Știri
Șeful județului și primarul de Piatra Neamț ignoră solicitarea Roman TV privind restructurările
Vestea că instituțiile statului vor trece prin reduceri de personal, aliniindu-se astfel cu măsurile anunțate de coaliția de guvernare, i-a băgat în transă pe mulți dintre angajații acestor instituții, dar mai ales pe șefii acestora, care trebuie acum să decidă pe cine păstrează și pe cine trimit acasă, asumându-și această responsabilitate. Cel puțin la nivel declarativ, aceste restructurări ar trebui să demareze și în teritorii, după modelul Senatului și al Camerei Deputaților, ai căror lideri – Ilie Bolojan și Ciprian Șerban – au dat startul declarațiilor privind reducerile de personal. Ulterior, și premierul Marcel Ciolacu a declarat pe pagina sa de socializare că reprezentanții PSD sprijină și participă la acest demers. Concret, din 796 de angajați la Senat, 618 ar urma sa rămână, iar din cei 1.600 de angajați la Camera Deputaților, 200 ar urma să plece. Vor fi „luate la puricat” Consiliile de Administrație ale companiilor de stat, cât și numărul secretarilor de stat. În luna octombrie a anului 2024, la nivel național figurau peste 1,3 milioane de bugetari. O dată cu reducerea de personal se speră și la reducerea flotei de autovehicule folosite de către angajații statului, cât și a cotei de combustibil cu 20%.
În teritoriu, declarație pe această temă a făcut – pe pagina sa oficială de Facebook – președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa, care a precizat că măsura de redimensionare a aparatului bugetar asumată de coaliția de guvernare se va aplica și în administrația nemțeană. Organigrama Consiliului Județean Neamț va fi analizată, iar la finalul acestei analize, 30 % din posturile existente vor fi eliminate. Pentru că domnul președinte Daniel Harpa nu a reușit de vineri, 24 ianuarie 2024 și până în prezent, să ofere un răspuns oficial televiziunii Roman TV privind anumite aspecte care vizează acest plan de restructurare, nu se înțelege concret dacă acest procent se va aplica întregii organigrame a Consiliului Județean Neamț, ale cărei posturi pot fi sau nu ocupate în integralitate ori dacă măsura se aplică pe numărul efectiv de angajați pe care Consiliul Județean Neamț îl are, în prezent. Totodată, interesant ar fi de aflat și când se vor finaliza aceste „analize de performanță”, respectiv când vor fi puse în aplicare aceste „tăieri de personal”, dar și care va fi impactul bugetar în urma adoptării acestora.
Prezent la Roman TV în emisiunea Radar TV, moderată de jurnalistul Daniel Muraru, primarul municipiului Roman, Laurențiu Dan Leoreanu a precizat că, cel mai probabil, 30 martie 2025 va fi data când va lua decizii privind reducerea personalului din primărie. Urmează o monitorizare a angajaților, însă edilul municipiului Roman nu a declarat dacă și câți angajați vor pleca acasă, la finele acestei monitorizări. Contactat, acesta a adăugat, pentru Roman TV, că toate aceste reorganizări, reașezări se vor face în baza unei evaluări, pentru ca activitatea administrației locale să continue cu un plus de optimizare a deservirii municipalității și pentru a oferi populației servicii de calitate, nu precare: „Cu privire la reorganizarea și structurarea arhitecturii instituționale a structurii din Primăria Municipiului Roman, vă putem informa că deja de anul trecut noi am început să reorganizăm activitățile, astfel încât numărul maxim de posturi stabilit după reducerea cu 10% a fost de 426 de posturi. S-au desființat, deja, 37 de posturi la nivelul U.A.T. S-a desființat, de asemenea, un număr de 12 posturi de conducere. Pe structură sectorială, dacă vreți: la Direcția Administrare Piețe – aceasta s-a reorganizat ca direcție fără personalitate juridică în cadrul aparatului de specialitate al primarului, având o structură redusă, de la 33 de posturi, la 23; Direcția Poliție Locală și-a redus numărul de posturi de la 68 la 66, desființându-se două posturi de conducere; Direcția Locală de Evidență Informatizată a Persoanelor s-a redus de la 25 la 24; Direcția Municipal Locato, de la 85, la 84 și de asemenea, s-a transformat în funcție de execuție un număr de 12 posturi de conducere; Clubul Sportiv Municipal și-a redus numărul de posturi de la 38 la 35 și am redus de la 6 la 3 numărul de posturi de conducere. De asemenea, și la Direcția de Asistență Socială – care, conform legii – are un număr de personal normat am reorganizat, reducând numărul de posturi de conducere de la 14, la 12 posturi.”
