Urmărește-ne și pe:

Știri

„Sună-i zilnic! Conexiune dincolo de granițe”, program al Salvați Copiii pentru copiii cu părinți plecați

Adăugat

pe

58% dintre copiii cu părinții plecați la muncă în străinătate își doresc ca aceștia să revină în România și 44% dintre ei spun că, atunci când se confruntă cu o problemă serioasă, primul ajutor îl caută tot la părinți, chiar și de la distanță. În același timp, 35% afirmă că au fost tratați diferit la școală din cauza plecării părinților, iar aproape trei sferturi dintre aceștia spun că au fost ținta unor glume sau comportamente neplăcute. Datele reies dintr-un sondaj realizat recent de Organizația Salvați Copiii România în cadrul unui proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în rândul copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate, beneficiari ai programelor organizației.

Rezultatele cercetării evidențiază impactul profund pe care plecarea părinților la muncă în străinătate îl are asupra copiilor. Astfel, 58% dintre copii își doresc ca părinții lor să revină în România, în timp ce 20% ar prefera să se mute ei în țara în care locuiesc părinții, iar 21% nu au putut indica o opțiune.

Deși părinții sunt plecați, aceștia rămân principala sursă de sprijin emoțional pentru mulți dintre copii. În momentele dificile, 44% dintre ei spun că primul sprijin îl caută la părinți, chiar și de la distanță, ceea ce subliniază importanța menținerii unei comunicări constante între părinți și copii. Alți 23% apelează la un profesor, consilier școlar sau asistent social din cadrul școlii ori al Organizației Salvați Copiii; 16% la rudele cu care locuiesc, precum bunicii sau alte persoane din familie; 13% la un prieten, în vreme ce 4% declară că nu cer ajutor nimănui.

Experiența separării este însoțită, pentru mulți copii, și de schimbări în relațiile cu cei din jur. 35% dintre respondenți au declarat că au simțit că alți copii de la școală sau chiar unii adulți se poartă diferit cu ei, deoarece părinții lor sunt plecați la muncă în altă țară. Dintre aceștia, 71% afirmă că au fost ironizați sau tratați într-un mod neplăcut, în timp ce 29% spun că au beneficiat de mai multă atenție, sprijin și ajutor. Pentru 52% dintre copii, relațiile cu cei din jur au rămas neschimbate după plecarea părinților la muncă în străinătate.

Povestea lui Mihai și David, în vârstă de 11 ani și 13 ani, doi dintre copiii sprijiniți în cadrul programelor Salvați Copiii, ilustrează impactul pe care plecarea părinților la muncă în străinătate îl poate avea asupra dezvoltării emoționale a copiilor.

Înainte de a se despărți, părinții plecau împreună la muncă în străinătate, iar copiii rămâneau în grija bunicilor paterni, a bunicii materne sau a unei mătuși. După despărțire, ambii părinți au plecat la muncă în străinătate, în țări diferite. Tatăl este plecat în Elveția, mama în Suedia, iar copiii au rămas în grija unei prietene de familie. Lipsa părinților afectează semnificativ starea emoțională a copiilor, care au stări de tristețe, un comportament agitat uneori și o aparentă detașare, indiferență față de activitățile în care se implică de obicei. Cei doi frați vin în fiecare zi la centrul Salvați Copiii, unde beneficiază de o masă caldă zilnic, rechizite, activități de consiliere pentru a gestiona absența părinților, activități educative pentru a-și dezvolta abilitățile școlare și activități recreative pentru a se relaxa și a socializa cu alți copii. Participarea la activitățile organizate în centrul de zi le oferă un mediu stabil și familiar în care pot progresa, în ciuda absenței părinților. De asemenea, centrul menține legătura cu părinții și încurajează comunicarea regulată cu copilul. Totuși, absența părinților rămâne un factor de risc major, fiind necesară menținerea intervenției pe termen lung.

