Urmărește-ne și pe:

Știri

Adăpostul de câini din Roman, "călcat" de Protecția Animalelor

Adăugat

pe

Vineri, 25 octombrie 2024, Adăpostul de câini fără stăpân din Roman, aflat în subordinea Direcției Municipal Locato din cadrul primăriei, a fost călcat de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț – Biroul pentru Protecția Animalelor. Anchetatorii au pus în executare patru mandate de percheziție, atât la instituții publice cât și la agenți economici, în cadrul unui dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, cu suspiciuni de trafic ilegal de câini. Nu au fost oferite publicității informații privind modul de operare în acest caz, păstrându-se până la finalizarea tuturor cercetărilor, prezumția de nevinovăție a părților implicate în această anchetă.

Vezi articolul

Știri

766 de prezentări la spital, în o săptămână. 429, la Pediatrie

Adăugat

pe

Roman TV

În intervalul 21-27 octombrie 2024, la Centrul de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Municipal de Urgență din Roman au fost înregistrate 766 de prezentări, față de 720 în săptămâna anterioară acestui interval. 209 pacienți au rămas internați în diferite secții ale spitalului, iar 30 au ajuns în ATI. Șase pacienți au ajuns la Urgențe în urma unor accidente rutiere, șapte în urma unor agresiuni fizice, 41 cu afecțiuni neurologice, 76 de pacienți au fost diagnosticați cu hipertensiune arterială, 111 cu afecțiuni toraco-abdominale-pelvine chirurgicale, 42 cu diferite plăgi, 87 cu traumatisme. 16 persoane au ajuns la spital, aduse de polițiști, pentru recoltarea alcoolemiei.
În intervalul menționat, la Secția Pediatrie s-au prezentat 429 de minori, față de 355 în săptămâna anterioară intervalului de referință. 36 au rămas internați, iar alți 11 au fost trimiși către alte secții. 17 de copii au fost diagnosticați cu pneumonie, 45 cu infecții respiratorii, 57 cu faringo-amigdalite și laringite, 12 cu dispepsie și doi cu varicelă.
În perioada de referință, la Secția O-G au fost aduși pe lume 11 copii, dintre care șase pe cale naturală și cinci prin cezariană

Vezi articolul

Știri

Recent incendiată, fosta Casă a Pionierilor din Roman a intrat sub lupa Direcției pentru Cultură Neamț

Adăugat

pe

Roman TV

Fosta Casă a Pionierilor, monument istoric de clasă B situat în zona centrală a municipiului Roman, a ajuns în atenția Direcției Județene pentru Cultură Neamț, după ce săptămâna trecută, clădirea a fost incendiată de două ori în doar câteva ore, de către oameni ai străzii care cel mai probabil își caută adăpost pe timp de iarnă. În stare vizibilă de degradare, imobilul a devenit culcuș pentru persoane fără acoperiș deasupra capului. Problema este că, așa cum s-a întâmplat și zilele trecute, monumentul istoric este distrus de acțiunile iresponsabile ale acestora, care fac foc pentru a se încălzi ori fumează fără a respecta măsurile de siguranță. Clădirea aparține Arhiepiscopiei Bisericii Armene, entitate care nu dispune de fonduri pentru a o restaura. Totuși, există programe de finanțare a unor astfel de proiecte, pe care instituția le-ar putea accesa.

A fost sesizată și Instituția Prefectului Județului Neamț, solicitându-se constituirea unei comisii mixte care să evalueze situația monumentului istoric. În acest caz, s-a cerut inclusiv prezența unui reprezentant al DSP Neamț, având în vedere condiția insalubră a grădinii clădirii, fiind depozitate deșeuri în incinta acesteia.

Începând cu anul 1957, clădirea a găzduit, până în anul 2008, activitățile Clubului Copiilor din Roman. Din 2008, clădirea a fost revendicată de Comunitatea Armenilor, astăzi aflându-se în administrarea Arhiepiscopiei Bisericii Armene. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu acest imobil, având în vedere că este monument istoric în stare de degradare și se află în zona centrală a orașului.

Vezi articolul

Știri

A vrut să dea foc resturilor vegetale din gospodărie și a sfârșit ars, la 93 de ani

Adăugat

pe

Roman TV

Un bărbat din județul Neamț, în vârstă de 93 de ani, și-a găsit sfârșitul într-un incendiu provocat de el însuși. Acesta a dat foc vegetației uscate din gospodărie, fiind cuprins de flăcări și găsit decedat de către forțele de intervenție.

