Știri
Muncitor mort, după ce a căzut într-un pilon al podului de la Luțca
La ora 15:48, prin apel la 112, Dispeceratul integrat ISU-SAJ a fost
înștiințat despre faptul că în comuna Sagna, în timp ce desfășura activități la Podul de la Luțca, unei persoane i s-a făcut rău și are nevoie de îngrijiri medicale.
La locul solicitării s-a deplasat echipajul SMURD TIM din cadrul Detașamentului de pompieri Roman.
Ajuns la locul indicat, echipajul SMURD TIM a constat faptul că în interiorul unui pilon al podului se află un bărbat inconștient. Imediat au fost începute manevrele de resuscitare. Din păcate, bărbatul de 55 de ani nu a răspuns manevrelor, medicul de pe ambulanța SMURD TIM declarând decesul acestuia.
Având în vedere că accesul la victimă a fost dificil, au fost solicitate în sprijin mijloace de intervenție, în speță o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și un camion cu modulul MULTIRISC.
Pompierii au acționat pentru scoaterea victimei din zona în care se afla.
Știri
Noutăți pe piața muncii, propuse în programul de guvernare
Directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț, Daniel Chirilă, spune că în programul de guvernare sunt propuse mai multe măsuri benefice, care nu au încă putere legislativă dar care, o dată intrate în vigoare, ar îmbunătăți condițiile de muncă din țara noastră, atât pentru angajați, cât și pentru angajatori. Ordonanța trenuleț afectează și domeniul ocupării forței de muncă.
Știri
Fiul primarului construiește pe terenul unde a căzut foreza, concesionat de la primărie
Pe un teren situat pe strada Ștefan cel Mare din Roman se lucrează la construcția unor clădiri multifuncționale, după cum este descris proiectul pe panoul amplasat în zona de șantier. Data de începere a acestora este 9 octombrie 2024, iar cea de finalizare 8 octombrie 2027. Joi, 16 ianuarie 2025, în timp ce angajații firmei constructoare efectuau lucrări specifice, o foreză s-a scufundat într-un beci, brațul acesteia căzând peste carosabil, pe strada Sucedava (paralelă cu strada Ștefan cel Mare). Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime și nici cu pagube materiale. De pe panoul amplasat pe șantierul în lucru aflăm că beneficiară a investiției este firma Danway Consulting SRL, adică societatea administrată de fiul primarului municipiului Roman, Laurențiu Leoreanu, iar firma care execută lucrările de construire a acestor clădiri multifuncționale (etapa I, corp A,) este SC. Farcaș Construct SRL, societate care colaborează periodic cu primăria. La rândul său, această societate a subcontractat lucrările altei firme.
În luna martie a anului 2023, prin HCL nr. 64 din 30.03.2023, s-a decis scoaterea la licitație a mai multor terenuri, proprietate privată a municipiului Roman. În data de 29 mai 2023 a fost emis raportul procedurii de atribuire a contractelor de concesiune, având ca obiect terenurile din anexa 1 a HCL nr. 64 din martie 2023, inclusiv a terenului din strada Ștefan cel Mare, în suprafață de 1.197 mp. Pentru acesta au fost depuse două oferte: una a firmei Danway Consulting SRL și o alta a Societății Sempre Dritto Tour SRL. Procedura de atribuire a contractelor a fost prin licitație publică, cu plic închis. Câștigătoare a fost desemnată firma Danway Consulting, pentru terenul concesionat stabilindu-se o redevență de 30 de lei/mp/an, deci de 35.910 lei pe an, contravaloarea a peste 7.000 de euro anual. Pe acest teren se construiesc aceste clădiri multifuncționale în prezent, conform autorizației de construire nr. 130, emisă de Primăria Municipiului Roman.
Contactat telefonic, în calitate de edil al municipiului Roman, primarul Laurențiu Leoreanu a declarat că înaintea demarării acestor lucrări au fost efectuate studii geotehnice, topografice și descărcare de sarcină arheologică și, potrivit intenției investitorului privat, pe terenul în cauză se dorește construirea unor corpuri de clădire care să contureze un loc unde copiii, inclusiv cei de grădiniță, să beneficieze de activități extra școlare, de formare educațională complementar sistemului de învățământ de stat. Un fel de afterschool, însă mult mai avansat.
Privind autorizația de construire nr. 130, aceasta nu figurează pe listele autorizațiilor de construire emise în lunile august și septembrie 2024, după autorizația de construire nr. 129 din 27 august 2024 urmând autorizația de construire nr. 131 din 6 septembrie 2024. Proiectul este unul ambițios, conform edilului municipiului Roman. Pe lângă acest aspect, darea în concesiune a terenului aduce anual peste 35.000 de lei bugetului local.
