Știri
Ziua numarului unic pentru urgențe 112. Peste 236.000 de apeluri în Neamț, în 2024
În urmă cu 21 de ani, în data de 11 februarie, a fost înființat în România Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență, administrat de Serviciul de Telecomunicații Speciale. Pe 11 februarie 2025, cu ocazia Zilei Europene a Numărului de Urgență 112, peste 100 de sedii ale autorităților publice, instituții financiare și de cultură, obiective turistice și clădiri ale unor companii private din București și din 30 de județe din țară vor fi iluminate în roșu, simbolizând importanța și necesitatea utilizării corecte a acestui serviciu vital dedicat cetățenilor. În această seară și sediul ISU Neamț va fi luminat în culoarea roșie pentru a marca această zi.
La nivel național, în 2024, operatorii STS din cadrul Serviciului de urgență 112 au preluat 9.763.443 de apeluri, dintre care 60,45% au reprezentat urgențe. Cu toate acestea, peste 3,8 milioane de apeluri nu au necesitat intervenția agențiilor: Ambulanță, Poliție, ISU-SMURD, Jandarmerie sau Salvamont.
Știri
Izvorul Tămăduirii – Sărbătoarea care aduce speranță și binecuvântare

Astăzi, 25 aprilie, creștinii ortodocși sărbătoresc „Izvorul Tămăduirii”, o zi cu o semnificație aparte, dedicată Maicii Domnului. Aceasta are loc, în fiecare an, în vinerea din Săptămâna Luminată, imediat după Paște, și simbolizează puterea vindecătoare și binecuvântarea adusă de Maica Domnului asupra credincioșilor.
Sărbătoarea este marcată prin slujbe speciale, în cadrul cărora se sfințește „Aghiasma Mică”, apă considerată purificatoare și vindecătoare. Tradiția spune că această apă are puterea de a tămădui sufletele și trupurile, aducând credincioșilor pace și alinare.
În Roman, la cimitirul „Eternitatea”, sute de oameni s-au adunat pentru a participa la slujba oficiată de preoți și pentru a-i pomeni pe cei trecuți la cele veșnice. Atmosfera a fost una încărcată de emoție și recunoștință, mulți dintre cei prezenți considerând această zi un prilej de a se conecta spiritual cu cei dragi plecați din această lume.
Pe lângă ritualurile religioase, sărbătoarea Izvorul Tămăduirii este și un moment de comuniune între credincioși. În multe locuri din țară, oamenii vizitează izvoare naturale, considerate binecuvântate, sau participă la procesiuni religioase, reamintindu-și astfel de minunile săvârșite prin puterea Maicii Domnului.
Această zi ne reamintește că, prin credință și rugăciune, putem găsi alinare în fața provocărilor vieții și ne putem întări speranța în binecuvântările divine.
Știri
Bărbat din Secuieni dat dispărut, găsit de jandarmi cu ajutorul aplicației e-DAC

Joi, 24 aprilie 2025, jandarmii nemțeni au găsit, cu ajutorul aplicației e-DAC, un bărbat în vârstă de 33 de ani de loc din Bașta, comuna Secuieni, care figura în sistem ca fiind dat dispărut. Acesta le-a declarat oamenilor legii că a fost plecat să muncească la stână și că, cel mai probabil, mama lui a anunțat dispariția sa. Bărbatul a fost legitimat în fața Gării din Roman.
Sistemul digital e-DAC de verificare a documentelor de identitate a fost implementat începând cu data de 31 martie 2024, ca parte a efortului de simplificare și digitalizare a serviciilor publice oferite cetățenilor români. Acest instrument modern permite și jandarmilor din toate structurile operative ordine publică și de pază să efectueze verificări rapide, sigure și eficiente în activitățile lor operative, cu respectarea strictă a tuturor prevederilor europene în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal. În primul trimestru al anului 2025 au fost realizate un număr de 5243 verificări cu ajutorul aplicației e-DAC. Implementarea sistemului e-DAC contribuie semnificativ la eficientizarea misiunilor jandarmilor și la creșterea siguranței cetățenilor.
Știri
Contestația depusă de Ioan Cănărău privind destituirea sa din poliție, respinsă

