Urmărește-ne și pe:

Știri

Degradări vizibile și dotări nefuncționale, în Pietonal

Adăugat

pe

Pietonalul „Ștefan cel Mare” din Roman este într-o continuă schimbare, obiectivul trecând, încă de la începuturi, prin multe transformări. Rezumându-ne la ultimii ani, lucrări de modernizare au fost efectuate pe toate cele patru tronsoane ale pietonalului, însă la cel puțin unul din ele recepția lucrării nu fusese semnată, cel puțin până în luna februarie a acetui an, având un termen de 90 de zile pentru remedierea deficiențelor constatate.

În anul 2008 s-a lucrat la tronsonul III, în anul 2011 la tronsoanele I și IV și în anii 2013, 2016 și 2019 la tronsonul II. A fost contractată societatea SC Contact Steel SRL pentru tronsonul III, SC Modern Construct pentru tronsoanele I și IV, SC Bacor ProdCom SRL pentru tronsonul II, la fel ca și SC Robu Construct, inclusiv circulație parter II. Cea din urmă firmă care a executat lucrări la unul din tronsoanele menționate avea termen de remediere a unor deficiențe semnalate, în așa fel încât lucrările să fie recepționate.

Valoarea totală a contractelor încheiate cu firmele menționate pentru modernizarea celor patru tronsoane din Pietonal este de 10, 8 milioane de lei cu TVA inlcus, jumătatedin sumă regăsindu-se doar pe contractele cu Robu Construct, pentru execuția la tronsonul cu probleme. Chiar dacă vorbim de mai bine de două milioane de euro, obiectivul prezintă urme vizibile de degradare, unele dotări precum scările rulante sau cinematograful pe perdea de apă fiind nefuncționale de la început și până în prezent. În final, termenul de remediere a expirat și recepția a fost semnată. Chiar și așa, se cere o contra expertiză la un ansamblu metalic, parte din scările rulante. Problema infiltrațiilor care apăreau în spațiile comerciale ar fi fost rezolvată.

Vezi articolul

Știri

Amendat de Garda de Mediu, CJ Neamț trebuie să adopte planul de menținere a calității aerului

Adăugat

pe

Roman TV

În cadrul unei inspecții efectuate în perioada 12-14 februarie 2024, Garda de Mediu Neamț a amendat Consiliul Județean Neamț pentru că nu a finalizat și aprobat „Planul de menținere a calității aerului în județul Neamț” pentru perioada 2023-2027. Cuantumul amenzii a fost de 50.000 de lei, din care a achitat jumătate, conform prevedrilor actului normativ. Despre aceste planuri care trebuie adoptate ne-a vorbit într-o documentare din luna noiembrie Teodora Sârbu, șef al Serviciului de Monitorizare și Laboratoare în cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Neamț.

Consiliul Județean Neamț are în desfășurare semnarea unui contract cu o firmă atestată privind „Planul de menținere a calității aerului în județul Neamț”. Achiziția acestor servicii a fost finalizată, în SEAP, pe 18 noiembrie 2024, cu SC. MEDIU RESEARCH CORPORATION SRL, în valoare de 229.800 de lei fără TVA. Măsurile pentru îmbunătățirea calității aerului în județul Neamț vor fi stabilite prin acest plan. De menționat și că stațiile APM Neamț au trecut recent printr-un proces de reparații, așa că au fost de curând repornite. Indicele generale de calitatea aerului sunt marcate cu valori de la 1 la 6, plecând de la „bun” și continuând cu „acceptabil”, „moderat”, „rău”, „foarte rău” și până la „extrem de rău”. În unele zile din luna noiembrie, buletinele entității menționate au indicat indice 4 – adică rău, privind calitatea aerului în municipiul Roman. Și autoritățile locale trebuie să instituie măsuri de îmbunătățirii calității aerului prin creearea de spații verzi, devierea traficului ori utilizarea de autovehicule electrice.

