Urmărește-ne și pe:

Reportaje

„Psalmodia de tradiție bizantină veche: Origini și expresii contemporane în zona Moldovei”

Adăugat

pe

Proiectul cultural „Psalmodia de tradiție bizantină veche: Origini și expresii contemporane în zona Moldovei” are ca scop promovarea muzicii de tradiție bizantină prin redescoperirea și introducerea în circuitul interpretativ a unor compoziții muzicale din secolele al XIX-lea și al XX-lea, aparținând Episcopului Gherasim Safirin al Romanului. Aceste compoziții reprezintă o contribuție originală a unui ierarh al Bisericii Ortodoxe Române la edificarea patrimoniului muzical de tradiție bizantină, oferind o imagine complexă asupra practicilor muzicale din perioada în care au fost compuse, fiind reprezentative atât pentru mediul academic și pentru experții în acest domeniu, cât și pentru orice persoană care apreciază muzica și arta de sorginte bizantină.

Reportaje

Sfințirea sediului Detașamentului de Pompieri Roman, modernizat cu fonduri europene

Adăugat

pe

Roman TV

Joi, 23 octombrie 2025, sediul Detașamentului de Pompieri Roman din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț a fost sfințit, în prezența inspectorului șef al instituției, general de brigadă Mihai Ciprian Mitrea, de autorități locale și județene, de cadre militare și de invitați veniți să viziteze sediul proaspăt renovat în cadrul unui proiect derulat cu fonduri prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), valoarea acestuia fiind de 6 milioane de lei, inclusiv TVA. Pe lângă reabilitarea energetică a clădirii s-a reușit și dotarea acesteia la interior cu mobilier nou.

Proiectul „Reabilitare Termică, Energetică și Modernizare Pavilion Administrativ la Detașament de Pompieri Roman” a fost implementat de ISU Neamț în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne. Această investiție, care s-a desfășurat pe o perioadă de aproximativ doi ani, contribuie la îmbunătățirea condițiilor de lucru pentru pompierii romașcani dar și la consolidarea capacității de răspuns.

Vezi articolul

Reportaje

„Fără miză”, cu avocat dr. Ioan Chelaru (II)

Adăugat

pe

Roman TV
Vezi articolul

Reportaje

„Fără miză”, cu avocat dr. Ioan Chelaru (I)

Adăugat

pe

Roman TV
Vezi articolul

Reportaje

Festivalul Național de Interpretare și Compoziție Muzicală „MIHAIL JORA” 2025

Adăugat

pe

Roman TV

În zilele de 10,11 și 12 octombrie a avut loc la Roman cea de-a VI-a ediție a Festivalului Național de Interpretare și Compoziție Muzicală „Mihail Jora”. Organizator Uniunea Armenilor din România – sucursala Roman ( președinte Emanuel Nazaretian)

Vezi articolul

Reportaje

Alege Viața / 05 octombrie 2025

Adăugat

pe

Roman TV

Duminică, 5 octombrie 2025, în centrul municipiului Roman s-a desfășurat cea de-a IX-a ediție a evenimentului intitulat „Alege Viața”, organizat de Moto Mușatinii RC Roman. „Alege Viața” este o campanie de prevenire a accidentelor moto și auto, îndeosebi în această perioadă cu accidente înregistrate zilnic, dintre care unele mortale. La fiecare ediție, organizatorii conștientizează participanții la trafic asupra pericolelor la care se supun atunci când nu respectă o conduită adecvată. Au fost pregătite momente frumoase pentru participanți, finalizându-se cu parada moto cu care ne-am obișnuit la fiecare ediție.

Programul manifestărilor:
♦ 9:00 – – 11:00 expoziție moto
♦ 11:00 – – 11:30 demonstrație de dresaj canin.
♦ 11:30 – – 12:15 demonstrație karturi – A.C.S. S&B Motorsport Roman.
♦ 12:15 – – 12:45 simulare unui accident moto cu incendiu și victime la care vă interveni un echipaj de pompieri, SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Neamț, substația Roman.
♦ 12:45 – – 13:15 demonstrație de cascadorie moto oferită de o echipă de cascadori profesioniști din Ungaria, MadM Ricsy.
♦ 13:30 Parada moto.

