Știri
„Puțină” segregare a elevilor pe considerente etnice, la o școală din Roman
Segregarea a fost legală și privită în mod firesc în multe țări, de-a lungul vremii. Este o realitate și o pată rușinoasă pentru umanitate. Chiar dacă astăzi, în an de grație 2023, se încearcă menținerea în frâu a fenomenului amintit, „scăpări” declarate adesea inofensive sunt frecvente, ascunse de ochii lumii, făcute fără intenție și… nu prea. În cazul elevilor, practica (aplicată sau nu cu intenție) este cu atât mai periculoasă cu cât copiii sunt adulți în formare și riscă să nutrească porniri discriminatorii față de aproapele lor.
În urmă cu o lună și jumătate, la redacția Roman TV a ajuns o informație conform căreia la o instituție de învățământ din oraș, în o singură clasă pregătitoare învață mai mulți elevi de etnie rromă decât ar permite în primul rând un bun management, iar în al doilea rând, legislația în vigoare. Conform prevederilor Ordinului Ministerului Educației nr. 6134 din 21 decembrie 2016, segregarea școlară pe orice criteriu discriminatoriu, printre care și cel legat de etnie, este interzisă. Prin asta se înțelege, de exemplu, că dacă o școală are cinci clase pregătitoare cu un număr total de 100 de elevi dintre care zece sunt declarați a fi de etnie rromă, aceștia ar trebui repartizați în mod egal, deci câte doi în fiecare clasă. Această regulă a fost scăpată din vedere la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Roman, unde își desfășoară cursurile trei clase pregătitoare, respectiv clasa A cu un număr total de 26 de elevi, dintre care 0 elevi sunt declarați de etnie rromă; clasa B cu un număr total de 20 de elevi, dintre care 0 elevi sunt declarați ca fiind de etnie rromă și clasa C, cu un număr total de 22 de elevi, din care 4 sunt declarați ca fiind de etnie rromă.
Problema – evident – este la clasa C, una pe care directorul unității, profesorul Ana-Maria Ciuștea, nu a considerat-o atât de gravă la întâlnirea cu redactorul Roman TV, menționând că „toate străzile de rromi au fost arondate școlii sale” și „copiii români n-au vrut să mai stea, au cerut să se mute” din clasa unde învață cei rromi. Întrebată dacă nu s-ar putea găsi soluții privind repartizarea, în mod egal, a elevilor de etnie rromă în clasele pregătitoare, aceasta a precizat că ultima clasă, adică C, s-a constituit după cea de-a doua rundă de înscrieri la clasa pregătitoare. De aici deducem că, așa cum s-au format clasele, au și rămas până în prezent. La discuție a participat și mediatorul școlar (care de regulă este angajat la solicitarea şcolii sau a comunităţii, la propunerea inspectoratelor şcolare judeţene, la cererea autorităţilor publice locale, a organizaţiilor guvernamentale şi non-guvernamentale). Acesta are, printre alte atribuții, rolul de a sprijini elaborarea planului de desegregare şcolară şi implementarea acestuia, prin colaborare cu managementul şcolii şi cu reprezentanţii comunităţii. La discuția cu reporterul Roman TV, mediatorul școlar a precizat că „pe lângă faptul că mulți părinți au venit târziu la înscriere, survin pe parcurs și transferurile”, dând de înțeles că elevi de etnie rromă ajung să învețe în număr mare la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” urmare a transferurilor de la alte școli din oraș, pe parcurs fiind „îndepărtați și trimiși” la ei, de la alte unități de învățământ din Roman. Concluzia acestuia a fost că „învățătoarele de la catedră (nr. de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”) își fac datoria cu fiecare elev în parte”.

Cadrul didactic de la clasa pregătitoare C a demisionat după vizita Roman TV
Aflăm dintr-o adresă transmisă, la solicitarea redacției, de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Neamț că profesorul de învățământ primar care preda la clasa pregătitoare C a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” și-a prezentat demisia pe 16 octombrie 2023, deci după vizita televiziunii Roman TV la unitatea de învățământ privind subiectul de față. Timp de o săptămână, cursurile au fost susținute de un cadru didactic pensionar, pentru ca mai apoi funcția să fie preluată, cu drepturi depline, de altul. Profesorul care a demisionat ar fi ales asta din motive „personale, legate de sănătate”.