Vezi articolul

Știri

Cum au votat nemțenii și cum au votat romașcanii, la alegerile parlamentare 2024

Adăugat

pe

Prezența la urne duminică, 1 decembrie, la alegerile parlamentare 2024 a fost, la nivel național, de 52.50%, din 18.008.555 de alegători înscriși, votând 7.981.120 pe liste permanente, 1.360.404 pe liste suplimentare, 109.205 cu urna mobilă, totalizând un număr de 9.455.072 de alegători care au votat. În mediul urban au votat 5.578.870 de persoane, iar în rural 3.876.202.

În Neamț, prezența la urne a fost de 42.97 %, sub media națională, iar în municipiul Roman de 42.53%. La Senat, lider în județ a fost PSD, votat de 24.83% dintre alegătorii prezenți la urne, urmat de AUR cu 23.38 %, PNL cu 12.48%, SOS România cu 11.68%, USR cu 9.92 %. Sub pragul de 5% au primit voturi partidele SENS, PSDU, DREPT, REPER, PSDI, PPR, PER, UDMR și ANC. Tot în județul Neamț, statistica arată că la Camera Deputaților, PSD a obținut 23.99 % dintre voturi, urmat de AUR cu 21.45 %, PNL cu 12.60%, USR cu 9.89 %, SOS România cu 9.44 % și POT cu 6.46%. Sub pragul de 5% au primit voturi partidele SENS, PSDU, Forța Dreptei, REPER, DREPT, UDMR, PSDI, PPR, PRA.

În Municipiul Roman, în cele 43 de secții de votare, pentru Camera Deputaților, 23.12 % dintre alegători au votat cu PSD, 16.85% cu AUR, 14.44 % cu PNL, 11.92% cu USR, 8.79% cu SOS România. La Senat, 24.56% dintre alegători au votat cu PSD, 19.34 % cu AUR, 14.31% cu PNL, 12.27% cu USR, 10.77% cu SOS România. Județului Neamț îi revin trei mandate de senatori și opt mandate de deputați. Potrivit Monitorului de Neamt si Roman, repartiția ar fi următoarea:

  • la Camera Deputaților, de la PSD doi deputați, respectiv Ciprian Șerban și Paul Claudiu Cotârleț; de la AUR doi deputați, respectiv Dumitrina Mitrea și Andreea Firuța Neacșu; de la PNL un deputat, respectiv Adrian Ciobanu, de la USR un deputat, respectiv Iulian Bulai, de la SOS un deputat, respectiv Ciprian Ciubuc. Al 8-lea mandat va fi atribuit prin redistribuirea națională, permițând partidelor să trimită orice candidat din țară;
  •  la Senat, de la PSD un senator – Adrian Răducu Păduraru; de la AUR un senator – Sorin Lavric (reconfirmat); de la PNL senatorul Eugen Țapu Nazare așteaptă rezultatele redistribuirii; iar SOS a depășit USR la votul pentru Senat în județ.
Vezi articolul

Știri

🗳️ Alegeri parlamentare 2024 – rezultate live

Adăugat

pe

Vezi articolul

Știri

Se vrea finanțare pentru heliport și extinderi, la Spitalul Roman. Investiția, 300 milioane de euro

Adăugat

pe

Roman TV

În vederea asigurării către populație a unor servicii medicale de calitate, în conformitate cu prevederile Strategiei Naționale de Sănătate 2023-2030, Municipiul Roman intenționează accesarea unei finanțări nerambursabile în cadrul Programul naţional de investiţii în infrastructura unităților spitalicești pentru construirea și dezvoltarea unei noi infrastructuri de sănătate prin extinderea corpului c1 cu bloc materno infantil cu heliport, la Spitalul Municipal de Urgență Roman, se arată în referatul de aprobare a unui proiect HCL privind aprobarea depunerii și implementării proiectului „EXTINDERE CORP C1 CU BLOC MATERNO INFANTIL CU HELIPORT – SPITALUL MUNICIPAL DE URGENŢĂ ROMAN”, a cheltuielilor legate de proiect, precum și a Acordului de parteneriat între UAT Municipiul Roman, în calitate de lider al parteneriatului – Solicitant și Spitalul Municipal de Urgență Roman, în calitate de Partener de proiect. Valoarea totală a investiției este de aproape 300 de milioane de lei, inclusiv TVA, din care 1.6 milioane de lei reprezintă partea de cofinanțare a municipalității. În cadrul unei ședințe de îndată desfășurate pe 27 noiembrie 2024, consilierii locali au votat în unanimitate pentru depunerea și implementarea acestui proiect.

