Știri
Proiect pentru tratarea bolnavilor cardiaci critici, la Spitalul din Roman
Spitalul Municipal de Urgență Roman, în parteneriat cu Primăria Municipiului Roman a semnat contractul de finanțare pentru proiectul intitulat „Dotarea Spitalului Municipal de Urgență Roman cu echipamente medicale pentru tratarea pacienților cardiaci critici”, în cadrul apelulului dedicat investițiilor în infrastructura unităților sanitare publice. Valoarea proiectului este de 5.2 milioane de lei fără TVA, fiind finanțat prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Va fi înființată și operaționalizată Unitatea de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici și va fi creată linia de gardă în specialitatea Cardiologie.
În cadrul acestui proiect, spitalul va fi dotat cu echipamente medicale moderne.
Anul trecut, la CPU al Spitalului Municipal de Urgență din Roman s-au prezentat peste 4.000 de pacienți cu afecțiuni cardiace, din care circa 1.200 au fost internați in Cardiologie și alți 600 pe Terapie Intensivă Coronarieni. La ambulatoriul de specialitate adresabilitatea a fost de 4.000 de pacienți, iar alți 1.807 au fost înregistrați pe foi de zi. Conform DSP Neamț, în cabinetele medicilor de familie din zona Romanului, la finele anului 2025 erau în evidențe 28.175 de pacienți cu boli hipertensive.
Știri
A trecut prin loc nepermis și a fost accidentat, pe Sucedava
În dimineața zilei de 5 februarie 2026, la ora 05:35, pe strada Sucedava din municipiul Roman, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. Femeia, în vârstă de 56 de ani, a trecut strada prin loc nepermis, moment în care a fost accidentată de un autoturism.
S-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Știri
Accident cu victimă aruncată din autoturism, la Traian
Prin apel la 112, la ora 14:40 a fost anunțat un accident rutier produs pe E 85 în satul Traian din comuna Săbăoani. În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau câte două persoane.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman (o autospecială pentru descarcerare grea, o autospecială de stingere și două ambulanțe SMURD dintre care una de terapie intensivă mobilă), SAJ (2 ambulanțe) și IPJ.
În urma impactului, o persoană a fost proiectată dintr-unul dintre autoturisme în afara părții carosabile. Victima, o fată în vârstă de 15 ani, cu politraumatisme, a fost preluată de echipajul SMURD TIM în vederea acordării îngrijirilor medicale și transportului la spital.
Un bărbat (din același autoturism) în vârstă de 25 de ani a necesitat îngrijiri medicale, fiind preluat de un echipaj de la SAJ și transportat la spital.
În celălalt autoturism, cele două persoane au rămas blocate. Pompierii, cu ajutorul echipamentelor specifice, au scos persoanele din autoturism.
O femeie de 77 de ani a fost asistată medical de echipajul SMURD după care a fost transportată la spital, iar conducătorul autoturismului, un bărbat de 76 ani a fost preluat și transportat la spital de un echipaj de de la SAJ.
Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.
Un echipaj de la SDN va acționa pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier.