Vezi articolul

Reportaje

Conferință de presă la sediul ISJ Neamț / 2 octombrie 2025

Adăugat

pe

Roman TV

2 octombrie 2025, Inspectoratul Școlar Județean Neamț

Vezi articolul

Reportaje

Colegiul Național „Roman-Vodă” la ceas aniversar: 153 de ani de prestigiu

Adăugat

pe

Roman TV

30 septembrie 2025

Vezi articolul
ROMAN Vremea acum
Duppy Vet - Cabinet și farmacie veterinară Auto Group Roman - AUTOMEISTER

Știri

Știri3 ore în urmă

„Ziua recoltei”, la CSCPAD Roman

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSJoi, 30 octombrie 2025, în prezența beneficiarilor, a personalului și a oficialităților județene, la...

Știri3 ore în urmă

O femeie de 75 de ani a ajuns la CPU Roman cu arsuri, în urma unei explozii la aragaz

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSLa ora 09:52, prin apel la 112 a fost anunțat faptul că în comuna...

Știrio zi în urmă

Un bărbat din Trifești a încălcat ordinul de protecție, fiind depistat în curtea mamei sale

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSPolițiștii au fost solictați să intervină în cazul încălcării unui ordin de protecție emis...

Știrio zi în urmă

Când va fi gata podul de la Girov?

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSLucrările la podul de la Girov au început în luna martie a acestui an,...

Știrio zi în urmă

O bătrână a sfârșit carbonizată, iar fiul ei cu arsuri grave, la Sagna

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSMiercuri, 29 octombrie 2025, în jurul orei 5, o casă din comuna Sagna a...

Știrio zi în urmă

Gabriela Grigore de la SLLICS Neamț, de la mitingul din capitală: „toate confederațiile au cerut demisia Guvernului!”

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSPeste 20.000 de sindicaliști au participat miercuri, 29 octombrie 2025 la mitingul anti-guvernamental din...

Știri3 zile în urmă

Firma care execută lucrările pe Tineretului înșală așteptările Apa Vital

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSInvestiția „Modernizare conductă magistrală și rețea distribuție apă potabilă” pe strada Tineretului din Roman...

Emisiuni

Radar TV3 ore în urmă

📺 Radar TV / Dosare penale la Primăria Săbăoani / 30 octombrie 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de joi, 30 octombrie, a emisiunii Radar TV invitat: Eugen Cobzaru, consilier local...

Panorama2 zile în urmă

📺 Panorama / Despre profa de biologie de pe site-urile de videochat / 28 octombrie 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de marți, 28 octombrie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru & Alex Nistor ✔️...

Cazuri și necazuri2 zile în urmă

O familie din Slobozia, comuna Boghicea, are nevoie de ajutor

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSRealizator: Carmen Suciu, Asociatia Nascuta Inger Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMS

Radar TVo săptămână în urmă

📺 Radar TV / Sezonul rece, o mare încercare pentru românii săraci / 23 octombrie 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția specială a emisiunii Radar TV, de joi 23 octombrie 2025 invitat Cristian Ungurianu,...

Radar TVo săptămână în urmă

📺 Radar TV / Turismul, diamantul neșlefuit al Neamțului / 23 octombrie 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de joi, 23 octombrie, a emisiunii Radar TV invitat: Lucian Micu, administratorul public...

Panoramao săptămână în urmă

📺 Panorama / Ce vremuri! Ceaușescu, președintele preferat al românilor / 21 octombrie 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de marți, 21 octombrie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru & Alexandra Manea Încrederea...

Radar TV2 săptămâni în urmă

📺 Radar TV / Concedierile din Primăria Roman văzute de un fost viceprimar / 16 octombrie 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de joi, 16 octombrie, a emisiunii Radar TV invitat Radu Samson, jurist moderator...

Populare