Edilul Romanului a mai precizat că în prezent se află într-o fază de monitorizare, de observație, de evaluare a activității fiecărei structuri. „Am avut, deja, discuții cu fiecare șef de structură, director, șefi de servicii, urmând ca în perioada imediat următoare, într-o analiză foarte consistentă și profesionistă, să luăm decizii acolo unde e nevoie să completăm sau acolo unde este nevoie să disponibilizăm. Lucrurile nu se fac pe persoană sau pe număr, ci se fac pe activitate la nivelul fiecărei structuri, astfel încât să avem o activitate cât mai profesionistă, dusă cu cât mai multă obiectivitate și pragmatism. Sunt discuții în a externaliza unele activități, vom vedea ce înseamnă acest lucru, pentru că am cerut o analiză și această externalizare să nu aducă costuri mai mari decât în prezent. Am luat unele măsuri pentru reducerea unor cheltuieli și vă dau exemplu: la combustibili, unde am redus deja pentru acest an bugetul cu 25% față de bugetul alocat anul trecut; pe cheltuieli materiale, unde vrem – de asemenea – o reducere între 10 și 15 %. „, a conchis primarul municipiului Roman, Laurențiu Dan Leoreanu.
Cât despre primarul municipiului Piatra Neamț, Adrian Niță, acesta a fost contactat tot vineri, 24 ianuarie 2025, de către redactorul Roman TV, fiind întrebat dacă și când va adopta măsurile de reducere a personalului din primăria pe care o conduce. Zilele acestea, edilul municipiului de la poalele Pietricicăi a fost recontactat pentru a oferi un punct de vedere oficial nemțenilor, în acest sens, însă până în prezent nu a transmis nici un răspuns televiziunii Roman TV, privind informațiile solicitate.
Știri
Tânărul Dragoș Toma: din presă, consilier de primar și acum, secretar general al Comunei Bârgăuani
La doar 33 de ani, Dragoș Toma este secretar general al Comunei Bârgăuani, post câștigat prin concurs. Până să ocupe această funcție, tânărul Toma a lucrat în varii domenii de activitate. Imediat după terminarea liceului, acesta s-a angajat în presă la fostul post local RomTV, de unde a plecat apoi la postul CNS TV. Ulterior, acesta a fost consilier parlamentar, funcție pe care a ocupat-o pentru câteva luni, iar apoi a lucrat în cadrul Episcopiei Romano-Catolice din Iași, fiind director general adjunct în cadrul Fundației „Anton Durcovici”. A fost consilier al primarului Municipiului Roman, Leonard Achiriloaei, în mandatul 2020-2024 și – înainte de a ocupa postul actual – a lucrat în Ministerul Apărării Naționale, Secția Achiziții Publice din cadrul Unității Militare 01145 Roman. Se poate spune, deci, că până la 33 de ani a lucrat în multe domenii care i-au adus experiență și satisfacții profesionale.
Dragoș Toma a absolvit Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, are master în jurnalism la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, iar în 2024 a absolvit și Facultatea de Drept a Universității Internaționale ”Danubius” din Galați. În 2025, acesta a devenit membru al Colegiului Consilierilor Juridici Neamț, ca stagiar, urmând ca în 2026 să suțină examenul de definitivat. În următorii trei ani, actualul secretar al Municipiului Roman, Gheorghe Carnariu iese la pensie, iar Dragoș Toma ar putea ocupa funcția prin transfer, o mutare care ar putea fi o provocare pentru el, dar și un apogeu al carierei de până acum. Tănărului secretar îi place să călătorească, atunci când are timp liber, iar la capitolul muncă abordează lucrul organizat și colaborarea cu ceilalți. Se ghidează după valori morale și respect față de oameni și tinde să îmbunătățească mediul în care trăiește și își desfășoară activitatea.
Știri
Atelierele Moșului, la CSEI Roman. Școala are două „mascote” simpatice: o pisică și un cățel, adoptați din stradă
Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă din Roman are 160 de beneficiari, cu toții bucurându-se de activitățile desfășurate la nivelul instituției, proiecte menite să îmbunătățească actul didactic, relația copil-educator și să întărească încrederea rudelor beneficiarilor că aceștia dunt pe mâini bune. În această perioadă, la centru au fost organizate „Atelierele de creație ale lui Moș Crăciun”, o invitație ca elevii din școlile de masă să se alăture celor speciali, să creeze împreună, să se bucure de veselie și de colinde, specifice aceste perioade din an. De ceva vreme au fost adoptați Sisi și Lucky, o pisică și un cățel care însuflețesc instituția, fiind terapeuții blănoși ai beneficiarilor centrului.