Contestația împotriva sancțiunii de destituire din poliție a lui Ioan Cănărău a fost respinsă de Ministerul Afacerilor Interne. Dispoziția șefului IGPR de destituire își produce efectul în momentul soluționării definitive a contestației de sancționare, care se analizează la Ministerul Afacerilor Interne. Astfel, pentru Ioan Cănărău, lider al Sindicatului Europol Neamț, urmează și alte demersuri prin care să își caute dreptatea, în instanță. Atât în cazul său, cât a comisarului șef de poliție Vitalie Josanu, cercetările disciplinare au survenit în urma unor apariții și afirmații publice acide privind sistemul și nevoia de reformare a acestuia, acțiuni derulate în calitate de lideri de sindicat.
Dacă, în final, aceste demersuri nu vor avea rezultate pozitive în țară, Ioan Cănărău se va adresa CEDO pentru abuzurile pe care acesta le reclamă.
Sindicatul Europol are, la nivel național, 15.000 de membri în prezent. Chiar și așa, liderul Europol Neamț declară că nu a simțit susținere din partea acestora. Contactat telefonic, liderul sindicatului la nivel național, Cosmin Andreica, a precizat că Europol Neamț și Iași sunt filiale de sine stătătoare, cu personalitate juridică proprie și că de aici survine neimplicarea în problemele pe care Ioan Cănărău le are în această perioadă. Cosmin Andreica a mai precizat că a colaborat cu Ioan Cănărău în trecut, dar că distanțarea s-a produs în anul 2022, după ce liderul sindicatului de la Neamț a participat la un protest organizat în capitală, în fața IGPR, după ce directorul Direcției Control Intern, Ionică Iulian, nu a fost sancționat disciplinar deși fusese prins băut la volan. Atunci, Sindicatul Europol nu și-a manifestat intenția de a se alătura protestului. În 2023, Ioan Cănărău a solicitat demisia din sindicat, la nivel național, rămânând liderul filialei nemțene din teritoriu.
Știri
„Salvați Copiii” dotează cabinete din comunități nemțene defavorizate

Într-o primă etapă a programului „Primul pas spre sănătate”, implementat de Organizația Salvați Copiii România, în județul Neamț au fost dotate cabinete medicale în localitățile Izvoare și Săbăoani, dar și alte trei cabinete din localități rurale din județul Botoșani. Programul se desfășoară la nivel național și are ca obiectiv participarea la reducerea ratei mortalității infantile în România, țara cu cea mai ridicată a rată a mortalității infantile din Europa. În afară de acest program, organizația a desfășurat acțiuni prin care a ajutat constant cu donații cabinetele din zona rurală.
Știri
Peste 400 de pacienți, în doar patru zile, la Spitalul din Roman

La CPU al Spitalului Municipal de Urgență din Roman, în perioada 18-21 aprilie s-au prezentat 421 de pacienți, din care internați au fost 93. Șapte dintre pacienții ajunși la urgențe au fost internați la Secția ATI. Opt acienți au ajuns la spital în urma unor agresiuni fizice. Numărul afecțiunilor neurologice a fost de 48. Șapte au prezentat AVC și 32 au ajuns la spital cu hipertensiune arterială. Alți 17 pacienți au fost diagnosticați cu diferite plăgi și 46 cu diverse traumatisme. Ridicat a fost și numărul pacienților diagnosticați cu afecțiuni toraco-abdominalo-pelvine – în număr de 69, în timp ce 80 pacienți au primit diagnostic de sindrom dureros abdominal. Polițiștii au adus la CPU 18 șoferi pentru recoltarea alcoolemiei, fiind suspectați că au condus sub influența băuturilor alcoolice. În perioada menționată au fost efectuate trei teste rapide pentru depistarea gripei, toate fiind negative.
La Secția de Pediatrie s-au prezentat 194 de copii, din care 17 au fost internați, cinci micuți fiind trimiși către alte secții. Din cele trei teste rapide pentru depistarea gripei toate au fost negative. Cele mai întâlnite afecțiuni au fost faringo-amigdalite și laringite (21) și rinofaringitele (20). Alți trei copii au fost diagnosticați cu adenopatii. Doi pacienți au primit diagnosticul de viroză respiratorie și cinci de boală diareică acută. Unsprezece minori au fost tratați pentru dispesie și 28 pentru IACRS, 13 cu pneumonie, nouă cu sindrom dureros abdominal.
La Secția O-G au venit pe lume șase copii pe cale naturală și doi prin cezariană, respectiv cinci fetițe și trei băieți.
Știri
Primul termen de judecată în cazul incendiului de la ATI Piatra Neamț, având 81 de părți civile, amânat

