Știri
Percheziții în Neamț, la o firmă care prestează lucrări de branșament la rețeaua de apă
Luni, 2 iunie 2025, în cadrul Operațiunii „Jupiter”, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, în toată țara au avut loc 32 de acțiuni operative, în cadrul cărora au fost puse în aplicare 202 mandate de percheziție domiciliară și 166 de mandate de aducere. Investigațiile privesc infractiuni de delapidare, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală, contrabandă, infracțiuni la regimul drepturilor de autor, furt, contrafacere, exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, obținerea ilegală de fonduri, înșelăciune, precum și alte infracțiuni prevăzute de Codul fiscal. În județul Neamț,, oamenii legii au efectuat percheziții la sediul unei societăți comerciale.
Totodată, Jupiter vizează și fapte privind nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, conform art. 342 alin. 2 din Codul Penal, precum și infracțiuni de braconaj. În sfera ordinii publice, cercetările vizează și pescuitul neautorizat, comis prin utilizarea unor unelte interzise.
Știri
Rezerviștii au tras cu pușca în Poligonul Gârleni, în cadrul MOBEX NT-SV-BT-26
În perioada 14-18 septembrie 2026 are loc „Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare – MOBEX NT-SV-BT-26”, organizat și condus de Ministerul Apărării Naționale în cooperare cu Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Administrația Națională a Penitenciarelor. Exercițiul se desfășoară simultan în județele Neamț, Suceava și Botoșani. O parte din rezerviștii cu domiciliul în județul Neamț, cuprinși în planurile de mobilizare, au fost chemați la unitățile militare în vederea efectuării unor activități specifice de pregătire, pe durata unei zile, potrivit prevederilor legale în vigoare. Miercuri, 16 septembrie, în cadrul MOBEX NT-SV-BT-26 s-a desfăşurat o secvență de antrenament cu rezerviştii în Poligonul de tragere Gârleni, județul Bacău.
Știri
„Laptele și cornul” vor ajunge pe bănci în funcție de cum „se mișcă” procedurile birocratice
Programul pentru școli al României din anul școlar 2026–2027 depinde, în primul rând, de adoptarea Hotărârii de Guvern prin care este stabilit bugetul pentru anul școlar în curs. Aceasta a fost adoptată pe 28 august 2026. După publicarea Hotărârii de Guvern în Monitorul Oficial, unitățile administrativ-teritoriale au la dispoziție 15 zile lucrătoare pentru adoptarea hotărârilor privind asumarea sau neasumarea derulării programului la nivel local și încă cinci zile pentru comunicarea acestora Consiliului Județean. Deci, primăriile trebuie să decidă dacă preiau gestiunea programului sau îl lasă în grjia Consiliului Județean, ca și până acum. Urmează și alți pași până produsele oferite elevilor nemțeni vor ajunge pe bănci, pentru unii dintre copii fiind singurul pachețel pe care îl au la școală, iar pentru alții chiar una dintre mesele pe care le consumă pe parcursul zilei.
Pentru implementarea „Programului pentru școli al României”, Consiliul Județean Neamț a avut încheiate acorduri-cadru pentru anii școlari 2023-2024, 2024-2025, 2025-2026, privind achiziția de produse precum mere, lapte, produse lactate și produse de panificație pentru preșcolarii și elevii beneficiari ai programului din județul nostru. Contractele subsecvente aferente anului școlar trecut au avut o valoare totală de 2.6 milioane de euro, iar firmele contractate deja de câțiva ani au fost SC. CIBIBON SRL Piatra Neamț, SC PANAMAROM SRL Târgu Neamț și SC. ELLMAR COM SRL pentru lactate și produse de panificație, iar I.I. AMARIEI G. PETRU din Suceava pentru mere. Rămâne de văzut când vor ajunge aceste produse pe băncile elevilor nemțeni, și așa contestate de multe ori de părinții nemulțumiți de calitatea lor.
Știri
Bătrâna care a cerut ajutor pentru fiica sa cu sechele post AVC mulțumește comunității
Marie Lup, doamna în vârstă de 80 de ani care ne-a trecut pragul rugând comunitatea să îi ajutef iica, s-a întors la redacția Roman TV, de această dată vrând să le mulțumească oamenilor care au donat pentru ca fata ei să ajungă la terapie post AVC. Femeia a reușit să strangă, cu ajutorul comunității și al oamenilor de bine care au văzut știrea Roman TV, suma necesară terapiilor pentru două săptâmâni, la o clinică privată din Iași. 12.000 de lei au fost necesari pentru ca fiica ei să meargă la tratament. Chiar și așa, recuperarea este una continuă și necesită constant sprijin financiar. AVC-ul s-a produs în urmă cu un an, iar sechelele sunt greu sau chiar imposibil de vindecat în totalitate.
