Știri
Nu se știe când se va deschide creșa din Smirodava. 75 de copii… așteaptă
Pe 24 august 2023, consilierii locali au votat transformarea Centrului de zi pentru copii antepreșcolari aflați în situații de risc “Casa Fluturașilor” în Creșa Roman, unitate de învățământ de educație timpurie antepreșcolară cu program prelungit, cu personalitate juridică. Pentru a funcționa în noul format, însă, creșa, situată pe strada Smirodava, trebuie să primească mai multe avize, fără de care deschiderea instituției este imposibil de realizat. Unitatea trebuie să primească și vizita unor comisii, în vederea avizării. În acest context, este lesne de înțeles că deschiderea creșei este o procedură de durată, chiar dacă 75 de copii sunt înscriși și au ratat deschiderea anului școlar. Primarul Romanului spune că părinții trebuie să aștepte, chiar dacă unii dintre ei termină perioada de concediu de creștere a copilului și sunt obligați, prin lege, să se întoarcă la serviciu, pentru a nu pierde locul de muncă și stimulentul de inserție.
Știri
Firmele implicate în afacerea panourilor publicitare au dat primăria în judecată

Licitațiile pentru 70 de terenuri a câte un metru pătrat, pe care sunt amplasate panouri publicitare, au fost anulate în ianuarie 2022 și așa au rămas, până în prezent. Pe parcursul acestor luni de când nu au fost reluate aceste proceduri, au fost invocate tot felul de motive și căutate portițe care să le permită firmelor care au gravitat dintotdeauna în jurul acestor afaceri să le poată coordona, în continuare, nestingherit. La un an și opt luni de când au fost contestate de un apropiat al coordonatorilor uneia dintre societățile implicate în acest demers, aceste licitații nu par să se reia prea curând. Aflăm de la primarul Leonard Achiriloaei că firmele au găsit o altă modalitate prin care să tragă de timp: dau primăria în judecată pentru că toate contractele de concesiune expirate, asupra acestor terenuri, nu au fost prelungite în contextul stării de alertă generate de pandemie. Firmele care au recurs la această modalitate prin care speră să rămână, în continuare, la cârma acestor afaceri sunt Echipa OK SRL, Contjur Invest SRL și Danway SRL, respectiv firma tatălui deputatului PSD de Neamț, Oana Bulai, firma coordonată de familia fostului primar de Roman, Lucian Micu și firma coordonată de fiul deputatului PNL de Neamț, Laurențiu Leoreanu.
Știri
Surprize la Romanian Dance Festival, organizat de Ray's Dance la Piatra Neamț

Sub egida Federației Române de Dans Sportiv, Club Sportiv Ray’s Dance și Dance Energy organizează, la Sala Polivalentă din municipiul Piatra Neamț, Romanian Dance Festival, ediția a IV-a, în cadrul WDSF International Standard & Latin, atrăgând peste 700 de sportivi de top, atât din străinătate, cât și din România. Evenimentul, menit să pună municipiul Piatra Neamț și județul nostru pe harta mondială a dansului sportiv, se va desfășura în zilele de 29, 30 septembrie și 1 octombrie 2023.
Știri
Lucrări de 32.000 euro la grădinița nr. 6 a Școlii Gimnaziale" Mihai Eminescu"

Grădinița numărul 6 din strada Primăverii, arondată Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din Roman, și-a redeschis porțile, după reabilitare. Lucrările au fost asigurate din bugetul local. Pentru aceasta, pe 26 septembrie 2023, primăria Roman a încheiat un contract cu SC. Farcaș Construct SRL, privind reparații interioare la grădiniță. Contractul are o valoare de 135.360,17 lei fără TVA, deci 32.000 de euro, cu TVA inclusă.
Știri
Grădinița Sagna: două săli de clasă evacuate, deoarece "s-a lăsat" tavanul

