Știri
A fost atribuit proiectul de reabilitare a Arterei Roman-Est
Finanțat prin Progamul Național de Investiții „Anghel Saligny”, proiectul modernizării Arterei Roman-Est a fost atribuit după ce, inițial, procedura a fost anulată pe fondul unor abateri legislative. În cursa pentru câștigarea proiectului s-au înscris mai multe asocieri de firme. Prima asociere a fost formată din Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi SRL, Străzi Concept SRL și Loial Impex SRL. Cea de-a doua asociere a fost formată din firmele Eky Sam SRL Târgu Frumos și Artcon Way SRL. Cea de-a treia ofertă înscrisă în cursă a fost cea a asocierii Danlin XXL și Mithras Build SRL.
Obiectivul de investiții a fost gândit în două etape. În etapa I se dorește modernizarea porțiunii cuprinse între DJ 207A și Strada Plopilor, iar în etapa a II-a, tronsonul cuprins între giratoriul Dedeman de pe DN 2 și strada Plopilor. Potrivit Sistemului Electronic de Achiziții Publice, Danlin XXL este firma care se va ocupa de lucrările de reabilitare a Arterei Roman EST – etapa I, valoarea proiectului fiind de 27 de milioane de lei, inclusiv TVA. Pentru etapa a II-a nu a fost elaborat proiectul tehnic, deci reabilitarea acestui tronson nu are o valoare determinată, în acest moment. Lucrările, transmit reprezentanții Primăriei Roman, vor demara în cel mai scurt timp posibil, după ce Consiliul Județean Neamț va emite autorizația de construire. Termenul de finalizare a acestora este de nouă luni de la data ordinului de începere.
Reamintim faptul că Artera Roman-Est a devenit impracticabilă la doar câteva luni de la modernizarea sa, în anul 2016. În 2018, municipalitatea s-a îndreptat în instanță împotriva firmei constructoare – IMROM – proces care a ajuns la al 65-lea termen de judecată, însă fără nici o rezoluție. Următorul termen este pe 18 decembrie 2024, urmând ca expertul să răspundă la obiecțiunile formulate de părți la raportul de expertiză. Un prejudiciu despre care nu se mai speră că va fi recuperat. În afară de asta, pentru recuperarea aceleiași creanțe, Municipiul Roman este înscris în tabloul creditorilor Societății Darcons SRL, în dosarul de deschidere al procedurii de insolvență.
Știri
Bucurie pentru Petrică, om al străzii: container modular pus la dispoziție de Primăria Horia
Un bărbat este recunoscător că a primit un adăpost, după ce a dormit în scări de bloc de pe raza municipiului Roman ori în clădiri părăsite. Anul trecut, în toamnă, Petrică Sarion a vizitat redacția Roman TV, cerând ajutorul. Pentru că este domiciliat în comuna Horia, demersul s-a îndreptat către această primărie. Cererea sa a fost luată în calcul, însă o soluție imediată nu a fost posibilă. Bărbatul a primit, recent, o veste bună: a fost cazat în unul dintre cele zece containere modulare pe care Primăria Horia le are la dispoziție pentru astfel de cazuri. În plus, două sunt rezervate cetățenilor care, din varii motive, se supun ordinelor de protecție și nu au unde locui provizoriu. Petrică spune că este mulțumit de faptul că nu mai este nevoit să doarmă pe străzi ori, din când în când, în locuințele unor cunoscuți.
Aceste containere trebuie întreținute de către beneficiarii acestora, în acest sens fiind monitorizați de administrația locală. Sunt și alte persoane care au ajuns, din diferite motive, să locuiască în astfel de containere puse la dispoziție de primărie.
Costul unui container modular variază între 3.000 și 5.000 de euro, în funcție de dimensiunile și dotările acestuia. Separat, Petrică are asigurată și o baie, iar costurile utilităților sunt acoperite tot de administrația locală. Bărbatul se întreține din indemnizația pe care o primește, fiind persoană cu handicap și din ajutoarele constând în alimente, de la Uniunea Europeană.