Știri
2025: plata drepturilor bănești prevăzute de legile cu caracter special
Pentru persoanele persecutate din motive politice sau etnice, pentru activitatea de liber-profesionist a artiștilor, pentru revoluționari și pentru soții supraviețuitori, drepturile prevăzute de legile cu caracter special se mențin în plată în anul 2025, la nivelul acordat/cuvenit pentru luna noiembrie 2024.
Drepturile stabilite pentru copiii persoanelor care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind refugiate, expulzate sau strămutate în altă localitate ori evacuate din locuința pe care o deținea, precum si pentru copiii persoanelor decedate, dispărute sau exterminate în trenul morții, în timpul masacrelor îndreptate împotriva populației minoritare, în timpul deportării în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate, în timpul privării de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, în timpul refugierii, expulzării sau strămutării în altă localitate, în timpul evacuării din locuința pe care o deținea, în timp ce a făcut parte din detașamentele de muncă forțat se acordă începând cu data de 1 ianuarie 2026. Prin urmare, atât indemnizația lunară, cât și facilitățile (asistenta medicala gratuita, transport urban) se vor acorda acestor categorii de persoane începând cu data de 1 ianuarie 2026.
Știri
Program de guvernare: startup-uri pentru județele care au rată crescută a șomajului
Rata crescută a șomajului ar putea fi combătută cu programe de startup prin care se oferă granturi de până la 100.000 de euro, reprezentând o oportunitate de dezvoltare a unor noi afaceri, spun specialiștii din domeniu. Această propunere face parte din programul de guvernare.
În plus, pentru perioada 2021-2027, instituțiile Uniunii Europene au integrat Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor în Fondul social european Plus, continuând să pună accent pe ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor. Toate statele membre vor trebui să investească o sumă adecvată din resursele lor provenind din FSE+ în acțiuni specifice și în reforme structurale menite să sprijine ocuparea forței de muncă, educația și formarea în rândul tinerilor.
Știri
Foreză căzută pe carosabil, în timpul unor lucrări, în Roman
La data de 16 ianuarie 2025, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la faptul că un utilaj ar fi căzut pe partea carosabilă de pe strada Sucedava, din municipiul Roman.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce se efectuau lucrări de construcție, pe un șantier din municipiul Roman, un utilaj ar fi căzut într-un beci, brațul acestuia răsturnându-se pe partea carosabilă a străzii Sucedava.
În urma evenimentului nu au rezultat victime omenești sau pagube materiale.
IPJ Neamț
Știri
Controale în trafic, fiind vizați transportatorii de persoane
Pe 13 ianuarie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț împreună cu formațiunile rutiere și polițiști de ordine publică, au desfășurat, pe raza întregului județ, o acțiune pentru prevenirea accidentelor de circulație, în care sunt implicate autovehiculele destinate transportului public de persoane.
Reprezentanții Poliției Neamț au precizat că acțiunea face parte din o serie de controale similare efectuate în toată țara. Reamintim, totuși, faptul că recent, pe 8 ianuarie 2025, un autovehicul care transporta persoane a luat foc în mers, pe raza comunei Gherăești. Șoferul și 63 de pasageri s-au autoevacuat, nefiind victime. Autobuzul a ars în totalitate.
Știri
Pensiile de serviciu nu se actualizează, în 2025, cu rata inflației
Vești proaste pentru beneficiarii de pensii de serviciu. Anul acesta, pentru mai multe categorii de pensionari care primesc aceste drepturi, pensia de serviciu nu se actualizează cu rata inflației. Aceste măsuri fac parte din planul fiscal-bugetar prevăzut în ordonanța trenuleț.
În contextul acestor măsuri de austeritate, întrebat despre cum se poate acoperi gaura de la buget, ministrul Finanțelor Tanczos Barna a spus că Guvernul „va reduce cheltuielile de funcționare a ministerelor cu 5% în medie”, subliniind că vor fi câteva excepții – la Educație și Interne, notează digi24.ro. Totodată, acesta a afirmat că ANAF trebuie să coleteze mai mulți bani.
-
Știriacum 7 ani
1 Decembrie la Roman
-
Știriacum 8 ani
Urbaniac S04E05 – Cristian Prăjescu
-
Știriacum 3 ani
Baie în pielea goală, în centrul Romanului
-
Știriacum 2 ani
Moarte învăluită în mister: "Dionisie nu s-a sinucis!"
-
Știriacum 2 ani
Eleve din Roman de 14 și 15 ani, filmate în timp ce se păruiau
-
Știriacum 3 ani
Din imagini, podul de la Luțca pare a fi… crăpat și lăsat pe mijloc
-
Știriacum 4 ani
Tânăr găsit împușcat în gât, într-o mașină, în Roman
-
Știriacum 3 ani
Crimă oribilă la Icușești: un bărbat și-a omorât soția