Dincolo de experiențele individuale, sondajul evidențiază și modul în care copiii reușesc să mențină dialogul cu părinții plecați la muncă în străinătate cu privire la experiențele și dificultățile care țin de mediul educațional. Comunicarea cu părinții rămâne esențială, inclusiv atunci când este vorba despre dificultățile pe care copiii le întâmpină la școală. Întrebați cât de des reușesc să vorbească cu părinții despre lucrurile care îi supără sau îi bucură în mediul școlar, 39% dintre copii au răspuns că fac acest lucru zilnic, 27% de câteva ori pe săptămână, 12% o dată pe săptămână, 17% mai rar, iar 4% preferă să discute despre aceste aspecte cu altcineva.

„Cu toate că înțeleg rațional motivele care i-au determinat pe părinți să plece în străinătate, pentru a le putea asigura un trai decent, copiii rămași cel mai adesea în grija rudelor din țară resimt absența părinților zi de zi, mai ales atunci când au probleme, simt nevoia să fie sfătuiți sau să fie sprijiniți emoțional. De aceea comunicarea cu părinții este esențială, chiar și de la distanță, pentru că ea îi dă copilului sentimentul de siguranță de care are atâta nevoie”, explică Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

În acest context, Organizația Salvați Copiii România lansează activitățile din cadrul ediției 2026 a proiectului „Sună-i zilnic! Conexiune dincolo de granițe”, finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și adresat părinților români care muncesc în străinătate. Proiectul face parte din campania națională multianuală cu același nume, care reunește, sub același concept, o serie de inițiative menite să sprijine copiii rămași în țară și familiile acestora. Pe lângă activitățile dedicate părinților din diaspora, campania include acțiuni adresate persoanelor în grija cărora rămân copiii, membrilor comunității și specialiștilor din domeniile asistenței sociale și educației, cu scopul de a susține bunăstarea emoțională a copiilor și menținerea relației acestora cu părinții plecați la muncă în străinătate. Campania se bucură de susținerea Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, a Poliției de Frontieră Române și Aeroporturilor Craiova, Cluj-Napoca, Iași, Suceava.

 

“Poliția de Frontieră Română este alături de Organizația Salvați Copiii în acest demers de informare și prevenire, deoarece știm că, dincolo de frontiere, există și povești de familie care au nevoie de sprijin. În anii de colaborare am susținut împreună transmiterea unor mesaje importante către părinții care pleacă la muncă în străinătate, încurajându-i să păstreze o legătură permanentă cu copiii rămași acasă și să acorde atenție nevoilor lor emoționale. Vom continua acest parteneriat, convinși că informarea și cooperarea dintre instituții și organizațiile cu experiență pot contribui la protejarea interesului superior al copilului și la sprijinirea familiilor aflate în această situație”, a declarat inspectorul general al Poliției de Frontieră Române, chestor principal de poliție Cornel Laurian Stoica.

Scopul proiectului este creşterea gradului de conştientizare a părinţilor români care muncesc în alte state cu privire la nevoile copiilor rămaşi acasă, necesitatea menţinerii comunicării cu aceştia şi cu persoanele în grija cărora au rămas şi a legăturii cu comunitatea de proveniență.

Proiectul include următoarele activități:

 

  • Studiu la nivel european privind patternurile de relaționare, practicile de exercitare a rolului parental la distanță și nevoile de sprijin ale familiilor transnaționale, în special ale părinților români aflați la muncă în străinătate.
  • Campanie de informare și conștientizare cu privire la nevoile copiilor rămaşi acasă, necesitatea menţinerii comunicării cu aceştia şi cu persoanele în grija cărora au rămas copiii şi a legăturii cu comunitatea de proveniență (online, media) pentru peste 1.000.000 de români care muncesc/trăiesc în alte state.
  • Servicii de informare şi consiliere pe teme psiho-emoţionale şi juridice pentru 2.700 de părinţi români care muncesc în alte state – prin intermediul secțiunii interactive a site-ului www.copiisinguriacasa.ro, liniei telefonice dedicate, activităţi de informare și consiliere a părinţilor la puncte de trecere a frontierei, prin caravane organizate în mediul rural și urban mic.