Știri
Clasa a IV-a C a Școlii „Al.I.Cuza” a vizitat redacția Roman TV & Roman FM
Copiii pășesc în redacția Roman TV și Roman FM în Săptămâna „Școala Altfel”, încântați să cunoască echipa de jurnaliști și să vadă dotările studio-ului de televiziune, cât și să viziteze singurul radio local. Miercuri, 17 decembrie 2025, elevii clasei a IV-a C de la Școala Gimnazială „Al.I.Cuza” ne-au vizitat, au pus întrebări și au ascultat răspunsurile oferite. Cu toții au fost încântați de experiența inedită și de această oportunitate.
Știri
Gripa își face de cap. Specialiștii nemțeni, îngrijorați de „super-gripa” care circulă deja în alte județe
Sezonul de gripă a început mai devreme în România, spun specialiștii, iar o nouă variantă de gripă A, denumită și super-gripă, circulă deja și în țara noastră. În Neamț nu au fost înregistrate, încă, astfel de cazuri, dar medicii epidemiologi spun că în țări precum Portugalia situația este alarmantă. Chiar dacă oamenii sunt sceptici, vaccinarea rămâne cea mai sigură și eficientă metodă de imunizare.
Respectarea unor minime măsuri de protecție și de igienă vă pot ține departe de gripă. Persoanele vulnerabile, precum copiii, bâtrânii sau cele cu imunitate scăzută trebuie protejate de cei din jur.
Au fost raportate la nivel național 3.018 cazuri de gripă clinică, număr dublu față de cel înregistrat în săptămâna precedentă – 1.504. Riscul de a dezvolta o boală severă este ridicat pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, persoanele cu boli metabolice, pulmonare, cardiovasculare, neuromusculare și alte boli cronice preexistente, pentru femeile însărcinate, persoanele imunocompromise și cele care trăiesc în centrele de îngrijire pe termen lung.
Știri
Roman TV & Roman FM a primit vizita clasei a III-a C a Școlii „Al.I.Cuza”
Săptămâna Școala Altfel aduce în pragul redacției Roman TV&Roman FM copii curioși să afle despre tainele meseriei de jurnalist. Marți, 16 decembrie, am primit vizita elevilor clasei a III-a C de la Școala Gimnazială „Al.I.Cuza”. Partea lor preferată a fost sesiunea de întrebări adresate redactorului Roman TV, dovedind tenacitate și curaj. Au întrebat despre menirea prezentatorului de știri, a reporterului și a cameramanului. Apoi, și-au luat interviuri, pe diferite subiecte. S-au distrat și au promis că vor reveni și când vor fi mai mari.
Știri
Polițiștii, pompierii și jandarmii nemțeni, cu daruri la copiii de la CSEI Roman
Caravana faptelor bune a făcut un tur al unor centre cu persoane vulnerabile, din județul Neamț. Polițiști, pompieri și jandarmi nemțeni au vizitat și Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă din Roman, acolo unde copiii au primit daruri și s-au bucurat de zâmbete și de îmbrățisările primite.
Știri
Consilierii locali USR au depus proiect de acordare a unui ajutor Alexandrei, studenta care suferă de parapareză spastică
În ședința de îndată a CL Roman desfășurată luni, 15 decembrie 2025, la punctul doi pe ordinea de zi s-a aflat un proiect de hotărâre inițiat de consilierii locali USR Cosmin Ancuța și Alin Buzdugan privind aprobarea acordării unui ajutor de urgență Alexandrei Mocanu, tânăra studentă care suferă de parapareză spastică. Situația Alexandrei a fost prezentată la Roman TV, fiind organizată o strângere de fonduri necesare efectuării unei operații care a avut, deja, loc cu succes. Acum, tânăra studentă are nevoie de recuperare. Ajutorul în sumă de 6.000 de lei va fi binevenit în perioada următoare.
Deși are parapareză spastică și a trecut prin mai multe terapii, tânăra face Masteratul la Iași, după ce a terminat o facultate în Asistență Socială, la Universitatea „Al. I. Cuza”. Boala ei nu o împiedică să facă naveta zi de zi, pentru a participa la cursuri, deși sunt zile când ajunge acasă și noapte, la ora 22, iar a doua zi o ia de la capăt. Asta, pentru că fata cu handicap grav nu beneficiază de însoțitor.
-
Știriacum 8 ani1 Decembrie la Roman
-
Știriacum 9 aniUrbaniac S04E05 – Cristian Prăjescu
-
Știriacum 4 aniBaie în pielea goală, în centrul Romanului
-
Știriacum 3 aniMoarte învăluită în mister: "Dionisie nu s-a sinucis!"
-
Știriacum 4 aniDin imagini, podul de la Luțca pare a fi… crăpat și lăsat pe mijloc
-
Știriacum 3 aniEleve din Roman de 14 și 15 ani, filmate în timp ce se păruiau
-
Știriacum 4 aniTânăr găsit împușcat în gât, într-o mașină, în Roman
-
Știriacum 4 aniCrimă oribilă la Icușești: un bărbat și-a omorât soția