Pompierii reamintesc faptul că incendiile de vegetaţie uscată se pot propaga la locuinţe, anexe gospodăreşti, depozite de furaje, păduri, punând în pericol viața oamenilor și provocând pagube materiale. De asemenea, arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, iar în cazul realizării igienizării terenurilor prin ardere, este obligatorie obţinerea acceptului de la Agenţia pentru Protecţia Mediului și a permisului de lucru cu focul, impunându-se totodată, respectarea cu strictețe a măsurilor și regulilor de apărare împotriva incendiilor.

Vezi articolul

Știri

Urmează "Cupa Crăciunului" la minifotbal, pentru care se caută și sponsori

Adăugat

pe

Roman TV

În perioada 20-22 decembrie 2024, la Roman se va desfășura „Cupa Crăciunului la minifotbal”, dedicată juniorilor din categoriile U11, U13 și U15, eveniment organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, la inițiativa agentului șef principal de poliție Ciprian Ionuț Huci, din cadrul Poliției Municipiului Roman. Competiția sportivă a avut succes în primăvară, așa că organizatorii desfășoară și o ediție de iarnă, mai ales că evenimentul este unul dorit de copii, aceștia fiind în vacanță.

Organizatorii invită persoanele interesate să se înscrie la competiție, deoarece locurile sunt limitate.

În cadrul acestui eveniment, echipele vor avea oportunitatea să demonstreze abilitățile lor și să se întâlnească cu alte echipe talentate, să socializeze și să facă mișcare, totodată să îi inlcudă și pe copiii de pe strada Fabricii în astfel de activități.

Vezi articolul

Știri

"Jupiter" a lovit din nou: 200 de tone de deșeuri indisponibilizate, în Neamț

Adăugat

pe

Roman TV

În cadrul acțiunii JUPITER, pe 24 octombrie 2024, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în Târgu Neamț.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, precum și O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului.

Vezi articolul

Știri

"Uragan" fiscal: scrisori de la ANAF privind obligații fiscale restante. Unele sume, de infarct

Adăugat

pe

Roman TV

Statul vrea, cu orice preț, să acopere deficitul bugetar. În acest sens, ANAF a demarat o amplă acțiune prin care invită sute de mii de români să își plătească datoriile, urmând ca aceștia să beneficieze de amnistie fiscală, mai exact de reduceri din cuantumul sumelor datorate bugetului de stat. Zilele acestea, contribuabilii persoane fizice care figurează cu obligații bugetare restante primesc prin poștă scrisori de informare de la ANAF, prin care sunt înștiințați că au datorii către bugetul de stat, fără a fi specificate motivele în urma cărora au adunat aceste datorii. Persoanele juridice cu datorii primesc aceste informări prin Spațiul Privat Virtual. Oamenilor nu le rămâne decât să privească nedumeriți aceste scrisori și să se întrebe, în cazul în care nu știu, de ce au de returnat aceste sume de bani. Este și cazul unei persoane domiciliate în mediul rural, într-o localitate din zona Romanului, care s-a trezit că a acumulat obligații bugetare restante în sumă de 6.304 lei, din care trebuie să plătească 4.728 de lei, 1.576 de lei reprezentând contravaloarea amnistiei fiscale, în conformitate cu prevederile OUG. nr. 107/2024. Pentru că în scrisoare nu este specificat motivul obligațiilor fiscale și nici perioada când acestea au fost acumulate, persoana a fost nevoită să se deplaseze la sediul ANAF din municipiul Roman, de unde a primit explicația: suma trebuie plătită, deoarece în anul 2012 aceasta ar fi beneficiat, împreună cu alți membri ai familiei sale, de ajutoare sociale calculate sau încasate eronat. Asta, deși termenul de prescripție este de cinci ani, iar ajutoarele primite de la stat au fost acordate în baza unor documente justificative, eligibilitatea fiind stabilită de autoritățile competente. Cu toate acestea, recomandarea primită a fost de a plăti suma stabilită în scrisoare, în cuantum de 4.728 de lei.

La sediul ANAF din Roman s-au prezentat joi, 24 octombrie 2024, persoane care au primit aceste scrisori din diferite motive: fie pentru amenzi neplătite, pentru nepurtarea măștii în pandemie, fie pentru alt tip de datorii acumulate, despre care nu au avut habar.

Specialiștii atrag atenția asupra faptului că aceste informări pot conține și erori, așa că cetățenii trebuie să se informeze temeinic asupra sumelor pe care le datorează bugetului de stat, înainte de a le plăti.