Copii de etnie rromă declarați sunt în toată școala, indiferent de clasă
Totodată, din răspunsul primit de la Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Neamț, care la rându-i îl primise de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, se constată că și clasele mai mari au elevi de etnie rromă. Nu știm, însă, cum sunt repartizați aceștia pe fiecare clasă în parte, tabelul arătând doar numărul de elevi de etnie rromă din totalul celor de clasa I, a II-a, a III-a ș.a.m.d. De exemplu, din totalul de 71 de elevi de clasa a IV-a, 21 sunt de etnie rromă. Nu se înțelege, clar, câte clase sunt de a IV-a și cum sunt repartizați elevii de etnie rromă în acele clase.

Directorul unității de învățământ a ținut să sublinieze în adresa care a ajuns la redacția noastră că elevii de etnie rromă, alături de ceilalți elevi din clasă, participă și se implică în multe activități și proiecte derulate în școală, cum ar fi „Programul pilot de stimulare a participării la educație a copiilor cu părinți plecați în străinătate”, „Capcanele adolescenței”, „Antidot pentru violență”, dar și că sunt propuși pentru bursele de merit sau participă la olimpiade și concurcuri cu caracter sportiv, arătând astfel că nu este loc de discriminare la nivelul școlii.
IȘJ a solicitat aplicarea, cu celeritate, a Ordinului ME privind interzicerea segregării școlare
Unul dintre articolele Ordinului Ministerului Educației nr. 6134 din 21 decembrie 2016, privind interzicerea segregării școlare arată, printre altele, că „nu constituie segregare școlară pe criteriul etnic situația în care se constituie grupe/clase/unități de învățământ preuniversitar formate preponderent sau doar cu antepreșcolari, preșcolari sau elevi aparținând unui grup etnic, în scopul predării în limba maternă a acelui grup etnic sau în sistem bilingv.” Cum acest lucru nu se întâmpă cel puțin în școala cu pricina, unde nu se predă Limba rromani, Inspectoratul Școlar Județean Neamț a solicitat aplicarea, cu celeritate, a prevederilor acestui ordin. Nu știm cum s-a rezolvat această solicitare venită de la nivel județean și nici dacă este acum ușor să muți niște elevi care au vârsta de 6 ani și sunt la început de parcurs școlar, dintr-o clasă în alta, lucru care trebuia făcut de la bun început, conform legislației în vigoare.
Până una-alta, unde e lege, nu-i tocmeală. O spune art. 1 alin. 2 al Ordinului nr. 6134 din 21 decembrie 2016, care prevede faptul că „Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, inspectoratele școlare județene și unitățile de învățământ preuniversitar din România vor promova cu prioritate principiile școlii incluzive. Școala incluzivă este o școală prietenoasă și democratică, care valorifică diversitatea socio-etno-culturală, o școală în care toți copiii sunt respectați și integrați fără discriminare și fără excludere generate de originea etnică sau de limba maternă, dizabilitate și/sau cerințe educaționale speciale, statutul socioeconomic al familiilor, mediul de rezidență sau performanțele școlare ale beneficiarilor primari ai educației.” Cazul de față pare să ne arate că solicitările de aplicare a prevederilor legii survin după ce astfel de situații sunt aflate de presă.
Cum rămâne cu monitorizarea OBLIGATORIE a fenomenului?
Același ordin, la articolul 11, arată că inspectoratele școlare județene (deci și Inspectoratul Școlar Județean Neamț) au în sarcină exercitarea unor atribuții privind prevenirea, eliminarea sau sancționarea oricărei forme de segregare școlară. Articolul din lege este prevăzut cu 17 litere care denotă, clar, că aceste instituții trebuie să monitorizeze și să verifice temeinic tendințele de dezvoltare a acestui fenomen în școlile din subordine sau chiar să sprijine acțiunile care pot ajuta domeniul desegregării școlare. La Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Roman, una cu prestigiu de altfel, nu știm în ce măsură au fost întreprinse activități clare de desegregare, având în vedere că instituția are un număr ridicat de elevi de etnie rromă, număr de care se plâng atât conducerea școlii, cât și unele cadre didactice pe la colțuri că nu este împărțit în mod egal, în toate unitățile de învățământ din oraș. Subiectul nu pare să fi fost niciodată tratat cu seriozitate și cu asumare, încât să fie găsite soluții, așa cum cere o societate sănătoasă, una care se află într-o continuă comparație cu cea europeană.
