Știri
320 de localități din mediul rural nu au medic de familie
Accesul la servicii medicale în comunitățile rurale și dezavantajate este esențial: studiul de impact al proiectului de sănătate timpurie “Primul pas spre sănătate” realizat de Salvați Copiii România arată că dotarea cabinetelor medicale din zone defavorizate a dus la o creștere semnificativă a prezentării la medic a femeilor gravide și a copiilor de până la 5 ani. În anul 2023, din cele 897 de decese înregistrate la copiii sub un an, 372 sunt în mediul urban și 525 în mediul rural, unde accesul la servicii medicale în perioada sarcinii și în primul an de viață al copilului este îngreunat. Prin programul „Primul pas spre sănătate”, Salvați Copiii România dotează, cu ajutorul unui agent privat, cu aparatură medicală 100 de cabinete de medicină de familie, pentru a îmbunătăți accesul la servicii medicale pentru 22.000 de gravide, mame și copii de până la 3 ani din zonele rurale dezavantajate, cu scopul de a contribui la reducerea ratei mortalității infantile.
Potrivit datelor INS pentru 2023, pe segmentul medicinei primare cele mai multe cabinete de medicină de familie au funcționat în mediul urban, respectiv 6.200 de cabinete, fată de 4.100 de cabinete în mediul rural. Unui cabinet de medicină de familie i-au revenit, în mediul rural, de 1.4 ori mai mulți locuitori, comparativ cu un cabinet din mediul urban. Conform Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, 320 din 2.862 de localități din mediul rural nu au medic de familie. 34.7% dintre adolescentele sub 15 ani nu au beneficiat de control medical în sarcină, procent dublu raportat la populația generală. Echipa Salvați Copiii România, susținută de specialiști locali (medici de familie, asistenți sociali, mediatori sanitari), a creat din 2010 o rețea de incluziune socială și combatere a sărăciei prin asigurarea de servicii integrate (medicale, sociale, educaționale) la nivel local, astfel ajutând la creșterea accesului la servicii sustenabile și de calitate pentru mame, gravide, gravide minore și copii până în 5 ani. Până în prezent, Salvați Copiii România a lucrat în 20 de județe, în 70 de comunități rurale defavorizate
Știri
Podul de la Gâdinți: bare rupte, rugină, cârpeli cu polistiren. Cel mai recent proiect a costat aprox. 1 milion de euro
Cele mai recente imagini cu podul de la Gâdinți arată dezolant, îndeosebi dedesubt: cu porțiuni vizibil degradate, cu rugină și chiar cârpeli cu polistiren în anumite zone cu probleme. Pe partea pietonală, bara de sprijin este desprinsă, iar rugina este și aici prezentă. În fața acestor imagini, prăbușirea în anul 2022 a podului de la Luțca pare să nu fi conștientizat factorii decizionali. Tot peste Siret trece și podul de la Gâdinți, care face legătura cu municipiul Roman, situat pe DN 15D. Obiectivul este în administrarea Direcției Regionale Drumuri și Poduri Iași. La pod au fost efectuate mai multe lucrări care constau, potrivit informațiilor oficiale transmise de reprezentanții entității, în protecția pilelor prin executarea unor umpluturi de arocamente. Proiectul, despre care Roman TV a scris și cu alte ocazii, a costat aproximativ 1 milion de euro, inclusiv TVA.
Proiectul a făcut parte dintr-unul integrat, în care este inclusă și protejarea pilelor podului de la Timișești. Ambele contracte de lucrări și servicii au fost câștigate de asocierea S.C. LUXTRANS S.R.L. – S.C. INGINERII PROIECT S.R.L. prin lider al asocierii S.C. LUXTRANS S.R.L. În cazul podului de la Gâdinți, valoarea contractului a fost de 4.851.323 lei , inclusiv TVA, adică de aproximativ 1 milion de euro. Pentru cel de la Timișești, suma contractului a fost mai mică, de doar 722.183 de lei, inclusiv TVA, deci de aproximativ 150.000 euro. Proiectul integrat s-a concretizat cu bani din bugetul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, din secțiunea pentru calamități. Reprezentanții DRDP Iași au fost solicitați să emită un punct de vedere privind cele sesizate. Când ne va fi transmis, va fi redat publicității.