Știri
Moment de aur pentru Colegiul "Danubiana": 50 de ani de la înființare
Într-un cadru festiv, joi, 7 noiembrie 2024, Colegiul Tehnic „Danubiana” din Roman a marcat trecerea a 50 de ani de la înființare. Gazdele au pregătit, cu ajutorul elevilor pricepuți, bucate alese și momente artistice. În cadrul evenimentului a fost dezvelită o placă aniversară.
Știri
Apel pentru Eduard Bejan: a fost operat de tumoră, iar acum necesită 115.000 de lei, costurile spitalizării
Eduard Bejan este din Roman, are 40 de ani și o fetiță care are nevoie de el. Bărbatul suferă de cancer. Vestea că suferă de această boală a picat ca un trăsnet, deoarece Eduard nu a avut nici un simptom, nici o durere care sa îi dea de gândit că ar fi bolnav. Acum doi ani a trecut printr-o operatie în timpul căreia a suferit și un infarct, după care recuperarea a fost anevoioasă, cu multe terapii și tratamente. După un drum lung și greu se recuperase total, nu mai era nici o urmă din acea tumoră de 19 cm. Viața era din nou frumoasă. După câteva luni, la efectuarea unui CT, s-a observat că boala a revenit, mai mare, mai puternică și mai greu de învins. Coșmarul a început din nou. Deși suferea enorm, bărbatul nu a lăsat nici o clipă să se vadă durerea. Nu s-a plâns niciodată, deși spitalul devenise al doilea domiciliu, spun apropiații săi. A trecut, apoi, printr-o operație grea care a durat nouă ore, iar recuperarea este anevoioasă. Acum are nevoie de noi toți, deoarece a cheltuit toată agoniseala pe tratamente, iar costurile spitalizării, bani pe care familia acestuia nu-i deține, au ajuns la suma de 115.954 de lei. Carmen Suciu de la Asociația „Născută înger” face un apel către comunitate, către toți oamenii de bine care vor și pot să îl ajute pe Eduard să reușească să plătească aceste sume imense, bărbatul fiind în continuare internat în Secția ATI a unui spital din Brașov.
Cine are posibilitatea de a-l ajuta pe Eduard Bejan, poate dona în conturile afișate pe ecran. Orice ajutor contează pentru el și pentru familia sa, care îl așteaptă acasă.
Banca Transilvania – BEJAN IOAN
CONT EURO: RO40BTRLEURCRT0CI1035801
CONT LEI: RO93BTRLRONCRT0CI1035801
Știri
Conducerea SMUR spune că este căldură în spital. Apă caldă în toate secțiile, la finele lunii
Temperaturile scăzute încep să se facă simțite, îndeosebi dimineața și seara. În acest context, fie acasă, fie la serviciu, este imposibil de stat într-un mediu fără căldură. Este și cazul instituțiilor publice, mai ales dacă vorbim despre persoane vulnerabile, cum sunt elevii ori bolnavii. De aceea, în unitățile de învățământ de stat de pe raza municipiului Roman a fost pornită căldura de luni, 4 noiembrie 2024, iar la spital, în unele secții este căldură începând cu data de 1 octombrie, iar în restul începând cu data de 15 octombrie 2024. Spitalul Municipal de Urgență din Roman a plătit, în sezonul rece al anului 2023, facturi la gaz în cuantum de 620.000 de lei.
O astfel de lucrare a fost implementată, deja, la Secția de Pediatrie, iar de atunci a fost apă caldă constant la robinetele de pe secție, potrivit conducerii unității sanitare din Roman.
Știri
Cătălin Țone, invitat de Rotary Club Roman să le vorbească elevilor despre consecințele consumului de droguri
Liceul Tehnologic „Vasile Sav” din Roman a fost gazda unei activități de conștientizare asupra consecințelor nefaste ale consumului de substanțe interzise. Evenimentul, intitulat „Drogurile – de la fascinație la dependență”, a fost organizat de Rotary Club Roman, în parteneriat cu Rotary Club „Phoenix” din București. La întâlnire au participat sute de elevi, cărora le-au vorbit invitatul special, Cătălin Țone – expert antidrog și antidoping – și un fost consumator de droguri, a cărui mărturie a evidențiat consecințele grave care survin în urma consumului acestor substanțe. Puțini reușesc să scape de această dependență, de aceea esențială este prevenția și conștientizarea acestui pericol.
