Reportaje
Liceul Tehnologic „Vasile Sav”, la ceas aniversar: 50 de ani de existență
Marți, 27 mai 2025, Liceul Tehnologic „Vasile Sav” din Roman a sărbătorit 50 de ani de existență, într-un cadru festiv, alături de oficialități locale și județene, de foștii și actualii elevi, de cadrele didactice, de personalul unității și de alți invitați de seamă. Evenimentul a fost unul deosebit, în cadrul căruia directorul unității de învățământ, Alexandru Lezeu – alături de echipa Liceului Tehnologic „Vasile Sav” – au conceput mai multe momente marcante, care să rămână întipărite în memoria celor prezenți la festivitate.
La eveniment au venit și foști elevi ai liceului, oameni care acum dețin funcții importante.
Gazdele au dezvelit o placă aniversară care a fost concepută și ca o capsulă a timpului, una în care elevi din generații diferite și-au pus gândurile așternute pe foaie. Acestea vor fi mărturii ale timpurilor în care trăim, pentru generațiile viitoare.
Apoi, evenimentul a continuat în corpul C al liceului, proaspăt modernizat, acolo unde elevii le-au prezentat invitaților dotările din sălile unde aceștia fac practică.
Festivitatea dedicată semi-centenarului s-a desfășurat în sala de sport a liceului, o sală de asemenea modernizată.
Elevii liceului au prezentat, apoi, momentele artistice pregătite cu migală pentru invitați.
Reportaje
Sfințirea sediului Detașamentului de Pompieri Roman, modernizat cu fonduri europene
Joi, 23 octombrie 2025, sediul Detașamentului de Pompieri Roman din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț a fost sfințit, în prezența inspectorului șef al instituției, general de brigadă Mihai Ciprian Mitrea, de autorități locale și județene, de cadre militare și de invitați veniți să viziteze sediul proaspăt renovat în cadrul unui proiect derulat cu fonduri prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), valoarea acestuia fiind de 6 milioane de lei, inclusiv TVA. Pe lângă reabilitarea energetică a clădirii s-a reușit și dotarea acesteia la interior cu mobilier nou.
Proiectul „Reabilitare Termică, Energetică și Modernizare Pavilion Administrativ la Detașament de Pompieri Roman” a fost implementat de ISU Neamț în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne. Această investiție, care s-a desfășurat pe o perioadă de aproximativ doi ani, contribuie la îmbunătățirea condițiilor de lucru pentru pompierii romașcani dar și la consolidarea capacității de răspuns.
Reportaje
„Fără miză”, cu avocat dr. Ioan Chelaru (II)
Reportaje
„Fără miză”, cu avocat dr. Ioan Chelaru (I)
Reportaje
Festivalul Național de Interpretare și Compoziție Muzicală „MIHAIL JORA” 2025
În zilele de 10,11 și 12 octombrie a avut loc la Roman cea de-a VI-a ediție a Festivalului Național de Interpretare și Compoziție Muzicală „Mihail Jora”. Organizator Uniunea Armenilor din România – sucursala Roman ( președinte Emanuel Nazaretian)
Reportaje
Alege Viața / 05 octombrie 2025
Duminică, 5 octombrie 2025, în centrul municipiului Roman s-a desfășurat cea de-a IX-a ediție a evenimentului intitulat „Alege Viața”, organizat de Moto Mușatinii RC Roman. „Alege Viața” este o campanie de prevenire a accidentelor moto și auto, îndeosebi în această perioadă cu accidente înregistrate zilnic, dintre care unele mortale. La fiecare ediție, organizatorii conștientizează participanții la trafic asupra pericolelor la care se supun atunci când nu respectă o conduită adecvată. Au fost pregătite momente frumoase pentru participanți, finalizându-se cu parada moto cu care ne-am obișnuit la fiecare ediție.
Programul manifestărilor:
♦ 9:00 – – 11:00 expoziție moto
♦ 11:00 – – 11:30 demonstrație de dresaj canin.
♦ 11:30 – – 12:15 demonstrație karturi – A.C.S. S&B Motorsport Roman.
♦ 12:15 – – 12:45 simulare unui accident moto cu incendiu și victime la care vă interveni un echipaj de pompieri, SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Neamț, substația Roman.
♦ 12:45 – – 13:15 demonstrație de cascadorie moto oferită de o echipă de cascadori profesioniști din Ungaria, MadM Ricsy.
♦ 13:30 Parada moto.
Reportaje
Conferință de presă la sediul ISJ Neamț / 2 octombrie 2025
2 octombrie 2025, Inspectoratul Școlar Județean Neamț
Reportaje
Colegiul Național „Roman-Vodă” la ceas aniversar: 153 de ani de prestigiu
-
Știriacum 8 ani1 Decembrie la Roman
-
Știriacum 9 aniUrbaniac S04E05 – Cristian Prăjescu
-
Știriacum 4 aniBaie în pielea goală, în centrul Romanului
-
Știriacum 3 aniMoarte învăluită în mister: "Dionisie nu s-a sinucis!"
-
Știriacum 4 aniDin imagini, podul de la Luțca pare a fi… crăpat și lăsat pe mijloc
-
Știriacum 3 aniEleve din Roman de 14 și 15 ani, filmate în timp ce se păruiau
-
Știriacum 4 aniTânăr găsit împușcat în gât, într-o mașină, în Roman
-
Știriacum 4 aniCrimă oribilă la Icușești: un bărbat și-a omorât soția




