Știri
Apel pentru Eduard Bejan: a fost operat de tumoră, iar acum necesită 115.000 de lei, costurile spitalizării
Eduard Bejan este din Roman, are 40 de ani și o fetiță care are nevoie de el. Bărbatul suferă de cancer. Vestea că suferă de această boală a picat ca un trăsnet, deoarece Eduard nu a avut nici un simptom, nici o durere care sa îi dea de gândit că ar fi bolnav. Acum doi ani a trecut printr-o operatie în timpul căreia a suferit și un infarct, după care recuperarea a fost anevoioasă, cu multe terapii și tratamente. După un drum lung și greu se recuperase total, nu mai era nici o urmă din acea tumoră de 19 cm. Viața era din nou frumoasă. După câteva luni, la efectuarea unui CT, s-a observat că boala a revenit, mai mare, mai puternică și mai greu de învins. Coșmarul a început din nou. Deși suferea enorm, bărbatul nu a lăsat nici o clipă să se vadă durerea. Nu s-a plâns niciodată, deși spitalul devenise al doilea domiciliu, spun apropiații săi. A trecut, apoi, printr-o operație grea care a durat nouă ore, iar recuperarea este anevoioasă. Acum are nevoie de noi toți, deoarece a cheltuit toată agoniseala pe tratamente, iar costurile spitalizării, bani pe care familia acestuia nu-i deține, au ajuns la suma de 115.954 de lei. Carmen Suciu de la Asociația „Născută înger” face un apel către comunitate, către toți oamenii de bine care vor și pot să îl ajute pe Eduard să reușească să plătească aceste sume imense, bărbatul fiind în continuare internat în Secția ATI a unui spital din Brașov.
Cine are posibilitatea de a-l ajuta pe Eduard Bejan, poate dona în conturile afișate pe ecran. Orice ajutor contează pentru el și pentru familia sa, care îl așteaptă acasă.
Banca Transilvania – BEJAN IOAN
CONT EURO: RO40BTRLEURCRT0CI1035801
CONT LEI: RO93BTRLRONCRT0CI1035801
Știri
Accident pe E85, la Săbăoani: autocamion ajuns în șanț
Marți,în jurul orei 09:00, prin apel la 112 a fost anunțat un accident rutier produs în comuna Săbăoani în care au fost implicate un autocamion în care se aflau două persoane și o autoutilitară în care se afla doar conducătorul auto. La sosirea pompierilor, cele trei persoane erau ieșite din autovehicule. Un bărbat în vârstă de 51 de ani a necesitat îngrijiri medicale, fiind preluat de echipajul SAJ și ulterior transportat la spital.
Potrivit informațiilor funizate de reprezentanții SMU Roman, pacientul a fost stabil hemodinamic la preluare și pe parcursul staționării în CPU, cu investigații biochimice și imagistice în lucru, urmând a se vor solicita ulterior consulturi de specialitate în funcție de rezultate. În urma evaluării de către medicul urgentist s-a pus diagnosticul prezumtiv de contuzie toracică și contuzie genunchi drept.
Știri
S-au racordat ilegal la gaze și la electricitate, în Roman
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Roman au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, emis de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Roman, în vederea probării activității infracționale într-un dosar penal, în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la sistemul de alimentare cu gaze naturale.
În primele nouă luni ale anului trecut, peste 1.000 astfel de cazuri de furt au fost descoperite în cazul unui singur distribuitor de energie, cele mai multe fiind înregistrate în regiunea Moldovei, cu un prejudiciu de peste 11 milioane de lei. În afară de aceste aspecte, improvizațiile pot conduce la adevărate tragedii.
Știri
Datele oficiale arată că la „Vasile Sav” un elev l-a tăiat „din joacă” pe un altul: despre cum ar trebui prioritizată comunicarea la astfel de evenimente
O informație privind un elev tăiat de un altul într-o sală de clasă a Liceului Tehnologic „Vasile Sav” a circulat – zilele acestea – în mediul online, iar subiectul ne-a fost livrat și în privat, pe diferite canale de comunicare, din partea unor surse care au dorit să rămână confidențiale. Ulterior, redactorul Roman TV a verificat informația la instituțiile abilitate. IPJ Neamț a confirmat că fapta a avut loc în data de 20 ianuarie 2026, însă elevul înțepat cu un cuțit adus în școală de colegul său nu a dorit să depună plângere împotriva acestuia ori să obțină un ordin de protecție. Întâmplarea ar fi avut loc în pauză, atunci când elevul care i-a produs colegului său o tăietură pe spate ar fi făcut-o într-un moment de bravură, din joacă, nu în urma unui conflict între cei doi, conform declarațiilor oficiale.
Contactați, reprezentanții IȘJ Neamț transmit faptul că, în acest caz, instituția a fost anunțată în ziua incidentului, cât și organele abilitate.
Directorul liceului, profesorul Alexandru Lezeu spune că a anunțat instituțiile abilitate în ziua în care elevul și-a tăiat colegul de clasă, cât și pe părinții celor doi minori. Directorul unității de învățământ susține că cei doi adolescenți sunt amici și că totul s-ar fi întâmplat dintr-o glumă finalizată prost. Elevul care a adus în școală un cuțit și și-a rănit colegul a fost suspendat de la cursuri pe o perioadă de patru zile, fiindu-i scăzută nota la purtare cu 3 puncte. Întrebat de ce nu a ieșit public cu o poziție fermă și transparentă privind această întâmplare, acesta a precizat că nu deține cont pe rețelele de socializare și că nu a fost contactat pentru a emite puncte de vedere oficiale pe canalele de comunicare valabile, publicate pe site-ul școlii.
