Urmărește-ne și pe:

Reportaje

Ion Măzăreanu & Sorin Grumuș, despre Ion Ionescu de la Brad, la peste două veacuri de la nașterea sa

Adăugat

pe

Pe 24 iunie 1818 s-a născut, în Roman, întemeietorul științei agricole românești, Ion Ionescu de la Brad. Personalitate complexă, aceasta a marcat pe parcursul existenței sale mai multe domenii în care și-a pus amprenta. Istoria îl amintește din postura de agronom, economist, om politic, participant la Revoluția de la 1848 din Muntenia, membru de onoare al Academiei Române. A contribuit la dezvoltarea științelor agronomice în România, promovând agricultura bazată pe metode moderne, susținând neîncetat dreptul țăranilor la împroprietărire. „Ion Ionescu de la Brad este un uitat”, spunea autorul Bogdan Duică, membru al Academiei Române, în prima carte despre ilustrul agronom, care a văzut lumina tiparului în anul 1922, deci la trei decenii după moartea sa. La 206 ani de la naștere, în an de grație 2024, figura sa marcantă este încă cinstită și reamintită prin vocea inginerului agronom pensionar Ion Măzăreanu, fost director al Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Secuieni, căruia i se alătură Sorin Grumuș, rezervist militar, preocupat de istoria militară, îndeosebi de istoria militară a zonei Romanului.

Vezi articolul

Reportaje

Conferință de presă / 20 septembrie 2024 / Primăria Municipiului Roman

Adăugat

pe

Roman TV

Leonard Achiriloaei – primarul Municipiului Roman

Vezi articolul

Reportaje

September Street Legends 2024

Adăugat

pe

Roman TV

Eveniment organizat de Clubul de Automobilism și Karting Roman-Vodă Racing Dream.

Vezi articolul

Reportaje

Ștefania Pascal, pregătită de Mihaela Tertelici: un star în devenire, în domeniul muzical

Adăugat

pe

Roman TV

Tânăra Ștefania Pascal, în vârstă de 16 ani, îndrumată de profesor de canto Mihaela Tertelici, visează să ajungă să cânte pe cele mai mari scene ale lumii, lumina reflectoarelor fiind mediul în care se simte în largul ei, transformându-se din copila cu aspect plăpând într-o adevărată războinică, îndeosebi atunci când cântă piese rock. Aceasta vrea, cu tărie, să urmeze calea muzicii, să ajungă în vârf, de unde să ajute și alți tineri să performeze în acest domeniu. Pentru asta, însă, este nevoie de perseverență și de multă muncă, pe care intenționează să le adopte pentru ca parcursul ei să fie unul cât mai aproape de succes.

Vezi articolul

Reportaje

Trofeul Roman Mușat 2024 – Campionatul Național de Super Slalom, Slalom Juniori & Vehicule Electrice

Adăugat

pe

Roman TV

31 august – 1 septembrie 2024
Trofeul Roman Mușat 2024, în cadrul etapei a VI-a de Super Slalom din Campionatul Național de Super Slalom, Slalom Juniori și Vehicule Electrice, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.

Vezi articolul

Reportaje

Conferință de presă / 30 august 2024 / Primăria Municipiului Roman

Adăugat

pe

Roman TV

Leonard Achiriloaei – primarul Municipiului Roman

Vezi articolul

Reportaje

Conferință IPJ Neamț: măsuri de siguranță, în contextul începerii noului an școlar

Adăugat

pe

Roman TV

29 august 2024, Piatra Neamț

maior Gămănuț Marius Mihai, șef Serviciul Ordine și Siguranță Publică IJJ Neamț
plutonier Gafiță Ana-Maria, purtător de cuvânt IJJ Neamț
inspector principal Ceorap Bogdan, șef Biroul Siguranță Școlară IPJ Neamț
colonel Constantin Adrian, șef Inspecția de Prevenire din cadrul ISU Neamț

Vezi articolul

Reportaje

Casa de Pensii Neamț: "nici o pensie nu va fi diminuată!"

Adăugat

pe

Roman TV

Conferință de presă – 29 august 2024
Sandu Cezar Aanegroae – director executiv Casa de Pensii Neamț

Vezi articolul
ROMAN Vremea acum
Auto Group Roman - AUTOMEISTER VetVision Animal Care

Știri

Știri16 ore în urmă

Genesis Biopartner a inaugurat stația de producere a energiei regenerabile în cogenerare la Cordun

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSVineri, 27 septembrie 2024, la Cordun a fost inaugurată stația grupului...

Știri16 ore în urmă

Telefoanele mobile, interzise elevilor la școală. Ce anunță reprezentanții ISJ Neamț

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSUtilizarea telefoanelor mobile în școli este prevăzută în Legea învățământului preuniversitar...

Știri16 ore în urmă

Zeci de pești morți pe râul Bicaz. Autoritățile spun că apa nu este poluată

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSPe 26 septembrie 2024, pompierii au fost înștiințați despre prezența unor...

Știri2 zile în urmă

Însoțit de Dana Păiuș și Bogdan Curcudel, Leonard Achiriloaei va participa la Târgul Expozițional din Montluçon, Franța

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSÎn perioada 4 -7 octombrie 2024, Municipiul Roman va participa cu...

Știri2 zile în urmă

10 milioane de lei gaură bugetului de stat, în 2023, din cauza fugarilor. Arsene și-ar putea plăti extrădarea

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSGuvernul României a adoptat o Hotărâre pentru stabilirea categoriilor de cheltuieli...

Știri2 zile în urmă

Perechea Ray’s Dance Alex Sabin și Alessandra Dediu va reprezenta România la Campionatul Mondial de 10 Dansuri din Slovacia

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSÎn perioada 28-29 septembrie 2024, la Kosice, în Slovacia, se va...

Știri2 zile în urmă

3 săptămâni de când Punctul de donare a sângelui din Policlinică este închis. Nici o previziune privind data redeschiderii

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSDe aproape trei săptămâni, activitatea Punctului de donare a sângelui situat...

RECLAMĂ

Emisiuni

Radar TV2 zile în urmă

Radar TV / Ținta liberalilor nemțeni la alegerile parlamentare / 26 septembrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de joi, 26 septembrie, a emisiunii 📺 Radar TV Invitat:...

Panorama4 zile în urmă

📺 Panorama / Probleme la Policlinica Roman / 24 septembrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de marți, 24 septembrie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru &...

Radar TVo săptămână în urmă

Radar TV / Primăria Roman vrea să împrumute 15 milioane de euro / 19 septembrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de joi, 19 septembrie, a emisiunii 📺 Radar TV Invitat:...

Panorama2 săptămâni în urmă

📺 Panorama / Lacăt pus pe porțile unei fabrici de textile din Roman / 17 septembrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de marți, 17 septembrie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru &...

Radar TV2 săptămâni în urmă

Radar TV / Ce au găsit angajații Apavital la Roman, după preluarea rețelei de apă și canalizare

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSAstăzi, de la ora 19:00, o nouă ediție a emisiunii 📺...

Panorama3 săptămâni în urmă

📺 Panorama / Râul Moldova, distrus de balastiere / 10 septembrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de marți, 10 septembrie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru &...

Secrete de familie3 săptămâni în urmă

Secrete de familie / Familia în atmosfera începerii anului școlar / 6 septembrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de vineri, 6 septembrie, a emisiunii Secrete de familie invitat:...

RECLAMĂ

Populare