 

Context

Amploarea fenomenului copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate a făcut necesară dezvoltarea unei rețele de servicii specializate destinate acestor copii. Organizația Salvați Copiii a creat astfel de servicii, adresate atât copiilor, cât și părinților lor și persoanelor în grija cărora au rămas copiii, începând cu anul 2010.

  • Peste 18.000 de copii şi 12.000 de adulți, persoane în grija cărora au rămas sau părinți, au beneficiat până acum de servicii de intervenție directă (consiliere psihologică şi socială, activități de suport școlar şi activități de socializare pentru copii; educație parentală, consiliere socială şi îndrumare juridică pentru adulți).
  • Peste 000 de persoane, părinți, copii și specialiști, au fost informate cu privire la impactul negativ pe care plecarea părinților îl are asupra copiilor rămași acasă şi la obligațiile ce le revin părinților la părăsirea țării prin activități directe, iar peste 5.000.000 de persoane prin campanii media și online.

Serviciile de consiliere psihologică și juridică pot fi accesate prin linia telefonică 021.224.24.52 și prin platforma www.copiisinguriacasa.ro.

 

Comunicat „Salvați Copiii” România

 

Știri

Spitalul Roman scoate la concurs posturi de asistent medical generalist pe Chirurgie

Adăugat

pe

Spitalul Municipal de Urgență Roman organizeaza concurs, în conformitate cu prevederile H.G. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice pentru ocuparea a  3 posturi vacante cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată de asistent medical generalist cu studii postliceale sanitare și șase luni vechime în specialitate, la Secția Chirurgie Generală.

Condiții specifice de participare la concurs :

–  Studii : postliceale sanitare de asistent medical generalist absolvite cu diplomă;

–  Diplomă de bacalaureat;

– Vechime: 6 luni în specialitate.

Calendarul desfășurării concursului/examenului:

  • 06.11.2026 – 19.11.2026, (de luni până vineri orele 9,00 – 13,00) – Perioada de înscriere a candidaților;
  • 20.11.2026 – Afișarea rezultatelor selecției dosarelor;
  • 27.11.2026 ora 13ºº – Desfășurarea probei scrise;
  • 27.11.2026 – Afișarea rezultatelor la proba scrisă;
  • 02.12.2026 – Depunerea contestațiilor privind rezultatele la proba scrisă;
  • 02.12.2025 după ora 15:30 – Afișarea rezultatelor contestațiilor privind proba scrisă;
  • 03.12.2026 ora 10ºº – Susținerea  probei de interviu;
  • 03.12.2026 Afisarea rezultatelor la proba de interviu
  • 04.12.2026 Depunerea contestatiilor privind proba de interviu
  • 07.12.2026 Afisarea rezultatelor contestatiilor la proba de interviu și a rezultatelor finale

 

Dosarele se vor depune la Serviciul R.U.N.O.S. al S.M.U. Roman până la data de  19.11.2026, la ora 1300.

Vezi articolul

Știri

Zece școli nemțene, ajutate prin Rural Plus, program de educație și incluziune

Adăugat

pe

Peste 200 de elevi din clasele a VII-a și a VIII-a, proveniți din comunități rurale ale județului Neamț și aflați în situații de vulnerabilitate, au beneficiat de activități educaționale și de consiliere în cadrul proiectului „Rural Plus – Educație pentru incluziune”, derulat de Asociația Managerilor Educaționali din Județul Neamț (AMENT), în perioada septembrie–octombrie 2026. Consiliul Județean Neamț a sprijinit proiectul cu 30.000 de lei, prin programul de finanțări nerambursabile acordate în baza Legii nr. 350/200. Cele zece unități de învățământ selectate în proiect sunt Liceul Tehnologic Valea Ursului, Școala Bălușești – comuna Icușești, Școala Bahna, Liceul Tehnologic Petricani, Școala Oniceni, Școala Piatra Șoimului, Școala „Prof. Vasile Gherasim” Țibucani, Școala „Vlad Dănulescu” Pâncești, Școala Sagna și Școala „Ieremia Irimescu” Brusturi.