În două dintre cele patru săli de clasă ale grădiniței cu program normal din comuna Sagna, arondată Școlii Gimnaziale Sagna, preșcolarii nu mai au acces. S-a decis acest lucru, după ce vizibil, tavanul, dar și o grindă din beton armat din clasa de la parter par a fi lăsate pe partea din mijloc. Pentru siguranța copiilor, s-a luat decizia ca și clasa de la etaj, de deasupra celei cu probleme, să nu mai fie folosită. În acest context, conducerea unității de învățământ a transmis primăriei aspectele sesizate. Ulterior, în teren a fost efectuat un control al Inspectoratului de Stat în Construcții, în urma acestuia constatându-se că rămâne valabilă decizia de a ține evacuate cele două săli de clasă, dar și monitorizarea continuă a situației, prin măsurători periodice, conform instrucțiunilor date de către reprezentantul ISC. În plus Primăria Sagna trebuie să completeze o expertiză ce datează din anul 2021 la partea de „rezistență mecanică și stabilitate”, misiune care are ca termen data de 30 octombrie 2023. Primarul comunei, Gheorghe Iacob, a precizat că ar putea fi vorba despre o iluzie optică, după care a refuzat să ofere prea multe detalii despre siguranța copiilor care învață, totuși, în două dintre clasele unității, clădire care este în administrarea primăriei Sagna.
Știri
O avarie a lăsat fără apă operatorii de pe Roman-VEST

O avarie sesizată joi, 21 septembrie, în zona Arterei Roman-Vest a lăsat fără apă operatorii economici care își desfășoară activitatea acolo. Deși au așteptat mai multe zile ca situația să fie remediată, acest lucru este imposibil, deoarece în zona Romanului intervine o singură echipă, pentru remedierea avariilor.
Știri
Revoltă pe P. Donici (II): partea "pro" înființării terenului de sport

În contextul amenajării unui teren de sport într-o zonă flancată de garaje, pe strada Panaite Donici, după ce unii cetățeni s-au arătat nemulțimiți de demararea investiției, prin prezentarea unei petiții contra acestui demers, alții s-au adunat pentru a milita pentru înființarea terenului. Oamenii spun că sunt foarte mulți copii în acea zonă, care îndeosebi pe perioada vacanțelor nu au spațiu suficient unde să se joace sau unde să facă mișcare.
Știri
Primarul spune că „se pot face antrenamente la Centrul Olimpic de la Roman”, deși investiția nu e finalizată/recepționată

Pentru demararea lucrărilor de amenajare a terenurilor aferente Centrului Olimpic de la Roman, Primăria Municipiului Roman a încheiat pe 5 septembrie 2022 un contract cu SC. LE MAN & LOG SRL în valoare de 208.000 lei fără TVA, deci circa 50.000 de euro cu TVA inclusă. Lucrările care trebuiau să fie efectuate, în baza acestui contract, sunt unele precum săpături, așternere strat de agregate naturale, montare borduri și pavaj, semănare gazon. Recent, pe 19 septembrie 2023, primăria a încheiat un nou contract, de această dată pentru lucrări de împrejmuire a centrului olimpic, cu SC. ICER CONSTRUCT SRL, valoarea acestuia fiind de 186.486 de lei fără TVA. Întrebat dacă centrul poate fi folosit, pentru antrenamente, de către sportivii Clubului Atletic Roman, primarul Leonard Achiriloaei a răspuns afirmativ, deși investiția nu are gard, nu este finalizată și nici recepționată.
-
Știriacum 6 ani
1 Decembrie la Roman
-
Știriacum 7 ani
Urbaniac S04E05 – Cristian Prăjescu
-
Știriacum 2 ani
Baie în pielea goală, în centrul Romanului
-
Știriacum 8 luni
Moarte învăluită în mister: "Dionisie nu s-a sinucis!"
-
Știriacum 11 luni
Eleve din Roman de 14 și 15 ani, filmate în timp ce se păruiau
-
Știriacum 2 ani
Tânăr găsit împușcat în gât, într-o mașină, în Roman
-
Știriacum 2 ani
Din imagini, podul de la Luțca pare a fi… crăpat și lăsat pe mijloc
-
Știriacum 2 ani
Crimă oribilă la Icușești: un bărbat și-a omorât soția