Știri
1.776 de infecții respiratorii acute, gripe și pneumonii în o săptămână
1.776 de infecții respiratorii acute, gripe și pneumonii au fost înregistrate în perioda cuprinsă între 29 decembrie 2025 – 4 ianuarie 2026, conform datelor transmise de Direcția de Sănătate Publică Neamț. Cele mai multe, în număr de 1.219 sunt infecții acute de căi respiratorii superioare, cea mai afectată grupă fiind cea a copiilor cu vârsta curpinsă între 2 și 4 ani, fiind afectați 393 de micuți.
Vaccinul antigripal rămâne cel mai sigur mod de a evita îmbolnăvirea severă, chiar și cu modificarea tulpinii fiind posibilă dezvoltarea unei forme mai ușoare a bolii.
Specialiștii recomandă respectarea măsurilor generale de prevenție – igiena riguroasă a mâinilor, acoperirea nasului și a gurii la tuse sau strănut și evitarea contactului apropiat cu persoane vulnerabile în perioada de boală. Prezentarea timpurie la medic în caz de febră înaltă, dificultăți de respirație, dureri toracice sau stare generală alterată poate preveni complicațiile și necesitatea spitalizării.
Știri
S-a răsturnat mașina de gunoi, la Traian
„În această dimineață, în jurul orei 07:20, prin apel la 112 a fost anunțat un eveniment rutier produs pe DN 2- E 85, în satul Traian din comuna Săbăoani. Un autovehicul de colectare a deșeurilor a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman și de la IPJ.
La sosirea forțelor de intervenție, cele trei persoane ce se aflau în autovehicul erau evacuate. Niciuna dintre acestea nu a necesitat îngrijiri medicale.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma evenimentului rutier”, a transmis ISU Neamț.
Știri
319 elevi din Neamț au lipsit de la cursuri, din cauza vremii nefavorabile
Potrivit Ministerului Educației, din cauza condițiilor meteo de iarnă, numărul total al elevilor sau preșcolarilor afectați de situația suspendării cursurilor ori a desfășurării lor în format online, în cursul zilei de joi, 8 ianuarie, a fost de aproximativ 62.000. Codul galben de vreme cu ninsori, intensificări ale vântului și polei, emis și pentru județul nostru, a îngreunat prezența fizică la cursuri în cazul a 319 elevi nemțeni. În nordul și estul țării, vremea rea ar putea persista până pe 15 ianuarie.
Județul Neamț se află sub incidența unor noi avertizări meteorologice cod galben, emise de meteorologi pentru intervalul 9–12 ianuarie 2026, care vizează intensificări ale vântului, zăpadă viscolită și temperaturi scăzute. Pe lângă aceste avertizări, a fost emisă și o informare meteorologică valabilă la nivel național până pe 13 ianuarie. Conform acesteia, vremea va rămâne deosebit de rece în toate regiunile, cu episoade de ninsori, polei, intensificări ale vântului și viscol, în special în zonele montane.
