Știri
Doar 3 centre de permanență vor mai funcționa, în Roman, din 2023
Centrele de permanență din județul Neamț se reorganizează, ca urmare a aplicării prevederilor Ordonanței Guvernului României nr. 17 din 3 august 2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2004, privind asigurarea continuității asistenței medicale primare prin centrele de permanență. Astfel, începând cu data de 1 ianuarie 2023, în județul Neamț vor funcționa 24 de centre de permanență, respectiv 11 în mediul urban, dintre care cinci în municipiul Piatra Neamț, trei în municipiul Roman, unul în orașul Târgu Neamț, unul în orașul Bicaz și unul în orașul Roznov, iar 13 își vor desfășura activitatea în mediul rural în comunele Horia, Tămășeni, Moldoveni, Oniceni, Poienari Sagna, Gădinți, Dămuc, Grințieș, Poiana Teiului, Urecheni, Alexandru cel Bun și Săbăoani. Centrul de permanență „Gară” din Roman se reorganizează și, începând cu 1 ianuarie 2023, își va desfășura activitatea în localitatea Săbăoani, comuna Săbăoani.
Reamintim faptul că centrele de permanență au rolul de a asigura accesul pacienților la servicii de asistență medicala indiferent de ora și de zona, reducerea numărului de solicitări ale serviciului de ambulanță, creșterea capacității de intervenție a acestuia prin deplasările ambulanțelor la cazurile care sunt urgențe reale, evitarea aglomerării structurilor de primiri urgențe ale spitalelor. Serviciile medicale sunt acordate tuturor persoanelor din teritoriul arondat centrului de permanență, indiferent de statutul de asigurat sau neasigurat al acestora și de medicul de familie la care sunt înscriși și sunt gratuite. Pacienții se pot adresa centrelor de permanență pentru probleme de sănătate frecvente, care nu pun viața în pericol și nu necesită intervenția rapidă a cadrelor medicale de la unitățile de primiri urgențe din spitale.
Știri
Echipaj al Școlii "Vasile Alecsandri", la etapa națională a Olimpiadei de Creativitate Științifică
Pe 15 aprilie 2024 s-a desfășurat etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Creativitate Științifică, adresată elevilor din clasele V-XII. Aceasta este organizată pe trei secțiuni tematice: Științe fundamentale, Științe aplicate, Tehnologia informației; dar și pe două categorii de vârstă, respectiv juniori – elevi care nu au împlinit vârsta de 15 ani până la finalul anului calendaristic – și seniori – elevi care nu au împlinit vârsta de 19 ani până la finalul anului calendaristic. La etapa națională s-au calificat patru echipaje de elevi din județul Neamț, unul dintre acestea de la Școala Gimnazală „Vasile Alecsandri” din Roman format din elevele Ilinca-Maria Jugaru și Sara-Maria Doru, din categoria juniori/Secțiunea Științe fundamentale, pentru proiectul „Fulgere în căutarea metalului”, profesor îndrumător Roxana Pătrăuceanu. Etapa națională se va desfășura în perioada mai-iunie 2024, la Suceava. Alte trei echipaje din județul nostru s-au calificat la etapa națională a acestei olimpiade, respectiv echipajul format din elevii Iustin Hârlea și Ayana Maria Maxim de la Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț – prof. coordonator Liviu-Constantin Olaru; echipa formată din elevii Matei Bogza și Maria Iliescu de la Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț, alături de elevul Andrei Cezar Albu de la Colegiul Național de Informatică din Piatra Neamț – prof. coordonator Mariana Frenți și echipajul format din elevii Radu Dumitrache și Sophia Axinte de la Colegiul Național „Calistrat Hogaș” din Piatra Neamț – prof. îndrumător Silvia Bortariu. Școala Gimnazală „Vasile Alecsandri” din Roman a fost singura instituție de învățământ din municipiul Roman participantă la această olimpiadă.
Știri
Directorul CNAIR a declarat că între Roman și viitorul nod Turbion sunt 6 km
Aflat în vizită de lucru pe șantierul A7, directorul CNAIR, Cristian Pistol, a susținut – alături de președintele PNL Neamț, George Lazăr, de deputatul PNL de Neamț, Laurențiu Leoreanu și de primari din zona Roman Metropolitan – o conferință de presă, la sediul Primăriei Municipiului Roman. Cristian Pistol a reconfirmat importanța autostrăzilor A7 și A8 în dezvoltarea UAT-urilor din proximitatea acestora. Pe lângă aceste informații, directorul CNAIR a precizat că municipiul Roman se află la doar șase kilometri distanță de viitorul cel mai spectaculos nod rutier din țară – Turbion – aflat la joncțiunea A7 cu A8, pe raza județului Iași, la intersecția localităților Pașcani și Stolniceni-Prăjescu.