„Sunt copii în județul nostru care își doresc să învețe și să meargă mai departe la liceu, dar care pornesc cu mai puține șanse decât alții. Unii provin din familii cu posibilități materiale reduse, alții nu au acces la pregătire suplimentară sau la sprijinul de care ar avea nevoie. Nu putem ignora aceste diferențe. Mă bucur că, prin finanțarea acordată de Consiliul Județean Neamț, peste 200 de elevi au avut posibilitatea să lucreze cu profesori bine pregătiți, să primească îndrumare și să capete mai multă încredere în propriile capacități. Apreciez implicarea Asociației Managerilor Educaționali din Județul Neamț și a tuturor cadrelor didactice care au contribuit la desfășurarea proiectului. Mi-aș dori ca astfel de inițiative să ajungă la cât mai mulți copii, pentru că locul în care se nasc sau situația materială a familiei nu ar trebui să le hotărască viitorul.” a declarat președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Vasilică Harpa.

Elevii au participat la ore de pregătire școlară susținute de profesori cu experiență, activități de consiliere și recreative, menite să îi ajute să își continue studiile după absolvirea clasei a VIII-a. Proiectul a inclus și un program de formare pentru 14 directori și directori adjuncți din cele 10 școli participante, precum și pentru 16 directori debutanți, cu accent pe educația incluzivă, prevenirea abandonului școlar și colaborarea dintre școli, familii și autoritățile locale. Proiectul a contribuit și la dezvoltarea colaborării dintre conducerile școlilor, autoritățile locale și instituțiile implicate în sprijinirea familiilor vulnerabile. Pentru anul 2026, Consiliul Județean Neamț a alocat aproximativ 2 milioane de lei finanțărilor nerambursabile acordate în baza Legii nr. 350/2005, pentru proiecte din domeniile sport, cultură și social.

Vezi articolul

Știri

Federația Sanitas, la întâlnire cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete

Adăugat

pe

Roman TV

Miercuri, 4 noiembrie 2026, reprezentanții Federației Sanitas au avut o întâlnire cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete și cu echipa tehnică a acestuia. Pe masa de lucru au fost expuse revendicările angajaților din sistemul sanitar, fiind bifate prioritățile pentru anul 2027.

O altă temă importantă constă în creșterea veniturilor salariale anul viitor, îndeosebi plata sporurilor și gărzilor, sporuri pentru salariul aflat în plată, dar și plata gărzilor medicilor rezidenți, indiferent de an.

Vezi articolul

Știri

Lucrări de 15.6 milioane de lei la Teatrul Tineretului. Nu este afectat calendarul spectacolelor

Adăugat

pe

Roman TV

Proiectul de reabilitare a subsolului și a acoperișului clădirii în care funcționează Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț a început în 2024, cu studiile și documentația de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI). Clădirea face parte din patrimoniu și se află în zona istorică a orașului. De aceea au urmat etape complexe de proiectare tehnică și obținerea a numeroase avize de specialitate. Clădirea trebuie reabilitată deoarece prezintă infiltrații în subsol și prin învelitoare. Intervenția este necesară pentru a proteja această clădire de patrimoniu din zona istorică a orașului.
Bugetul total al investiției este de 15.600.726,89 lei, conform devizului general aprobat. Fondurile au fost obținute de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Ele sunt alocate prin Consiliul Județean Neamț, autoritatea care coordonează teatrul, conform legii bugetului de stat pe 2026. Legea prevede sume pentru instituțiile de spectacole aflate în subordinea autorităților locale.
După încheierea etapelor de studii specifice proiectării, de proiectare și de avizare, luni, 2 noiembrie 2026, a început execuția propriu-zisă a lucrărilor pe șantier. În prezent, lucrările nu afectează calendarul spectacolelor, accesul spectatorilor sau activitatea obișnuită a teatrului. În perioada care urmează, orice modificare privind accesul spectatorilor sau programul va fi anunțată din timp pe site-ul teatrului.
Lucrările se desfășoară în baza autorizației de construire nr. 45 din 14.03.2025, emisă de Primăria Municipiului Piatra-Neamț. Imobilul aparține Consiliului Județean Neamț. Termenul de execuție este de 12 luni.
Managerul Andrei Merchea a declarat că este orientat spre îmbunătățirea permanentă a condițiilor pentru publicul teatrului și spre dezvoltarea mediului de lucru pentru personalul teatrului și pentru colaboratori.