Știri
Supărat pe vecini, un bărbat cu probleme psihice din Roman a amenințat că aruncă blocul în aer
Vineri dimineață, pe fondul unor probleme de sănătate psihică și în contextul unor tensiuni cu vecinii, un bărbat din Roman s-a închis în locuință amenințând că va arunca blocul în aer. Pompierii solicitați la fața locului au deschis calea de acces în imobil, administratorul blocului fiind cel care ar fi solicitat ajutorul poliției prin apel la 112. Ulterior, bărbatul a fost preluat de echipajul ambulanței ajuns la fața locului și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Știri
Accident în Roman, pe fondul unei depășiri. Starea victimelor ajunse la spital
Miercuri, 7 ianuarie 2026, în jurul orei 17, prin apel la 112 a fost anunțat un accident rutier produs în municipiul Roman pe strada Bogdan Dragoș. În accidentul rutier au fost implicate trei autoturisme în care se aflau nouă persoane. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman, SAJ și IPJ. La sosirea forțelor de intervenție trei persoane din două autoturisme erau încarcerate. În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat de 45 de ani, din Vaslui, conducea o autoutilitară, pe strada Bogdan Dragoș, ar fi efectuat o manevră de depășire a unui autoturism iar la intrarea pe banda de circulație, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu două autoturisme ce se deplasau din sensul opus. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto din primul autoturism și a altor trei pasageri cu vârste de nouă, 16 și 37 de ani, a unei conducătoare auto, în vârstă de 65 de ani cu care a intrat în coliziune și a altei pasagere în vârstă de 48 de ani, ambele din Roman, din același autoturism. Cei trei conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier. De asemenea s-a acționat și pentru îndepărtarea autovehiculelor de pe carosabil. Cercetările sunt continuate cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Știri
Pâncești: oamenii reclamă drumuri impracticabile, vicele spune că s-au împrăștiat 20 t de antiderapant
La redacția Roman TV a sunat joi dimineață un cetățean din comuna Pâncești, nemulțumit de faptul că pe drumurile comunale nu se poate circula. Acesta a precizat că lucrătorii administrației locale nu ar fi împrăștiat material antiderapant pe carosabil și că, din această cauză, soția sa nu a putut circula în această dimineață.
Achiziții de material antiderapant figurează în SEAP, de aceea am încercat să aflăm de la Primăria Comunei Pâncești dacă a fost împrăștiată sare pe drumurile comunale din administrare. Inițial am sunat la primarul Augustin Holmanu, apoi la sediul primăriei, însă fără succes. La ora 10.38, acesta nu se afla în primărie.
Ulterior, am reușit să discutăm cu viceprimarul Vasile Agache. Acesta a menționat că pe drumurile comunale au fost împrăștiate aproximativ 20 de tone de material antiderapant. Totodată, a precizat că primarul ar fi de negăsit deoarece ies cu rândul pe străzile din comună. Asta, deși zilele libere s-au terminat, iar joi, 8 ianuarie a fost deja zi de muncă.
Viceprimarul Vasile Agache a mai precizat că autobuzul care duce elevii în satul Ciurea a reușit să circule de dimineață, fără probleme. Așa cum am menționat, SEAP arată că anul acesta Primăria Comunei Pâncești a achiziționat material antiderapant. Pe 10 noiembrie 2025 a fost încheiat un contract cu SC. Trans Orvirel SRL, care prevede achiziția a 90 de tone de antiderapant 20% sare, inclusiv transport, contra sumei de 27.000 de lei fără TVA. Anul trecut, de la aceași firmă, Primăria Comunei Pâncești a achiziționat 60 de tone de sare pentru deszăpezire în valoare de 18.000 de lei fără TVA. Cu toate acestea, persoanele care ne-au contactat susțin că pe ulițele satului nu ar fi fost împăștiat material antiderapant.
-
Știriacum 8 ani1 Decembrie la Roman
-
Știriacum 9 aniUrbaniac S04E05 – Cristian Prăjescu
-
Știriacum 4 aniBaie în pielea goală, în centrul Romanului
-
Știriacum 3 aniMoarte învăluită în mister: "Dionisie nu s-a sinucis!"
-
Știriacum 4 aniDin imagini, podul de la Luțca pare a fi… crăpat și lăsat pe mijloc
-
Știriacum 3 aniEleve din Roman de 14 și 15 ani, filmate în timp ce se păruiau
-
Știriacum 4 aniTânăr găsit împușcat în gât, într-o mașină, în Roman
-
Știriacum 4 aniCrimă oribilă la Icușești: un bărbat și-a omorât soția