Miercuri, 23 aprilie, de la ora 11:00, la Judecătoria Piatra Neamt s-a desfășurat primul termen de judecată – de cameră preliminară – în cazul incendiului de la secția ATI a Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț. Dosarul penal cu o vechime de 5 ani a ajuns în instanță unde o serie largă de responsabili sunt chemați la apel să răspundă. 81 de persoane și entități se constituie parte civilă în acest proces și restul, de șase, sunt inculpați sau parte responsabilă civilmente, în cazul asiguratorilor sau a unității sanitare cu paturi.
Opt pacienți din salonul 240 au decedat ca urmare a incendiului izbucnit în noiembrie 2020 și alți doi din salonul 242 au avut aceeași soartă, prin insuficiență respiratorie, ca urmare a întreruperii alimentării cu oxigen. O asistentă care era de serviciu ar fi lăsat o candelă aprinsă la capul unui muribund, deși bolnavilor li se administra oxigenoterapie. Urmare a nerespectării normelor de securitate și sănătate în muncă, sursa de foc deschis a aprins îmbrăcămintea unei alte asistente care era de serviciu în acea seară, de acolo focul propagându-se în întreg salonul, cauzând vătămarea corporală a celei din urmă și distrugeri. Cele două asistente au fost trimise în judecată, cât și Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere din culpă, care a avut ca urmare un dezastru și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă. Aprinderea sau lăsarea nesupravegheată a unei candele într-o secție ATI în plină pandemie a condus la explozia și la moartea acelor persoane.
Avocatul Adrian Cuculis transmite că termenul a fost amânat având în vedere imposibilitatea de prezentare a unuia dintre apărătorii inculpaților. Următorul termen este pe 13 mai 2025. De menționat este faptul că după o anchetă de cinci ani de zile s-a constatat că singurii vinovați sunt două asistente și spitalul din Piatra Neamț. Au fost cerute despăgubiri de milioane de euro, potrivit avocatului.
Știri
Pericolul din spatele unui sistem surmenat: cadre medicale care mor

Suprasolicitarea și stresul din spitale pot conduce, așa cum am văzut zilele trecute, la adevărate tragedii în rândul cadrelor medicale – menite să salveze pacienți de la moarte, nu să moară subit – lăsând un colectiv, dar mai ales familia, fără prea multe explicații. Doi medici rezidenți de la Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași au murit la distanță de două săptămâni unul față de celălalt. Aveau 28, respectiv 31 de ani. Medicii legiști vobesc, cel puțin în cazul unuia dintre ei, despre leziuni pulmonare. Ulterior, la ieșirea din tură a decedat și un brancardier, de la aceeași unitate sanitară. Pe lângă potențialele afecțiuni preexistente, apare și ideea suprasolicitării sau a burnout-ului, termen împrumutat de peste hotare. Oricum i-am spune, fenomenul este unul care persistă în multe domenii de activitate. În cazul medicilor, acesta poate surveni pe fondul unor gărzi efectuate haotic, pe parcursul unor zeci de ore care pot afecta ireversibil angajatul. Nu doar fizic, ci și emoțional. Specialiștii spun că aceste aspecte pot fi combătute prin măsuri la nivel de managament, unele care să prevină astfel de situații periculoase pentru angajați.
Și la Spitalul Municipal de Urgență din Roman poate apărea suprasolicitarea în rândul cadrelor medicale, mai ales în zilele în care prezentările la Urgențe sunt numeroase.
Internauții au lăsat, zilele acestea, zeci de comentarii de revoltă privind epuizarea cadrelor medicale din spitale, îndeosebi a rezidenților care uneori fac și munca altor colegi, ajungând să presteze multe ore de muncă peste orarul gărzilor efectuate deja.
-
Știriacum 7 ani
1 Decembrie la Roman
-
Știriacum 9 ani
Urbaniac S04E05 – Cristian Prăjescu
-
Știriacum 4 ani
Baie în pielea goală, în centrul Romanului
-
Știriacum 2 ani
Moarte învăluită în mister: "Dionisie nu s-a sinucis!"
-
Știriacum 3 ani
Eleve din Roman de 14 și 15 ani, filmate în timp ce se păruiau
-
Știriacum 4 ani
Din imagini, podul de la Luțca pare a fi… crăpat și lăsat pe mijloc
-
Știriacum 4 ani
Tânăr găsit împușcat în gât, într-o mașină, în Roman
-
Știriacum 4 ani
Crimă oribilă la Icușești: un bărbat și-a omorât soția