Reportaje
Comoara din bălării: Cetatea lui Ștefan cel Mare zace uitată, fără stăpân
Una dintre cele mai puternice cetăți ale Moldovei medievale și singura din piatră construită în întregime de Ștefan cel Mare zace, la cinci kilometri de municipiul Roman, într-un anonimat apăsător: acoperită de bălării, înconjurată de porumb, fără indicatoare care să arate că acolo a fost cândva, o cetate ștefaniană. O comoară care se cere explorată, însă nu are cine o valorifica. În prezent, monumentul istoric de grupă valorică A este fără stăpân. Nimeni nu este proprietar peste obiectiv, deci nimeni nu se preocupă de punerea sa în valoare. Un singur element pare să mai ateste că acolo a fost cetatea lui Ștefan: numele străzii din Gâdinți, care duce către obiectiv. Singura pancartă care indica locul cetății, amplasată în intersecția DJ 207D cu DN 15D a dispărut. Hățișurile birocratice și nepăsarea au condus la starea deplorabilă în care se află acum monumentul. Tot ele îl țin blocat. Mulți au vrut-o, puțini cu adevărat, iar în prezent comoara ștefaniană zace în bălării.
În perioada 2006-2022, dr. Vitalie Josanu a fost ofițer specializat în domeniul protejării patrimoniului cultural național, ca el fiind câte un ofițer în fiecare județ, în cadrul Serviciului de Investigații Criminale. În timpul exercitării acestei funcții, pe lângă alte sute de obiective de patrimoniu monitorizate, în vizorul său a fost Cetatea Nouă a Romanului, fiind printre cele mai degradate monumente istorice ținute sub observație care, din păcate, a rămas la același stadiu și în prezent. În jurul acestui obiectiv au urmat, apoi, demersuri care s-au împotmolit, intenții care au rămas la stadiul de vorbărie, păreri și recomandări mai mult sau mai puțin avizate. Cele mai multe, așa cum ne-am obișnuit, au provenit din sfera politică. Pânâ în 2022, când a fost îndepărtat din funcția de ofițer specializat în domeniul protejării patrimoniului cultural național, Vitalie Josanu a încercat să repornească rotițele unui circuit care ar fi trebuit să se desfășoare firesc, fără opreliști și fără multe încurcături. Totul s-a blocat la capitolul administrator al acestui obiectiv, un target care nu este bifat până în prezent. Cetatea, deci, nu are stăpân. Poate că scopul este chiar acesta, ca ea să se piardă în vegetația deasă de la periferia comunei Gâdinți.
Nemulțumit de răspunsul primit de la Ministerul Culturii, Vitalie Josanu a amendat ministrul de la acea vreme, ulterior sancțiuni primind și următorii doi miniștri ai Culturii, pentru aceeași abatere – neluarea unor măsuri concrete care să protejeze obiectivul de patrimoniu lăsat în paragină.
Și Direcția Județeană pentru Cultură Neamț, prin directorul executiv, a militat pentru acest obiectiv de patrimoniu. În 2020, instituția a alocat 2.000 de lei din fonduri proprii pentru cadastrarea terenului aferent cetății. Lentoarea a persistat, în schimb, de la centru: cu miniștri secretari de stat, cu parlamentari de Neamț și cu primari care și-ar fi putut da mâna pentru salvarea acestui monument.
Primarul comunei Gâdinți începând cu actuala legislatură, Dragoș Popa, spune că nu are nici o putere să gestioneze un astfel de obiectiv, afirmând că cetatea este administrată de Primăria Municipiului Roman. De fapt, ea nu aparține nimănui.
A nimănui și – totuși – se dorește găsirea unui act de proprietate pentru a fi reglementată situația adminsitrării sale. Fiind construită la 1466, un asemenea document al cetății este imposibil de găsit, iar alte documente de la Primăria Comunei Gâdinți nu există, cel puțin la nivel declarativ. Astfel de exigențe par a fi desprinse din sfera irealului, putând fi rezolvate prin demersuri legislative de actualitate.
