Reportaje
Grevă în primării. Vicepreședintele al Sindicatelor din Administrație: „urmează blocarea încasării taxelor și impozitelor”
Timp de două ore, marți, 10 februarie 2026, între orele 10 și 12, peste 1.300 de primării rurale din țară au făcut grevă japoneză, din cauza reformei Guvernului Bolojan din administrația publică. Începând cu ora 10.30, premierul a participat la o dezbatere cu edilii, organizată de Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor, la Palatul Parlamentului. Sindicaliștii spun că măsurile anunțate nu sunt pe măsura eforturilor pe care angajații din primării le depun și că multe dintre judecățile emise împotriva bugetarilor din acest sistem nu au un fundament real. Sunt și situații în care posturile din primării ajung să fie ocupate pe criterii politice, punând eticheta pe toți funcționarii care își fac treaba profesionist, spun aceștia. Dacă nu vor fi primiți la dialog cu factorii de decizie, aceștia amenință cu blocarea încasării taxelor și impozitelor la nivelul primăriilor.
Sindicaliștii susțin că nu sunt împotriva reformelor, însă insistă să fie primiți la dialog, încât acestea să fie adoptate în funcție de specificul fiecărei primării în parte.
Reportaje
Un eveniment de suflet: cartarea Clubului INTERACT Roman, sub egida Rotary Club
Sâmbătă, 7 februarie 2026, la un restaurant din zona Romanului a avut loc un eveniment centrat pe tineri și pe voluntariatul acestora în scopuri umanitare și pentru comunitate: cartarea Clubului Interact, sub egoda Rotary Club Roman. La eveniment au fost prezenți invitați de seamă, printre care îi amintim pe Andrei Robert Botez – guvernatorul al Rotary District 2241 România și Republica Moldova, Alina Solovăstru – reprezentantul Rotary District 2241 pentru Interact, Laura Vilicescu – Vice District Rotaract, cât și președinta Clubului Rotary Roman pentru anul 2025-2026, Dana Diaconescu dar și Camelia Duca, membru al Clubului Rotary Roman, fost președinte al clubului, promotor și coordonator al Clubului Interact Roman, cu eforturi bifate privind această realizare. În cadrul evenimentului, Mario George Duca, elev al Colegiului Național „Roman-Vodă” a fost desemnat președintele Clubului Interact Roman.
Reportaje
Cetățile Moldovei, repere în istorie și viziunea exploatării lor în prezent
invitat: Vitalie Josanu, expert în patrimoniu cultural
Reportaje
Cetatea Neamțului și Cetatea de la Gâdinți, sub lupa expertului Vitalie Josanu
Reportaje
„Anul Nou Clepsydric”, eveniment al Societății Culturale „Clepsidra” și al UZPR/Filiala „Filip Brunea Fox” Roman
Joi, 22 ianuarie 2026, la ora 17, un restaurant din Roman a găzduit evenimentul intitulat „Anul Nou Clepsydric”, organizat de Societatea Culturală „Clepsidra” și de Uniunea Ziariștilor Profesionisti din România, Filiala „Filip Brunea Fox” Roman, moderat de coordonatorul filialei, pr. poet și artist plastic Cornel Paiu. Programul manifestărilor a debutat cu o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoți, urmată de discursul de bun venit al gazdei, dar și ale altor participanți. Roman TV a fost partenerul media al evenimentului.
Reportaje
„Unirea Principatelor Române”, la Muzeul de Istorie din Roman
Vineri, 23 ianuarie 2026, de la ora 11:00, la sediul Muzeului de Istorie Roman a avut loc simpozionul dedicat „Unirii Principatelor Române”. Activitatea s-a adresat publicului de vârstă școlară, fiind realizată în colaborare cu Şcoala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” și Colegiul Tehnic „Petru Poni”, ambele din Roman. Manifestarea a fost deschisă de Adrian Ciobanu, șeful Secției Muzeale IV – Roman din cadrul Complexului Muzeal Național Neamț.
Reportaje
Decembrie festiv – rezumatul evenimentelor organizate de Primăria Municipiului Roman
Vineri, 19 decembrie, începând cu ora 12:00, în Sala Unirii din cadrul Primăriei Municipiului Roman, a avut loc ședința festivă de final de an a Consiliului Local.
Luni, 22 decembrie, la ora 10:00, la Cimitirul Eternitatea, s-a desfășurat ceremonialul dedicat Zilei Eroilor Revoluției, la mormântul Eroului Revoluției Române, Fănel Ciupitu.
Marți, 23 decembrie, de la ora 11:00, Primăria Municipiului Roman a fost colindată de zeci de colindători care au vestit Nașterea Domnului printr-un program de colinde tradiționale, păstrând tradiția anilor precedenți.
Miercuri, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului, de la ora 11:00, a avut loc evenimentul „Caleașca lui Moș Crăciun”, care a adus bucuria sărbătorilor pentru copiii din municipiu. Moș Crăciun, însoțit de Crăciunițe, a oferit dulciuri celor mici, parcurgând traseul: Școala „Carol I” – Școala „Calistrat Hogaș” – Școala „Roman Mușat” – Pietonal Ștefan cel Mare (Amfiteatru).
Luni, 29 decembrie, la ora 09:30, în Sala Unirii, a avut loc conferința de presă de final de an.
Marți, 30 decembrie, începând cu ora 10:30, s-a desfășurat Festivalul de Datini și Obiceiuri „Roman Metropolitan” – ediția 2025, eveniment care a reunit obiceiurile de Crăciun și de Anul Nou din municipiul Roman și din comunele membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Roman Metropolitan”.
Miercuri, 31 decembrie, începând cu ora 22:00, în Piața Roman-Vodă, a avut loc Revelionul 2026, marcat printr-un spectacol artistic susținut de talente locale, Crissa, trupele Bere Gratis și Ro-Mania, iar la trecerea dintre ani publicul s-a bucurat de un impresionant foc de artificii.
Reportaje
Festivalul de Datini și Obiceiuri „Roman Metropolitan” – ediția 2025
-
Știriacum 8 ani1 Decembrie la Roman
-
Știriacum 10 aniUrbaniac S04E05 – Cristian Prăjescu
-
Știriacum 5 aniBaie în pielea goală, în centrul Romanului
-
Știriacum 3 aniMoarte învăluită în mister: "Dionisie nu s-a sinucis!"
-
Știriacum 4 aniDin imagini, podul de la Luțca pare a fi… crăpat și lăsat pe mijloc
-
Știriacum 3 aniEleve din Roman de 14 și 15 ani, filmate în timp ce se păruiau
-
Știriacum 5 aniTânăr găsit împușcat în gât, într-o mașină, în Roman
-
Știriacum 5 aniCrimă oribilă la Icușești: un bărbat și-a omorât soția