Totuși, persoanele care figurează cu datorii la bugetul de stat, care nu fac obiectul unor erori precum cele descrise, trebuie să știe că pot reduce valoarea acestora cu 25% sau 50%, după caz, și să scape de dobânzi și penalități de întârziere. Pentru a beneficia de amnistia fiscală, acestea trebuie să depună o notificare la ANAF până pe 25 noiembrie 2024. Acest formular, cât și plicul în care poate fi trimis, au fost transmise de către ANAF contribuabililor datornici statului, împreună cu scrisoarea prin care au fost informați cât datorează bugetului de stat și de ce facilități fiscale beneficiază dacă își plătesc datoriile în termenul menționat.

Vezi articolul

Știri

Acțiunea "Foc de artificii", demarată în județul Neamț

Adăugat

pe

Roman TV

A demarat acțiunea intitulată „Foc de artificii”, în județul Neamț. Scopul acțiunii este creșterea siguranței cetățeanului, prin activitățile de prevenire şi combatere a evenimentelor negative, respectiv răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri, generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2024-2025. În acest sens, polițiștii vor efectua acţiuni şi controale, atât la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale, la persoanele fizice și juridice neautorizate, care comercializează ambulant articole pirotehnice.

Activitățile vor beneficia si de sprijinul polițiștilor de ordine publică, investigare a criminalității economice, rutieră, transporturi precum și celor de la prevenirea criminalității. Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Vezi articolul
ROMAN Vremea acum
Auto Group Roman - AUTOMEISTER VetVision Animal Care Târg Expofashion Roman - 23 octombrie - 27 octombrie

Știri

Știri10 ore în urmă

766 de prezentări la spital, în o săptămână. 429, la Pediatrie

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSÎn intervalul 21-27 octombrie 2024, la Centrul de Primire Urgențe din...

Știri10 ore în urmă

Adăpostul de câini din Roman, "călcat" de Protecția Animalelor

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSVineri, 25 octombrie 2024, Adăpostul de câini fără stăpân din Roman,...

Știri5 zile în urmă

Recent incendiată, fosta Casă a Pionierilor din Roman a intrat sub lupa Direcției pentru Cultură Neamț

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSFosta Casă a Pionierilor, monument istoric de clasă B situat în...

Știri5 zile în urmă

A vrut să dea foc resturilor vegetale din gospodărie și a sfârșit ars, la 93 de ani

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSUn bărbat din județul Neamț, în vârstă de 93 de ani,...

Știri5 zile în urmă

Urmează "Cupa Crăciunului" la minifotbal, pentru care se caută și sponsori

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSÎn perioada 20-22 decembrie 2024, la Roman se va desfășura „Cupa...

Știri6 zile în urmă

"Jupiter" a lovit din nou: 200 de tone de deșeuri indisponibilizate, în Neamț

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSÎn cadrul acțiunii JUPITER, pe 24 octombrie 2024, polițiștii Serviciului Arme,...

Știri6 zile în urmă

"Uragan" fiscal: scrisori de la ANAF privind obligații fiscale restante. Unele sume, de infarct

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSStatul vrea, cu orice preț, să acopere deficitul bugetar. În acest...

RECLAMĂ

Emisiuni

Panorama10 ore în urmă

📺 Panorama / Noii aleși locali și-au preluat mandatele / 29 octombrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de marți, 29 octombrie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru &...

Cazuri și necazuri10 ore în urmă

Cazuri și necazuri / Povestea unui abandon de familie

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de marți, 29 octombrie, a emisiunii Cazuri și necazuri

Secrete de familie5 zile în urmă

Secrete de familie / Nu ucideți Iubirea! – Păcatul clevetirii / 25 octombrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de vineri, 25 octombrie, a emisiunii Secrete de familie invitat:...

Radar TV5 zile în urmă

📺 Radar TV / Țintele electorale ale Partidulului Social-Democrat Independent (PSDI)

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSAstăzi, de la ora 19:00, la Roman TV, o nouă ediție...

Radar TV7 zile în urmă

📺 Radar TV / Strategia PSD Neamț pentru alegerile parlamentare și prezidențiale / 22 octombrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de marți, 22 octombrie, a emisiunii 📺 Radar TV Invitat:...

Cazuri și necazurio săptămână în urmă

Cazuri și necazuri / Apel umanitar: O familie din Săvinești și-a pierdut casa în urma unui incendiu

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de marți, 22 octombrie, a emisiunii Cazuri și necazuri Cei...

Panoramao săptămână în urmă

📺 Panorama / Probleme mari în cel mai mare spital din Neamț / 22 octombrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSSubiectele emisiunii: Probleme mari în cel mai mare spital din Neamț...

RECLAMĂ

Populare