Și părinții au obligația de a controla ce obiecte manevrează copiii lor, cât și dacă duc obiecte periculoase la școală, chiar și pentru a le expune colegilor cu scopul de a se lăuda.
Un caz petrecut din joacă, potrivit informațiilor primite din mai multe surse, dar care s-ar fi putut finaliza tragic, cu cel puțin două familii distruse. Un caz care ar fi putut fi transparentizat și expus public cu celeritate, cu toate informațiile de interes public, decât să fie minimizat și rostogolit în mediul online prin comentarii care susțin că nimic grav nu s-ar fi întâmplat. Un elev care merită toate șansele să devină un adult responsabil, cu un viitor strălucit, un tânăr care nu se dorește a fi stigmatizat de către societate, ci protejat, dar care trebuie să fie conștient și informat de consecințele faptelor sale. În acest caz, polițiștii continuă cercetările privind săvârșirea infracțiunilor de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și lovire sau alte violențe.
Știri
Cartarea Clubului INTERACT Roman, sub egida Rotary Club: un eveniment având tineri în prim plan
Sâmbătă, 7 februarie 2026, la un restaurant din zona Romanului a avut loc un eveniment centrat pe tineri și pe voluntariatul acestora în scopuri umanitare și pentru comunitate: cartarea Clubului Interact, sub egoda Rotary Club Roman. La eveniment au fost prezenți invitați de seamă, printre care îi amintim pe Andrei Robert Botez – guvernatorul al Rotary District 2241 România și Republica Moldova, Alina Solovăstru – reprezentantul Rotary District 2241 pentru Interact, Laura Vilicescu – Vice District Rotaract, cât și președinta Clubului Rotary Roman pentru anul 2025-2026, Dana Diaconescu dar și Camelia Duca, membru al Clubului Rotary Roman, fost președinte al clubului, promotor și coordonator al Clubului Interact Roman, cu eforturi bifate privind această realizare. În cadrul evenimentului, Mario George Duca, elev al Colegiului Național „Roman-Vodă” a fost desemnat președintele Clubului Interact Roman.
Un material amplu de la cartarea Clubului Interact va fi difuzat marți, 10 februarie 2026, la Roman TV.
Știri
Tănără accidentată pe trecerea de pietoni, în Roman
În dimineața zilei de 6 februarie 2026, la ora 07:43, pe bulevardul Republicii din municipiul Roman a avut loc un accident de circulație. O tânără în vârstă de 18 ani care traversa regulamentar strada a fost acidentată de un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 59 de ani.
Conform reprezentanților spitalului din Roman, tânăra a fost investigată imagistic, plecând la domiciliu cu recomandări, după evaluarea ortopedică.
Știri
Întâlnire inedită la CNRV: Caravana Universității „Al. Ioan Cuza”, cu experimente inedite
O prezentare inedită a ofertei educaționale a avut loc joi, 5 februarie 2026, în Aula „Garabet Ibrăileanu” a Colegiului Național „Roman-Vodă”. Caravana Universității „Al. Ioan Cuza” a venit în fața liceenilor de la profil real cu experimente inedite, care să îi motiveze să aleagă una dintre Facultățile de Chimie, Fizică sau Biologie.
Nu doar pentru prezentarea ofertei educaționale există această colaborare interinstituțională, ci și pentru pregătirea elevilor romanvodiști pentru olimpiadele naționale.
Universitatea „Al. Ioan Cuza” din Iași este cea mai veche instituţie de învăţământ superior din România continuând, din anul 1860, o tradiţie a excelenţei şi inovaţiei în educaţie şi cercetare. Cu 15 facultăți, peste 25.000 de studenţi şi peste 700 de cadre didactice titulare, universitatea se bucură de un important prestigiu la nivel naţional şi internaţional, având colaborări cu peste 600 de universități din străinătate.
Știri
Infracțiuni violente, în Roman: concubin agresiv și conflict finalizat cu o lovitură în cap
Pe 4 februarie 2026, polițiștii romașcani au fost solicitați să intervină în cazul a două fapte de agresiune, diferite, dar care la bază arată manifestarea unor comportamente violente. În primul caz, oamenii legii au intervenit pentru o tânără agresată de concubin, pe fondul geloziei.
În aceeași zi, polițiștii au intervenit în cazul unui bărbat lovit în cap de către un altul, pe o stradă din Roman.
Concubinul agresiv a fost identificat și reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție. În cel de-al doilea caz, față de agresor a fost dispusă continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe, fiind dispusă reținerea acestuia pentru 24 de ore.
-
Știriacum 8 ani1 Decembrie la Roman
-
Știriacum 10 aniUrbaniac S04E05 – Cristian Prăjescu
-
Știriacum 5 aniBaie în pielea goală, în centrul Romanului
-
Știriacum 3 aniMoarte învăluită în mister: "Dionisie nu s-a sinucis!"
-
Știriacum 4 aniDin imagini, podul de la Luțca pare a fi… crăpat și lăsat pe mijloc
-
Știriacum 3 aniEleve din Roman de 14 și 15 ani, filmate în timp ce se păruiau
-
Știriacum 5 aniTânăr găsit împușcat în gât, într-o mașină, în Roman
-
Știriacum 5 aniCrimă oribilă la Icușești: un bărbat și-a omorât soția


