Urmărește-ne și pe:

Știri

A murit fondatorul Băncii pentru Alimente, Gabriel Sescu, originar din Săbăoani

Adăugat

pe

Fondatorul Băncii pentru Alimente în România, Gabriel Sescu, originar din comuna Săbăoani, județul Neamț, a decedat la doar 54 de ani. Pentru cei care l-au cunoscut, vestea a venit ca un trăsnet, pe pagina sa de socializare curgând zeci de mesaje de confoleanțe. În prezent, acesta era președinte al Federației Băncilor pentru Alimente din România. Pe Gabriel Sescu l-am cunoscut și noi, la Roman TV, acesta manifestând mereu disponibilitatea de a-și face cunoscută munca, o inițiativă începută la noi în țară din dorința de a se alinia statelor care luptă împotriva risipei alimentare, iar persoane cu posibilități materiale reduse să poată beneficia de alimente care ajung, în final, la gunoi.

Ceea ce a și reușit, în prezent în toată țara funcționând nouă filiale regionale ale Băncii pentru Alimente, dintre care una și la Roman.

Viziunea pe care Gabriel Sescu a avut-o punând bazele Băncii pentru Alimente în România a fost aceea de a combate risipa alimentară din țara noastră, în timp ce unii nu își permit măcar o masă caldă pe zi.

Știri

Pompierii au găsit un bărbat mort în casă, în Roman

Adăugat

pe

Roman TV

În această dimineață, pompierii din cadrul ISU Neamț au fost solicitați să intervină pentru deblocarea accesului într-un apartament situat pe strada Anton Pann din municipiul Roman.

Utilizând o scară mobilă din dotarea autospecialei, salvatorii au pătruns în locuință printr-o fereastră. În interior, aceștia au găsit un bărbat în vârstă de aproximativ 64 de ani, care nu mai prezenta semne vitale.

Echipajele medicale sosite la fața locului au confirmat decesul. Autoritățile investighează circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Vezi articolul

Știri

Pr. Roca, paroh la Roman: de la întâlnirea cu Papa Francisc până la funeraliile sale, la Vatican

Adăugat

pe

Roman TV

Într-o mulțime de oameni, sub soarele care a scăldat Vaticanul sâmbătă, 26 aprilie 2025, la funeraliile Papei Francisc a participat și părintele Felix Roca, paroh al Bisericii Romano-Catolice „Inima neprihănită a Mariei” din Roman. Acesta mărturisește că întâlnirile sale cu Suveranul Pontif au fost încărcate de blândețe, de învățăminte pe care le-a propagat – apoi – în comunitatea din care face parte. Cu emoție, părintele care slujește în micul municipiu Roman, a fost prezent și în Piața Sfântului Petru, la funeraliile Papei Francisc. Un moment profund, presărat de un amalgam de sentimente, oameni care au plâns, au zâmbit, au înălțat rugăciuni și au nutrit la un viitor în arminie și pace.

Vezi articolul

Știri

Toma Enache și Marta Mocanu: regizorul, respectiv producătorul executiv al filmului „Enescu, jupuit de viu”

Adăugat

pe

Roman TV

Un film de excepție în regia lui Toma Enache a rulat duminică, 27 aprilie 2025, la Casa de Cultură din Roman. „Enescu, jupuit de viu” a avut un succes răsunător până în prezent, în țară, dar și peste hotare, fiind distins cu numeroase premii în cadrul unor evenimente de prestigiu. Prezent la Casa de Cultură din Roman, regizorul Toma Enache a precizat că nu a fost ușor să pună bazele unui astfel de fiilm, specific epocii, doar cu resurse financiare proprii și din sponsorizări. Numai drepturile de autor pentru piesele marelui compozitor au costat peste 100.000 de euro. Totul, de la costume și până la profesioniștii cooptați în acest proiect, au fost alese fără a se face rabat de la calitate și bun gust.

Prezentarea filmului la Roman a fost posibilă prin parteriatul Asociației Club Rotary Roman și Asociația Cenaclului Artistic La steaua, care se ocupă de difuzarea acestui film, în diferite localități din țară. Regizorul Toma Enache, cât și producătorul executiv Marta Mocanu le-au mulțumit celor care au facilitat aducerea filmului „Enescu, jupuit de viu” la Roman.