Știri
CNI transmite că nu a primit feedback de la CJ Neamț, privind situația Casei "Celibidache"
În cazul casei marelui dirijor Sergiu Celibidache, monument istoric aflat în paragină, lucrurile nu par să se așeze în așa fel încât să fie reluate lucrările de consolidare a imobilului aflat pe raza municipiului Roman. În administrarea Consiliului Județean Neamț, dar predat Companiei Naționale de Investiții pe durata lucrărilor, obiectivul a trecut, deja, prin primele intervenții prevăzute în proiectul câștigat de lider de asociere Robu Construct, alături de firmele Build Instal Electric SRL şi Consulting Grup Expert SRL. Ulterior, acestea au fost sistate, după o vizită a reprezentanților Inspectoratului de Stat în Construcții care au constatat mai multe deficiențe privind structura de rezistență a imobilului și au solicitat o nouă expertiză din partea administratorului casei. Deși aceste constatări s-au făcut în lunile august, respectiv noiembrie ale anului 2023, expertiza solicitată a fost contractată pe 26 martie 2024 de către Consiliul Județean Neamț, având o valoare de 67.830 de lei inclusiv TVA.
La solicitarea Roman TV, Compania Națională de Investiții a transmis că până la data de 16 aprilie 2024, instituția nu a primit un feedback din partea Consiliului Județean Neamț în privința luării măsurilor care au fost impuse de reprezentanții ISC. Cel mai probabil, comunicarea interinstituțională privind soluțiile optime de reluare a lucrărilor, se va concretiza după finalizarea acestei expertize.
De menționat este faptul că imobilul era prevăzut, la interior, cu elemente artistice de mare importanță care au fost îndepărtate imediat după începerea lucrărilor. Vorbim despre componente care ar trebui să se regăsească în clădire și după finalizarea proiectului. Informațiile noastre arată faptul că aceste elemente au fost relocate în depozitul constructorului, fiind păstrate și protejate până la etapa în care acestea vor putea fi remontate la interior.
Știri
Crește numărul persoanelor cu dizabilități (și) din cauza îmbătrânirii demografice
Numărul persoanelor cu dizabilități din județ este în creștere, conform datelor statistice centralizate de DGASPC Neamț.
Știri
Cănărău a câștigat, în instanță, anularea unei contravenții primite la un protest în fața MAI
În vara anului 2022, liderul Sindicatului Europol Neamț , Ioan Cănărău, a protestat în fața sediului Ministerului Afacerilor Interne în sprijinul polițistului Paul Feroiu. Polițistul Cănărău a fost, atunci, sancționat pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, cu o amendă de 200 de lei, pe care ulterior a contestat-o. Pe 16 aprilie 2024, Tribunalul Neamț, Secția I Civilă si de Contencios Administrativ, a respins apelul Jandarmeriei București, menținând soluția Judecătoriei Roman, cea de anulare a procesului verbal de contravenție. Soluția este definitivă. La momentul protestului desfășurat în anul 2022 în fața Ministerului Afacerilor Interne, Ioan Cănărău a purtat la picioare o pereche de cătușe, prevăzute cu lanț. Paul Feroiu este agent șef principal de poliție în cadrul IPJ Gorj, adesea reclamând abuzuri din partea sistemului și protestând în dese rânduri pentru reformarea acestuia.
Știri
Directorul CNAIR, Cristian Pistol, la Roman
Conferinta de presă / 17 aprilie 2024
Știri
Paleta de Aur, la a III-a ediție, la Clubul Copiilor Roman
Miercuri, 17 aprilie 2024, Clubul Copiilor din Roman a găzduit un eveniment deosebit, ajuns la a treia ediție, intitulat „Paleta de aur”. Astfel, la ora 14.30 a avut loc vernisajul expoziției de pictură semnate de Miruna-Ștefania Porcariu, coordonată de profesorul Cristinel Prisacaru, în cadrul Cercului de Pictură.
-
Știriacum 6 ani
1 Decembrie la Roman
-
Știriacum 8 ani
Urbaniac S04E05 – Cristian Prăjescu
-
Știriacum 3 ani
Baie în pielea goală, în centrul Romanului
-
Știriacum 1 an
Moarte învăluită în mister: "Dionisie nu s-a sinucis!"
-
Știriacum 1 an
Eleve din Roman de 14 și 15 ani, filmate în timp ce se păruiau
-
Știriacum 3 ani
Din imagini, podul de la Luțca pare a fi… crăpat și lăsat pe mijloc
-
Știriacum 3 ani
Tânăr găsit împușcat în gât, într-o mașină, în Roman
-
Știriacum 3 ani
Crimă oribilă la Icușești: un bărbat și-a omorât soția