Pe de altă parte, adesea subiectele de acest gen ajung la urechile presei doar dacă gâdilă mai degrabă orgoliile și interesele personale, profesionale sau chiar politice ale unora, în detrimentul interesului public. Eventualele „lupte” interne/externe nu diminuează importanța subiectului de față, care există și necesită urgentă implicare și rezolvare din partea celor care sunt în măsură să ia decizii prin care să arate că respectă legea, dar mai presus, pe beneficiarii acesteia: copiii.
Redactor: Alexandra Manea
Știri
Case de tip familial la Roman, pentru dezinstituționalizarea copiilor: proiect de 4 milioane de euro
Dezinstituționalizarea copiilor din centrele rezidențiale de tip vechi reprezintă un angajament asumat de statul român, în conformitate cu politicile publice naționale și europene în domeniul protecției drepturilor copilului, fiind un proces obligatoriu. În vederea realizării acestui demers la nivelul județului Neamț, Banca Mondială și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție au efectuat studii de diagnoză complexă privind situația centrelor de plasament clasice. În urma evaluărilor realizate, s-a stabilit necesitatea reorganizării unor centre rezidențiale prin tranziția către servicii de tip familial. Printre acestea s-a numărat și Complexul de Servicii Rezidențiale și de Zi pentru Copii Roman, declarat eligibil pentru implementarea procesului de dezinstituționalizare și pentru asigurarea tranziției copiilor către îngrijirea în comunitate. În baza planului de închidere a Complexului, s-a stabilit că procesul de dezinstituționalizare presupune construirea a 7 case de tip familial, fiecare cu o capacitate de 12 locuri, precum și construirea/modernizarea, reabilitarea și dotarea a 3 centre de zi destinate furnizării de servicii pentru copiii aflați sub măsură de protecție specială și pentru copiii din comunitate.
Sunt trei proiecte implementate de DGASPC Neamț și finanțate prin Programul Operațional Regional, în valoare totală de aproximativ 4 milioane de euro. La acest moment, două dintre proiecte sunt finalizate, cele patru case construite și cele două centre de zi aferente fiind licențiate și pregătite pentru operaționalizare. Cel de-al treilea proiect, finanțat prin POR, are termen de finalizare luna decembrie 2026; prin intermediul acestuia au fost construite trei case de tip familial și a fost reabilitat un centru de zi, în parteneriat cu Primăria Roman, acesta fiind operațional din anul 2025. Contribuția municipalității este de 4.1 milioane de lei, fiind alocate și terenurile de pe strada Islazului, aferente locuințelor de tip familial, cât și terenul aferent Centrului de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități, situat lângă Sala Sporturilor. Toate proiectele sunt destinate copiilor cu dizabilități.
Știri
Spitalul nou din Piatra Neamț a mai pierdut „un tren”. Cu ce bani se va face?
Subiectul noului spital care ar putea fi construit la Piatra Neamț a fost abordat la Roman TV, nu doar o dată. Tema principală a fost legată de sursa de finanțare, cu probabilitate mare ca spitalul să nu se mai facă, având în vedere întârzierile înregistrate. Prin PNRR finanțarea a fost pierdută și declarații privind o nouă finanțare, prin BEI, au fost emise din partea reprezentanților CJ Neamț. În septembrie 2025 s-a semnat contractul de proiectare și execuție lucrări, cu funcțiuni și tenologii inovative pentru protejarea climei și digitalizare, câștigat de asocierea de firme formata din Constructii Erbașu, Concelex, Terra Gaz Construct, Cubicon Invest, Mansart Corporate, Concelex Engeneering, Conest SA, Concrete Design Solutions, iar valoarea este de 722.695.160, 99 de lei. Erbașu Construcții câștigase – în asociere cu alte firme – și prima licitație, anulată după ce președintele Consiliului Județean Neamț a respins raportul procedurii. Investiții care urmau să fie implementate prin PNRR au fost transferate către Programul de Sănătate 2021-2027, însă Spitalul nou de la Piatra Neamț a pierdut și acest tren.