Vezi articolul

Știri

Pr. Francisc Fărcășel, paroh la Sagna, prezent la funeraliile Papei Francisc

Adăugat

pe

Roman TV

Printre cei peste 400.000 de participanți la funeraliile papei Francisc, sâmbătă, 26 aprilie 2025 – la Vatican – a fost și părintele Francisc Fărcășel, paroh al Bisericii Romano-Catolice „Înălțarea Domnului” din Sagna, fiind profund impresionat de ceremonie, dar și de sentimentul de a fi atât de aproape de catafalcul Sfântului părinte, cu o zi înainte de oficierea funeraliilor. O slujbă înălțătoare, simplă după cum a cerut Suveranul Pontif, dar cu o încărcătură aparte, cei prezenți la eveniment amintindu-și de vorbele acestuia, rămase în istorie.

Vezi articolul

Știri

A ațipit la volan și a intrat în mașini parcate, în centrul Romanului

Adăugat

pe

Roman TV

Astăzi, 27 aprilie, în jurul orei 5:40, un accident rutier s-a produs pe Bulevardul Roman Mușat, în timp ce un tânăr de 19 ani conducea un autoturism în direcția municipiului Suceava. Pe fondul oboselii, șoferul a pierdut controlul vehiculului, pătrunzând pe sensul opus de mers și intrând în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar.

Impactul a condus la proiectarea vehiculelor implicate în alte două autoturisme parcate regulamentar. Din fericire, evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale, fără victime.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Totuși, tânărul de 19 ani s-a ales cu permisul de conducere suspendat pentru 30 de zile și o sancțiune contravențională.

Inspectoratul de Poliție Județean Neamț atrage atenția asupra pericolelor conducerii sub influența oboselii și recomandă respectarea regulilor de circulație pentru evitarea unor astfel de incidente.

Vezi articolul

Știri

Izvorul Tămăduirii – Sărbătoarea care aduce speranță și binecuvântare

Adăugat

pe

Roman TV

Astăzi, 25 aprilie, creștinii ortodocși sărbătoresc „Izvorul Tămăduirii”, o zi cu o semnificație aparte, dedicată Maicii Domnului. Aceasta are loc, în fiecare an, în vinerea din Săptămâna Luminată, imediat după Paște, și simbolizează puterea vindecătoare și binecuvântarea adusă de Maica Domnului asupra credincioșilor.

Sărbătoarea este marcată prin slujbe speciale, în cadrul cărora se sfințește „Aghiasma Mică”, apă considerată purificatoare și vindecătoare. Tradiția spune că această apă are puterea de a tămădui sufletele și trupurile, aducând credincioșilor pace și alinare.

În Roman, la cimitirul „Eternitatea”, sute de oameni s-au adunat pentru a participa la slujba oficiată de preoți și pentru a-i pomeni pe cei trecuți la cele veșnice. Atmosfera a fost una încărcată de emoție și recunoștință, mulți dintre cei prezenți considerând această zi un prilej de a se conecta spiritual cu cei dragi plecați din această lume.

Pe lângă ritualurile religioase, sărbătoarea Izvorul Tămăduirii este și un moment de comuniune între credincioși. În multe locuri din țară, oamenii vizitează izvoare naturale, considerate binecuvântate, sau participă la procesiuni religioase, reamintindu-și astfel de minunile săvârșite prin puterea Maicii Domnului.

Această zi ne reamintește că, prin credință și rugăciune, putem găsi alinare în fața provocărilor vieții și ne putem întări speranța în binecuvântările divine.

Vezi articolul

Știri

Bărbat din Secuieni dat dispărut, găsit de jandarmi cu ajutorul aplicației e-DAC

Adăugat

pe

Roman TV

Joi, 24 aprilie 2025, jandarmii nemțeni au găsit, cu ajutorul aplicației e-DAC, un bărbat în vârstă de 33 de ani de loc din Bașta, comuna Secuieni, care figura în sistem ca fiind dat dispărut. Acesta le-a declarat oamenilor legii că a fost plecat să muncească la stână și că, cel mai probabil, mama lui a anunțat dispariția sa. Bărbatul a fost legitimat în fața Gării din Roman.