Știri
Locuri de veci, scoase la vânzare pe mii de euro. Practica, neconformă
Pe internet apar tot felul de anunțuri care exprimă fie intenția de a cumpăra ceva, de a închiria sau de a vinde. Spațiul virtual s-a transformat într-un adevărat teren propice de promovare a unor astfel de anunțuri, mai ales că este gratis, iar potențialii cumpărători pot fi cu zecile, în funcție de numărul persoanelor care vizualizează acel anunț. Doar că nu orice se vinde este și… în limita legii. Este și cazul locurilor de veci scoase la vânzare de către concesionari. Fiind concesionate, practica este interzisă. Nu poți vinde un spațiu sau un teren concesionat, deci regula se aplică și mormintelor din Cimitirul „Eternitatea” din Roman. Cu toate acestea, zilele trecute am găsit un anunț de vânzare a unui loc de veci cu patru locuri, la prețul uimitor de 12.000 de euro. Nu este singurul, locuri de veci putând fi găsite la vânzare și în cmitire precum Arad, Bacău, Galați și chiar în capitală. Reprezentanții Primăriei Roman atrag atenția asupra faptului că practica este una neconformă și interzisă, iar potențialilor cumpărători le transmit că trebuie să acorde atenție unor atfel de oferte venite din partea uno așa-ziși vânzători. Cei care au morminte concesionate în cimitir nu sunt proprietarii acestora, deci nu pot înstrăina contra cost un bun pe care nu îl dețin, ci doar îl au în concesiune.
Și în alte cimitire din orașe din țară sunt locuri de veci scoase la vânzare, cu prețuri de 3.500, 4.200, 7.500, 16.000 de euro ori de 105.000, 21.000, 26.000 sau 15.000 de lei. Prețurile nu sunt deloc la îndemâna oricui, dovada că nici moartea nu pare să mai fie… gratuită.
Știri
Școala din penitenciar, cu 60 de deținuți elevi
Pe 10 septembrie 2026, la Penitenciarul Bacău, a avut loc festivitatea de deschidere a anului școlar 2026–2027 în cadrul Școlii Gimnaziale Penitenciar nr. 22, structură a Școlii Gimnaziale nr. 7 Târgu Ocna, un moment dedicat educației, dezvoltării personale și pregătirii pentru reintegrarea socială a persoanelor private de libertate, după cum anunță Penitenciarul Bacău pe pagina oficială de socializare. 60 de persoane private de libertate s-au înscris în acest an la cursurile școlare primare și gimnaziale. Cu acest prilej, conducerea penitenciarului a transmis mesajul directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, dedicat începerii noului an școlar, subliniind importanța educației ca instrument esențial în procesul de dezvoltare personală și reintegrare socială.
628 de deținuți își ispășesc pedepsele în Penitenciarul din Bacău, în această perioadă. Școlarizarea persoanelor condamnate este integrată în sistemul național de învățământ, astfel că programa școlară cuprinde aceleași materii și bareme de evaluare din sistemul educațional românesc. Festivitatea de deschidere a anului școlar s-a încheiat într-o notă artistică, prin interpretarea piesei de teatru „Cartofi prăjiți cu orice”, pusă în scenă de un grup de persoane private de libertate, sub regia lui Matei Bogdan de la Teatrul Municipal „Bacovia”.
Știri
Campanie de vaccinare antirabică a vulpilor, după doi ani de pauză în Neamț
Instituția Prefectului – Județul Neamț informează cetățenii că, în perioada 25 – 30 septembrie 2026, pe teritoriul județului Neamț se va desfășura Campania de vaccinare a vulpilor împotriva rabiei, organizată de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Neamț. Acțiunea este organizată în cadrul programului de prevenire și combatere a rabiei și se va realiza prin distribuție aeriană, cu ajutorul avioanelor utilitare, precum și prin distribuție manuală, la vizuinile de vulpi, de către personalul silvic. Având în vedere importanța acestei acțiuni pentru protejarea sănătății publice și prevenirea răspândirii rabiei la animale și oameni, Instituția Prefectului – Județul Neamț face apel la cetățeni să respecte recomandările autorităților sanitar-veterinare.
RECOMANDĂRI PENTRU POPULAȚIE
Cetățenii, în special proprietarii de animale de companie și crescătorii de animale, sunt rugați:
- să nu atingă și să nu mute momelile vaccinale găsite în natură;
- să supravegheze copiii și animalele de companie în zonele în care acestea pot fi distribuite;
- să respecte restricțiile privind circulația animalelor domestice în zonele silvatice și de lizieră pe perioada campaniei și timp de 14 zile după încheierea acesteia;
- să anunțe autoritățile competente în cazul identificării unor situații neobișnuite privind animalele sălbatice.
Momelile vaccinale au aspectul unor tablete de culoare brună/verzuie, cu miros puternic de pește, și sunt destinate exclusiv vaccinării faunei sălbatice.
ATENȚIE ÎN CAZUL CONTACTULUI ACCIDENTAL!
Momelile nu sunt toxice pentru animalele domestice, însă contactul direct al oamenilor cu substanța vaccinală din interiorul momelii trebuie evitat. În situația în care o persoană intră accidental în contact cu conținutul unei momeli, zona afectată trebuie spălată imediat cu multă apă și săpun, iar persoana trebuie să se adreseze de urgență unui medic. Totodată, în cazul unei mușcături sau zgârieturi provocate de un animal sălbatic suspect, este necesară prezentarea de urgență la o unitate medicală, în vederea evaluării și, după caz, a aplicării tratamentului profilactic antirabic.
Instituția Prefectului – Județul Neamț recomandă tuturor cetățenilor să manifeste responsabilitate și să respecte indicațiile autorităților pe durata campaniei.
Știri
Weekend plin pentru polițiștii nemțeni
În ultimele 48 de ore, polițiștii nemțeni au acționat pentru a preveni faptele antisociale, intervenind la 86 de evenimente, dintre care 56 au fost sesizate de cetățeni prin 112.