Știri
Statistici sumbre: 1.603 cazuri noi de cancer anul trecut, în județul Neamț
Prevenția reprezintă cea mai eficientă strategie de control al cancerului. Codul European împotriva Cancerului oferă 14 recomandări simple, accesibile oricărei persoane, fără a necesita cunoștințe speciale sau îndrumări suplimentare. Adoptarea unor comportamente sănătoase este esențială pentru reducerea riscului de cancer: evitarea fumatului sau renunțarea la acesta, menținerea unei alimentații echilibrate, practicarea regulată a activității fizice pentru păstrarea unei greutăți corporale adecvate și abținerea de la consumul de alcool. Implementarea programelor pilot de screening pentru cancerul de col uterin, cancerul de sân și cancerul colorectal reprezintă pași importanți în direcția depistării precoce și a creșterii șanselor de diagnostic timpuriu și tratament eficient. Institutul Național de Sănătate Publică este implicat activ în elaborarea și implementarea politicilor și programelor de prevenție, screening și cercetare în domeniul cancerului, contribuind la consolidarea unui sistem de sănătate publică centrat pe oameni și orientat spre rezultate. Prin Programul Sănătate 2021–2027, sunt alocate fonduri structurale europene pentru modernizarea infrastructurii de diagnostic și tratament oncologic, precum și pentru îmbunătățirea calității serviciilor medicale. Din păcate, această boală, cu un debut adesea insidios și dificil de recunoscut, rămâne una dintre cele mai temute afecțiuni ale prezentului, din cauza impactului profund asupra vieții oamenilor. În rândul bărbaților din România, cele mai frecvente patru tipuri de cancer sunt cancerul de prostată, cancerul pulmonar, cancerul colorectal și cancerul vezicii urinare, reprezentând 58% din totalul cancerelor bărbaților (comparativ cu 59% la nivelul UE). În rândul femeilor, cele mai frecvente trei tipuri de cancer sunt: cancerulde sân, cancerul colorectal și cancerul de col uterin.
În județul Neamț, în anul 2025 la nivelul cabinetelor de oncologie au fost luate în evidență 1.603 cazuri noi de cancer, dintre care 764 în mediul urban și 839 în mediul rural.
Compartimentul de Evaluare și Promovare a Sănătății din cadrul Direcției de Sănătate Publică a Județului Neamț va desfășura activități de informare, educare și comunicare privind conștientizarea impactului cancerului în comunitate, prin intermediul rețelei de asistență medicală comunitară, prin distribuirea materialelor informative pe pagina de Facebook, pe website-ul DSPJ Neamț.
Știri
Adolescentul de 17 ani accidentat grav la Pildești, salvator după moarte: familia a acceptat prelevarea de organe
În seara zilei de 29 ianuarie 2026, pe DC 54, în afara localității Pildești a avut loc un groaznic accident rutier. Un autovehicul a accidentat doi adolescenți care se deplasau pe partea carosabilă. Pentru unul dintre ei, evenimentul a fost fatal. Băiatul, în vârstă de 17 ani, a a suferit un politraumatism sever, fiind găsit în comă gradul II și intubat la fața locului. A fost transportat la Spitalul din Roman, unde a fost diagnosticat cu comă gradul IV și hematom subdural. Ulterior, tânărul a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași, însă pentru el medicii nu au mai putut face nimic. Pentru alții, însă, tânărul este o rază de speranță chiar și după moarte.Familia sa a decis să îi doneze organele, pentru a salva alte vieți.
De la tânărul de 17 ani a fost prelevat cordul, care a fost transportat cu un elicopter SMURD la Târgu Mureş. S-au mai prelevat ficatul, rinichii, corneea şi ţesut os-tendon. Ficatul şi rinichii au fost transplantaţi pe 3 februarie, la Iaşi. Corneea urmează să fie transplantată la Clinica de Oftalmologie din Spitalul „Sf. Spiridon”, iar țesutul os-tendon a fost preluat de un echipaj medical venit de la Bucureşti, pentru a fi transplantat la Spitalul Colentina, a declarat pentru AGERPRES dr. Raluca Neagu, coordonatorul Centrului Regional de Transplant.
Știri
Sindicaliști din învățământ din Neamț, la protest: „probabil va urma o grevă”
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală Alma Mater au pichetat sediul Guvernului miercuri, 4 februarie 2026, contestând Legea 141/2025, mai exact primul pachet de măsuri adoptate de Guvernul Bolojan care au dus – potirivit sidicaliștilor – la „degradarea calității actului educațional, la imposibilitatea reală de a lucra individualizat cu elevii, la creșterea riscului de eșec și abandon școlar și la dispariția unui număr semnificativ de posturi didactice ca urmare a reducerii numărului de clase/grupe.” Sindicatele amenință cu grevă generală, îndeosebi dacă nu va exista dialog social între lideri și decidenți, în urma căruia să fie reglementată parte din doleanțele pe care angajații din învățământ le invocă.
