub forma unui circuit care să se îmbine armonios cu structura spitalului, atunci când obiectivul va fi finalizat.

Vezi articolul

Știri

Primăria a răspuns propunerii Florei Ordean: „Telefonul care alungă singurătatea”, un proiect dedicat seniorilor

Adăugat

pe

Roman TV

Recent, jurnalista Flora Ordean i-a propus conducerii municipiului Roman adoptarea unui proiect care să vină în sprijinul seniorilor. Mai exact un demers prin intermediul căruia persoanele vârstnice să fie monitorizate, prin telefon. Miercuri, 23 iulie 2025, reprezentanții administrației locale au transmis un apel la voluntariat pentru sprijinirea persoanelor vârstnice. Pentru implementarea acestui program, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Roman recrutează 12 voluntari care vor participa activ la realizarea apelurilor telefonice și vor oferi sprijin moral beneficiarilor proiectului.

– Depunerea dosarelor de înscriere: 21 iulie – 11 august 2025, între orele 09:00 – 16:00. Afișarea rezultatelor evaluării dosarelor: 20 august 2025. Interviul de selecție: 25 august 2025, ora 11:00. Anunțarea rezultatelor finale: 27 august 2025. Cererile de înscriere, însoțite de documentele solicitate, se depun la sediul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Roman. Pentru informații suplimentare, persoana de contact este Roxana Anechitei – Inspector superior, Telefon: 0711 932 892 / 0233 744 77. E-mail: [email protected].

Vezi articolul

Știri

Bărbat pe trotinetă, accidentat pe strada Mihai Viteazu

Adăugat

pe

Roman TV

Pe 23 iulie 2025, în jurul orei 11:45, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Vezi articolul

Știri

A cumpărat teren, prin licitație, de la Primăria Botești și nu este pus în posesia lui: „nu a câștigat cine trebuia!”

Adăugat

pe

Roman TV

O poveste complicată arată – pe scurt – că un bărbat în vârstă de 36 de ani a rămas și fără banii dați – peste 1 milion de lei – și fără teren. Detaliată, povestea sună așa: în luna mai a anului 2025, Primăria Comunei Botești a organizat o licitație pentru scoaterea la vânzare a unui teren proprietate privată a unității administrativ-teritoriale menționate, procedură la care s-au înscris trei participanți. Emanuel Andrei a fost unul dintre cei trei doritori să cumpere terenul, lucru care s-a și întâmplat. Doar că bărbatul nu este pus în posesia terenului, deși a virat primăriei banii pe teren, în sumă de 1.001.325 de lei. O a doua persoană care a licitat pentru a cumpăra terenul este Petru Ilieș, care și-a desfășurat afacerea acolo mulți ani, prin contract de concesiune, document care a fost reziliat în data de 19 martie 2025, prin HCL Botești, cu unanimitate de voturi. Bărbatul a depus o contestație la primărie, conform unei adrese pe care Emanuel Andrei a primit-o de la primărie, în data de 18 iunie 2025. Doar că această contestație ar fi fost depusă în afara termenului legal. Mai mult decât atât, adversarul său, Petru Ilieș, a dat Primăria Botești în judecată, pe contencios-administrativ și fiscal, pentru anularea actului administrativ. Pierzătorul invocă faptul că terenul în cauză s-ar suprapune cu un teren și construcții pe care dânsul le deține. Cu alte cuvinte, în mod absurd Petru Ilieș ar fi fost de acord – participând la licitație – să cumpere o parte dintre terenurile pe care deja le deține.
Din cauza acestor hățișuri, Emanuel nu a fost pus în posesia terenului în suprafață de 22.696 mp situat în intravilanul și extravilanul satului Botești, deși a licitat suma cea mai mare, de peste 1 milion de lei, în timp ce ceilalți doi participanți au oferit 280.100, respectiv 180.100 de lei pentru teren, conform procesului verbal încheiat la data de 29 mai 2025. Problema cetățeanului a fost dezbătută în ședința CL Botești desfășurată în data de 25 iunie 2025. Primarul Georgeta Blaj, cât și consilierii locali ridică din umeri și spun că trenuie ca bărbatul care a câștigat legal licitația și a livrat primăriei milionul de lei să aștepte să se finalizeze litigiul Primăriei Botești cu Petru Ilieș. Cum aceste procese pot dura ani, Emanuel Andrei se simte nedreptățit și solicită să fie pus în posesia bunului cumpărat.

Cei doi bărbați, Emanuel Andrei și Petru Ilieș, conduc afaceri cu balastiere. Contactat, Petru Ilieș susține că dreptatea este de partea lui, deoarece persoana care a întocmit cadastrul nu l-ar fi făcut corect. Mai mult decât atât, acuzele nu au întârziat să apară.

Emanuel Andrei se apără și spune că vrea doar terenul pe care l-a cumpărat, pentru care a virat deja banii în contul primăriei.

Primarul Comunei Botești, Georgeta Blaj, se apără spunând că trebuie să dea socoteală cel care a întocmit cadastrul. Tot el ar trebui, în viziunea doamnei primar, să-i plătească penalități lui Emanuel Andrei, pentru imposibilitatea de a-l pune în posesia terenului cumpărat de la primărie și achitat.