Recent, Roxana Mînzatu, vicepreședinte al Comisiei Europene pentru drepturi sociale şi competenţe, locuri de muncă de calitate şi pregătire, a anunțat aprobarea transferul a 522 milioane de euro către Programul Sănătate 2021-2027 pentru finalizarea a nouă spitale noi. Cel din Piatra Neamț nu se află pe această listă. Se așteaptă, așadar, finanțarea prin Programul Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești, axă de finanțare pentru care Consiliul Județean Neamț ar urma să nu aibă contribuție financiară, conform declarațiilor președintelui Daniel Harpa.
Știri
Asociația „Comunitatea Binelui” aduce teatrul mai aproape de copiii de pe rural și nu numai
„Bilet spre viitor” este un proiect inițiat de Asociația „Comunitatea Binelui” din Roman, pornit din conștientizarea faptului că au foarte puțin acces la cultură copiii din satele arondate Romanului. Pentru mulți dintre ei, teatrul este ceva ce nu au văzut niciodată. Ideea proiectului este simplă: copiii din mediul rural să fie aduși constant în sălile de teatru și, în același timp, să teatrul să fie mai aproape de ei, aici, la Roman. Pentru că organizatorii nu au dorit să facă diferențe între copii, au invitat și școlile din oraș să participe, iar cadrele didactice au răspuns cu multă deschidere. Pe 12 și 13 martie au avut loc trei reprezentații ale spectacolului „Ursul păcălit de vulpe”, susținute de Teatrul Municipal Bacovia din Bacău, în sala „Nicolae Manolescu Strunga” din cadrul Primăriei Municipiului Roman. La aceste spectacole au participat peste 700 de copii, atât din Roman, cât și din școlile din mediul rural arondate municipiului nostru.
Copiii s-au bucurat de teatru, privind cu atenție piesa pe tot parcursul ei. Pentru mulți dintre micuți, experiența teatrului înseamnă: prima ieșire din sat, prima intrare într-o sală de spectacol, primul contact cu o poveste spusă de actori adevărați. Proiectul este realizat în parteneriat cu Teatrul Tineretului din Piatra Neamț și Teatrul Municipal Bacovia din Bacău Asociația „Comunitatea Binelui” se ocupă de organizare, iar școlile asigură transportul copiilor. În perioada verii, când sălile de teatru sunt în pauză, organizatorii își propun să meargă în sate, cu proiecții de filme pentru copii, organizate în curțile școlilor sau ale căminelor culturale.
Știri
Dr. Hugianu este noul coordonator al CPU, dr. Tălmăcel canalizându-se pe Medicina de Familie
Doctor Leonard Alexandru Hugianu este noul coordonator al Centrului de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Roman, medicul Maria Tălmăcel focusându-se pe Medicina de Familie, cabinetul unde activează fiind situat în Policlinica Roman. Noul coordonator al Urgențelor lucrează la unitatea sanitară din 2022, fiind absolvent al UMF „Grigore T. Popa” din Iași.
Dr. Maria Tălmăcel și-a gestionat cu profesionalism funcția de coordonator al CPU Roman, urmând ca aceasta să continue să salveze vieți în medicina de urgență. 16 ani în Urgențe au fost intenși, cu momente critice, care au făcut diferența între viață și moarte, iar coordonarea unui astfel de compartiment devine și mai provocatoare într-un spital precum cel din Roman, care gestionează zilnic sute de pacienți în regim de urgență, veniți din toată zona, județul și chiar din alte zone ale țării, cu E85 și dese accidente grave înregistrate și preluat de unitatea sanitară romașcană.
Știri
Simularea Evaluării Naționale, boicotată în o singură localitate din Neamț
Luni, 16 martie 2026, elevii de clasa a VIII-a susțin simulările Evaluării Naționale, cu prima probă la limba și literatura română, urmată marți de cea la matematică. Testările sunt organizate la nivel național de Ministerul Educației și au rolul de a familiariza elevii cu structura subiectelor și cu condițiile reale de examen. Într-o singură localitate din județul Neamț profesorii au ales să boicoteze simulările, acolo elevii urmând să fie transportați într-o localitate vecină pentru a le susține. În total, 3.822 de elevi nemțeni sunt așteptați să susțină această testare.
Pe 18 martie 2026 va fi susținută simularea la Limba și literatura maternă, pentru elevii care studiază în limbile minorităților naționale. Potrivit calendarului oficial, rezultatele simulării Evaluării Naționale 2026 vor fi comunicate pe 30 martie. Notele nu sunt afișate nominal, ci în format anonimizat. Examenul de Evaluare Națională începe în 22 iunie 2026 cu prima probă – cea scrisă – la Limba și literatura română.
