Urmărește-ne și pe:

Reportaje

Politizată, ca de obicei, problema apei nu pare să aibă soluții concrete

Adăugat

pe

În ședința de miercuri, 7 septembrie, vocile reprezentanților partidelor politice care întregesc componența Consiliului Local Roman au emis păreri despre problema apei, pe lângă faptul că s-a încercat găsirea unui vinovat. Pe de o parte, vinovați de situația conductelor de apă depășite ar fi primarii care au condus orașul în ultimii 20 de ani, pe de alta cei care au condus Apa SERV și nu au investit în rețele și mai nou, viceprimarul Radu Samson, cel delegat de primarul Leonard Achiriloaei să se ocupe de relația cu reprezentanții societății, dar și de problemele punctuale care apar prin oraș, cum ar fi avariile care se produc, deja, zilnic. Proiectul care a inflamat discuția a fost cel cu numărul cinci, introdus suplimentar pe ordinea de zi.

Vezi articolul
RECLAMĂ

Reportaje

Conferință de presă / 17 noiembrie 2023 / Primăria Municipiului Roman

Adăugat

pe

Roman TV

Leonard Achiriloaei – primarul Municipiului Roman

Vezi articolul

Reportaje

Simpozionul "Cunoaște riscul diabetului zaharat și acționează!"

Adăugat

pe

Roman TV

Marți, 14 noiembrie 2023, Sala „Nicolae Manolescu Strunga” a primăriei municipiului Roman a găzduit, de la ora 16, simpozionul intitulat „Cunoaște riscul diabetului zaharat și acționează”, coordonat de medicul specialist diabetolog Adina Elena Leoreanu – Apetrei, fiind organizat de Spitalul Municipal de Urgență din Roman, Fundația „Episcop Melchisedec”, Școala Postliceală „Episcop Melchisedec”, Primăria Municipiului Roman, în parteneriat cu două farmacii din oraș. În dimineața aceleași zile, în cele două farmacii au fost efectuate, gratuit, teste de glicemie persoanelor doritoare, ambele activități marcând Ziua Modială a Diabetului. Organizatorilor li s-au alăturat și alți parteneri, cel media fiind televiziunea Roman TV.

Vezi articolul

Reportaje

Cristian Ghinea a lansat cartea "Cine a făcut România. Răscrucile noastre", la Roman

Adăugat

pe

Roman TV

Lansare de carte, 11 noiembrie 2023, Roman.

Vezi articolul

Reportaje

250 de elevi de la Liceul "V. Sav" au aflat despre efectele dezastruoase ale consumului de droguri

Adăugat

pe

Roman TV

Joi, 9 noiembrie 2023, 250 de elevi de la Liceul Tehnologic „Vasile Sav” Roman au participat la o activitate susținută de reprezentanți ai Biroului Siguranță Școlară din cadrul IPJ Neamț și ai Agenției Naționale Antidrog, de la care au aflat ce presupune consumul de substanțe interzise, despre cum le poate afecta sănătatea, relația cu sine și cu cei din jur, punându-le viața în pericol. Temele abordate au fost prevenirea faptelor cu violență, bullying și cyberbullyying, prevenirea consumului de substanțe interzise, de alcool, de energizante și de tutun.

Vezi articolul

Reportaje

Conferință de presă / 10 noiembrie 2023 / Primăria Municipiului Roman

Adăugat

pe

Roman TV

Leonard Achiriloaei – primarul Municipiului Roman

Vezi articolul

Reportaje

Conferință de presă / 3 noiembrie 2023 / Primăria Municipiului Roman

Adăugat

pe

Roman TV

Leonard Achiriloaei – primarul Municipiului Roman

Vezi articolul

Reportaje

„Constantin Bârjoveanu, dincolo de veșnicie”

Adăugat

pe

Roman TV

Expoziție IN MEMORIAM Constantin Bârjoveanu, la muzeul „Casa Hogaș” al Colegiului Național Roman Vodă

Vezi articolul
ROMAN Vremea acum
TCE Homes
Panifcom

Știri

Știri9 ore în urmă

Tensiuni în CL Roman: multe proiecte începute vor fi "pasate" următoarelor exerciții financiare

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSAtmosferă tensionată în ședința de îndată a Consiliului Local Roman din...

Știri9 ore în urmă

Pompierul Mădălin Borș, erou de Sfântul Nicolae

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSMiercuri, 6 decembrie, la ora 19:35, pompierii au fost înștiințați despre...

Știri9 ore în urmă

Cel puțin o reținere, în cazul crimei din Cotu Vameș

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSAnchetatorii ar fi reținut, deja, cel puțin o persoană în cazul...

Știrio zi în urmă

Utilizarea petardelor, un obicei la care nu renunțăm în pofida pericolelor generate de acestea

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSPolițiștii atrag atenția părinților să încerce să își protejeze copiii, prin...

Știrio zi în urmă

Maestrul Florin Mircea Zaharescu, desemnat artistul anului 2023

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSPe 4 decembrie 2023, a fost vernisată expoziția „Salonul de iarnă”...

Știrio zi în urmă

Un festival caritabil de succes: "Ella Suciu" și-a atins scopul

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția a VII-a a Festivalului Caritabil „Ella Suciu”, denumit în memoria...

Știrio zi în urmă

Informații preliminare: se fac cercetări IN REM, în cazul decesului de la Cotu Vameș

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSApar informații preliminare în cazul morții suspecte a bărbatului în vârstă...

RECLAMĂ

Emisiuni

Panorama2 zile în urmă

🌐 Panorama / Ministrul Apelor, Mediului și Pădurilor, în Neamț – nicio vorbă despre balastiere

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de marți, 5 decembrie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru &...

Secrete de familie6 zile în urmă

Secrete de familie / 1 decembrie, Ziua Națională a României – Tradiții și obiceiuri de odinioară

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția specială de 1 decembrie 2023, a emisiunii Secrete de familie...

Radar TV6 zile în urmă

Radar TV / 105 ani de la Marea Unire. România, încotro? / 30 noiembrie 2023

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSAstăzi, de la ora 19:00, o nouă ediție a emisiunii Radar...

Radar TVo săptămână în urmă

Radar TV / Apa Serv, soluții pentru rezolvarea crizei apei / 29 noiembrie 2023

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSAstăzi, de la ora 20:00, o ediție specială a emisiunii Radar...

Panoramao săptămână în urmă

🌐 Panorama / Pandemia de Covid-19 a sărăcit țara / 28 noiembrie 2023

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de marți, 28 noiembrie, a emisiunii Panorama Subiectele emisiunii: ✔️...

Secrete de familie2 săptămâni în urmă

Secrete de familie / Realism clasic și nerealism în conflictele dintre lumea arabă și Israel

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de vineri, 24 noiembrie, a emisiunii „Secrete de familie” Tema...

Radar TV2 săptămâni în urmă

Radar TV / Cum o să arate România dupa alegerile de anul viitor / 23 noiembrie 2023

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSAstăzi, de la ora 19:00, o nouă ediție a emisiunii Radar...

RECLAMĂ

Populare