Premierul Ilie Bolojan nu ar fi primit liderii sindicali la discuții pe motiv că avea o întâlnire cu primarii unităților administrativ-teritoriale din țară, conform declarațiilor pe care sindicaliștii ni le-au oferit. La acțiune au participat peste 1000 de studenți și sindicaliști din sistemul de învățământ din toată țara.
Știri
Mai puține încadrări în grad de handicap, în 2025
Numărul nemțenilor care au solicitat pentru prima oară încadrarea în grad de handicap a scăzut în 2025, după 5 ani de creșteri consecutive, arată o situație transmisă de DGASPC Neamț. Anul trecut au fost emise 2.346 de certificate de încadrare în grad de handicap pentru cazuri noi, în scădere comparativ cu 2024 când au fost peste 2.700 de astfel de cazuri noi.
Pentru a fi eliberate certificatele de încadrare în grad de handicap, specialiștii DGASPC Neamț au realizat anul trecut 7.107 evaluăridintre care 2.313 la domiciliul sau reședința persoanei. Au fost înregistrate și gestionate un număr de 511 contestații, pentru care au fost scanate documentele ce au stat la baza emiterii certificatelor contestate și au fost încărcate pe platforma Comisiei Superioare de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din București. 96 de persoane nu s-au prezentat la reevaluare, motiv pentru care au fost emise certificate de neîncadrare în grad de handicap.
Știri
Apele înghețate nu sunt loc de joacă, ci pot cauza adevărate tragedii
Temperaturile scăzute transformă luciurile de apă în adevărate patinoare care pot fi tentante pentru copii. Salvatorii atrag atenția asupra faptului că poate fi pusă viața celor mici și nu numai, în pericol. Gheața se poate rupe, iar apa rece poate cauza decesul victimelor. Părinții sunt sfătuiți să supravegheze copiii și să le explice despre pericolul apelor înghețate. Dacă observați o persoană ce a căzut în apă după ce gheața s-a rupt încercați să veniți în ajutorul acesteia, respectând următorii pași: anunțați evenimentul în cel mai scurt timp posibil la numărul unic pentru urgențe 112, strigați după ajutor, nu încercați să mergeți pe gheață pentru a salva victima, mențineți contactul cu victima, vorbindu-i, căutați o creangă, o frânghie, o scară sau un obiect care poate să ajungă la victimă pentru a o apuca și a o trage spre mal. După ce ați scos persoana din apă transportați-o într-un loc mai cald. Îndepărtați îmbrăcămintea udă și încălziți victima cu o pilotă, haine uscate, folie protectoare sau prin contact fizic, cu propria temperatură corporală. Nu oferiți victimei nimic de băut sau de mâncat.
Zilele trecute, într-un sat din Sibiu doi copii și-au pierdut viața în urma unui joc care, la prima vedere, poate părea inofensiv. În doar câteva clipe, o joacă obișnuită s-a transformat într-o tragedie. Nu lăsați copiii nesupravegheați în apropierea lacurilor, râurilor sau bălților înghețate. Vorbiți-le despre riscuri și explicați-le că gheața nu este un loc de joacă. Gheața se poate rupe în orice clipă, iar apa rece poate deveni fatală în doar câteva minute.
-
Știriacum 8 ani1 Decembrie la Roman
-
Știriacum 9 aniUrbaniac S04E05 – Cristian Prăjescu
-
Știriacum 5 aniBaie în pielea goală, în centrul Romanului
-
Știriacum 3 aniMoarte învăluită în mister: "Dionisie nu s-a sinucis!"
-
Știriacum 4 aniDin imagini, podul de la Luțca pare a fi… crăpat și lăsat pe mijloc
-
Știriacum 3 aniEleve din Roman de 14 și 15 ani, filmate în timp ce se păruiau
-
Știriacum 5 aniTânăr găsit împușcat în gât, într-o mașină, în Roman
-
Știriacum 5 aniCrimă oribilă la Icușești: un bărbat și-a omorât soția