Deși complicată, povestea arată un lucru cert: greșeli au fost făcute și nimeni nu pare să și le asume. Fiecare arată cu degetul către alți factori implicați în această poveste. În timpul documentării materialului, într-un birou al primăriei Botești întâmplător l-am întâlnit și pe domnul care a întocmit cadastrul și care are contracte de prestări servicii cu primăria menționată. Deși nu ne-am adresat dumnealui, recalcitrant, acesta ne-a solicitat să ieșim din birou, deoarece timpul costă bani, iar dumnealui lucrează pe banii lui. De menționat este că la Primăria Botești, domnul în cauză lucrează pe bani publici. Mai exact, conform declarațiilor primarului Georgeta Blaj, acesta încasează de la Primăria Botești 1.500 de lei plus TVA lunar, pentru a presta servicii de cadastrare. Cu aceeași administrație locală, domnul care întocmește cadastre are încheiat – în februarie 2025 – un contract în valoare de 156.197 de lei, fără TVA.

Vezi articolul

Știri

Șezătoare la tabăra de vară intergenerațională „Vacanța împreună”, la Fundația „Melchisedec”

Adăugat

pe

Roman TV

A doua ediție a taberei intergeneraționale intitulate „Vacanța împreună” – în cadrul căreia participă copii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani, adolescenți cu vârste între 14-18 ani și seniori cu vârste de peste 65 de ani – se desfășoară între 7 și 25 iulie 2025, la Fundația „Episcop Melchisedec” din Roman. Luni, 21 iulie, participanții au organizat o șezătoare.

Vezi articolul
ROMAN Vremea acum
Duppy Vet - Cabinet și farmacie veterinară Auto Group Roman - AUTOMEISTER

Știri

Știri23 de ore în urmă

Dansatorii Clubului Ray’s Dance, la Wuxi WDSF Asian DanceSport Festival

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSSeria competițiilor de cel mai înalt nivel continuă și în perioada 17–20 iulie 2025,...

Știri23 de ore în urmă

Facturi Apa SERV „de infarct”, la Săbăoani, deși rețeaua nu este preluată de la primărie

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSLa redacția Roman TV s-a prezentat – zilele trecute – Mircea Dămoc, un cetățean...

Știri2 zile în urmă

Al treilea an de săpături arheologice, în curtea Spitalului Precista. Ce se dorește a fi conservat?

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSPentru al treilea an consecutiv, în curtea Spitalului „Precista” din Roman – obiectiv care...

Știri2 zile în urmă

Primăria a răspuns propunerii Florei Ordean: „Telefonul care alungă singurătatea”, un proiect dedicat seniorilor

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSRecent, jurnalista Flora Ordean i-a propus conducerii municipiului Roman adoptarea unui proiect care să...

Știri2 zile în urmă

Bărbat pe trotinetă, accidentat pe strada Mihai Viteazu

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSPe 23 iulie 2025, în jurul orei 11:45, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman...

Știri3 zile în urmă

A cumpărat teren, prin licitație, de la Primăria Botești și nu este pus în posesia lui: „nu a câștigat cine trebuia!”

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSO poveste complicată arată – pe scurt – că un bărbat în vârstă de...

Știri4 zile în urmă

Șezătoare la tabăra de vară intergenerațională „Vacanța împreună”, la Fundația „Melchisedec”

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSA doua ediție a taberei intergeneraționale intitulate „Vacanța împreună” – în cadrul căreia participă...

RECLAMĂ

Emisiuni

Radar TV23 de ore în urmă

📺 Radar TV / Cât de mult vor fi afectate primăriile de măsurile de austeritare / 24 iulie 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de joi, 24 iulie, a emisiunii Radar TV invitat: Adrian Ciobanu, primarul Comunei...

Panorama3 zile în urmă

📺 Panorama / Unde-i criza? Milioane de euro tocate pe paranghelii si vacanțe / 22 iulie 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de marți, 22 iulie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru & Alexandra Manea Unde-i...

Radar TVo săptămână în urmă

📺 Radar TV / Adio proiecte de 6,3 miliarde de euro prin PNRR / 17 iulie 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de joi, 17 iulie, a emisiunii Radar TV Invitat: Cristian Ungurianu, economist Moderator:...

Panoramao săptămână în urmă

📺 Panorama / Criza economică, „tratată” cu focuri de artificii și spectacole / 15 iulie 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSUrmărim, 🔴 în direct, o nouă ediție a emisiunii 🌐 Panorama 💬 Mesajele tale...

Radar TV2 săptămâni în urmă

📺 Radar TV / Un polițist în luptă cu sistemul / 10 iulie 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de joi, 10 iulie, a emisiunii Radar TV invitat Ioan Cănărău, președintele sindicatului...

Panorama2 săptămâni în urmă

📺 Panorama / Măsurile de austeritate îi ocolesc pe bugetari / 8 iulie 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de marți, 8 iulie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru & Alexandra Manea Guvernul...

Radar TV3 săptămâni în urmă

Radar TV / Sume exorbitante plătite pentru „excelență” în munca de Poliție / 3 iulie 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de joi, 3 iulie, a emisiunii Radar TV invitat: Vitalie Josanu, președintele Sindicatului...

RECLAMĂ

Populare