Până și drumul până la cetate, care este unul județean, este aproape impracticabil. În Ministerul Culturii o avem pe Diana Baciuna din Roman, secretar de stat, aceeași care a semnat pentru ca aurul dacic – respectiv Coiful de la Coțofenești și trei brățări dacice – să plece la muzeul Drents din Olanda. Știm cu toții că acestea au fost sustrase din muzeu și nerecuperate până la această oră de către autoritățile române. Diana Baciuna, de loc din Roman așa cum am menționat, a fost contactată la numărul de pe site-ul ministerului pentru a oferi un punct de vedere privind interesul domniei sale față de Cetatea Nouă a Romanului, însă aceasta nu a răspuns apelului nostru. Conform declarației de avere din iunie 2025, aceasta a încasat un venit anual de 116.875 de lei cu titlu de indemnizație de la Ministerul Culturii, alți 34.362 de lei cu titlu de indemnizație de la Centrul Național de Învățământ Turistic București și un venit anual de 19.658 de lei din postura de membru al unor comisii din Ministerul Culturii.
Reportaje
SmartyKids Roman, echipa care inspiră educația
SmartyKids reprezintă un fenomen educațional de anvergură globală, fiind prezent în peste 11 țări. În România, succesul conceptului este confirmat de o rețea de peste 100 de centre, unde mii de copii își cultivă potențialul în fiecare zi. Povestea SmartyKids Roman a început în anul 2019, la inițiativa coordonatoarei Maria Juncu. Din acel moment, a fost creat un spațiu unde fiecare copil își scrie propria poveste de succes. Prin pasiune și dedicare, copiii sunt pregătiți să devină adulți demni și încrezători, capabili să răspundă cu succes oricărei potențiale provocări din viața lor.
Mai mult decât un centru de cursuri, SmartyKids este un ecosistem dedicat dezvoltării inteligenței. Aici, copiii nu doar acumulează cunoștințe, ci își maximizează abilitățile cognitive și dobândesc încredere de sine.
Sub îndrumarea unei echipe care oferă suport constant și motivație, micii cursanți sunt ghidați să devină lideri ai propriei evoluții.
Reportaje
Expoziția „Brâncuși în mijlocul copiilor”, la Clubul Copiilor din Roman
Clubul Copiilor din Roman a deschis expoziția „Brâncuși în mijlocul copiilor”, la 150 de ani de la nașterea marelui sculptor, vernisajul reunind un număr mare de copii si părinți. Participă cu lucrări plastice eleviii de la Cercul de Artă Decorativă, clasele a IV-a A, a IV-a B, a III-a A, a III- a B, I C, Preg. B și Preg. C de la Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” Roman și elevii clasei a VIII-a de la Școala Gimnazială din Comuna Bozieni, coordonați de prof. Dr. Carp Monica. Cadrele didactice partenere în proiect sunt Cristina Sorlescu, Maria Gavril, Carmen-Corina Moroșanu, Mirela Tizu, Gioconda-Elena Loghin, Silvia Alexandru, Cristina Romaniuc și Constantin-Catalin Carp.
Reportaje
„Cenaclul Clepsydra” al Societății Culturale „Clepsidra” și al UZPR/Filiala „Filip Brunea Fox” Roman
Joi, 12 februarie 2026, la ora 17, un restaurant din Roman a găzduit „Cenaclul Clepsydra”, organizat de Societatea Culturală „Clepsidra” și de Uniunea Ziariștilor Profesionisti din România, Filiala „Filip Brunea Fox” Roman. Evenimentul a fost moderat de coordonatorul filialei, pr. poet și artist plastic Cornel Paiu. Programul manifestărilor a debutat cu o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoți, urmată de discursul de bun venit al gazdei. Roman TV a fost partenerul media al evenimentului.
Reportaje
A VIII-a ediție a Șezătorii de la Pildești, prilej de comuniune și de sărbătoare
Vineri, 13 februarie 2026, sala „Anton Durcovici” a Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Pildești, comuna Cordun a găzduit cea de-a VIII-a ediție a Șezătorii Pildeștenilor, un eveniment de suflet pregătit de șase doamne din comunitate, respectiv prof. Daniela Bulai Martișcă, Lucia Mârț, Genoveva Dămoc, Mihaela Dămoc, Monica Ciobanu și Cristina Farcaș. La eveniment au fost prezenți cetățeni ai comunității, dar și oficialități precum primarul comunei, Adrian Ciobanu și invitați speciali, preoți și măicuțe. Cu toții au fost mulțumiți de organizarea evenimentului, exprimându-și dorința ca șezătoarea să continue și în anii următori.
