Știri
Încă un proces câștigat de municipalitate, în "războiul" cu Apa SERV
După ce pe 13 martie 2024, Tribunalul Neamț a decis ca Apa SERV să livreze apă la robinetele romașcanilor până la momentul preluării serviciului de apă și canalizare de către un alt operator – dar nu mai târziu de data de 1 august 2024 – pe 27 martie, o nouă decizie a fost emisă favorabil Municipiului Roman. Vorbim despre un litigiu aflat pe rolul Tribunalului Neamț, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, prin care Compania Apa SERV solicita suspendarea actului administrativ votat în Consiliul Local Roman, privind renunțarea la serviciile companiei ApaServ. Solicitarea companiei a fost respinsă de instanță, ca nefondată. Apa SERV are dreptul de recurs în termen de cinci zile de la comunicare. Reprezentanții companiei nu au transmis dacă vor ataca sau nu această decizie.
Știri
Un bărbat din Trifești a încălcat ordinul de protecție, fiind depistat în curtea mamei sale
Polițiștii au fost solictați să intervină în cazul încălcării unui ordin de protecție emis împotriva unui bărbat în vârstă de 59 de ani din localitatea Trifești. Acesta a fost depistat în curtea mamei sale în vârstă de 76 de ani din aceeași localitate, fiind beneficiara ordinului.
Față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Neamț.
Știri
Când va fi gata podul de la Girov?
Lucrările la podul de la Girov au început în luna martie a acestui an, cu demolarea suprastructurii și eliminarea materialului neconform de la nivelul infrastructurii. Traficul în zona acestui obiectiv se desfășoară pe o variantă provizorie, dirijat prin semafoare. De atunci și până în prezent, la obiectiv au fost și perioade când s-a lucrat lent, potrivit cetățenilor care tranzitează DN 15D. Reprezentanții DRDP Iași, în administrarea căreia se află obiectivul, spun că termenul de finalizare a lucrărilor este sfârșitul acestui an.
Există posibilitatea prelungirii termenului de finalizare a lucrarilor, în caz de vreme nefavorabilă, care nu ar permite turnarea mixturilor. Până acum , podul de la Girov nu a trecut niciodată prin reparații capitale de când a fost construit, în anul 1968. A mai trecut, în schimb, prin lucrări de întreținere. Starea de degradare a obiectivului, cât și a altora similare acestuia, a ieșit în evidență și mai mult după prăbușirea podului de la Luțca.
Știri
O bătrână a sfârșit carbonizată, iar fiul ei cu arsuri grave, la Sagna
Miercuri, 29 octombrie 2025, în jurul orei 5, o casă din comuna Sagna a fost mistuită de flăcări, iar o dată cu ea și o bătrână în vârstă de 93 de ani, care a sfârșit carbonizată, în una din camerele locuinței. Fiul femeii, în vârstă de 63 de ani s-a autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție, însă a suferit arsuri a nivelul membrelor superioare, toracelui și capului.
Bărbatul supreviețuitor se află acum la spitalul din Roman, pentru el nefiind găsite locuri pentru a fi transferat la Iași. Se caută, în continuare, soluții pentru acesta.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost jarul căzut din sistemele de încălzire. Pompierii recoamandă să nu folosiţi soba decât cu uşiţa închisă; să aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei de vizitare; să nu aşezaţi materiale combustibile în apropierea sobei sau pe aceasta; nu aprindeţi focul în sobe prin stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile; să nu folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia; să nu adormiţi niciodată cu focul aprins în sobă; să stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa; să nu lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori aparatele de încălzire electrice în funcţiune. Nerespectarea acestor măsuri poate conduce la tragedii precum cea prezentată.
Știri
Gabriela Grigore de la SLLICS Neamț, de la mitingul din capitală: „toate confederațiile au cerut demisia Guvernului!”
Peste 20.000 de sindicaliști au participat miercuri, 29 octombrie 2025 la mitingul anti-guvernamental din capitală. La protest au fost reprezentanţi ai Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România (CSDR), ai Confederaţiei Sindicale „Cartel Alfa”, ai CNSLR-Frăţia şi ai Confederaţiei Sindicale Naţională Meridian. În linii mari, membrii marilor sindicate au cerut creșterea salariului minim, demisia guvernului Bolojan și dialog social.
Măsurile promovate prin Legea 141 – pe care angajații din sistem au numit-o legea austerității în învățământ – au scos în stradă sindicaliștii din acest domeniu de activitate.