Pe 26 noiembrie 2024, municipalitatea a achiziționat, de la SC. OPTILINE SRL, servicii de consultanță în vederea obținerii finanțării acestui proiect, valoarea acjiziției fiind de 250.000 de lei fără TVA. Finanțarea ar urma să fie alocată prin Programul național de investiții în infrastructura unităților spitaliceșt, Apel tip A.

Vezi articolul

Știri

APIA Neamț: plăți de 30 de milioane de euro către fermieri, anul acesta

Adăugat

pe

Roman TV

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Neamț anunță finalizarea campaniei de plăți în avans aferente cererilor de plată depuse de fermierii din județ, urmând ca până la finalul acestei luni să fie achitate toate aceste plăți către beneficiarii eligibili. Cuantumul acestor plăți, aferente anului 2024, se ridică la suma estimată la 30 de milioane de euro.

Vezi articolul

Știri

7 decembrie 2024: Festivalul caritabil „Ella Suciu” ajuns la a VIII-a ediție

Adăugat

pe

Roman TV

Sâmbătă, 7 decembrie 2024, la Hotel Central Plaza din Piatra Neamț va avea loc, la ora 17.30, cea de-a VIII-a ediție a Festivalului caritabil „Ella Suciu”, organizat de Carmen Suciu de la Asociația „Născută înger”. În fiecare an, festivalul a avut drept scop desfășurarea unor proiecte caritabile, menite să ajute comunitățile pe care asociația le sprijină de ani de zile, mame singure, nenumărate familii, copii care nu au nici o șansă la educație, la sănătate în cazul unor situații medicale disperate, la un trai decent sau chiar la un mediu sigur și sănătos. Împreună cu parteneri de nădejde, cu oameni de bine, membrii asociației își propun să schimbe destine, așa cum au făcut-o și până acum.

La festival vor participa artiști locali și nu numai, care vor contura o seară magică, contribuind astfel cu toții la ajutorarea unor persoane aflate în dificultate.

Vezi articolul

Știri

A început renumărarea voturilor în Neamț! Procesele verbale vor ajunge în capitală pe 3 decembrie

Adăugat

pe

Roman TV

Curtea Constituțională a României a hotărât joi, 28 noiembrie 2024, ca în toate secțiile de votare din țară și străinătate să fie renumărate voturile exprimate duminică, 24 noiembrie, la primul tur al alegerilor prezidențiale. Această hotărâre fără precedent a fost luată la finalul unei ședinte de două ore, în urma contestației depuse de Cristian Terheș, de la Partidul Național Conservator Român, care acuză fraude privind voturile Elenei Lasconi. Acesta susține că cele peste 20.000 de voturi exprimate pentru Ludovic Orban de la Forța Dreptei ar fi fost numărate în contul Elenei Lasconi. Ludovic Orban s-a retras din cursa alegerilor prezidențiale, arătându-și susținerea față de candidatura Elenei Lasconi. Cum buletinele de vot erau deja printate la momentul retragerii, unii votanți au ales să pună totuși ștampila pe candidatul Forței Drepte. Acuzațiile sunt legate de faptul că aceste voturi exprimate pentru Ludovic Orban ar fi fost contabilizate laolaltă cu voturile pentru Elena Lasconi. În acest context, vineri, 29 noiembrie, procesul de renumărare a voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale a început în județul Neamț. Membrii Biroului Electoral Județean Neamț, alături de personalul tehnic și cu sprijinul angajaților Instituției Prefectului, au fost convocați încă de la primele ore ale dimineții pentru a organiza și efectua verificarea și renumărarea buletinelor de vot. Renumărarea voturilor din Neamț a început la ora 8.30.