La Pildești, șezătorile erau doar cu femei. Bărbații veneau doar seara să servească din bucatele pregătite și să conducă femeile acasă. La șezătoarea din acest an au cântat persoane din localitate, au fost piese de teatru, Ansamblul Folcloric „Lunca Moldovei”, trupa „Ambient”.
Evenimentul s-a bucurat de prezența a 100-120 de persoane. Șezătoarea pildeștenilor se vrea a fi un eveniment de tradiție, care să aibă continuitate. Organizatorii vor să păstreze tradiția culturală, bogăția costumelor populare și să cinstească memoria înaintașilor lor.
Reportaje
Grevă în primării. Vicepreședintele al Sindicatelor din Administrație: „urmează blocarea încasării taxelor și impozitelor”
Timp de două ore, marți, 10 februarie 2026, între orele 10 și 12, peste 1.300 de primării rurale din țară au făcut grevă japoneză, din cauza reformei Guvernului Bolojan din administrația publică. Începând cu ora 10.30, premierul a participat la o dezbatere cu edilii, organizată de Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor, la Palatul Parlamentului. Sindicaliștii spun că măsurile anunțate nu sunt pe măsura eforturilor pe care angajații din primării le depun și că multe dintre judecățile emise împotriva bugetarilor din acest sistem nu au un fundament real. Sunt și situații în care posturile din primării ajung să fie ocupate pe criterii politice, punând eticheta pe toți funcționarii care își fac treaba profesionist, spun aceștia. Dacă nu vor fi primiți la dialog cu factorii de decizie, aceștia amenință cu blocarea încasării taxelor și impozitelor la nivelul primăriilor.
Sindicaliștii susțin că nu sunt împotriva reformelor, însă insistă să fie primiți la dialog, încât acestea să fie adoptate în funcție de specificul fiecărei primării în parte.
Reportaje
Un eveniment de suflet: cartarea Clubului INTERACT Roman, sub egida Rotary Club
Sâmbătă, 7 februarie 2026, la un restaurant din zona Romanului a avut loc un eveniment centrat pe tineri și pe voluntariatul acestora în scopuri umanitare și pentru comunitate: cartarea Clubului Interact, sub egoda Rotary Club Roman. La eveniment au fost prezenți invitați de seamă, printre care îi amintim pe Andrei Robert Botez – guvernatorul al Rotary District 2241 România și Republica Moldova, Alina Solovăstru – reprezentantul Rotary District 2241 pentru Interact, Laura Vilicescu – Vice District Rotaract, cât și președinta Clubului Rotary Roman pentru anul 2025-2026, Dana Diaconescu dar și Camelia Duca, membru al Clubului Rotary Roman, fost președinte al clubului, promotor și coordonator al Clubului Interact Roman, cu eforturi bifate privind această realizare. În cadrul evenimentului, Mario George Duca, elev al Colegiului Național „Roman-Vodă” a fost desemnat președintele Clubului Interact Roman.
Reportaje
Cetățile Moldovei, repere în istorie și viziunea exploatării lor în prezent
invitat: Vitalie Josanu, expert în patrimoniu cultural
-
Știriacum 8 ani1 Decembrie la Roman
-
Știriacum 10 aniUrbaniac S04E05 – Cristian Prăjescu
-
Știriacum 5 aniBaie în pielea goală, în centrul Romanului
-
Știriacum 3 aniMoarte învăluită în mister: "Dionisie nu s-a sinucis!"
-
Știriacum 5 aniDin imagini, podul de la Luțca pare a fi… crăpat și lăsat pe mijloc
-
Știriacum 3 aniEleve din Roman de 14 și 15 ani, filmate în timp ce se păruiau
-
Știriacum 5 aniTânăr găsit împușcat în gât, într-o mașină, în Roman
-
Știriacum 5 aniCrimă oribilă la Icușești: un bărbat și-a omorât soția


