Reprezentanții primăriei au vizitat parcul auto al societății Rossal, entitate contractată pe foarte mulți ani de către municipalitate pentru serviciile de deszăpezire. Vizita a fost făcută...
Pe ordinea de zi a ședinței de îndată a Consiliului Local Roman din data de 18 noeimbrie, la punctul șapte s-a regăsit proiectul de hotărâre privind...
În cadrul unei ședințe de îndată desfășurate joi, 18 noiembrie, prin votul consilierilor locali s-a votat alocarea, din bugetul local, a sumei de 300.000 de lei...
În acest an, tradiționalele luminițe montate cu ocazia sărbătorilor de iarnă vor fi amplasate doar în zona centrală și în Pietonalul Ștefan cel Mare, cu scopul...
Ministerul Sănătăţii împreună cu Direcţia de Sănătate Publică Neamț, Programul Naţional de Prevenire, Supraveghere şi Control al Tuberculozei şi Fundația Romanian Angel Appeal implementează în prezent...
Anual, pe 17 noiembrie, este marcată Ziua Mondială a Prematurității, dedicată micuților care se nasc prematur. În România, anual 20.000 de copii vin pe lume prematur....
350 de platani și 300 de alți arbori precum tei, paltin sau mesteacăn au fost achiziționați de municipalitate în această perioadă, urmând să fie plantați în...
Ministerul Educației a fost sancționat de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, informare emisă miercuri, 16 noiembrie, deoarece bursele sociale pentru elevii din mediul rural care...
Ultimele proceduri efectuate în cazul locuințelor sociale construite pe strada Islazului, până să fie predate beneficiarilor, sunt aproape de finalizare. În această perioadă, locuințele sunt în...
La punctul de recoltare a sângelui din Roman, situat la etajul al doilea al Policlinicii, în această perioadă se prezintă puține persoane să doneze pentru ca...