Conform deciziilor Biroului Electoral Central, procesele-verbale cu noile numărători trebuie scanate și transmise către BEC până cel târziu pe 1 decembrie, ora 22:00, iar documentele originale vor ajunge la București până pe 3 decembrie, ora 16:00. Prefectul județului Neamț, Adrian Bourceanu, a dat asigurări că toate măsurile sunt respectate pentru a garanta un rezultat transparent și real, în urma procesului de renumărare a voturilor.

Vezi articolul
ROMAN Vremea acum
Auto Group Roman - AUTOMEISTER VetVision Animal Care

Știri

Știrio zi în urmă

Amendat de Garda de Mediu, CJ Neamț trebuie să adopte planul de menținere a calității aerului

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSÎn cadrul unei inspecții efectuate în perioada 12-14 februarie 2024, Garda...

Știrio zi în urmă

Cum au votat nemțenii și cum au votat romașcanii, la alegerile parlamentare 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSPrezența la urne duminică, 1 decembrie, la alegerile parlamentare 2024 a...

Știri2 zile în urmă

🗳️ Alegeri parlamentare 2024 – rezultate live

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMS

Știri4 zile în urmă

Se vrea finanțare pentru heliport și extinderi, la Spitalul Roman. Investiția, 300 milioane de euro

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSÎn vederea asigurării către populație a unor servicii medicale de calitate,...

Știri4 zile în urmă

APIA Neamț: plăți de 30 de milioane de euro către fermieri, anul acesta

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSAgenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Neamț anunță finalizarea campaniei...

Știri4 zile în urmă

7 decembrie 2024: Festivalul caritabil „Ella Suciu” ajuns la a VIII-a ediție

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSSâmbătă, 7 decembrie 2024, la Hotel Central Plaza din Piatra Neamț...

Știri4 zile în urmă

A început renumărarea voturilor în Neamț! Procesele verbale vor ajunge în capitală pe 3 decembrie

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSCurtea Constituțională a României a hotărât joi, 28 noiembrie 2024, ca...

RECLAMĂ

Emisiuni

🗳️ Alegeri parlamentare 20245 zile în urmă

🗳️ Gândește, decide, votează / Anca-Andreea Sandu, Lucian Micu (PSD) / 28 noiembrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSAstăzi de la ora 20:00 la Roman TV, o nouă ediție...

🗳️ Alegeri parlamentare 20245 zile în urmă

🗳️ Gândește, decide, votează / Alin Buzdugan (USR) / 28 noiembrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSAstăzi de la ora 19:30, prima ediție a emisiunii de promovare...

🗳️ Alegeri parlamentare 20245 zile în urmă

🗳️ Gândește, decide, votează / Eugen Țapu Nazare, Laurențiu Leoreanu (PNL) / 28 noiembrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSAstăzi de la ora 18:30 la Roman TV, o nouă ediție...

Radar TV6 zile în urmă

Radar TV / Facturi mari la apă! Ce-i de făcut? / 27 noiembrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiție specială a emisiunii 📺 Radar TV de miercuri, 27 noiembrie....

🗳️ Alegeri parlamentare 20246 zile în urmă

🗳️ Gândește, decide, votează / Daniel Harpa, Lucian Micu (PSD) / 27 noiembrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSAstăzi de la ora 19:30 la Roman TV, o nouă ediție...

🗳️ Alegeri parlamentare 20246 zile în urmă

🗳️ Gândește, decide, votează / Adrian-Răducu Păduraru, Lucian Micu (PSD) / 27 noiembrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSAstăzi de la ora 19:00 la Roman TV, o nouă ediție...

🗳️ Alegeri parlamentare 20246 zile în urmă

🗳️ Gândește, decide, votează / Adrian Virgil Ciobanu (PNL) / 27 noiembrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSAstăzi de la ora 18:30 la Roman TV, o nouă ediție...

RECLAMĂ

Populare