Sindicaliștii spun că protestele nu se vor încheia aici și că urmează o perioadă tensionată, cu luarea unor măsuri drastice încât să se facă auziți.
Știri
Firma care execută lucrările pe Tineretului înșală așteptările Apa Vital
Investiția „Modernizare conductă magistrală și rețea distribuție apă potabilă” pe strada Tineretului din Roman nu se derulează integral conform așteptărilor reprezentanților companiei Apa Vital. O spune consultantul Gheorghe Vlasie, care a precizat public că firma constructoare „nu prea se descurcă” cu această lucrare. Contractul de execuție are o valoare de 3.5 milioane de lei inclusiv TVA și a fost atribuit prin liciație/procedură simplificată Societății Empyrus Misoni.
Conform caietului de sarcini, trebuie executate lucrări de construire conductă magistrală apă potabilă și conductă distribuție apă potabilă care constau în terasamente, desfacere-refacere sistem rutier, montare conductă, construcții cămine, branșamente. Empyrus Misoni este constructorul lider de asociere care a executat și pistele pentru biciclete din Roman, alături deSC Antrepriza de construcții drumuri și autostrăzi SRL.
Știri
Doi tineri bătuți de alți cinci la un local din Tămășeni, pe fondul consumului de alcool
Un tânăr în vârstă de 29 de ani și o tânără, în vârstă de 18 ani, din Săbăoani au sesizat poliția cu privire la faptul că au fost agresați fizic de mai multe persoane necunoscute, în fața unui local public din localitatea Tămășeni. Oamenii legii au identificat agresorii, fiind vorba despre patru băieți și o fată, toți din județul Iași.
Asupra celor cinci bătăuși a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Știri
Oraca va primi numele Căpitanului Erou Carp Mandachi, decedat în al Doilea Război Mondial
Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Roman care va avea loc în data de 28 octombrie, la punctul 11 se află un proiect de hotărâre care prevede atribuirea denumirii unei străzi din Municipiului Roman, respectiv de Căpitan Erou Carp Mandachi, decedat în luptele de la Oradea, din timpul celui de al Doilea Război Mondial, identificată cu număr cadastral 61711, în suprafață de 3481mp, situată la punctul numit Oraca, în partea de sud est a orașului la intersecția cu strada Viitorului. Potrivit referatului de aprobare a proiectului CARP MANDACHI s-a născut la 22 octombrie 1913 în comuna Poienari, județul Neamț. A frecventat cursurile școlii primare din localitatea natală și apoi Școala Normală din municipiul Roman. În anul 1928 a fost admis la Școala de Ofițeri în Rezervă, pe care a absolvit o în anul 1932, cu gradul de sublocotenent. La intrarea României în cel de al Doilea Razboi Mondial a fost încadrat în funcția de comandant de companie, în Regimentul 4 Artilerie Roman, cu care a participat la luptele pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei de Nord. In timpul luptelor de la Cotul Donului a fost luat prizonier, revenind în țară la 23 august 1944, în cadrul regimentului 3 Infanterie. La 27 septembrie 1944, Divizia 3 Vânători de Munte, Divizia ,,Tudor Vladimirescu” și Divizia 337 Infanterie Sovietică au ajuns la periferia Municipiului Oradea, unde au fost duse lupte deosebit de grele, astfel în dimineața zilei de 29 septembrie 1944, la sudul Oradiei, căpitanul Carp Mandachi a suferit răni incompatibile cu viața.
Necesitatea stabilirii adreselor poștale, în vederea eliberării autorizațiilor de construire, sau a certificatelor de atestare a edificării construcțiilor sunt condiții primordiale în atribuirea denumirii străzii, prevede raportul de specialitate al aceluiași proiect de HCL care va fi supus aprobării în ședința de marți, 28 octombrie 2025.
-
Știriacum 8 ani1 Decembrie la Roman
-
Știriacum 9 aniUrbaniac S04E05 – Cristian Prăjescu
-
Știriacum 4 aniBaie în pielea goală, în centrul Romanului
-
Știriacum 3 aniMoarte învăluită în mister: "Dionisie nu s-a sinucis!"
-
Știriacum 4 aniDin imagini, podul de la Luțca pare a fi… crăpat și lăsat pe mijloc
-
Știriacum 3 aniEleve din Roman de 14 și 15 ani, filmate în timp ce se păruiau
-
Știriacum 4 aniTânăr găsit împușcat în gât, într-o mașină, în Roman
-
Știriacum 4 aniCrimă oribilă la Icușești: un bărbat și-a omorât soția