Vezi articolul

Știri

Milena Tanasă: de pe scenă în acorduri rock, la o clinică veterinară din UK

Adăugat

pe

Roman TV

În vârstă de 24 de ani, Milena Tanasă este dovada vie a faptului că aparențele nu trebuie să definească un om, iar caracterul și educația trebuie să primeze în fața unor prejudecăți care nu fac decât să pună bariere greu de doborât. Milena a copilărit într-un mediu cu artiști, cu oameni de la care a prins pasiunea pentru muzica rock, mama sa fiind un reper în parcursul ei artistic din anii copilăriei și mai apoi ai adolescenței. Aparițiile TV ale Milenei nu au întârziat să apară, tânăra participând de mică la diferite show-uri difuzate de televiziuni naționale.

A urmat cursurile Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași. În timpul liceului a cântat într-o trupă. La 14 ani, Milena a participat la XFactor, un alt show de televiziune bazat pe descoperirea unor artiști vocali în devenire. Și a această competiție, adolescenta în vârstă de 14 ani la acea vreme, a reușit să atragă laudele juriului și să primească ropote de aplauze din public.

Ajunsă la 24 de ani, Milena este asistentă veterinară la o clinică din Marea Britanie. Face calificare la locul de muncă pentru a fi înregistrată și calificată la Colegiul Regal al Medicilor Veterinari Chirurgi. O pasionează munca ei cu animăluțele, fiind atrasă de sala de operații. Tănăra crede că nici un vis nu trebuie știrbit de mentalitățile celor din jur, importante fiind alegerile pe care le facem cu pasiune și cu drag de meserie.

Milena povestește și cât de diferit este sistemul veterinar de urgență din Marea Britanie versus cel din România, mai ales raportându-se la mentalitatea oamenilor legată de animalele de companie.

Deși face o cu totul altă meserie astăzi, muzica nu-i lipsește la locul de muncă.

Pasiunea pentru muncă și perseverența le-a moștenit de la bunica sa, Flora Ordean, profesor de limba română și jurnalist respectat în comunitate. Cea mai bună lecție învățată de Milena de la ea este să fie consecventă și să nu încalce principii de bază în orice meserie pe care o face.

Vezi articolul

Știri

889 de copii în situații de maltratare. 35 de minore au devenit mame

Adăugat

pe

Roman TV

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț se alătură și în acest an inițiativei FICE România, participând la cea de-a XIV-a ediție a campaniei „19 Zile de activism pentru prevenirea abuzurilor și violenței împotriva copiilor și tinerilor”, desfășurată în perioada 1–19 noiembrie. La nivelul județului Neamț, campania va implica peste 30 de unități de învățământ, în care specialiștii DGASPC Neamț – psihologi și asistenți sociali cu experiență în prevenirea, identificarea și intervenția directă în cazurile de abuz asupra copiilor – vor susține seminarii, întâlniri tematice și sesiuni de informare.În cadrul campaniei, școlile participante vor organiza ateliere, dezbateri, activități creative și întâlniri cu specialiști, având ca teme prevenirea abuzurilor și violenței, exploatarea copiilor, abandonul școlar, sarcinile nedorite și fenomenul mamelor minore.

Prin intermediul întâlnirilor cu elevii, specialiștii vor aborda riscurile și consecințele căsătoriilor la vârste fragede, ale sarcinilor nedorite în adolescență, precum și importanța educației, a accesului la informații și a protejării drepturilor copiilor.

Vezi articolul

Știri

Bărbat din Neamț, bătut și legat de frate, pe fondul unei moșteniri

Adăugat

pe

Roman TV

Un bărbat în vârstă de 58 de ani din comuna Bahna a sunat la 112 reclamând faptul că fratele său în vârstă de 56 de ani l-a bătut și l-a legat cu o sfoară pentru a nu fi împiedicat să sustragă bunuri lăsate moștenire de la părinți. Conflictul a izbucnit spontan, pe fondul consumului de alcool. Barbatul agresat a reușit să taie sfoara cu care a fost legat și să ceară sprijinul autorităților.