Din păcate, în România nu sunt centre special amenajate pentru tratarea dependenței de droguri, secțiile de Psihiatrie fiind singurele locuri unde pot fi găzduite persoanele care vor să renunțe la consumul de substanțe interzise.
Cătălin Țone le-a vorbit tinerilor despre influenceri și stilul lor de viață, unul care nu este întodeauna adecvat și sănătos, dar care îi poate influența în mod negativ.
Știri
Se lucrează la podul de la Horia. DRDP: lucrările vor fi gata miercuri
Traficul a fost îngreunat pe podul care face legătura între municipiul Roman și localitatea Horia, situat pe DN 2, aflat în administrarea Direcției Regionale Drumuri și Poduri Iași. Din cauza greutății și a căldurii din vara trecută au apărut câteva degradări in asfalt. De aceea, spun reprezentanții DRDP Iași, este necesară intervenția de frezare asfalt și așternere asfalt, lucrarea urmând a fi încheiată miercuri, 6 noiembrie 2024, până la ora 14. La pod lucrează angajații firmei Artcon Way SRL, administratorul obiectivului având un contract cadru încheiat, pentru acest tip de lucrări – de întreținere, cu firma menționată.
Reamintim faptul că în vara anului 2022, la obiectiv au fost schimbate rosturile de dilatație, iar la finalul lucrărilor a fost turnat covor asfaltic. Atunci, o asociere de firme din București și Slobozia au câștigat licitația pentru executarea lucrărilor la mai multe poduri care se află în administrarea Direcției Regionale Drumuri și Poduri Iași. Printre acestea, a fost și podul de la Horia. Contractul cadru, care a cuprins lucrări la toate obiectivele prinse în proiect, a fost de 5 milioane de euro.
Știri
Profesor de muzică, reținut pentru corupere de minori
Cadrul didactic care preda muzica la trei școli din județul Neamț a fost reținut pentru 24 de ore luni, 4 noiembrie 2024, fiind cercetat de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de corupere sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale și folosirea abuzivă a funcției în scop sexual, în formă continuată. Reamintim faptul că profesorul, în vârstă de 49 de ani, i-a trimis unuia dintre elevii săi, în vârstă de 14 ani, mesaje în care i-a făcut acestuia avansuri sexuale. Bărbatul a mai fost implicat într-un scandal similar în anul 2018, atunci constatându-se că nu sunt suficiente probe care să îl incrimineze de asemenea fapte. Tot atunci, în Consiliul de Administrație al Școlii din Răucești, fiind una dintre unitățile la care acesta preda, s-a votat pentru desfacerea contractului de muncă al dascălului în cauză. Cum votul a fost secret, rezultatele acestuia au fost nefavorabile propunerii, așa că profesorul a rămas să predea la clasă elevilor, chiar dacă asupra sa plana suspiciunea că le face avansuri sexuale minorilor.
La sfârșitul lunii octombrie, tatăl minorului de 14 ani a sesizat poliția cu privire la faptul că profesorul l-a invitat pe băiat la domiciliul său, prin intermediul unei rețele de socializare, cu scopul de a întreține relații sexuale. Pe durata cercetărilor, cadrul didactic a fost suspendat de la catedră. Acesta preda muzica în școlile din Răucești, Timișești și Oglinzi.
-
Știriacum 7 ani
1 Decembrie la Roman
-
Știriacum 8 ani
Urbaniac S04E05 – Cristian Prăjescu
-
Știriacum 3 ani
Baie în pielea goală, în centrul Romanului
-
Știriacum 2 ani
Moarte învăluită în mister: "Dionisie nu s-a sinucis!"
-
Știriacum 2 ani
Eleve din Roman de 14 și 15 ani, filmate în timp ce se păruiau
-
Știriacum 3 ani
Din imagini, podul de la Luțca pare a fi… crăpat și lăsat pe mijloc
-
Știriacum 3 ani
Tânăr găsit împușcat în gât, într-o mașină, în Roman
-
Știriacum 3 ani
Crimă oribilă la Icușești: un bărbat și-a omorât soția