Sistemul digital e-DAC de verificare a documentelor de identitate a fost implementat începând cu data de 31 martie 2024, ca parte a efortului de simplificare și digitalizare a serviciilor publice oferite cetățenilor români. Acest instrument modern permite și jandarmilor din toate structurile operative ordine publică și de pază să efectueze verificări rapide, sigure și eficiente în activitățile lor operative, cu respectarea strictă a tuturor prevederilor europene în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal. În primul trimestru al anului 2025 au fost realizate un număr de 5243 verificări cu ajutorul aplicației e-DAC. Implementarea sistemului e-DAC contribuie semnificativ la eficientizarea misiunilor jandarmilor și la creșterea siguranței cetățenilor.

Vezi articolul
ROMAN Vremea acum
Duppy Vet - Cabinet și farmacie veterinară Auto Group Roman - AUTOMEISTER VetVision Animal Care

Știri

Știri5 ore în urmă

Pompierii au găsit un bărbat mort în casă, în Roman

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSÎn această dimineață, pompierii din cadrul ISU Neamț au fost solicitați să intervină pentru...

Știri5 ore în urmă

Pr. Roca, paroh la Roman: de la întâlnirea cu Papa Francisc până la funeraliile sale, la Vatican

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSÎntr-o mulțime de oameni, sub soarele care a scăldat Vaticanul sâmbătă, 26 aprilie 2025,...

Știri5 ore în urmă

Toma Enache și Marta Mocanu: regizorul, respectiv producătorul executiv al filmului „Enescu, jupuit de viu”

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSUn film de excepție în regia lui Toma Enache a rulat duminică, 27 aprilie...

Știri5 ore în urmă

Pr. Francisc Fărcășel, paroh la Sagna, prezent la funeraliile Papei Francisc

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSPrintre cei peste 400.000 de participanți la funeraliile papei Francisc, sâmbătă, 26 aprilie 2025...

Știri5 ore în urmă

A murit fondatorul Băncii pentru Alimente, Gabriel Sescu, originar din Săbăoani

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSFondatorul Băncii pentru Alimente în România, Gabriel Sescu, originar din comuna Săbăoani, județul Neamț,...

Știrio zi în urmă

A ațipit la volan și a intrat în mașini parcate, în centrul Romanului

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSAstăzi, 27 aprilie, în jurul orei 5:40, un accident rutier s-a produs pe Bulevardul...

Știri3 zile în urmă

Izvorul Tămăduirii – Sărbătoarea care aduce speranță și binecuvântare

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSAstăzi, 25 aprilie, creștinii ortodocși sărbătoresc „Izvorul Tămăduirii”, o zi cu o semnificație aparte,...

RECLAMĂ

Emisiuni

Radar TV4 zile în urmă

📺 Radar TV / România după alegeri. Ce surprize ne așteaptă / 24 aprilie 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMS🆕 Ediția de joi, 24 aprilie, a emisiunii Radar TV Invitat: Cristian Ungurianu Moderator:...

Secrete de familieo săptămână în urmă

Secrete de familie – Lumina cea neînserată a Împărăţiei Sale – Învierea lui Hristos -18 aprilie 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de vineri, 18 aprilie a emisiunii Secrete de familie invitat: pr. arhimandrit Andrei...

Radar TV2 săptămâni în urmă

📺 Radar TV / Săptămâna Patimilor – despre iertare, credință și rugăciune / 17 aprilie 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de joi, 17 aprilie, a emisiunii Radar TV invitat pr. Francisc Fărcășel –...

Panorama2 săptămâni în urmă

📺 Panorama / Ce surprize pregătește Guvernul după alegeri / 15 aprilie 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de marți, 15 aprilie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru & Alexandru Nistor Subiectele...

Panorama3 săptămâni în urmă

📺 Panorama / Anchete și procese pierdute în timp / 8 aprilie 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de marți, 8 aprilie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru & Alexandru Nistor Subiectele...

Radar TV4 săptămâni în urmă

📺 Radar TV / Începe campania electorală. 11 candidați în cursa pentru Cotroceni / 3 aprilie 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de joi, 3 aprilie, a emisiunii Radar TV invitat Radu Samson, jurist moderator...

Panorama4 săptămâni în urmă

📺 Panorama / Tinerii romașcani, din nou nemulțumiți / 1 aprilie 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de marți, 1 aprilie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru & Alexandra Manea Subiectele...

RECLAMĂ

Populare