Ca urmare a emiterii ordinului de protecție provizoriu, bărbatului agresor i-a fost montat un dispozitiv de monitorizare electronică.

Vezi articolul
ROMAN Vremea acum
Mâncare suedeză Super Premium, personalizată câinelui sau pisicii tale - Husse Roman Auto Group Roman - AUTOMEISTER PNEUMOLOGIE ROMAN - Dr. Popovici Gabriela - Medic primar pneumolog Duppy Vet - Cabinet și farmacie veterinară

Știri

Știri9 ore în urmă

Spitalul Roman scoate la concurs posturi de asistent medical generalist pe Chirurgie

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSSpitalul Municipal de Urgență Roman organizeaza concurs, în conformitate cu prevederile H.G. 1336/2022 pentru...

Știri9 ore în urmă

Zece școli nemțene, ajutate prin Rural Plus, program de educație și incluziune

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSPeste 200 de elevi din clasele a VII-a și a VIII-a, proveniți din comunități...

Știri9 ore în urmă

Federația Sanitas, la întâlnire cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSMiercuri, 4 noiembrie 2026, reprezentanții Federației Sanitas au avut o întâlnire cu ministrul Sănătății,...

Știri9 ore în urmă

Lucrări de 15.6 milioane de lei la Teatrul Tineretului. Nu este afectat calendarul spectacolelor

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSProiectul de reabilitare a subsolului și a acoperișului clădirii în care funcționează Teatrul Tineretului...

Știrio zi în urmă

Milena Tanasă: de pe scenă în acorduri rock, la o clinică veterinară din UK

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSÎn vârstă de 24 de ani, Milena Tanasă este dovada vie a faptului că...

Știrio zi în urmă

889 de copii în situații de maltratare. 35 de minore au devenit mame

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSDirecția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț se alătură și în acest...

Știrio zi în urmă

Bărbat din Neamț, bătut și legat de frate, pe fondul unei moșteniri

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSUn bărbat în vârstă de 58 de ani din comuna Bahna a sunat la...

Emisiuni

Radar TV15 ore în urmă

📺 Radar TV / Nevoile unei comunități locale, mai presus de luptele politice / 5 noiembrie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția integrală a emisiunii Radar TV, de joi, 5 noiembrie invitați: Cosmin Ancuța, Alin...

Panorama3 zile în urmă

🌐 Panorama / Fost prefect PSD, secretar de stat la MIPE / 3 noiembrie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de marți, 3 noiembrie a emisiunii Panorama Daniel Muraru & Alex Nistor ✔️...

🎙️ PULSE CHECK6 zile în urmă

🎙️ PULSE CHECK / De ce afacere cu bere artizanală?

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSO nouă ediție a podcastului 🎙️ PULSE CHECK invitat: Leonard Mihoc » De ce...

Radar TVo săptămână în urmă

📺 Radar TV / Cât costă să trăiești decent în România? / 29 octombrie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția integrală a emisiunii Radar TV, de joi, 29 octombrie. Invitat 🤵 Sorin Cazan...

Cazuri și necazurio săptămână în urmă

Siguranța nu are pauză: acțiune instituțională integrată împotriva violenței asupra femeilor

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSCu ocazia Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor, marcată pe 25 noiembrie, Asociația...

Panoramao săptămână în urmă

🌐 Panorama / Cresc sau nu impozitele pe locuințe? / 27 octombrie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMS✔️ Cine va conduce Prefectura Neamț ✔️ Numele vehiculate pentru funcțiile de prefect si...

🎙️ PULSE CHECK2 săptămâni în urmă

🎙️ PULSE CHECK / Cum este văzută femeia bucătar chef?

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSinvitat: Ecaterina Staicu, bucătar șef » Cum mănâncă românii noștri? » Ce este educația...