Știri
Primăria Roman a lansat proiectul „Adoptă un spațiu verde”
„Adoptă un spațiu verde” este un proiect lansat de Primăria Municipiului Roman și vizează instituțiile de învățământ din oraș. Fiecare școală va avea în grijă un parc, o piațetă sau o zonă verde, pe care le vor igieniza profesorii împreună cu elevii. La debutul activităților specifice curățeniei de primăvară, în Parcul Municipal au participat elevi și profesori din mai multe unități de învățământ, alături de reprezentanți ai administrației locale.
În cadrul proiectului, unitățile de învățământ din municipiu au adoptat următoarele spații verzi: Colegiul Tehnic „Petru Poni” – Parcul Municipal Roman, Colegiul Tehnic „Danubiana” – Parcul Municipal Roman, Colegiul Tehnic „Miron Costin” – Parcul Municipal Roman, Liceul Teologic Romano-Catolic „Sf. Francisc de Assisi” – Parcul Municipal Roman, Școala Gimnazială „Calistrat Hogaș” – scuarul de la intersecția str. Anton Pann cu str. Mihai Viteazu și Parcul Municipal Roman, Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” – Piațeta „Sergiu Celibidache” și Piațeta „Dragoș-Vodă” (zona sediului Poliției), Colegiul Național „Roman-Vodă” – Piațeta „Calistrat Hogaș” (Muzeul de Artă), zona sediului ALA din Piața Roman-Vodă și parcul din fața Primăriei Roman, Liceul Tehnologic „Vasile Sav” – Parcul „Zăvoi”, Școala „Carol I” – Parcul „Zăvoi”, Liceul cu Program Sportiv Roman – Parcul „Zăvoi”, Școala „Roman Mușat” – Parcul „Zăvoi”, Școala Gimnazială „Al. I. Cuza” – Piațeta „George Radu Melidon”, Parcul Aleea Armenească și zona școlii, Școala de Artă „Sergiu Celibidache” – părculețul (loc de joacă) de pe strada Gloriei, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” – părculețul din zona străzii Mihai Eminescu, vis-a-vis de școală, Școala „Costache Negri” – Parcul „Jora”, Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” – Parcul „Jora”.
Știri
Centurile la control, în trafic
Până pe 15 martie 2026, polițiștii rutieri nemțeni vor efectua controale pentru a verifica dacă șoferii și ceilalți pasageri în autovehicul poartă centurile de siguranță, cât și dacă cei mici sunt protejați în sisteme de retenție omologate. Acțiunea face parte din campania preventivă “SEATBELT”, activitate coordonata de Organizaţia Poliţiilor Rutiere Europene – ROADPOL.
Polițiștii rutieri vor efectua controale pe parcursul întregii săptămâni, urmărindu-se gradul de folosire a centurii de siguranţă, atât de către conducătorii auto cât şi de către pasagerii din autovehicule, respectarea regulilor privind transportul copiilor în autovehicule, precum și verificarea respectării normelor privind utilizarea telefonului mobil la volan și utilizarea căștilor de protecție omologate. Împreună cu tetiera și airbagurile, centura face parte din sistemele de siguranță pasivă ale vehiculului. Acestea sunt concepute pentru a limita efectele impactului asupra pasagerilor în cazul coliziunilor frontale, laterale sau din spate, dar și în situația răsturnării autoturismului.
-
Știriacum 8 ani1 Decembrie la Roman
-
Știriacum 10 aniUrbaniac S04E05 – Cristian Prăjescu
-
Știriacum 5 aniBaie în pielea goală, în centrul Romanului
-
Știriacum 3 aniMoarte învăluită în mister: "Dionisie nu s-a sinucis!"
-
Știriacum 5 aniDin imagini, podul de la Luțca pare a fi… crăpat și lăsat pe mijloc
-
Știriacum 3 aniEleve din Roman de 14 și 15 ani, filmate în timp ce se păruiau
-
Știriacum 5 aniTânăr găsit împușcat în gât, într-o mașină, în Roman
-
Știriacum 5 aniCrimă oribilă la Icușești: un bărbat și-a omorât soția



